Un editorial în care enunțam o serie de îndoieli privind intenția și interesul lui Trump de a ajunge la o înțelegere cu Putin a fost primit cu scepticism.

Entuziasmul creat de alegerea noului președinte al SUA și de pachetul său de măsuri menit să demanteleze plasa de păianjen Woke sunt încă foarte mari.

Iată însă că și britanicul Alastair Crooke, fost diplomat și unul dintre cei mai cunoscuți analiști de politică externă din lume, ridică același tip de semne de întrebare.

Reproducem mai jos analiza publicată de Crooke pe site-ul Strategic Culture Foundation, pe care am tradus-o pentru cititorii Active News.

*

Ideea de a aplica „înfrângeri strategice” Rusiei este de atât de multă vreme cheia de boltă a politicii americane, încât ea transcende deja diferențele partinice.

Nu doar că retorica lui Trump, cum că Rusia ar fi pierdut un milion de oameni în războiul cu Ucraina, este o aberație (numărul real al victimelor nu ajunge nici la 100.000), dar însuși faptul că Trump face apel la asemenea afirmații arată că explicația uzuală – cum că Trump ar fi extrem de prost informat – devine tot mai puțin plauzibilă.

După ce a fluturat cifra celor un milion de ruși morți, Trump a sugerat că Putin este „pierzător”: el [Putin] distruge Rusia dacă nu face o înțelegere cu el [Trump], adăugând (aparent incidental) că este posibil ca Putin să se fi decis deja să nu „bată palma”.

Cu un aer de indiferență cel puțin curios, Trump a notat că negocierile depind exclusiv de ruși: dacă Putin este sau nu interesat să facă pace.

Mai departe, a spus că economia Rusiei este în ruine și, cel mai interesant, că ia în calcul aplicarea de sancțiuni sau tarife Rusiei, dacă Putin nu cade la pace.

Într-o postare ulterioară pe Truth Social, Trump scrie:

„Am să fac Rusiei, a cărei economie este în prăbușire, și președintelui Putin, o foarte mare FAVOARE”.

Iar ăsta – dacă e să spunem lucrurilor pe nume – este un narativ de un cu totul alt ordin; sunt cuvinte spuse nu de trimisul american Kellogg sau de alt membru al echipei; sunt cuvintele lui Trump, ca președinte.

Trump, care, întrebat de un jurnalist dacă va aplica sancțiuni Rusiei în caz că Putin nu vine la masa negocierilor, a răspuns: „așa pare probabil”.

Și-atunci, dacă ni se permite întrebarea, care este strategia lui Trump?Pare mai degrabă că Trump se pregătește să NU ajungă la o înțelegere.

E imposibil să nu fi aflat că Putin a spus în repetate rânduri că este interesat de o discuție cu Trump și este gata să o aibă. Aici nu există dubii.

Cu toate astea, Trump își contrazice, aparent, discursul în care-l dă pe Putin drept „pierzător” revenind cu mențiunea:

„Adică... e o mașinărie imensă, până la urmă lucrurile se vor întâmpla...”

Or, ce pare să spună Trump aici este că „mașinăria imensă” care este Rusia va ieși victorioasă – nu înfrântă – la final.

Poate că Trump vrea pur și simplu să lase dinamica militară, „testul de rezistență”, să se deruleze până la capăt.

(Dacă asta e gândirea lui, ea reflectă sentimente ce nu pot fi exprimate public – explicit – pentru că asta ar arunca elitele europene într-o vrie isterică și mai patologică).

Pe de altă parte, dacă Trump chiar intenționează în mod serios să poarte negocieri productive cu Putin, atunci a arăta o lipsă profundă de respect față de poporul rus – prezentându-i pe ei și pe președintele Putin ca „pierzători” disperați după o înțelegere – cu siguranță nu este un început de bun augur.

Realitatea este că, nu demult, Trump însuși se mândrea că va face pace în Ucraina în 24 de ore.

Lipsa lui de respect îl va irita nu doar pe Putin, ci întreg poporul rus. Narativul în care Rusia e „pierzătoare” nu va face decât să întărească rezistența rușilor la un compromis în Ucraina.

Fundalul fiind acela că Rusia oricum respinge, colectiv, ideea unui compromis care „se reduce, în esență, la înghețarea conflictului pe liniile de front actuale: asta nu va face decât să dea resturilor armatei ucrainene timp să se înarmeze, ca să lanseze apoi o nouă rundă de ostilități. Iar noi am fi forțați să luptăm din nou, dar, de data asta, din poziții politice mai puțin avantajoase”, cum rezuma profesorul Serghei Karaganov.

Mai mult, „administrația Trump nu are niciun motiv să negocieze cu noi în termenii stabiliți de noi [Rusia]. Războiul aduce Statelor Unite beneficii economice… precum și posibilitatea de a elimina Rusia ca susținător strategic major al principalului competitor al Americii, China”.

Profesorul Dmitri Trenin prezice și el, în termeni similari, că:

„Încercarea lui Trump de a obține o încetare a focului în Ucraina pe liniile de front actuale va eșua. Planul american ignoră complet preocupările de securitate ale Rusiei și trece peste rădăcinile reale ale conflictului.

„Între timp, condițiile Moscovei rămân inacceptabile pentru Washington, întrucât ele presupun, în fapt, capitularea Kievului și înfrângerea strategică a Vestului. În replică, Trump va impune sancțiuni suplimentare Moscovei.

„În ciuda retoricii puternic anti-ruse, ajutorul dat de SUA Ucrainei va scădea, mutând mare parte din povară pe umerii țărilor din Europa occidentală.”

Așadar, de ce ar spune Trump că Rusia este „pierzătoare”, altfel decât ca parte dintr-o strategie de a extrage SUA din conflictul din Ucraina?

Câtă vreme un scenariu în care SUA ar fi victorioasă este inaccesibil, de ce să nu-l răstoarne Trump, retoric? Cu un discurs în care „misiunea este îndeplinită”, Rusia fiind „în pierdere”.

Asta duce inevitabil la întrebarea: și atunci, ce semnificație are, mai exact, revenirea la Casa Albă a „celui mai faimos inculpat” din America șipromisiunea lui că va face o „revoluție a bunului simț”?

Matt Taibbi susține că:

„Este, fără îndoială, o revoluție... Trump a electrizat resentimentele [privind proasta distribuție a veniturilor], creând un marș al lui Sherman care a lăsat instituțiile americane în fierbere.

„Presa corporatistă a moartă. Partidul democratic este în schismă. Mediul academic e pe cale să înghită o ditamai cutia de pastile din cele mai amare și, după ordinele executive pe care le-a semnat luni, mulți instructori DEI [Diversitate, Egalitate, Incluziune] vor trebui să învețe noi coduri [i.e., vor intra în șomaj].”

Dar, continuă Taibbi:

„Mă îngrijorează să văd un șir criminali de directori care s-au ocupat până acum cu cenzura (în particular Bezos, Pinchai și respingătorul Cook) stând în fața lui Trump, alături de alte notabilități ale Wall Street-ului... dar, dacă înțelegerea a fost ca ei să-i dea ajutor lui Trump primind la schimb permisiunea ca platformele lor să redevină iar niște surse lacome de profit și satisfacere a intereselor proprii, atunci prefer așa, decât cabala dinainte.

„Wall Street Journal a surprins probabil cel mai bine ideea cu titlul de ieri: The New Oligarchy is a Vast Improvement on the Old [Noua oligarhie este mult mai bună decât cea veche].”

Pentru cei mai mulți ruși, însă, impresia lăsată de Trump prin discursul lui despre Rusia „pierzătoare” este că „nimic nu s-a schimbat” – ideea de a face Rusia să sufere înfrângeri strategice a fost cheia de boltă a politicii americane atât de multă vreme, încât a ajuns să transcendă diviziunile partinice și este implementată indiferent de cine ocupă fotoliul la Casa Albă.

Iar astăzi se observă un nou elan; așa cum avertizează Nikolai Patrușev, Moscova se așteaptă ca Washingtonul să creeze fricțiuni artificiale între Rusia și China.

Pe de altă parte, Steve Bannon face efortul să explice, cu înfloriturile lui obișnuite, dilema revoluționarului Trump și a dezamăgitorului lui discurs despre Rusia.

El atrage atenția că Ucraina riscă să devină „Vietnamul lui Trump”, dacă Trump nu reușește o „desprindere totală” și se lasă târât mai adânc în războiul din Ucraina.

„Asta a pățit Richard Nixon. A ajuns să-și asume acel război [din Vietnam], care a intrat în istorie ca războiul lui – nu al lui Lyndon Johnson.”

Bannon „promovează stoparea ajutorului militar decisiv pe care îl da SUA Kievului, dar se teme că fostul lui șef va cădea în capcana întinsă de o alianță altminteri neașteptată între industria americană de apărare, europeni și chiar și niște prieteni de-ai lui Bannon, care, spune el acum, se lasă înșelați”.

Bannon și-a prezentat clar premisele în discuția lui cu Alex Krainer, în care a confirmat că echipa lui Trump va intra în ofensivă din prima zi a mandatului: „Zilele tunetului încep de luni”. Dar nu se referea la o ofensivă a lui Trump împotriva chinezilor, iranienilor sau rușilor, ci o ofensivă asupra „lor” (i.e., așa-zisul „deep state”).

„Ei”, spune Bannon, „sunt oamenii care controlează cel mai puternic imperiu din lume și, cu sau fără alegeri, cu sau fără democrație, nu vor renunța de bună voie la privilegiile lor și la control; va fi o luptă”.

Da, „adevăratul război” al lui Trump este cel de pe plan intern – nu cel împotriva Rusiei, Chinei sau Iranului, care nu ar face decât să distragă de la principala bătălie.

Dacă Trump chiar voia să ajungă la un „compromis” pe tema Ucrainei, să comparăm discursul lui ofensator la adresa Rusiei cu cel al lui J.F. Kennedy, acum 59 de ani, când încerca să rupă ciclul de antipatie reciprocă în care Estul și Vestul rămăseseră blocate încă din 1945.

