Sorin Gheorghe Suciu: Schimbarea la Față a României și Rostul creștin în opera lui Vasile Voiculescu

De Cronicar  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Fără a avea intenția de a fi dogmatici, deși dogmatismul este un atribut caracteristic vârstei, după cum sublinia odată Nicolae Manolescu, vom încerca, folosind, în principal, deslușirile Sfântului Grigorie Palama, să găsim firul ce călăuzește poezia lui Vasile Voiculescu pe aspra cărare spre Lumină.

Cărarea ne va conduce, sperăm, dinspre zona manifestă a spectacolului privirii, ca necesară contemplație, prin năzuința arzătoare a inimii către tărâmul în care revelația Luminii devine posibilă. Manifestarea Luminii va fi căutată pornind de la imagine, urmărindu-se dihotomia idol – icoană, reflectată în poezia din volumul Pârgă, unul pe care noi îl considerăm a fi de referință. Vom încerca a releva eul hristomorf voiculescian prin urmărirea saltului transcendental întru aflarea scânteii de dumnezeire rămasă în fiecare dintre noi, după cădere; pe de altă parte, imagistica voiculesciană legată de acest supra-simbol al operei sale va fi urmărită, în principal în două dintre poezii, scrise la o distanță de două decenii una de alta, ambele coagulând în jurul imaginii munților sacri ai spiritualității iudeocreștine, Horebul vetero-testamentar și Taborul neotestamentar, transfigurări ale năzuinței eului voiculescian întru Lumină. Munții amintiți (vechi și puternice simboluri) sunt legați prin revelația Luminii increate, dogma creștină înglobând simbolistica vetero-testamentară a rugului aprins în icoana Maicii Domnului, icoană pe care Voiculescu va avea prilejul să o vadă la mănăstirea Antim, locul unei întâlniri providențiale a unei părți a intelectualității românești căutătoare de Adevăr, precum și a unei părți a reprezentanților monahismului de la noi, cu părintele spiritual Ioan cel Străin (Ivan Kulîghin), alungat de către bolșevici, împreună cu ceilalți trăitori întru Domnul de la mănăstirea Optina și eliberat (împreună cu mitropolitul Rostovului, al cărui duhovnic era la acea dată) de către Armata Română dintrun lagăr de concentrare din preajma orașului Rostov pe Don. Alături de cele șapte narațiuni din culegerea alegorică și inițiatică Pelerinul rus, culegere ce reprezintă, după Roxana Sorescu, modelul narativ al povestirilor voiculesciene, scrisoarea părintelui Ioan cel Străin, a cărei lectură hermeneutică ne este relevată de către părintele Andrei Scrima, reprezintă puținul palpabil lăsat nouă din «tezaurul» salvat de flăcările pojarului ce a pârjolit, a câta oară, partea noastră de Europă. Impalpabilul, ce a înfricoșat regimul de tristă amintire, altoit și la noi, cu forța brută, sa transmis din mintea și inima părintelui ortodox rus înspre cele ale intelectualilor și călugărilor români grupați în jurul Rugului Aprins” (pp. 73-74).

Vasile Voiculescu, prin martiriul său în închisorile comuniste, cu coloana vertebrală ruptă la interogatorii dar fără a-i putea fi frântă verticalitatea, voința ce venea dintr-o credință organică în mântuitorul nostru Iisus Hristos, este o piatră pe care neamul nostru se poate sprijini, o piatră asemenea multor altora ce stau la temelia românismului.

