

Nici n-a avut loc inaugurarea noii administrații și cuplul Trump-Musk produce cutremure pe scena mondială. Deși, având în vedere cariera lui Trump de până acum, niște valuri erau de așteptat, există și evoluții care par să-i fi luat prin surprindere chiar și pe cei mai avizați.
Las la o parte iritarea vecină cu isteria pe care o provoacă printre gardienii Uniunii Europene mesajele lui Elon Musk despre libertatea de expresie și de opțiune politică în alegeri.
Mă refer, mai degrabă, la intențiile aparente ale lui Donald Trump de a face „America (mai) Mare” decât a fost vreodată și la cam ce ar putea să însemne asta – făcând apel nu doar la contextul actul, ci și la câteva surse istorice.
Oh, Canada!
La finalul anului trecut, Trump a anunțat că intenționează să majoreze tarifele la importurile din Canada cu 25%, dacă autoritățile canadiene nu asigură securitatea graniței împotriva imigrației ilegale și traficului de droguri.
Se pare că Justin Trudeau a protestat, motiv pentru care Trump a făcut o glumă (sau aparentă glumă), retrogradându-l din vorbe la funcția de „guvernator”.
Între timp, Trudeau e demisionar, iar gluma s-a îngroșat. Trump afirmă că granița dintre SUA și Canada este o „linie trasă artificial”, iar ministrul canadian de finanțe, Dominic LeBlanc, îl acuză că vrea să „semene confuzie, să agite oamenii, să creeze haos, știind că asta [anexarea Canadei] nu se va întâmpla niciodată”.
Mai interesantă mi s-a părut lipsa de reacție a Marii Britanii la aceste poante, în condițiile în care cele două țări au, totuși, un suveran comun.
Dar se pare că guvernul britanic are alte probleme zilele astea, cauzate mai ales de remarcile lui Musk în scandalul găștilor de violatori și pedofili, remarci care ar amenința însăși „relația specială” dintre Marea Britanie și SUA.
Unde mai pui că, între timp, unul dintre politicienii britanici care sărise ca ars că Musk îndrăznea să sugereze o anchetă a fost arestat pentru pedofilie; recent-numitul ambasador al Marii Britanii la Washington, Peter Mandelson, a fost expus ca un apropiat al sinucisului Jeffrey Epstein, miliardarul transumanist care opera o rețea de pedofili; iar Musk a publicat pe X o listă cu 50 de politicieni laburiști suspectați de pedofilie.
Passons. Acum câteva zile, Trump afirma că „oamenilor din Canada le place” ideea de a deveni cetățeni americani, declarație debunked de CNN, care spune că un sondaj de opinie efectuat rapid, în decembrie trecut, arată că „numai” 13% dintre canadieni ar fi de acord cu anexarea.
Mexic: istorii vechi și noi
La rândul său, Mexicul intră în vizorul SUA, nu doar cu aceleași tarife majorate, ci și cu promisiunea, făcută de Trump pe final de decembrie, că va include cartelurile mexicane de droguri pe lista organizațiilor teroriste străine.
În acest caz, nimeni nu s-a prefăcut, măcar, că ar putea fi o glumă. Potrivit legislației americane, calificarea cartelurilor ca organizații teroriste permite intervenția directă, inclusiv intervenția militară a SUA pe teritoriul Mexicului.
Ceea ce nu poate fi privit decât cu imensă îngrijorare în Mexic, unde lumea își mai amintește încă de Tratatul Guadalupe Hidalgo (1848), prin care Mexicul a fost forțat să cedeze SUA 55% din teritoriul său (pe care se află azi statele americane California, Arizona și New Mexico) și să renunțe la orice pretenții asupra Texasului, recunoscând Rio Grande ca graniță cu SUA.
În replică la aceste declarații, președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a reamintit că:
„Mexic este o țară liberă, suverană și independentă și nu vom accepta intervențiile. Este vorba de colaborare, de coordonare, dar nu de subordonare.”
Tot colaborare i-a promis lui Trump și fostul președinte al Mexicului, Andrés Manuel López Obrador, în 2019, dar se pare că rezultatele nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor.
Un expert în relațiile Mexic-SUA, citat de El País,comenta că:
„Întrebarea pe care ei [anturajul lui Trump] și-o pun nu este dacă vor invada Mexicul, ci cum o vor face, cât de pașnic ori cât de violent. Anunțul [lui Trump] va legaliza aceste intenții, va oferi cadrul legal pentru autorizarea unor măsuri de securitate pe teritoriul nostru care nu vor fi neapărat agreate cu Mexicul. Nu m-ar mira să mă trezesc într-o zi că o rachetă americană lovește un laborator de amfetamină din Badiraguato (Sinaloa).”
Poate tocmai de aceea autoritățile mexicane și-au suflecat mânecile și au trecut recent la acțiuni dure tocmai în Sinaloa, unde au capturat cel mai mare transport de fentanil de până acum.
Trump a propus chiar schimbarea numelui Golfului Mexic în „Golful Americii”; contrapropunerea lui Sheinbaum: America de Nord să fie redenumită América Mexicana.
Panama: Canalul Americii
La Golful Americii se potrivește și un Canal America, în loc de Canalul Panama, care, potrivit unei postări făcute de Trump pe 21 decembrie, „este considerat bun național VITAL pentru Statele Unite, datorită rolului său critic în Economia și Securitatea Națională a Statelor Unite”.
În aceeași postare, Trump menționează că președintele Jimmy Carter a dat Canalul statului Panama „prostește, pentru Un Dolar”, dar cu condiția ca acesta să fie gestionat de Panama, „nu de China sau de oricine altcineva” și în niciun caz pentru ca Panama să „taxeze Statele Unite, marina americană, corporațiile americane, făcând afaceri în țara noastră, cu prețuri și taxe de trecere exorbitante”.
Pe 25 decembrie, Trump ura Crăciun fericit tuturor, „inclusiv minunaților soldați chinezi care operează, cu dragoste, dar ilegal, în Canalul Panama”.
Nici aici nu a fost loc de glumă.
„Fiecare metru pătrat din Canalul Panama... aparține și va continua să aparțină statului Panama”, a declarat președintele panamez, José Raul Mulino. (La care Trump a răspuns, amenințător-colocvial: „Mai vedem noi”).
Mulino respinge acuzațiile privind implicarea Chinei, iar ideea că navele americane ar fi suprataxate în Canal este contestată chiar de Wall Street Journal.
Și în acest caz, ca și în cazul Mexicului, istoria relațiilor dintre cele două state e marcată de traume profunde. SUA a invadat Panama în 1989 nu doar pentru a-l da jos de la putere pe dictatorul Manuel Noriega, cu care colaborase o lungă perioadă în diferitele sale operațiuni clandestine în America Latină, inclusiv scandalul Iran-Contra, ci și pentru a „proteja viețile americanilor” și a „apăra democrația”.
Groenlanda: Mai verde țara din vecini
Pe același val abrupt de declarații expansioniste, Trump scria, în decembrie, pe platforma Truth Social, că „Pentru scopuri care țin de Securitate Națională și de Libertate peste tot în Lume, Statele Unite ale Americii consideră că este absolut necesar să dețină și să controleze Groenlanda”.
În acest caz, Trump nu este la prima tentativă. În 2019, el sugera ca SUA să cumpere Groenlanda de la Danemarca - țară care este „în esență, proprietara Groenlandei”, spunea el, motiv pentru care anexarea ar fi, „în esență, o tranzacție imobiliară de mare amploare”.
Ideea a fost calificată atunci de D-na Mette Frederiksen, prim-ministrul Danemarcei, ca „absurdă”.
De data asta, se pare că declarațiile lui Trump sunt luate în serios. De Crăciun, Euronews îl cita pe ministrul danez al apărării, Troels Lund Poulsen, anunțând un plan de investiții de circa 13 miliarde de dolari în întărirea capacităților defensive ale Groenlandei.
Potrivit aceleiași relatări de presă, prim-ministrul Groenlandei, Mute Egede, declara că
„Groenlanda aparține poporului groenlandez. [Țara noastră] nu este de vânzare și nu va fi niciodată de vânzare. Nu trebuie să pierdem lunga noastră bătălie pentru independență”.
Între timp, pozițiile au devenit mai nuanțate. Pe 8 ianuarie, Euractiv făcea rondul reacțiilor europene la campania arctică a lui Trump. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a vrut să pară netulburat de știri, comentând sec că „multe amenințări nu se materializează”.
Alții au reacționat mai viguros și cu oarece frustrare.
Cancelarul german Olaf Scholz, citat de Euractiv, a declarat:
„Este evident că unii parteneri europeni nu înțeleg recentele declarații ale Statelor Unite... Principiul inviolabilității granițelor se aplică tuturor țărilor, fie că sunt la est de noi, fie că sunt la vest. Este un principiu ce nu poate fi și nu trebuie să fie zdruncinat.”
Iar ministrul francez de externe, Jean-Noël Barrot, a afirmat:
„Este exclus ca UE să permită altor națiuni din lume, indiferent care ar fi ele, să-i atace granițele suverane.”
Asta deși Comisia Europeană nu a exclus nimic, iar „granițele suverane” nu sunt ale UE, ci ale unui Stat Membru.
Care Stat Membru, Danemarca, declară, de astă dată, prin aceeași Mette Frederiksen care denunța pretențiile lui Trump ca absurde în 2019, că:
„În poziția noastră de aliați foarte apropiați ai Statelor Unite, cred că avem motive să ne bucurăm de acest interes sporit din partea Americii. Dar trebuie făcut în așa fel încât să respectăm poporul groenlandez.”