În 1962, afectat de Criza rachetelor cubaneze, Kennedy a încercat să spargă acea paradigmă osificată; ca și Trump, el voia să „pună capăt războaielor” și să rămână în istorie ca un „pacificator”.

Într-un discurs rostit pe 10 iunie 1963 la American University, în Washington, JFK i-a lăudat pe ruși, a vorbit despre realizările lor în științe, arte și industrii, le-a salutat sacrificiile în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, în care Rusia a pierdut 25 de milioane de oameni, o treime din teritoriu și două treimi din economie.

Și nu era doar un exercițiu de retorică fără conținut. Kennedy a propus Acordul de interzicere a testelor nucleare, primul astfel de aranjament de limitare a înarmării din anii șaizeci-șaptezeci.

Ei bine, așa cum nota Larry Johnson, sunt semne că ar exista o tentativă de „desprindere totală” a SUA din războiul din Ucraina, potrivit sugestiei lui Bannon:

„Potrivit relatărilor, Pentagonul a concediat sau suspendat tot personalul responsabil în mod direct de gestionarea asistenței militare date Ucrainei. Aceștia vor fi anchetați pentru modul în care au utilizat banii din bugetul public american...

„Laura Cooper, directoarea-adjunctă a departamentului pentru Rusia, Ucraina și Eurasia din cadrul Pentagonului, și-a dat deja demisia, marcând începutul a ceea ce putem numi o turnură strategică.

„Cooper a jucat un rol central în gestionarea celor 126 de miliarde de dolari oferiți Ucrainei ca ajutoare. Plecarea ei, cuplată cu ceea ce pare a fi o purgă a personalului din Pentagon care lucra la efortul de război al Kievului, pune sub semnul întrebării viitorul Ucrainei ca beneficiară a robinetului de bani și arme care a fost SUA pe timpul lui Biden.

„Restructurarea pune sub semnul întrebării și Grupul de Contact pentru Apărarea Ucrainei, pe care Lloyd Austin l-a transformat într-o coaliție de 50 de țări în susținerea Kievului”.

Se pare că SUA a retras toate cererile de ofertă pentru servicii de logistică făcute prin Rzeszow, Constanța și Varna.

La bazele NATO din Europa, toate transporturile către Ucraina au fost suspendate și stopate.

Sunt măsuri acoperite de ordinul executiv prin care Trump a suspendat pentru 90 de zile toate ajutoarele date de SUA la nivel global, până la efectuarea unui audit și a unei analize costuri versus beneficii.

Între timp, Moscova și China se pregătesc pentru perspectiva reluării contactelor diplomatice cu Trump.

Xi și Putin au ținut o videoconferință de 95 de minute la doar câteva ore după conferința de presă impromptu a lui Trump în Biroul Oval.

Xi i-a dat lui Putin detalii despre discuția lui cu Trump (care a avut loc în decembrie, nu la inaugurare).

Cei doi lideri par să trimită un mesaj comun lui Trump: că alianța dintre China și Rusia nu este una efemeră. Ei sunt uniți într-o cauză comună și lucrează împreună pentru a-și afirma interesele naționale.  Ambii par dispuși să discute cu Trump și să se angajeze în negocieri serioase. Dar nu se lasă intimidați sau amenințați.

Nikolai Patrușev, consilier al lui Putin și membru al Consiliului de Securitate al Rusiei, a explicat contextul discuției dintre cei doi lideri, spunând:

„Pentru administrația Biden, Ucraina a fost o prioritate necondiționată. Este clar că relația dintre Trump și Biden este una antagonică. Prin urmare, Ucraina nu va fi o prioritate pentru Trump. Lui îi pasă mai mult de China.”

Patrușev a avertizat:

„Cred că neînțelegerile dintre Washington și Beijing se vor accentua, iar americanii le vor umfla, chiar și artificial. Pentru noi, China a fost și rămâne cel mai important partener, cu care suntem legați prin relațiile unei cooperări strategice privilegiate.

„Cât privește abordarea Rusiei în relație cu Ucraina, ea rămâne neschimbată. Pentru noi, este important să ducem la bun sfârșit scopurile Operațiunii Militare Speciale. Ele sunt cunoscute și nu s-au schimbat.

„Cred că negocierile cu privire la Ucraina ar trebui să se desfășoare între Rusia și Statele Unite, fără participarea altor țări occidentale.

„Vreau să subliniez din nou că poporul ucrainean ne rămâne apropiat: suntem frați, ucrainenii și rușii sunt legați de secole, indiferent cât de mult susține azi contrariul propaganda de la Kiev, obsedată de «ucrainitate». Nouă ne pasă de ce se întâmplă în Ucraina. De aceea, este deosebit de îngrijorător să vedem coerciția violentă exercitată de ideologia neonazistă și cum rusofobia feroce distruge azi orașe ucrainene până mai ieri prospere, inclusiv Harkov, Odessa, Nicolaev și Dniepropetrovsk.  Este posibil ca, anul viitor, Ucraina să înceteze să mai existe ca țară.”