Fenomenul de rinocerizare e cât se poate de parșiv. El poate fi observat pretutindeni în jur. Suntem prieteni cu Gheorghe, cu Ion, ne cunoaștem de-o viață, dar, deodată, Gheorghe și Ion, prietenii noștri, devin rinoceri. Cum așa? A fost opțiunea lor! Au renunțat la înfățișarea omenească și au ales o culoare ideologică, un corn amenințător. Cornul le crește din frunte, ca o prelungire a unor gânduri stranii, neomenești. Tocmai Gheorghe și Ion, lângă care am petrecut o viață, tocmai ei care sunt convinși că au un echilibru, o așezare lăuntrică, iată ce-au ajuns! Și nu recunosc. Dacă le-ai pune o oglindă înainte, ar zice că sunt tot ei, cei de dinainte.
Ne îngrijorează situația celor doi. Dar mai ales ne îngrijorează că nu e un caz izolat. Totul în jur se rinocerizează sub privirile noastre. La început ne-am uitat amuzați cum rinocerul adus tocmai din China a trecut la galop prin orașul nostru și s-a tot dus, până nu l-am mai zărit. Ni s-a părut ceva exotic. Poate n-am vrut să exagerăm, să fim chiar atât de indignați, pentru a nu face notă discordantă cu societatea lipsită de reacție. Ne-am păstrat cumpătul. N-am sărit de pe scaun, deși auzeam mugetul și respirația aspră a animalului ideologic. S-a tot vânturat pe asfaltul orașului, dar nu ni s-a părut o amenințare. Am îndemnat la calm. Însă, treptat, rinocerul n-a mai fost o excepție, ci a devenit însăși maladia lumii noastre, o maladie ce se propagă cu turbare.
Și aici am greșit. Că n-am avut de la bun început o reacție. Și încă greșim, fiindcă nu avem nici în momentul acesta reacție. Ezităm. Iar rinocerii au trecut la atac. Fac presiuni la serviciu, îi forțează pe angajați să se rinocerizeze. Sunt experți în a intimida pe omul de lângă ei. Induc ideea vinovăției de a nu fi rinocer pe un ton securist-politic. Mulți se tem să nu fie aflați vinovați. Mulți se tem să nu fie ostracizați, să nu fie considerați paria. Rar întâlnești bărbați care nu se tem de etichete și acuze, care să înfrunte deciziile ideologice ale unui guvern rinocerizat.
Asistăm încremeniți la rinocerizarea acestei țări. Se vorbește chiar de rinocerizarea întregii planete. Să fie oare cu putință? Rinocerii sunt prea puțini, în timp ce noi suntem suficient de mulți. Dar, zilnic, lângă noi răsar alți și alți rinoceri. Vin zvonuri că unii dintre contestatarii inițiali ai rinocerilor s-ar fi rinocerizat la rândul lor. Și că nu le-ar merge rău. Că nu-i chiar așa cum se spune, că rinocerizarea e o tragedie.
Nici Gheorghe, nici Ion nu suportă să fie contraziși. Ca orice rinocer, amândoi acționează agresiv. Bineînțeles, în numele unei cauze mărețe. Doar rinocerizarea e de-ajuns pentru a justifica absolut orice, până și crima. Unde ne situăm noi în raport cu ei? Mai sunt ei prietenii noștri, frații noștri? Cum ar trebui să procedăm? Fiindcă, iată, suntem sub asaltul rinocerilor, aflați deocamdată în minoritate. O minoritate „destul de numeroasă” și care crește. Și e urgent nevoie să reacționăm acum când încă suntem majoritari. Orice clipă pierdută poate fi un prea târziu. Mâine putem vedea chiar trupe de rinoceri cum patrulează pe străzi, iar oamenii se vor da la o parte din calea lor, văzându-și de treburi ca și când nu s-ar întâmpla nimic neobișnuit.
Autoritățile au trecut de partea lor. Din partea intelectualilor, prea multă tăcere. Emisiunile, publicitatea, recomandările media sunt impregnate cu răgete de rinocer. Fenomenul e complex. Trăim în plină epocă a rinocerizării. Unde putem afla un adăpost? Sunt voci care ne îndeamnă să fim rezonabili și să găsim un modus vivendi, să căutăm să ne înțelegem cu ei. Dar cu rinocerii nu te poți înțelege decât într-un singur fel – să devii și tu rinocer.
Desigur că ești liber să nu fii rinocer, dar libertatea aceasta costă. Nu știu ce vor face alții, dar tu să mergi pe cale pururea de Domnul însoțit, atent fiind ca nu cumva, într-o clipă de neatenție, gândul tău să se încleieze-n pământ, iar în mâlul acela veșted să se ivească urme otrăvite de rinocer. Reacționează acum, fiindcă acum încă mai poți schimba ceva. Nu socoti că ceea ce se întâmplă în jurul tău nu te afectează. Poate nu acum, dar curând va veni vremea când cornul rinocerului te va sfâșia. Fii gata să suferi pentru reacția ta, pentru atitudinea ta dârză, fiindcă rinocerii sunt răzbunători și cinici. Îți vor spune „părintește”: „Iată pentru ce îți riști libertatea, studiile, serviciul, familia, vacanțele în Occident și în lumea-ntreagă. Tu alegi să suferi”. Dar tu nu abandona lupta. Intră cu tancul acolo unde rinocerita a întins sârmă ghimpată ca să scornească lagărul neomarxist al pandemiei, fiindcă nu e altă soluție. Nu aștepta salvarea de la alții. Fă tu ceva. Implică-te. Reacționează. Hotărăște-te să fii om până la capăt, iar nu rinocer. Și, ascultă bine, tu nu te lupți cu Gheorghe și Ion. Tu te lupți cu o ideologie a rinocerizării care vine tăvălug peste noi toți. Aceasta reprezintă răul care trebuie limitat cu rugăciune și reacție civică. Roagă-te ca Domnul să limiteze răul. Și spune NU acestei minciuni și șmecherii care se lăbărțează pe ecrane, prin instituții și în viețile noastre. Nu te resemna, gândind că oricum nu poți face nimic. Ba poți. Fii demn și viu. Fii liber.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Vaccinul, "rinocerul" din această lume.
Foarte bun articolul – dar mi-e teamă că rinocerii nu mai știu carte! Ei nu mai pot citi! Mai grav e că nici nu mai pot gîndi și acționa omenește căci... sînt rinoceri! Deci la ei mesajul acesta nu va putea ajunge... Ar fi, poate, nevoie de un translator, căci să învățăm noi, cei majoritari, rinocerita e peste putință!
Falia s-a produs: dia-bolos își freacă satisfăcut ghearele!
Președintele-rinocer acuză „dezinformarea“ și îndeamnă la „unitate“ în jurul guvernului său de rinoceri...
Doamne Iisuse Hristoase, Care pe toate le poți, așa cum ai alungat demonii din sărmanii posedați care Te-au întîmpinat în Gadara, vindecă-i rogu-Te acum și pe frații și pe surorile noastre, iar nouă dă-ne răbdare și putere de a înfrunta mai departe încercările acestui veac!