În ce-l privește, prim-ministrul Groenlandei a revenit, pe 12 ianuarie, cu declarația că este gata să pornească un dialog cu administrația Trump, dar ce va face Groenlanda cu teritoriul ei „e treaba Groenlandei”.
Marele Joc al Arcticii?
Chiar și pur declarative să fie, aceste manevre ale noii administrații americane au dat naștere la tot soiul de temeri, comentarii și analize.
Unii spun că Trump vrea să împlinească visul lui Andrew Jackson, primul președinte american ales prin vot universal, a cărui istorie seamănă din multe puncte de vedere cu a lui Trump – de la acuzații că i s-ar fi furat alegerile și o opoziție acerbă la Washington, până la scandaluri sexuale inventate și o tentativă de asasinat.
Mai important, Jackson rămâne emblematic pentru ambițiile Statelor Unite în spațiul arctic; el a cumpărat Alaska (1867) și intenționa să achiziționeze și Groenlanda, vis, însă, neîmplinit – cel puțin până acum.
Alții vorbesc despre o nouă rundă a „Marelui Joc” imperialist din secolul al XIX-lea, în care britanicii și rușii își disputau sferele de influență în Asia Centrală, reluat acum, în secolul XXI, între americani și ruși, dar în sfera Arcticii.
Dacă planul expansionist reușește, SUA va depăși Rusia în termeni de populație și teritoriu, ba chiar și în termeni de resurse, și va egala influența Rusiei în Arctica, cu un control sporit asupra rutelor maritime și aeriene.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, declara acum câteva zile că Moscova urmărește cu atenție „dramaticele” evenimentele, subliniind că Arctica face parte din „sfera de interese naționale și strategice” a Rusiei, motiv pentru care aceasta „este interesată de pacea și stabilitatea zonei”.
Pe de altă parte, pe fondul războiului din Ucraina, Peskov a precizat că propunerile lui Trump cu privire la Groenlanda fac parte din relațiile bilaterale dintre Washington și Copenhaga, iar, dacă toată lumea vorbește despre respectarea aspirațiilor poporului groenlandez, „atunci probabil că e cazul să ne amintim și de opțiunile oamenilor din cele patru noi regiuni ale Federației Ruse și trebuie să demonstrăm același respect și pentru opiniile lor”.
Asta în condițiile în care, în intervențiile lui cele mai recente, Trump nu doar că a evitat să critice Rusia pentru războiul din Ucraina, ci a sugerat că motivele reale ale acestui război constau în expansiunea NATO către est.
Moment potrivit, poate, să reamintesc că Trump amenință să retragă SUA din NATO dacă statele membre nu își cresc cotizația la 5% din PIB – pretenții pe care miniștrii apărării din țările europene le-au declarat deja „nerealiste”.
În timp ce Raportul Niinistö acordă un rol central alianței NATO în securitatea Europei, arătând că „Un parteneriat UE-NATO puternic este esențial în acest context” și că „NATO este fundamentul defensivei colective a țărilor membre și piatra de temelie a securității Europei în fața amenințărilor militare”.
Poate că asta explică reacția atât de sedată a UE la elanul expansionist al administrației Trump în Groenlanda, pe care o remarca și Dimitri Peskov:
„Europa reacționează foarte timid și sigur că e înfricoșător să reacționezi la cuvintele lui Trump, așa că Europa reacționează foarte prudent, modest, încet, aproape în șoaptă.”
The Big Picture
Ce va urma nu pot pretinde că aș ști, dar, punând cap la cap bucățile enorme ale acestui puzzle, Donald Trump pare să dea prioritate întăririi controlului SUA asupra emisferei vestice. Harta care ar rezulta se apropie de cea din imaginea de mai sus, care ilustrează acest text.
Este o hartă produsă pe la începutul anilor treizeci, de o organizație numită Technocracy Incorporated, care promova o restructurare radicală a vieții politice, sociale și economice a țărilor de pe continentul nord-american (plus câte ceva pe lângă) prin instaurarea „tehnocrației”, întrupată organizațional și teritorial de un stat numit – după cum scrie și pe hartă - „Technate of America”.
Ceea ce ne duce direct la Elon Musk, al cărui bunic matern, Joshua Haldeman, a fostunul dintre liderii Technocracy Incorporated.
Organizația a apărut în 1919, sub numele inițial de Technical Alliance, la New School for Social Research, universitatea privată finanțată de John D. Rockefeller la New York (incidental, leagănul Școlii de la Frankfurt), dar a prins aripi în anii treizeci, sub conducerea unui anume Howard Scott.
Între 1933 și cca. 1941, Technocracy Incorporated a publicat periodicul The Technocrat, precum și un număr de broșuri (multe dintre ele disponibile peInternet Archive), printre care Technology Inc. Study Course (1937).
Lectura foarte instructivă a acestor documente ne relevă că tehnocrația este o formă de guvernare totalitară, centralizată, bazată pe supraveghere permanentă, în care drepturile și libertățile cetățenilor sunt înlocuite cu obligația de a sluji „binele comun” și toate deciziile se iau de către o elită de experți (ori „soviet de tehnicieni”, cum îi spunea Thorstein Veblen, unul dintre inițiatorii mișcării).
Sau, ca să-l cităm chiar pe Scott, „dacă vă uitați la ideile tehnocrației, suntem de o extremă stânga față de care comunismul pare chiar burghez”.
Sistemul monolitic rezultat se numește „Technate” și el poate fi adoptat și pe alte continente, dar, pentru America, el „cuprinde întreg Continentul American, din Panama până la Polul Nord, întrucât resursele și granițele naturale ale acestei arii fac din acesta o unitate geografică independentă și auto-suficientă... Este un Plan American pentru un Continentul American. Nicio filosofie de import, inclusiv Democrația, nu este aplicabilă”.
De altfel, tehnocrația este apolitică (lucru pe care îl știm și de la Klaus Schwab), întrucât politica devine inutilă acolo unde întreaga activitate socială este regulată științific, pe baza „ingineriei sociale”.
În Technate nu există proprietate privată, dar oamenii sunt fericiți pentru că li se asigură tot ce au nevoie (chiar „din abundență”) - ceea ce ne promite astăzi Klaus Schwab.
În Technate nu există bani, ei fiind înlocuiți cu „certificate de energie” individualizate (pentru a nu putea fi tranzacționate) și valabile pentru o perioadă limitată (pentru a împiedica acumularea).
„Singurele modalități în care individul se poate extrage din tehnocrație sunt: 1) Să părăsească permanent Continentul; 2) Să se sinucidă; și 3) Să determine Statul să îl execute” (Technocracy Inc., Science Vs. Chaos, 1938).
Ceea ce cam știam și noi.
Portret de familie
Technocracy Incorporated a fost interzisă de guvernul canadian în 1940, pentru suspiciuni de subminare a efortului de război, iar bunicul lui Elon Musk, Joshua Haldeman, a fost amendat pentru rolul lui în organizație.
Dar activitățile tehnocratice ale lui Haldeman au avut și o latură politică, exersată cu precădere în provincia Saskatchewan, unde el a fost, pe rând, șeful partidului Cooperative Commonwealth Federation, publicând așa-zisul „Manifest de la Regina” (după numele capitalei provinciei), care promova aceleași principii ca Technocracy Incorporated, dar numai pentru Canada și într-o formă marginal edulcorată; și, începând cu 1943, șeful Social Credit Party of Canada, partid care promova, după cum îi spune și numele, reforma monetară pornind de la teoriile creditului social.
Dar mișcarea n-a avut succesul scontat. Dezamăgit, Haldeman a emigrat, prin 1950, în Africa de Sud; acolo, fiica lui, Maye, l-a adus pe lume pe al nostru Elon Musk, în 1971.
Nu vreau să spun că Elon Musk a preluat ca atare ideile bunicului lui. Proiectele tehnocrației anilor treizeci par azi naive, în barbaria lor. Tehnologiile au evoluat și, odată cu ele, și tehnocrația.
În loc de „certificate de energie” avem azi propuneri de instaurare a unui „sistem de credit social” bazat pe „certificate de carbon” și CBDC (Central Bank Digital Currency).
Sistemul de supraveghere și control disponibil azi este SF față de ce ar fi avut Howard Scott la dispoziție.
Ceva-ceva trebuie să se fi păstrat, totuși, în familie. Un impuls, un vis, un ideal.
În Technate, cetățenii primeau coduri de identificare pentru participarea la anumite activități, coduri care mai conțineau și litera X, de care Musk face risipă când își numește atât companiile și produsele (X, X Holdings Corp., SpaceX, Model X, xAI Corp.), cât și, ocazional, copiii (unul dintre ei purtând denumirea X AE A-Xii).
Mai important, Musk promovează (sau a promovat, la un moment dat, pentru că își schimbă des părerea) modelul venitului de bază universal, colectarea de date biometrice de la clienții platformei X „în scopuri de siguranță, securitate și identificare”, producerea de „vaccinuri ARNm”, dezvoltarea de interfețe creier-mașină (Neuralink), precum și, de ce nu, „instaurarea Tehnocrației pe Marte” (unde sistemul de guvernare va fi, totuși, democrația directă) etc.
Pe scurt, Musk pare mai mult un transumanist, decât un tehnocrat – termeni care au mare legătură, dar nu am loc aici s-o povestesc.
