Sfântul Toma: Acest Ferrari printre apostoli...

De Adrian Pătrușcă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Dintre toți apostolii, Toma ne este cel mai simpatic. Veșnicele lui întârzieri la evenimente capitale, amestecul de entuziasm duhovnicesc și de scepticism, neîncrederea sa proverbială, toate ni-l fac apropiat.

Petru este autoritar, este Starostele. Pavel este Învățatul, Ioan este devotatul, este cel Iubit, Andrei este apostolul românilor. Dar Toma ne este cel mai drag, cel mai apropiat, pentru că ne seamănă.

De aceea, Duminica Tomii, prima de după Paști, când retrăim evenimentul ce i-a adus porecla de „Necredinciosul”, este una dintre cele mai îndrăgite sărbători din calendarul bisericesc.

Vă amintiți? În seara zilei de Înviere, ucenicii (mai puțin Toma) stăteau împreună, închiși în casă de frica iudeilor. Trecând prin ușile încuiate, Iisus apare în mijlocul lor și, de parcă ar fi fost puțin plecat, de parcă nu ar fi trecut prin Moarte, le zice firesc și cumva jovial: „Pace vouă!”

Mi se pare mie sau se simte și o umbră de ironie față de lașitatea apostolilor?

Iisus le arată urmele cuielor și ale suliței, pentru a-i convinge că a înviat cu Trupul și nu este vreo stafie. Apoi suflă asupra ucenicilor Duh Sfânt, îi anunță că vor avea colosala putere de a lega și dezlega nu doar pe pământ ci și în cer, și îi trimite să propovăduiască în lume.

Când Toma se întoarce acasă nu e greu de bănuit cu ce potop de vorbe, de detalii, de exclamații s-au repezit ei să-i relateze minunea. Ba se poate să fi fost și reproșuri pentru inoportuna absență: „Unde erai, când…?”

Buimac, năucit, în atmosfera de entuziasm general, bietul Toma are una din acele reacții atât de omenești care ni-l fac drag:

„Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.”

Bartolomeu Anania explică splendid ce s-a petrecut în sufletul și mintea lui Toma:

„Toma nu e necredincios prin structură, ci este mai degrabă ipostaza omului care exclamă: e prea frumos ca să fie adevărat! El nu e un împietrit, cum devenise – de pildă – Iuda. El nu refuză să creadă; el e doar copleșit de obiectul credinței lui virtuale. Fenomenul Învierii i se pare colosal. Poate că e singurul dintre ucenici care intuiește implicațiile ei cosmice. Toma știe că adevărul trebuie să existe în sine, dar îl imploră să-i devină certitudine, adică adevărul lui, personal. Cei zece îi spun: L-am văzut pe Domnul. El nu le pune la îndoială spusele, ci doar putința ochilor lor de a nu se fi înșelat. De aceea, el se hotărăște să facă apel la simțul tactil, cel mai material dintre cele cinci.”

După o săptămână, Mântuitorul îi vizitează din nou. De data asta, Toma nu mai lipsește. De parcă pentru el venise, Iisus se duce drept spre scepticul nostru și îi cere să-i pipăie urmele rănilor.

Ceva se rupe în Toma: șocul este atât de mare, emoția atât de intensă, încât nu mai are nevoie de nici o dovadă, ci se prăbușește la picioarele Mântuitorului și strigă: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”

Iată cum prima mărturie de credință că Iisus Înviat este Dumnezeu vine tocmai din partea celui căruia i se spune „Necredinciosul”. 

Să mai spună cineva că Dumnezeu nu are umor!

Prin aceeași duioasă ironie divină, Toma va fi la originea unei alte revelații.

Când întârzie (iar!) la înmormântarea Maicii Domnului, el cere să se deschidă mormântul pentru a o mai vedea o dată pe draga lui moartă.

Însă mormântul este descoperit gol, dezvăluindu-se astfel că Maica Domnului a fost mutată cu trupul la Ceruri de către Fiul ei.

Sfinții Părinți vorbesc despre „necredința cea bună” a lui Toma. Opusă lui „Crede și nu cerceta”, care nu există nicăieri în Scripturi, necredința bună este acel amestec atât de omenesc între îndoiala firească a rațiunii lumești și dragostea fierbinte de Dumnezeu.

Una te oprește, te ține țintuit în loc, cealaltă îți ambalează până la incandescență motorul interior. Ca ambreiajul și accelerația ce fac să mârâie un Ferrari pe grila de start.

Ilustrație pefectă pentru „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!”, despre care Nicolae Steinhardt spunea că sunt cele mai amețitoare vorbe din toată Scriptura.

E nevoie doar de un declic, de un deget al lui Dumnezeu, care să elibereze ambreiajul, pentru ca bolidul să țâșnească de neoprit!

Episodul din „Duminica Tomii” se încheie cu vorbele lui Iisus: „Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiți cei ce nu au văzut și au crezut”.

În ciuda aparențelor, aceasta nu este o nouă mustrare la adresa lui Toma. Îi fusese de ajuns, sărmanului, lecția care îl zguduise. Iar Iisus poate fi uneori aspru, dar niciodată sadic.

Dimpotrivă, este un mesaj de îmbărbătare pentru generațiile viitoare. Care, spre deosebire de Toma și de apostoli, vor fi lipsite de sprijinul prezenței Sale FIZICE.

Care vor trebui să înfrunte lumea și propriile îndoieli bazându-se (doar?) pe mărturiile celor vechi și pe ce descoperă în inimile lor.

Peste generații de creștini și de păgâni, de mucenici și de prigonitori, peste ani și veacuri, peste trupul lui Toma prosternat la picioarele Sale, Iisus se uită fix în ochii noștri.

„Fericiți cei ce nu au văzut și au crezut” este un mesaj pentru noi! Este semnalul de start.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (3)
  • IC XC NI KA 12.05.2024 19:24
    “„Crede și nu cerceta”, care nu există nicăieri în Scripturi” - nu, evident, că nu există în Sf. Scriptură, că doar există la..cruciați. Și-i destul. Sau?

    Sf. Maxim Mărturisitorul învață că cele trei însușiri ale sufletului sunt curiozitatea/cercetarea, înfăptuirea și mărturisirea.

    Hristos a Înviat!
  • singur ortodoxia 12.05.2024 21:27
    Fain. Mulțumim.
  • Cronicar Ortodox 13.05.2024 04:09
    Acesta este rezultatul unei interogații, făcute asupra uneia din puținele variante a Bibliei Ortodoxe, în care se poate căuta:

    https://bibliaortodoxa.ro/cautare.php?text=crede+%C5%9Fi+nu+cerceta&carte=-3

    Concluzia ? NU EXISTĂ ÎN NICIO VARIANTĂ/TRADUCERE ORTODOXĂ, APROBATĂ DE SFÂNTUL SINOD AL B.O.R.
    "Crede și nu cerceta."

    (vă asigur, ce am prezentat e o simplă dovadă online - care nu e case sensitive, accesibilă oricui, astāzi) Q.E.D.

    Nota mea: eu sunt un Toma Necredinciosul, ca modus vivendi, astfel descoperind ortodoxia, în care eram botezat, de la naștere ...
  1. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  2. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  6. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  7. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  8. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  9. Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

  10. Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

16:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare