Printr-o simplă coincidență – a câta, numai în aceste zile, să nu îmi cereți să vă spun – din arealul comunitar România a primit două mesaje cu înțelesuri la antipod. Mai întâi, Parlamentul Olandei a adoptat documentul care cere europarlamentarilor țării să nu voteze pentru accesul țării noastre și al Bulgariei în Spațiul Schengen, principala cauză invocată fiind, bineînțeles, corupția și neadecvarea legilor justiției cu exigențele mereu crescânde ale Uniunii Europene.
Pentru ca, mai nou și mai nou, să aflăm că onor Comisia Europeană a autorizat plata pentru România a primei cereri din cadrul PNNR, în valoare de 2,6 miliarde de euro pentru revitalizarea economiei. De unde putem trage concluzia că înaltul organism al Europei Unite are încredere că noi suntem oameni cinstiți și corecți care putem și știm să gospodărim eficient bănetul alocat. În acest caz, ne punem întrebarea: cine are dreptate, Olanda sau Comisia Europeană?
La prima vedere, s-ar putea spune că subsemnatul pune greșit întrebarea, fiindcă nu există semnul egalității între un stat membru și executivul UE. Rezervă care poate fi respinsă atâta vreme cât, și într-un caz și în altul, operează aceleași criterii de evaluare. Deziderat de care iarăși nu s-a ținut seama, zece ani la rând, după ce, deși ne-am îndeplinit toate criteriile tehnice, suntem încă ținuți la vămile spațiului liberei circulații. Foarte adevărat, în ultima vreme ni s-au transmis mesaje de încurajare și de susținere ale unor înalți oficiali ai UE și ai unor state cu un cuvânt care atârnă foarte greu în balanță, dar degetul arătător al Țării Lalelelor rămâne ridicat și amenințător. Și, mai ales, fără ca asta să dea de gândit decidenților de la Bruxelles sau de la Strasbourg, cu atât mai mult cu cât este de notorietate că opoziția Olandei seamănă mai degrabă a troc: ne dați Portul Constanța și vă dăm votul de care aveți nevoie! Am zis troc, dar mai cinstit ar fi să spunem lucrurilor pe nume: este vorba despre un șantaj pe față și la drumul mare.
Discuția se complică mai mult atunci când constatăm că nu doar Olanda ne poartă sâmbetele în UE. Să ne amintim că, recent, în Parlamentul European, Guido Reil, ales pe listele partidului Alianța pentru Germania, ne-a catalogat că suntem Vestul Sălbatic al Europei, pretextând că are argumente și dovezi după o vizită de documentare pe meleaguri românești. Pentru ca, după ce i s-a cerut să pună cărțile pe masă, să recunoască adevărul și să spună că nu a fost pe la noi decât în trecere.
Ca urmare, europarlamentarul român, Victor Negrescu, a cerut președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, sancționarea mincinosului în conformitate cu normele în vigoare. Avertizând că tolerarea acestui mesaj anti-românesc poate face ca un asemenea comportament să se reproducă sub forme și mai dure. Cerere și avertisment care nici până acum nu a primit un răspuns, ceea ce ne poate determina să ridicăm ceva mai multe semne de întrebare asupra cauzelor unei asemenea profund incorecte atitudini. După cum, urmând logica analizei, putem ajunge să ne punem și noi întrebarea care circulă de-acum în spațiul public: nu cumva, în spatele veto-ului olandez de află și alte cercuri de interese și de influență? Altfel spus, dacă numai Olanda ne oferă o lalea otrăvită în locul unui vot pentru admiterea în Spațiul Schengen?
Întrebare câtuși de puțin tendențioasă și de rea credință pe care cred că ar fi trebuit să și-o pună (și să o pună!) președintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă și, dacă nu e cu bănat, Bogdan Aurescu, șeful diplomației, eventual și liderii celor două camere ale legislativului. Și-au pus-o sau nu și-au pus-o, asta nici nu mai contează, contează, în schimb, blegoșenia (aceasta este vorba cea mai nimerită!) cu care reacționează asemenea diriguitori care, să vezi și să nu crezi, îl mai invită pe premierul olandez, Mark Rutte, să mai facă o vizită în scumpa noastră patrie. Cum adică, o nouă vizită? Păi nu fuse dânsul pe aceste meleaguri acum o săptămână? Și noi cu ce ne-am ales? Cu praful de pe tobă!…
Multe și felurite lucruri ar mai fi de discutat pe marginea acestui subiect sensibil și neplăcut. Ca și despre cele mai corecte și eficiente maniere în care autoritățile statului ar trebui să răspundă acestei atitudini discriminatorii și ostile față de România. O interesantă sugestie fiind, cred, cea pe care a avansat-o sociologul Alfred Bulai. Citez: La o adică, România ar putea să joace tare și să zică: Băi, copii, înțelegem că nu ne vreți, noi plecăm.
Variantă la care nu cred că ar trebui să ajungem decât prin reducere la absurd. Adică, după ce au fost epuizate toate, dar absolut toate, soluțiile negociate și negociabile. Variantă pe care poate că nu ar fi rău să le-o fluturăm pe sub nas unor asemenea punători de piedici, implicit celor care îi manevrează. Nu de alta dar, în conformitate cu un asemenea stil de a negocia, la șantaj se răspunde cu aceeași măsură și nu cu smiorcăieli de teapa infantilului „de ce dai, nene?”.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Se repetă propaganda de la intrarea României în UE. România cerea să intre, cei din UE nu prea voiau, și apăreau articole patriotice de indignare față de ticăloșii de apuseni care (unii dintre ei) nu vor să primească România în UE. Și pînă la urmă am fost primiți. Românii au rămas cu impresia că e o mare izbîndă națională.
Acum cu Schengenul - la fel. Nu se discută deloc dacă avem sau nu nevoie de Schnegen, nu se aduc argumente pe fondul problemei, ci noi ne milogim să fim primiți, din Apus unii fac nazuri și români „patrioți” critică vehement pe acești apuseni care nu ne lasă să mai cedăm o bucățică de suveranitate. Se crează iar impresia că Schengenul e cava superimportant pentru români, cu concluzia că dacă e să facem niște jertfe de dragul Schengenului (de pildă, portul Constanța), merită.
Apoi, un principiu fundamental al democrației e ca un parlamentar să-și poată expune atitudinea politică fără teamă de a fi tras la răspundere pentru ea. Este penibil să ceri șefilor Parlamentului European să tragă la răspundere un parlamentar care și-a exprimat o opinie care nu îți este pe plac. Poți să-i scrii direct parlamentarului respectiv, dar tragere la răspundere de către alții pentru opinii politice exprimate în cadrul activității parlamentare înseamnă o încălcare a liberei exprimări și a dezbaterilor libere, fără intimidări. Iar dezbaterile libere sînt mai importante decît intrarea României în Schengen.