Tehnocrația nu moare, tehnocrația se transformă
M-am simțit obligată să-l menționez pe Musk și ale lui legături de familie cu tehnocrația din pricina prezenței lui atât de pregnante lângă Donald Trump tocmai într-un moment în care declarațiile acestuia, cele mai expansioniste făcute de vreun președinte american modern, se suprapun aproape complet cu contururile hărții Technate of America.
Nu pot ști dacă Musk i-a suflat lui Trump ideea de Technate, ori este doar o coincidență interesantă.
Recent, jurnalista de investigație Whitney Webb avertiza că Musk a făcut investiții majore în tehnologiile de reducere a carbonului și chiar a rupt relațiile cu Trump în 2017, când acesta a retras SUA din Acordul de la Paris, ceea ce nu anunță lucruri bune.
Poate că Musk și-a schimbat părerea, n-ar fi ceva nou. Poate că nu.
Dar, chiar și fără Musk, tehnocrația, conceptele ei și chiar și harta Technate s-au perpetuat, în diverse forme și pe diverse căi, până în contemporaneitate.
Ca prim exemplu, Technocracy Incorporated și-a reluat activitățile și promovează astăz același concept de Technate - stat format din „întreaga Americă de Nord, America Centrală, Caraibe, părți din America de Sud și Groenlanda, cuprinzând circa 30 de națiuni moderne...” și reglementat, în mare parte, după principiile stabilite acum aproape un secol.
Proiecte continentale și nu numai
Începând cu anii 1950, în Statele Unite s-au dezvoltat o serie de proiecte numite generic NAWAPA XXI, care, fără a face neapărat referire la tehnocrație, vizează utilizarea resurselor și dezvoltarea integrată a întregului continent nord-american (SUA, Canada și Mexic).
Proiectele NAWAPA XXI au suferit transformări în timp, începând de la un proiect de management integrat al apelor continentale, continuând cu integrarea producției de electricitate (hidrocentrale și uzine nucleare) și a rețelei de transport fluvial, pentru ca, într-o formă mai recentă, să includă regenerarea și dezvoltarea producției agricole, regenerarea sistemului energetic și a zonelor urbane, crearea unei rețele de transport cu trenuri Maglev care să lege America de Nord (prin Alaska - Strâmtoarea Bering) de Asia de Est, ba chiar și un sistem de apărare strategică a Pământului.
În această versiune extinsă, proiectul NAWAPA XXI debutează cu cuvintele:
„Planeta asta nu-i mai poate tolera pe activiștii de mediu... Trebuie instaurată o nouă ordine internațională, bazată nu pe menținerea hegemoniei într-o lume statică, ci pe cooperare științifică și tehnologică în beneficiul tuturor națiunilor.”
Altfel spus, un plan care ar anunța o nouă perioadă de înflorire economică și civilizațională. O „epocă de aur”.
Era technetronică
Revenind, cu părere de rău, la formulele mai sinistre ale integrării continentale, ideile tehnocrației au primit un gir masiv de la marele politolog american Zbigniew Brzezinski, care publica, în 1970, Between Two Ages: America’s Role in the Technetronic Era.
Analiza lui Brzezinski pornește de la premisa că tehnologia digitală (ceea ce Klaus Schwab avea să numească A Patra Revoluție Industrială) va duce inevitabil la crearea unei societăți „technetronice” - „o societate modelată cultural, psihologic, social și economic” de tehnologie.
„O astfel de societate ar fi dominată de o elită ale cărei pretenții la putere politică s-ar baza pe o cunoaștere științifică superioară. Eliberată de restricțiile impuse de valorile liberale tradiționale, această elită nu va ezita să-și atingă scopurile politice folosindu-se de cele mai moderne tehnici pentru a influența comportamentul publicului și a ține societatea sub strânsă supraveghere și control.”
Convins că URSS avea să se adopte fără ezitare această cale a ingineriei sociale „eliberate de restricții”, Brzezinski recomanda ca America să se grăbească și să organizeze prima sistemul de planificare centralizată, într-o formulă în care guvernul să fuzioneze cu corpurile de experți și cu corporațiile private.
Poate recunoașteți aici ceva din globalismul pe model stakeholder.
Cert este că ideea de Technate, chiar și nerostită, subîntindea viziunea lui Brzezinski – și nu doar pentru America și pentru Rusia (pe-atunci, URSS), ci și, foarte interesant, pentru China, în care Brzezinski sesiza o oportunitate de progres tehnocratic și despre care comentarii avizate spun azi că ar fi deja prima Technate creată pe pământ.
Modelul World Economic Forum
Așa cum poate vă așteptați, după viziunea lui Brzezinski nu poate urma decât cea a lui Klaus Schwab. În volumul The Great Reset, scris în 2020, cu ocazia „ferestrei de oportunitate” oferite de Covid, Schwab constată că „alunecarea spre multipolaritate” este inevitabilă:
„Secolul XXI va fi, cel mai probabil, lipsit de un hegemon absolut, o eră în care nicio putere nu va obține dominanța absolută.”
Pentru ca acest lucru să nu afecteze grav economiile și viața socială, „retragerea din globalizare” trebuie să fie una lentă și bine ținută sub control de „o altă formă de globalizare”: „guvernanța globală” (din care face parte și WEF, în calitate de „partener strategic ONU”).
Altfel spus, înainte să ne de-globalizăm trebuie să ne globalizăm și după aia mai vedem noi.
Pentru cine se întreabă de ce, dacă globalizarea tot nu merge, statele naționale nu-s lăsate să-și vadă de treaba lor, Schwab precizează:
„Într-un astfel de vacuum de guvernanță globală, numai statele naționale sunt destul de coezive încât să ia decizii colective, dar acest model nu funcționează în cazul riscurilor globale, care necesită decizii concertate la nivel global.”
Care riscuri globale ar fi, normal, schimbarea climatică și pandemiile.
Dar despre găselnițele globaliste am scris și în alte rânduri. Mai relevantă aici este concluzia lui Schwab că „Rezultatul cel mai probabil de-a lungul acestui continuum globalizare - de-globalizare este o soluție intermediară: regionalizarea”, cu identificarea a trei regiuni principale: America de Nord, Europa și Asia.
Europa, Asia, Eurasia?
Pomenind Europa, Schwab dă ca exemplu de integrare regională de succes, inevitabil, Uniunea Europeană. Când spune Asia, spune ASEAN. Privind din cosmos, lipsesc grav de la numărătoare tocmai Rusia și China, țările care conduc BRICS, blocul „multipolarității”, și care se întâmplă să fie într-un conflict mai deschis sau mai subteran cu SUA (sau, mai exact, cu „Occidentul colectiv”, zis și „comunitatea internațională”).
Aici ne poate ajuta un pic chiar (scuze) Vladimir Putin, care a anunțat, în 2011, planul de înființare a Uniunii Eurasiatice, ca „punte de legătură între Europa și dinamica regiune Asia-Pacific”, într-un parteneriat cu UE.
Iar Alexandr Dughin (despre care comentatorii occidentali spun că ar fi „creierul lui Putin”, iar el însuși și cei care-l cunosc spun că nu e) identifica „marile spații” ale viziunii multipolare ca fiind „Uniunea Europeană, Uniunea Eurasiatică menționată de Vladimir Putin..., o Uniunea Islamică, o Uniune [a Americii Latine], a Uniune Chineză, o Uniune Indiană sau o Uniune Pan-Pacifică… Marele Spațiu Nord-American…”.
Cât privește China, aceasta cunoaște conceptul de „tinaxia” (Iain Davis), care, în sensul său primar, aliniat filosofiei confucianiste, pune imperiul în centrul unei ierarhii morale globale, subliniind că un stat civilizat are grijă întâi de cetățenii săi și apoi de alții – creând, astfel, orețea de state civilizate, un fel de ordine geopolitică naturală.
Acesta ar fi sensul confucianist; Iain Davis susține că, dimpotrivă, China a devenit azi, deja, prima Technate de pe planetă, bazată pe sistemul de credit social, atât de admirat în unele cercuri din Occident.
Așadar: ce înseamnă America Mare?
Îmi închei periplul și mă întorc pentru întrebările de final. Față de toate cele de mai sus, ce-ar putea însemna inițiativele expansioniste ale lui Donald Trump?
Încearcă Donald Trump să creeze o regiune integrată la nivel continental în America de Nord, în scopul de a-și recupera poziția hegemonică și a-și întări poziția într-un conflict militar și/sau economic cu Rusia (și/sau China), bazându-se, de data asta, pe zona arctică?
Sau, dimpotrivă, este această Americă Mare un prim pas spre „regionalizarea” lumii pe linia multipolarității? Asta ar fi predicția lui Klaus Schwab – minus etapa „guvernanței globale”, care, intuiesc, lui i se pare cea mai importantă - de unde și o întrebare subsidiară: se va reforma ONU cu această ocazie?
Ar explica scenariul regionalizării relativul calm cu care pare Rusia că privește gesturile expansioniste ale lui Donald Trump?
S-ar retrage SUA din NATO, într-un astfel de scenariu, al „regionalizării”? Ar mai exista un NATO?
Ar urma să se creeze, poate la fel de brusc și de rapid, și celelalte regiuni integrate, printre care Eurasia?
Unde s-ar plasa UE în acest scenariu?
Proiectul de Uniune Eurasiatică menționat mai sus, care prevede o colaborare cu Uniunea Europeană, poartă data 2011.
Între timp, relațiile Rusiei cu UE sunt când încordate, când inexistente, iar UE se pregătește nu de cooperare, ci de militarizare.
Este UE, oare, prinsă în contre-pied de această tentativă de consolidare masivă a SUA în emisfera vestică și posibilele ei ramificații?
