Biserica cu hramul Sfinților Vladimir și Olga din Kiev a fost demolată în noaptea de 16-17 mai. Ea a mai fost demolată și în trecut de comuniști. Toți distrugătorii au pierit în mod sinistru.

Un editorial cutremurător al lui Mihail Ivacenko publicat pe site-ul Uniunii Jurnaliștilor Ortodocși din Ucraina pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

*

În noaptea de 16 spre 17 mai, biserica Sfinții Vladimir și Olga din cadrul mănăstirii Deseatin, aparținând Bisericii Ortodoxe Ucrainene (aflată până în mai 2022 în subordinea Patriarhiei Moscovei – n.tr.) a fost demolată.

� War on Christianity: At night, Kiev demolishes a canonical Orthodox Church, the Tithe (Desiatynny) Monastery in the center of Kiev. Armed with automatic rifles, the police arrested the priest who tried to save icons.
Via @savetheuoc
More details: https://t.co/YH1g7oZMmn pic.twitter.com/q7qzh5PCaC

— Lena Petrova (@Lena_PetrovaOnX) May 17, 2024

Autoritățile afirmă că au acționat conform legii și că aveau dreptul să demoleze biserica.

Credincioșii (nu doar cei aparținând BOU) consideră că decizia autorităților este o blasfemie și că, mai ales în vreme de război, este nevoie să zidești, nu să distrugi biserici.

Dacă privim lucrurile, nu din punct de vedere formal, nici măcar religios, ci practic, gestul autorităților pare nu doar lipsit de evlavie, ci de-a dreptul nebunesc. Și total nechibzuit.

Ce politician sănătos la cap ar face astfel încât să întoarcă împotriva sa un număr uriaș de oameni, a căror susținere vrea să o obțină la alegeri?

Pe de altă parte, de ce o asemenea atitudine „principială” nu a fost manifestată decât față de BOU?

La urma urmei, dacă autoritățile ar demola tot ce a fost construit ilegal, atunci ar trebui demolat jumătate din Kiev.

De ce un asemenea zel de a aplica legea a fost îndreptat împotriva unui lăcaș al BOU? Evident, pentru că era vorba de un lăcaș al BOU.

Și mulți sunt cei convinși că motivele demolării Bisericii Sfinților Vladimir și Olga sunt exclusiv politice.

Însă nu e întru totul adevărat. Deoarece, dacă privești cu ce satisfacție, cu ce batjocură față de credința în Dumnezeu și în Biserică a fost realizată demolarea, atunci realizezi că acest gest nu poate fi explicat doar de politică.

Este clar că este vorba de un comportament demonic.

Dacă este așa, demolarea bisericii este o provocare la adresa lui Dumnezeu, iar consecințele pentru cei care au lansat-o vor fi cele cuvenite.

De ce credem asta? De exemplu, iată o fotografie a fondatorului și directorului general al companiei „Injur” (sic!), ai cărui angajați au demolat biserica, Andrei Jurjîi, făcută de acesta în dimineața următoare dărâmării bisericii.

Se poate vedea că omul se bucură. În același timp, nu se poate să nu știe că, în aceeași zi, mii de oameni plângeau, zeci de mii considerau că sentimentele lor religioase au fost călcate în picioare, sute dintre ei au venit cu flori la locul acestei tragedii duhovnicești.

Și Jurjîi se bucură... Dacă asta nu e blasfemie, ce e?

În același timp, din motive necunoscute, Jurjîi și-a închis pagina de Facebook, deși putea să lase acolo un comentariu chiar în ziua tragediei.

Să o fi închis pentru că au fost mai multe comentarii negative decât se aștepta?

Muzeul Național de Istorie a Ucrainei a avut un comportament și mai șocant. Nu pentru că a anunțat „expediții pentru copii, excursii și distracții” la locul bisericii distruse.

Ci pentru că personalul său nu s-a comportat mai bine decât Jurjîi.

De pildă, în acea zi care a devenit una tragică pentru mulți ucraineni, muzeul a publicat pe pagina sa de Facebook următoarea fotografie:

Încă o dată: dacă aceasta nu este blasfemie, ce este? Dacă nu este sfidare la adresa lui Dumnezeu, ce este?

Să medităm puțin. În acel loc, a mai existat o biserică, distrusă mai întâi de mongoli și apoi de bolșevici.

Biserica a fost reconstruită, în ea a fost slujită Liturghia, existau acolo moaște de sfinți, oamenii veneau acolo să se roage.

Pentru ei, acea biserică era un sanctuar.

Autoritățile decid să îl demoleze. Pentru că „încalcă legea”.

Dar o fac într-un mod cinic, în batjocură, cu râsete și huiduieli.

Nu e asta o sfidare la adresa lui Dumnezeu?

Psalmistul David spunea: „Doamne, iubit-am bunăcuviința casei Tale și locul locașului casei Tale” (Psalmul 25, 8).

Și profetul Iezechiel mărturisește același lucru: „Slava Domnului umplea tot templul” (Iezechiel 43, 5).

Așadar, slava Domnului este prezentă în templul lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că aceia care au acționat în acest fel față de El vor răspunde cu siguranță în fața Creatorului.

La fel cum au răspuns cei care au demolat aceeași biserică în 1936.

Să amintim că bolșevicii au decis să demoleze mănăstirea Deseatin și biserica Sfântul Vladimir în data de 26 martie 1936, în cadrul unei ședințe a Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist din Kiev, deoarece nu au „o mare valoare istorică”.

Documentul a fost trimis secretarului Comitetului Central al Partidului Comunist al Ucrainei, S.V. Kosior, secretarului Comitetului Central al Ucrainei, P.P. Postîșev și comisarului poporului P.P. Liubicenko.

Documentul a fost semnat de I.A. Sapov, secretar al Comitetului de Partid al orașului Kiev și R.R. Petrușanski, președintele Consiliului Municipal.

Biserica a fost demolată și din ea nu s-a mai păstrat nici o urmă.

Ce s-a întâmplat cu cei care au participat la demolarea bisericii Sf. Vladimir?

Soarta lor a fost pe cât de îngrozitoare, pe atât de pilduitoare:

Kosior: a fost împușcat pe 26 februarie 1939.

Postîșev: a fost împușcat pe 26 februarie 1939.

Sapov: a fost împușcat pe 2 septembrie 1937.

Petrușanski: a fost împușcat pe 2 septembrie 1937.

Liubicenko: și-a împușcat soția pe 30 august 1937, după care s-a sinucis.

În nici un caz nu îmi doresc să se întâmple ceva similar cu cei care distrug azi bisericile de la noi. Dimpotrivă, mă rog pentru ei, pentru că știu cât de îngrozitor este să cazi în mâinile Dumnezeului Celui Viu.

De aceea, îi chem pe cei care se bucură de distrugerea bisericii Sfinții Vladimir și Olga – mai ales pe cei care au făcut-o – la un singur lucru: pocăința.

Pentru că doar prin pocăință un om își poate schimba soarta.