Ursula von der Leyen, persoana care a luat în numele nostru decizii dramatice și catastrofale în timpul pandemiei COVID, cea care, tot în numele nostru, a perfectat un contract comercial unic în istorie prin care industria farmaceutică a realizat câștiguri fabuloase, în timp ce milioane de oameni au suferit și suferă în urma efectelor unor vaccinuri care nu au fost testate în prealabil, cea care a impus de la Bruxelles un întreg set de măsuri discreționare ce au restrâns dramatic drepturile și libertățile fundamentale ale celor 500 de milioane de oameni, a ajuns moțul moțului la vârful Uniunii Europene fără să fi fost aleasă în această poziție de niciun cetățean, ci doar în urma unor negocieri politice. Beneficiară a unor înțelegeri și compromisuri, Ursula von der Leyen are, iată, capacitatea de a convoca 27 de șefi de state, dintre care doar Ilie Bolojan al nostru nu este ales de cetățeni, pentru ca aceștia, în numele a jumătate de miliard de persoane, să aleagă războiul în schimbul păcii.

Se spune, și este cel mai adesea adevărat, că pentru a avea asigurată pacea, e necesar ca statele să se pregătească de război. Iar statele europene au avut această posibilitate pe tot parcursul existenței Uniunii Europene. Au preferat însă să stea la mâna Statelor Unite, care i-au mai salvat pe europeni în două rânduri prin sacrificiile contribuabililor americani, atât în Primul, cât și în cel de-Al Doilea Război Mondial. A fost mai comod și, desigur, mai ieftin ca în ședințele de terapie colectivă organizate de-a lungul anilor la Bruxelles, liderii statelor europene să se complacă în a vorbi doar despre mecanismele și mijloacele de apărare colectivă, nefăcând însă în realitate nimic în acest scop, economisind forțele și energiile statelor, reducând la minimum propriile forțe armate și așteptând ca pacea să fie exclusiv garantată de marele aliat de peste ocean.

Noul lider de la Casa Albă, Donald Trump, care încă din timpul campaniei electorale ne-a asigurat că, la scurt timp de la preluarea mandatului, se va da peste cap și va reuși să negocieze o încetare a focului și, apoi, un tratat de pace între Ucraina și Federația Rusă, se apropie cu pași repezi de finalizarea cu succes a acestui proiect. După ce experții celor două state, persoane importante de decizie, au comunicat în mai multe rânduri, după ce aceștia au inițiat negocierile și au conturat în linii mari condițiile păcii, urmează să aibă loc o întâlnire istorică între Donald Trump și Vladimir Putin, la capătul căreia vom afla în ce condiții va putea fi încheiat un armistițiu.

De ce pacea urmează să fie perfectată între Vladimir Putin și Donald Trump și nu între Vladimir Putin și Volodimir Zelenski este o întrebare cât se poate de legitimă, pe care și-o pun mulți dintre cei care nu înțeleg încă răspunsul adecvat. În teatrul de război din Ucraina nu s-au confruntat armele rusești cu cele ale Kievului, ci armele rusești cu cele ale Statelor Unite, care au fost principalul finanțator al Kievului și, fără doar și poate, principalul furnizor de tehnică militară, fără de care armata ucraineană nu ar fi putut rezista timp de trei ani în fața tăvălugului rusesc. Nici ucrainenii, nici statele europene nu au avut posibilitatea sau nu au vrut să investească în tehnică militară de vârf și în industria de război atât de mult cât au făcut-o Statele Unite, care, în special după cel de-Al Doilea Război Mondial, s-au transformat în principalul jandarm al lumii.

Prin urmare, niciun stat din cele 27 care astăzi își trimit reprezentanții la Bruxelles, chiar dacă s-ar da peste cap de mai multe ori, chiar dacă și-ar sărăci până la limită propria populație, nu are capacitatea de a livra Ucrainei o tehnică de luptă performantă, cât de cât comparabilă cu cea fabricată de complexul militar al Statelor Unite și pusă cu generozitate timp de trei ani la dispoziția lui Volodimir Zelenski. Pentru a atinge performanțe comparabile din această perspectivă, statele europene trebuie să investească sume enorme de bani timp de mai mulți ani, să formeze în număr suficient de mare generații de specialiști în tehnică militară, să inoveze și abia apoi să producă armament cu adevărat performant.

Ceea ce, cinic vorbind, presupune ca statele europene să facă încă de pe acum, pentru o perioadă de cinci-zece ani, eforturi consistente, presupunând uriașe sacrificii financiare, pentru a se pregăti pentru un nou război pe continentul european, comparabil cu cel din Ucraina, și pe care să îl gestioneze fără aportul Statelor Unite.

27 de șefi de state europene, oameni, cu o singură excepție, aleși de populația din statele lor, reprezentând, cum am mai precizat, o jumătate de miliard de cetățeni, sunt chemați astăzi la Bruxelles de Ursula von der Leyen, cel mai înalt funcționar UE, dar o persoană nealeasă de nimeni, decât în urma unor simple negocieri politice, pentru a bate palma și a scoate, într-o perioadă de criză economică globală, 600 de miliarde de euro pentru a finanța un război căruia îi pun capăt chiar în aceste zile Donald Trump și Vladimir Putin, desigur, în final și cu acordul lui Volodimir Zelenski și al unor lideri de state UE, care au contribuit mai mult la efortul de război.