Explică asta tăcerea suspectă a Comisiei Europene pe subiectul Groenlanda? Ori reacțiile îngrijorate ale Germaniei și Franței?
Va fi această Americă Mare, dacă s-ar crea, o Technate, în sensul unei tehnocrații absolute, profitând de uriașele avansuri tehnologice în domeniul controlului social, al inteligenței artificiale, al biotehnologiei etc.?
Elon Musk a adus cu el, în sprijinul guvernului lui Trump, dacă nu ideea de Technate, cu siguranță toată floarea Silicon Valley.
Iar prietenul lui Musk, Peter Thiel, abia așteaptă să-și pună plenar la lucru sistemul Palantir, utilizabil inclusiv în modele de control al infracționalității „pre-crime”, nu doar preventiv.
Și, făcând asta, va universaliza America rapid modelul tehnocrației?
La care, în paranteză fie spus, par că aderă, într-o măsură mai mică sau mai mare, toate puterile care au acces la tehnologia necesară, precum și sateliții lor. Plus „organizațiile globale” – ONU, OMS, WEF etc.
Sau va fi mai degrabă un proiect de reconstrucție continentală, eventual unul cu ramificații globale, precum NAWAPA XXI?
Deși nu am auzit menționat acest proiect, în particular, Donald Trump a candidat pe o platformă de reconstrucție, inclusiv prin înlăturarea politicilor „climatice”, care împiedică dezvoltarea industriilor și infrastructurii.
Ca muritor de rând ce mă aflu, nu știu ce se vrea și ce va fi. Există argumente pro și contra pentru fiecare dintre versiuni. Există și alte posibile variante.
Una nu am menționat-o. Războiul mondial. Care ar arunca în aer, la propriu, orice calcul - nu doar pe cele ale muritorilor de rând.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
12. Și cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împărați, care încă n-au luat împărăția, dar care vor lua stăpânire de împărați, un ceas, împreună cu fiara.
13. Aceștia au un singur cuget și puterea și stăpânirea lor o dau fiarei.
14. Ei vor porni război împotriva Mielului, dar Mielul îi va birui, pentru că este Domnul domnilor și Împăratul împăraților și vor birui și cei împreună cu El - chemați și aleși și credincioși.
+++
Clubul de la Roma a fost fondat în aprilie 1968 de către Aurelio Peccei, industriaș, fost președinte al companiei Fiat și Alexander King, om de știință scoțian.
În 1968 Aurelio Peccei, împreună cu câțiva industriași, înalți funcționari internaționali, savanți și filozofi s-au reunit pentru a pune în comun ideile lor și pentru a răspunde complexelor subiecte asupra viitorului planetei.
La 17 septembrie 1973 acest grup a emis un proiect cu numele de Model regional și adaptiv al sistemului global al lumii (conform, Regionalized and Adaptive Model of the Global World System) în care se prezenta planul grupului pentru a împărți țările lumii în zece regiuni socio-economice, care mai apoi urmau a fie conduse de către un singur guvern global. Regiunile socio-economice propuse atunci erau următoarele (cele 10 regiuni ale lumii menționate si în Apocalipsă):
https://scontent.fotp7-2.fna.fbcdn.net/v/t1.6435-9/106390484_1407376326138303_4629383223374982883_n.png?_nc_cat=106&ccb=1-7&_nc_sid=0b6b33&_nc_ohc=9ZgqLclJWDgQ7kNvgFZ8dB0&_nc_zt=23&_nc_ht=scontent.fotp7-2.fna&_nc_gid=AvLW74AYbV6MicF8rRzWspL&oh=00_AYCr1nkPHKFYimx3autGk0Du5T3O9BHYd80LnfLqY-b30w&oe=67AA52F8
Initial s-a dorit impartirea lumii in aceste 10 regiuni:
1. SUA, Canada și Mexic
2. Uniunea Europeană
3. Japonia
4. Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Israel și Insulele Pacificului
5. Europa de Răsărit
6. America Latină, Centrală și de Sud
7. Africa de Nord și Orientul Mijlociu
8. Africa Centrală
9. Asia de Sud și de Sud-Est
10. Asia Centrală.
Cele 10 sectoare vor fi conduse de o persoană și toate răspund in fata unui lider peste toate. Site-ul ONU are atât de multe „carți” și „programe” care explică totul. Pe site-ul ONU, dacă dați peste cuvinte precum „sustenabil/durabil”, orice este legat de aceasta impartire, dar și de „agenda lor verde” și de un sistem mondial, o guvernare mondială "eterna",etc. Ei (Clubul de la Roma) literalmente venerează pământul cu religia lor NewAge/Gaia. „Pământul are un cancer și cancerul este omul”, prin urmare populația lumii nu ar trebui să depășească 500.000.000. Este gândirea lor și chiar au scris-o în granit - Georgia Guidestones. Partidul Verde/ecologist din SUA reprezinta infaptuirea acestui lucru în persoană și în acțiune. George Soros și Klaus Schwab lucrează împreună pentru a planta dezbinare și haos în lume pentru a accelera acest genocid/depopulare si reimpartire a lumii. UE reprezinta primul lor succes malefic.
Din harta publicata in 1973 se observa ca Romania va face parte din regiunea a 5-a sub dominatia Rusiei alaturi de Estonia, Lituania, Letonia, Polonia, Belarus, Ucraina si Bulgaria. Regiunea 1 sub dominatia USA cuprinde de fapt USA, Canada si Groenlanda fara Mexic, de unde si dorinta lui Trump pt. ca aceste 2 tari sa apartina USA/MAGA.
https://www.bitchute.com/video/17gzNQ5Ov0fS
https://www.bitchute.com/video/oKptAq6A4ric
https://www.mediafire.com/file/mnhltmmyzqn/Bill_Cooper_-_Behold_a_Pale_Horse.pdf/file
Mulțumim Levana Zigmund.
https://mihailandrei.wordpress.com/2025/01/15/adeptii-economiei-circulare-nu-apreciaza-proprietatea-individuala-ei-favorizeaza-neo-feudalismul-si-tehnocratia/
În zilele acestea Berlinul se pregătește asiduu să preia conducerea sprijinului pentru Ukraina și nu oricum. Uneltele de război pe care Germania se pregătește să le trimită în Ukraina nu mai fac parte din categoria „solduri” ci sunt arme performante: obuziere automatizate RCH 155, sisteme IRIS-T și Patriot-ultimile revizii, ObuziereLE automatizate RCH 155 sunt piese de ultimă generație unice în lume. Probabil după acestea urmează secretele rachete germane Taurus.
Este foarte probabil ca Franța să procedeze similar iar celelalte țări ale UE să fie obligate, sub amenințarea sancțiunilor europene, să facă la fel.
Dacă armamentul expirat trimis până acum de occidentali Ukrainei a provocat destule probleme rușilor, ceea ce urmează să fie trimis le va crea și mai multe. Din acest motiv se încrâncenează guvernanții UE ajutați de Johannis și Ciolacu să-i blocheze candidatura domnului Georgescu la preșidenție. La toate astea Russia care tocmai a încheiat un parteneriat strategic cu Iranul va fi forțată să răspundă cumva cu mai multă forță. Nu se știe ce fel de forță va utiliza.
Cât privește „ocuparea” militară a Canadei sau Groenlandei, se poate activa Art. 4 din cadrul Tratatului Atlanticului de Nord pentru că cele două entități fac parte din alianță. Soluția succesului pentru SUA va fi să părăsească alianța. Nu cred că Donald Trump va vărsa un râu de lacrimi pentru asta.
Războiul trebuie să vină pentru că altă soluție de “rezolvare” nu văd ..”ei”.
“Cert este că ideea de Technate, chiar și nerostită, subîntindea viziunea lui Brzezinski – și nu doar pentru America și pentru Rusia (pe-atunci, URSS), ci și, foarte interesant, pentru China, în care Brzezinski sesiza o oportunitate de progres tehnocratic și despre care comentarii avizate spun azi că ar fi deja prima Technate creată pe pământ.”
Bingo!
Modelul de succes e cel chinez.
Două experimente s-au făcut ..de acolo s-a plecat - cel comunist bazat pe frică și durere. Și cel capitalist bazat pe hedonism - plăcere și..poftă.
S-a concluzionat că mai bine decât cu ..bâta merge cu zăhărelu..
Ingredientul secret adăugat experimentului conjugat ..pentru maximizarea reușitei fără de care nu le iese rețeta..nici rețeaua, e: spălarea pe creier. Practic abolirea liberului arbitru sau a voii de sine stăpânitoare, cum vreți să-i spuneți. Bine ar fi a doua..
Via revoluția culturală..parțial cam ce-a debitat Orwell, cunoscător insider..că doar n-om crede că a nimerit-o ..atât cât a nimerit-o.. că totuși le-a mai scăpat câte ceva pe ici pe colo ..că de nici ei nu sunt perfecți..că n-au înțeles din prima ..
Dar nu au stres că-i inspiră .. dracu. Pe parcurs ..pe tot parcursul.
Ideea e de împuținare a “omenimei”, NOM nu poate gestiona prea mulți totuși..
Controlul total vine cu “soluția” război plus ce-o mai fi .. dacă trebuie regionalizare, regionalizare să fie..totul pentru .. înscăunarea lui antihrist, nu numai ca unic lider religios universal, ci și ca el lidero maximo ..
Numai că.. nu-i nicio surprinză: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu, Atotțiitorul, Cel ce era și Cel ce este și Cel ce vine (Apocalipsa 4,8) - însă pentru unii ..da.
Doamne, miluiește.