Nevinovați precum porumbeii și înțelepți ca șerpii, mărturisitorii lui Iisus Hristos din orizontul Rugului Aprins, și nu numai ei, au păstrat aprinsă fărâma de dumnezeire din omul acestor plaiuri mult încercate, contribuind la mărirea comorii neamului, comoară ce va conta în cumpăna de la capătul acestei lumi. Căpitanul Tomuț (proiectând «o expresie megalomană, caricaturală, grotescă» - prin inserarea unei fraze cioraniene din Schimbarea la față a României și prin schimbarea trăsăturilor unor protagoniști - în viziunea deconstructivistă postmodernistă a ecranizării povestirii lui Voiculescu de către Pintilie) va prefera, asemenea eului voiculescian, ieșirea definitivă (și, mai ales, definitorie) din scena lineară a mundanului pentru a plonja, întru ridicare, în lumina «jarului aprins», închipuind, astfel, crucea, simbol în accepțiune palamită al Creatorului său” (pp. 189-190). „Ajunși cu defrișatul în punctul acesta, capăt posibil pentru o relansare, ca să refolosim imaginea lui Jean-Luc Marion din introducere, considerăm că a noastră carte aruncă un dram de lumină asupra rostului creștin din opera lui Vasile Voiculescu - o lumină născută din scânteieri de inspirație și nu chiar foarte multă transpirație, dacă e să mărturisim ceva până la urmă -, care va ajuta «iubit cetitoriul» să pătrundă miezul creației unui autor profund credincios, un autor care a scris inspirat, în mare măsură, și care a topit vâna adâncă a tradiției în creuzetul inimii de Iubire arzânde, șlefuind, apoi, cu migală și artă, diamantele rezultate. Personalitate complexă, cu un destin pe măsură, curmat pe nedrept, Voiculescu s-a urnit greu pe panta poeziei, arta sa având nevoie de o perioadă lungă de gestație în mintea și în inima ocupată de acei «frați dușmani» de care amintea Doinaș. Când această ocupație a-ncetat, când poetul a ajuns să pășească pe calea isihiei, întreaga experiență artistică și de viață s-a distilat în athanorul care i-a devenit inima cu mintea împreunată’ntru Lumină. Atunci, s-a dăruit pe sine, asemenea Celui pe care L-a căutat o viață întreagă, pe felurite căi. Din darul său, am primit și noi o frântură, pe măsura inimii noastre, încercând a o oferi mai departe, celor care or fi având nevoie de el” . (p. 344)

Sorin Gheorghe Suciu

Rost creștin în opera lui Vasile Voiculescu, Editura Doxologia, Iași, 2022

„Să spunem din capul locului că cercetarea lui Sorin Suciu asupra operei lui V. Voiculescu este una completă, nu doar prin extensia ariei de investigare textuală și acoperirea riguroasă a bibliografiei critice, dar mai ales prin adâncimea inserțiilor interpretative. Completitudinea nu constă numai în panoramarea unui spațiu cât mai larg, prin explorarea exhaustivă a obiectului; ea privește în primul rând atingerea zonelor de profunzime, a imensului rezervor subtextual, pat germinativ al simbolurilor. Spre acest substrat fertil se îndreaptă cu predilecție exercițiul exegetic, autorul descoperind pas cu pas ceea ce textul acoperă. Suntem martorii privilegiați ai unui travaliu „arheologic”, de depliere a celor mai discrete pliuri textuale, și – complementar – ai unui demers restaurativ, de cuprindere a sensurilor, fidel întru totul definiției originare date lui comprehensio, conform tradiției hermeneutice.” - Din prezentarea cărții la Doxologia, de unde o puteți și comanda

Sorin Gheorghe Suciu este și câștigător a două Concursuri ActiveNews, cu eseurile

Sorin Suciu: (până mai) Avem o Țară! ESEUL Câștigător al Concursului ActiveNews de Sfintele Paști și

Traducerea unui dialog imaginar dintre Gábor Bethlen și Iancu Avram. Sorin Suciu - CONCURSUL ACTIVENEWS

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  2. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  6. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  9. Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

  10. Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

16:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

16:00

8 mai, Sărbătoarea MINUNII care se petrece ÎN FIECARE AN la mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul: pulberea sfântă și vindecătoare care se ridică în aer

15:03

Maria Eftimie: Trăim vremuri în care glasul neamului nostru se stinge încet, sub zgomotul lumii moderne care ne cere să uităm cine suntem