Situațiunea (LXX)

De Valerian Stan  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ca și alți mulți ofițeri superiori din Decembrie 89, generalul Stănculescu a fost implicat în tentativa de înăbușire a Revoluției. Ca să-și apere Comandantul suprem dement, el s-a dus la Timișoara și a dat ordin să se tragă în oameni. Tânăr ofițer fiind, pe parcursul lui 1990 am cerut de mai multe ori public ca cel ce acum ajunsese ministru să fie cercetat pentru cele petrecute la Timișoara, fapt pentru care în noiembrie același an numitul m-a dat afară din armată. În 1999 el este condamnat la 15 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav și la degradare militară. Însă eu, mulțumită Ministerului Apărării Naționale și unor judecători la fel de infami și ei în apărarea generalului criminal, tot dat afară din armată am rămas. În cursul acestui an va exista o nouă judecată la instanța supremă. Iar MApN se dovedește și astăzi complice cu fostul ei ministru ucigaș. Mai nou prin șeful Direcției Juridice, generalul Anton-Radu Cipu, un personaj de  o rea-credință monumentală și el, ca orice general de mentalitate ceaușistă.

*Cu armele biologice și electronice la dispoziție, și cu munții lor de bani, sataniștii sunt siguri nu doar că pot șantaja întreaga lume pentru planurile lor diabolice, dar și că pot să devasteze oricând planeta. De ce nu vor reuși? Pentru că există Dumnezeu. Iar lor nici nu le trece prin minte asta, însă le va fi fatal.

*Ce binecuvântare mai mare în cer și pe pământ decât să te naști ortodox?

*Fiecare dintre noi, cetățeni de rând ai acestei țări, avem toate motivele să fim nemulțumiți de ce ni se întâmplă de la Revoluție încoace. Dar o consolare cred că putem găsi în faptul că la fel au fost tratați de conducătorii noștri și de „partenerii occidentali” și cei mai vrednici dintre noi. Mă gândesc de exemplu la Regele Mihai („slugă la ruși” etc), la Corneliu Coposu, calomniat cum nimeni n-a mai fost ca el, ori la Paul Goma, stins departe de țară ca refugiat politic. Toți trei trecuți dincolo copleșiți de durere pentru țara lor.

*Mihai Gâdea își poate reface credibilitatea numai dacă o găsește pe Elodia și o ia de nevastă.

*Când ni-i greu, oricât de greu, să luăm aminte – și să avem nădejde: „Domnul ceartă pe cel pe care-l iubește și ca un părinte pedepsește pe feciorul care-i este drag” (Vechiul Testament).

*Am anticipat bine și aici. După ce l-au eliminat de Trump, sataniștii lumii vor să se răfuiască cu Rusia. Îi încurcă rău în planurile lor drăcești. Biden l-a făcut criminal pe Putin și l-a amenințat că va plăti pentru amestecul în alegerile din SUA tocmai încheiate. Firește, aceeași acuză ca și în 2016, care finalmente a fost dovedită drept o făcătură. Ce par să nu ia în calcul acești smintiți e că dacă Trump n-a avut propriile armele nucleare, Rusia le are. Și prin ele le rămâne inaccesibilă.

*Big Brother, Big Pharma, Big Tech, Big Beep.

*Dumnezeu Însuși ne învață că nu există mântuire fără cruce (încercări, necazuri etc). Dacă e așa, atunci mai cu seamă pe parcursul Postului patimilor și Învierii Domnului să primim fără să ne plângem inclusiv răul pe care ni-l fac conducătorii, judecătorii și alți agenți ai acestui stat atât de ostil - și să ne și rugăm pentru ca Dumnezeu să-i lumineze și să-i ierte pentru ce fac. Căci plata noastră va fi pe măsură.

*La Conferința din 1 martie a partidului său, Trump a repetat, pentru a treia oară după ce a fost alungat prin fraudă: „Călătoria noastră e abia la început. Vom câștiga, iar America va fi mai mai puternică decât oricând”. Personal cred că șanse ca lumea să evite răul tot mai mare și mai implacabil vor exista numai dacă America își va reveni. Pentru asta e nevoie însă ca promisiunea lui Trump să se împlinească. Iar eu continui să cred că se va împlini.

- Auzi cumătră, dacă Dragnea ăla n-a mai ieșit nici azi din pușcărie, nu cumva tot el o fi vândut și flota?
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

19:41

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei

19:32

Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?