La 6 februarie, Reprezentanța la București a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței a găzduit dezbaterea cu titlul „Derive ideologice ale prezentului: Patriotism vs Naționalism • Suveranitate vs Suveranism • Ortodoxie vs Ortodoxism • Universalism creștin vs Globalism”.

Dezbaterea a fost moderată de dl Cristian Pătrășconiu, care i-a avut invitați pe domnii Teodor Baconschi și Adrian Papahagi. Prin acest eveniment s-a deschis suita de dezbateri și simpozioane RES PUBLICA, organizate de Fundația Academia Civică & Fundația Spandugino, care „intenționează să constituie o contribuție semnificativă la articularea critică a agendei publice, abordând teme de interes major pentru societatea românească de astăzi”.

Este întristător că o astfel de dezbatere, care ar fi trebuit să îndemne la o „reflecție lucidă asupra modului în care ne raportăm la propria noastră identitate și la credință”, să fie umbrită de derapaje tocmai pe aceste coordonate. Iată despre ce este vorba în mod punctual:

1. În prima parte a dezbaterii, cei doi invitați au încercat să lămurească cele două concepte: patriotismul și naționalismul. În momentul în care dl Adrian Papahagi a anunțat un citat din Sfântul Dumitru Stăniloae, dezbaterea a avut un prim derapaj. Referindu-se la contextul canonizărilor recente, dl Teodor Baconschi a propus apăsat un joc de cuvinte, numindu-l pe Părintele Stăniloae „omul sfânt recent”. Desigur, făcea astfel o aluzie străvezie la binecunoscutul volum „Omul recent” al dlui H.-R. Patapievici, care a și participat la eveniment. Numai că această alăturare cu totul neavenită de termeni a sugerat mai degrabă o relativizare a sfințeniei Părintelui Dumitru Stăniloae și poate chiar o luare în râs a deciziei sinodale de a-l canoniza. Moderatorul, dl Cristian Păstrășconiu a intervenit scurt, spunând că sintagma „omul sfânt recent”, proiectată de invitatul său, „e altceva” față de sintagma „sfânt recent”, pe care o folosise el anterior. Mai mult, dl Adrian Papahagi a sesizat nuanța batojocoritoare strecurată de dl Teodor Baconschi și a încercat o revenire din acest prim și îngrozitor derapaj: „Să nu devenim blasfem…”. N-a articulat pînă la capăt, însă a exprimat, chiar și cu o jumătate de cuvânt, realitatea defăimării unui sfânt. Slavă Domnului că a făcut ca paranteza blasfematoare să fie scurtă!

Cu toate acestea, pentru o dezbatere cu astfel de invitați, este reprobabil să se ajungă la socoteli atât de omenești în ceea ce privește sfințenia Părintelui Dumitru Stăniloae. Asemenea aluzii triviale își permit doar cei care nu recunosc autoritatea Bisericii și care orchestrează dezbinări, tensiuni, rupturi în sânul ei, nu dl Teodor Baconschi, cel care este cunoscut ca fiind un apropiat al Bisericii, un fiu al ei. Însă, în situația amintită, lucrurile au stat altminteri, din păcate. Sintagma „omul recent” a devenit cunoscută prin cartea dlui H.-R. Patapievici, fiind o trimitere la acea tipologie opusă „omului lăuntric”, căci, așa cum spune autorul, „spre deosebire de omul tradițional, pentru omul recent nu mai există nici transcendență, nici raporturi de transcendență: ca atare, în lumea omului recent nu mai este loc pentru vreo valoare absolută. Iar valorile, cînd sunt, sunt absolut relative”.1

Ce legătură au toate acestea și încă altele multe care se cuprind în fișa „omului recent” cu Sfântul Dumitru Stăniloae? Poate că s-ar putea opina că este o suprainterpretare a sintagmei nefericite inventată de dl Teodor Baconschi, însă adevărul este că exprimarea dumnealui a fost în spiritul „omului recent”, care relativizează, chiar dacă în paranteze scurte și sub veșmântul vorbelor de duh.

2. În contextul dezbaterii unui alt „cuplu antagonic”,  Ortodoxie vs Ortodoxism, dl Adrian Papahagi observă că există tot felul de „anexări” ale Ortodoxiei, bunăoară, chiar sintagma „Biserica neamului” denotă o secularizare în cheie etnofiletistă. Înaintând pe acest fir, s-ar putea ușor deduce că însăși „Catedrala mântuirii neamului” face parte din aria semantică a „idolatriei neamului”. Cu alte cuvinte, în subsidiar, dl Adrian Papahagi derulează o critică extinsă la toate nivelurile Bisericii, fiindcă, nu-i așa, societatea noastră bisericească este afectată major de flagelul filetist. Dacă tonul este dat la nivelul instituțional cel mai înalt, lucrurile stau așa cum stau, adică regretabil, în România și în Biserică.

Și dacă tot a deschis suita mitologiilor national-bisericești care-i bântuie pe bieții români, dl Adrian Papahagi a continuat astfel: „Neam născut creștin… De unde neam născut creștin? Ce neam s-a născut creștin? Nu cunosc nici un neam… Neam creștin! Aiurea! Să văd eu aici o dovadă creștină românească din 600… Toată mitologia asta!”. Încercând un soi de spirit, dl Teodor Baconschi l-a îndemnat: „Nu deschide dosarul!”, stârnind amuzamentul celor din sală.

Într-adevăr, „dosarul” reprezintă, după cei doi distinși invitați, suma tuturor „mitologiilor” care locuiesc în mințile românilor.

„A deschide dosarul” înseamnă a redefini într-un fel istoria României și, implicit istoria Bisericii Ortodoxe Române.

Mai înseamnă a revedea critic autoritățile care ne-au inoculat „mitologiile” respective, căci unii dintre noi ne-am format greșit, după cum afirmă indirect dl Adrian Papahagi, cu învățătura Sfântului Dumitru Stăniloae, că suntem un popor „născut creștin”: „Creștinismul răsăritean sau originar, numit mai târziu ortodoxie, pătruns în existența lui odată cu formarea lui, atestă permanentizarea poporului nostru până astăzi, având în constituția lui, ca element neschimbat, acest creștinism pe care l-a primit în ființa sa odată cu formarea lui. Una a păstrat-o pe alta: ființa noastră națională a păstrat permanent ortodoxia și ortodoxia a păstrat nealterată ființa noastră națională. Ele au format un întreg identic cu sine însuși de-a lungul întregii sale istorii, de la începuturile poporului roman și a creștinismului originar și până azi”.2

De altfel, reevaluarea Sfântului Dumitru Stăniloae, după criteriile utilizate de dl Adrian Papahagi, se și face pe parcursul dezbaterii: „avea dreptate o jumătate din textul lui Stăniloae, cealaltă spunea contrariul”.

Contextul este foarte important, însă referințele contextuale nu sunt aduse în discuție în această tenativă de reevaluare. Ce să înțelegem de aici? Va fi fost și Sfântul Dumitru Stăniloae prins în acest fenomen de „deturnare a dreptei-credințe” numit ortodoxism? Va fi transmis el mai departe generațiilor noastre o ortodoxie „anexată ideologic”? Nu suntem noi, astăzi, cumva, „beneficiarii” acestei moșteniri etnofiletiste, prin Sfântul Dumitru Stăniloae?

Toate aceste interogații implicite din discursul dlui Adrian Papahagi par să conducă spre repoziționări radicale în numele unui nou și relativ adevăr istoric. Astfel, se lansează „vânătoarea de mituri”. În rolul „eroilor” sunt distribuiți cei care demitizează firesc, cu zâmbetul pe buze, neatinși de mituri și prejudecăți, în timp ce în rolul „vânatului” este distribuită „gloata”, adică toți cei care se tem de demitizări. Dar, așa cum observa acum câțiva ani Alex Ștefănescu, „în cultura română de azi este la modă demitizarea”.3

Acest fenomen are implicații în toate domeniile, de la istorie până la politologie, și nu pare câtuși de puțin străin de mai sus amintita fișă a „omului recent”, care până și pe Sfântul Dumitru Stăniloae îl poate înțelege ca pe „omul sfânt recent”, adică un sfânt făcut de oameni, nu de Dumnezeu.

