Sfinții închisorilor. Gânduri ale Aspaziei Oțel Petrescu despre tezaurul uman al României Nicolae Purcărea, mult pătimitor al închisorilor bolșevice (13 decembrie 1923 – 25 septembrie 2015)

De Florin Palas  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Astăzi se împlinesc 102 de ani de la nașterea fostului deținut politic și artist popular declarat tezaur uman al României. Redăm în cele ce urmează câteva considerații inedite ale Doamnei Aspazia Oțel Petrescu despre camaradul său:

„Am înțeles că la înmormântare a fost foarte mare mulțime. Era ca la o înviere, nu ca la o înmormântare!

Viața lui Nicușor a fost în mare parte viața unui monah. El a avut o viață însingurată și curată, absolut în afară de orice egoism. El avea veselia bunei conștiințe. Deci, nu exuberanță, ci bucuria de a trăi în numele Domnului. Avea o pace, o liniște, pacea lui Iisus. Inima lui era în palma Mântuitorului.

Merita Nicușor să fie condus de multe suflete. Cred că s-a bucurat, cred că sufletul lui a plecat împăcat, luminat, mulțumit, când a văzut câtă lume a venit să-l însoțească pe ultimul drum. Acesta a fost darul pe care i l-a dat Dumnezeu la plecare.

Sufletul mortului este deasupra și îi vede pe toți care vin.

Îi vede, le primește închinarea. A stat trei zile deasupra pământului, a văzut tot ce ar fi vrut să vadă și n-a văzut, a trecut prin toate locurile prin care a mai trecut o dată. Le-a văzut acum cu ochi nemuritori. Abia după trei zile începe zborul. Sigur a văzut toate locurile pe unde a suferit, își vede acum, din perspectiva veșniciei, clipele pe care le-a trăit atunci. Ca pământean, le vedea (trăia) cu groază, cu durere. Acum le vede cu împlinire. Le vede, cum zicem noi, cu cel de-al treilea ochi, ochiul care vede înțelesurile adânci ale lucrurilor. Și care este, fără îndoială, conștiința omului.

Nicușor avea un suflet duios, cald, n-avea asprime. Era frumos!

M-am simțit zilele astea foarte apropiată de el. Nu știu de ce, dar mi-a tot stăruit în minte că suntem, de fapt, în același leat. Era doar cu patru zile mai mic decât mine.

Înainte de moarte, domnul Purcărea i-a spus preotului care l-a spovedit că cel mai bun prieten al omului este moartea.

Așa este! Este o certitudine pe care noi am primit-o în închisoare. Acolo moartea însemna eliberare. Era frumoasă, nu era hârca cu coasa. Era fecioara rece, dar care îți întinde o mână de dincolo. Te trecea pe celălalt plan al existenței. Era eliberatoare!

Am aflat un lucru care m-a bucurat mult, care ține tot de ritualul călugărilor: că i s-a citit Psaltirea. A avut parte de un sfârșit creștinesc!

M-am gândit mult zilele acestea că se întâlnește cu Gica lui, cu Eugenia, soția lui, și ea un suflet deosebit. Se vor auzi din nou glasurile inimilor, se vor înțelege prin limbajul mut al inimii.

Era omul care știa să facă lemnul să vorbească. Nu o să uit piedestalul pe care stătea poza Eugeniei, de care avea grijă să aibă puse flori proaspete. Când am urcat scara din casa lui Nicușor, făcută chiar de el, am avut senzația ciudată că Gica pășea alături de mine, urca cu mine scara. Am avut senzația, nu pot să spun cât de concretă, că mă primește ca musafir în casa ei. Și prezența ei așa concretă am simțit-o și la mormântul ei. Am simțit că Nicușor se bucură că are alături pe cineva care cunoștea bine pe Gica, pe Eugenia lui. L-am întrebat dacă Gica mai fluiera așa frumos, și mi-a spus așa, cu gândul dus: „O, cum mai fluiera!...”

În rememorarea ei am scris despre pivotul, suportul care a fost pentru Corina Boghici, prietena ei cea mai bună pe care a cunoscut-o în închisoare. Gica venea de la Iași, iar Corina de la București. În această prietenie, Corina era floarea, care își primea raza ei de soare, care era Eugenia!

Și felul cum scria Nicușor era emoționant. Așa, simplu. Toată cartea lui Nicușor e scrisă cu un iz de pace, de liniște. Pe mine m-a uluit blândețea cu care scrie. El  scrie cu liniște, nu este deloc agitat. Niciun sentiment negativ nu-i tulbură apele.”

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Tănara Sfântă Elisabeta de la Pasărea, cântând și primind animalele la chilia sa din Munții Rarău:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • INJECTIA FINALA 13.12.2023 21:18
    Sfesnice aprinse in negura tarii
    Vase neclintite in vuietul marii
    Cat mult ne lipsiti, frate, surioara
    De Sus, ne vegheati cu dragoste rara

    Pomenirea Voastra, zilnica bratara !
  • danidacila@gmail.com 14.12.2024 15:55
    Atât de frumos scrieți despre acești sfinți ai închisorilor.
    Mă bucur mult de mărturisirea dvs.
  1. S-AU TREZIT OAMENII! Ce fac ”stăpânii lumii” când oamenii devin conștienți. Aflați AICI: 1 MINUT DE ADEVĂR - VIDEO

  2. Donald Trump blocat la Prut de ”vladimirista” Maia Sandu în timp ce Dan Dungaciu este distins cu onoruri de Mitropolitul Basarabiei - FOTO/VIDEO

  3. Cine ne-a furat gazele?

  4. ALERTĂ MEDICALĂ! Dr. Anca Nițulescu: SENATORII PSD, USR, PNL ȘI UDMR ÎȘI CONSOLIDEAZĂ PUTEREA ABSOLUTĂ ÎN DOMENIUL MEDICAL! AU VOTAT UN PROIECT DE LEGE PRIN CARE INTERZIC PRACTICAREA PROFESIEI DE CĂTRE MEDICII CU OPINII MEDICALE INCOMODE

  5. Marius Lazurca: Nicușor Dan nu merge la Davos pentru că vrea să transmită mesajul ”Nu umblu teleleu prin lume...”. Vocea Internetului: ”Măh, ce-i cu țara asta, noi ai cui suntem și încotro mergem?”

  6. ÎNCEPE DIN NOU - The Times: Banca Angliei trebuie să se pregătească de o criză financiară provocată de Extratereștri

  7. PUSTNICA. Comandorul Ștefan Popa și întâlnirea extraordinară cu tânara Sfântă Elisabeta trecută la Domnul la 44 de ani: ”Dimineața, când a venit pustnica, m-a fixat cu privirea și mi-a spus: Ai primit Duhul Sfânt?”

  8. Fosta deținută politic Tamara (Mara) Banciu a plecat la Domnul! A fost soția deținutului politic Ilie Banciu, prietenă apropiată a luptătorilor anticomuniști Teofil Mija și Ionel Golea, și a lui Traian Golea, cel mai activ luptător anticomunist din exil

  9. Când povestea a plecat din Strada Parfumului...

  10. Călin Georgescu este ținut în arest la domiciliu și hărțuit de Sistem de peste un an FĂRĂ NICI O PROBĂ. Donald Trump și JD Vance au condamnat instrumentarea Justiției ca ARMĂ SECURISTICĂ

Ultima oră

00:30

S-AU TREZIT OAMENII! Ce fac ”stăpânii lumii” când oamenii devin conștienți. Aflați AICI: 1 MINUT DE ADEVĂR - VIDEO

23:57

Marius Lazurca: Nicușor Dan nu merge la Davos pentru că vrea să transmită mesajul ”Nu umblu teleleu prin lume...”. Vocea Internetului: ”Măh, ce-i cu țara asta, noi ai cui suntem și încotro mergem?”

23:30

Fosta deținută politic Tamara (Mara) Banciu a plecat la Domnul! A fost soția deținutului politic Ilie Banciu, prietenă apropiată a luptătorilor anticomuniști Teofil Mija și Ionel Golea, și a lui Traian Golea, cel mai activ luptător anticomunist din exil

22:30

Donald Trump blocat la Prut de ”vladimirista” Maia Sandu în timp ce Dan Dungaciu este distins cu onoruri de Mitropolitul Basarabiei - FOTO/VIDEO

22:11

Cine ne-a furat gazele?

21:30

ALERTĂ MEDICALĂ! Dr. Anca Nițulescu: SENATORII PSD, USR, PNL ȘI UDMR ÎȘI CONSOLIDEAZĂ PUTEREA ABSOLUTĂ ÎN DOMENIUL MEDICAL! AU VOTAT UN PROIECT DE LEGE PRIN CARE INTERZIC PRACTICAREA PROFESIEI DE CĂTRE MEDICII CU OPINII MEDICALE INCOMODE

20:10

17 ani de la moartea dubioasă a poetului basarabean Grigore Vieru după ce venea de la o aniversare a lui Mihai Eminescu (14 februarie 1935 - 18 ianuarie 2009). Celor ce vin din urmă – SĂ TREACĂ DÂNȘII PRUTUL !

19:00

PUSTNICA. Comandorul Ștefan Popa și întâlnirea extraordinară cu tânara Sfântă Elisabeta trecută la Domnul la 44 de ani: ”Dimineața, când a venit pustnica, m-a fixat cu privirea și mi-a spus: Ai primit Duhul Sfânt?”

17:45

Călin Georgescu este ținut în arest la domiciliu și hărțuit de Sistem de peste un an FĂRĂ NICI O PROBĂ. Donald Trump și JD Vance au condamnat instrumentarea Justiției ca ARMĂ SECURISTICĂ

17:31

Luminița Arhire: PRECIZIE PREZIDENȚIALĂ

15:36

Când povestea a plecat din Strada Parfumului...

14:30

18 ianuarie: Nașterea lui Ioan Slavici, clasicul literaturii române și ziaristul militant pentru cauza românească în Transilvania, închis de unguri pentru „propagandă românească”

14:10

18 ianuarie: Începutul Revoluției de la 1821, conduse de Tudor Vladimirescu. VIDEO: Filmul artistic istoric TUDOR

13:55

ÎNCEPE DIN NOU - The Times: Banca Angliei trebuie să se pregătească de o criză financiară provocată de Extratereștri

13:32

ÎPS Teodosie a slujit la miezul nopții Sfânta Liturghie în Biserica Sfântului Mormânt în prezența a sute de pelerini români. ”Patriarhia Ierusalimului este mama tuturor Bisericilor” – Arhiepiscopul Tomisului primit cu fast de Patriarhul Teofil - VIDEO