3. Remarcăm un ultim derapaj, prin referirea la anumite aspecte din viața bisericească, ca și cum ele ar fi general-valabile. De pildă, în finalul dezbaterii, dl Adrian Papahagi amintește despre „marginalizarea laicatului în Biserică”: „Laicii nu mai fac nimic. Se duc acolo și stau așa. Se împărtășesc 1 din 100, nu dau răspunsurile la Liturghie, nu cântă, nu se împărtășesc. Te întrebi ce treabă au? Dau un ban, nici ăla foarte mult”.

La ce anume se referă dl Adrian Papahagi atunci când amintește de „evacuarea laicatului” din Biserică? Și cui se adresează această critică apăsată? Patriarhului? Ierarhiei, în general? Unei instituții care, potrivit dlui Teodor Baconschi, suferă de o vădită „erodare a autorității”? Va fi oare vorba și despre nu demult disputata dată a Paștelui în spațiul public?

Imediat este atacată și problema canonizărilor recente. Tema îi sugerează dlui Adrian Papahagi încă o derivă ideologică – „Bisericile naționale”: „Iată! Sfinții români! Păi sunt ei cinstiți în alte Biserici în afară de a noastră? Nu!”. Ce arată faptul acesta? Nu cumva este vorba despre încă o izolare ideologică a Bisericii Ortodoxe Române? „Vor intra în vreun sinaxar grecesc sau rusesc? Nu vor intra în nici un sinaxar în afară de al nostru!”. Oare și decizia canonizărilor recente să facă parte dintr-un odios proiect izolaționist românesc? Cum adică „sfinți români”?. „Halal comuniune!”, exclamă dl Adrian Papahagi, care și-ar fi dorit un cult internațional al sfinților români, nu doar o cinstire locală în spațiul bisericesc românesc. Însă ceea ce i se pare cu adevărat grav dlui Adrian Papahagi, care în cele din urmă se erijează într-o autoritate critică, este ca „Iisus Hristos să nu fie eliminat din Biserică” – după cum a fost eliminat laicatul, comuniunea cu alte Biserici etc. –: „Mă tem că se-ntâmplă foarte adesea și lucrul ăsta”, spune sentențios dl Adrian Papahagi.

În concluzie, amintim aici și parabola orientală povestită în final de dl Cristian Pătrășconiu, moderatorul dezbaterii, despre înțeleptul care-i spune nepotului său că în fiecare om trăiesc doi lupi: unul care întruchipează răul, ticălos, mincinos, criminal, iar altul care întruchipează binele, împarte dreptatea etc. Nepotul îl întreabă: „Și cine va învinge?”. Înțeleptul răspunde: „Va învinge cel pe care-l hrănești”. Noi înțelegem că o astfel de dezbatere nu ar fi trebuit să găzduiască derapaje precum cele amintite, mai ales că era anunțată ca un îndemn la o „reflecție lucidă asupra modului în care ne raportăm la propria noastră identitate și la credință”. Din păcate, a fost hrănit lupul cel rău. 

1 Vezi interviul „Horia-Roman Patapievici în dialog cu Cristian Păstrășconiu (prima parte)”, în România literară nr. 37, anul 2020, vezi la https://romanialiterara.com/2020/09/horia-roman-patapievici-omul-recent-dupa-20-de-ani-prima-parte/.

2 Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Opere complete, vol. 9, Editura Basilica, București, 2018, pp. 360-361.

3 Alex Ștefănescu, „Demitizarea – instrucțiuni de folosire”, în Evenimentul zilei, 29 iunie 2018, vezi la https://evz.ro/demitizarea-instructiuni-alex-stefanescu.html.

ALTE FOTO: