De luni de zile lumea vorbește despre pericolul unui război nuclear între Statele Unite și Rusia. Dar s-ar putea ca Iranul și Israelul să le-o ia înainte.

Un comentariu al lui Scott Ritter, publicat de Consortium News, pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

*

Conflictul care a izbucnit între Iran și Israel – în care Israelul este acum gata să atace, după cele două lovituri de represalii executate de Teheran cu drone și rachete balistice și de croazieră – a determinat, se pare, Iranul să își schimbe poziția cu privire la deținerea de arme nucleare.

Începând cu luna aprilie, Iranul a emis, pe canale oficiale, cel puțin trei declarații în care arată că ia în calcul anularea edictelor religioase care interzic Iranului să achiziționeze arme nucleare.

Iar condițiile ca această anulare să aibă loc par acum îndeplinite.

Aceste declarații nu sunt simple amenințări, ci trebuie văzute ca declarații politice care arată că Teheranul a luat deja decizia de a obține arme nucleare, că mijloacele de a o face există deja și că, după ce se dă ordinul politic, decizia poate fi pusă în operă în doar câteva zile.

Fatwa (edictul religios) împotriva deținerii de arme nucleare a fost emisă în octombrie 2003 de liderul suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei.

Aceasta spune:

„Credem că a contribui la arsenalul de arme nucleare și alte tipuri de arme de ucidere în masă, cum ar fi armele chimice sau biologice, constituie o amenințare serioasă la adresa umanității... folosirea unor astfel de arme, este, din punctul nostru de vedere, haram (interzisă), iar efortul de a proteja umanitatea de acest imens dezastru este de datoria fiecăruia.”

Cu toate astea, în religia șiită, edictele fatwa nu sunt neapărat permanente, iar juriștii islamici pot reinterpreta scripturile în funcție de nevoile epocii.

La scurt timp după ce Iranul a lansat Operațiunea True Promise împotriva Israelului, în aprilie, Ahmad Haghtalab, comandant al Gărzii Revoluționare Islamice (Islamic Revolutionary Guard Corps  - IRGC) responsabil de instalațiile nucleare ale Iranului, declara:

„Dacă [Israelul] vrea să exploateze această amenințare de a ataca centrele nucleare ale țării noastre ca instrument de presiune asupra Iranului, este posibil și este de așteptat ca Republica Islamică Iran să-și revizuiască doctrina nucleară și politicile și să devieze de la considerațiile declarate anterior.”

În luna mai, Kamal Kharrazi, fost ministru de externe și actual consilier al liderului suprem, declara:

„Noi [Iranul] nu am luat decizia de a construi o bombă nucleară, dar, dacă existența Iranului este amenințată, atunci nu vom mai avea de ales și va trebui să ne schimbăm doctrina militară.”

Iar, la începutul aceste luni, deputații iranieni au cerut revizuirea doctrinei defensive a Iranului, astfel încât, în condițiile în care amenințarea Israelului escaladează, să se poată lua în calcul utilizarea de arme nucleare. Deputații au subliniat că liderul suprem poate revizui fatwaîmpotriva armelor nucleare pe motiv că situația s-a schimbat.

Aceste declarații, luate împreună, constituie o formă de politică declarativă care, având în vedere cine sunt sursele, arată că Iranul a luat deja decizia ca, odată ce criteriul amenințării la adresa securității naționale s-a îndeplinit, să se construiască bomba nucleară.

Iranul are capacitatea

Iranul are de ceva vreme capacitatea de a fabrica și arma dispozitive explozive nucleare. Folosind uraniu îmbogățit, Iranul ar putea asambla în doar câteva zile o armă simplă, care poate fi apoi atașată unei rachete balistice.

În luna iunie, Iranul a informat IAEA că instalează circa 1400 de centrifuge avansate la Fordow. Potrivit calculelor derivate din stocul disponibil de hexafluorură de uraniu îmbogățit 60% (care se folosește în centrifuge), Iranul ar putea produce suficient uraniu îmbogățit superior (peste 90%) pentru a fabrica în numai câteva zile între 3 și 5 bombe nucleare.

Nu este nevoie decât de voința politică de a o face. Or, se pare că Iranul a trecut deja acest prag, ceea ce înseamnă că și calculele din spatele oricărui atac israelian și/sau american asupra Iranului s-au schimbat definitiv.

Iranul nu se ferește deloc să exprime gravitatea situației. În februarie, fostul șef al Organizației pentru Energie Atomică, Ali-Akbar Salehi, a declarat  că Iranul a depășit „toate pragurile științifice și tehnologice” necesare pentru a construi bomba nucleară, menționând că Iranul a acumulat toate componentele necesare pentru o astfel de armă – mai puțin uraniul îmbogățit la nivelul cerut.

Două săptămâni mai târziu, Javad Karimi Ghodousi, membru al Comisiei pentru securitate națională în parlamentul iranian, a declarat că, dacă liderul suprem „emite permisiunea, nu ne trebuie decât o săptămână ca să testăm prima [bombă nucleară]”, adăugând, mai târziu, că Iranul „are nevoie de jumătate de zi, maxim o săptămână, ca să construiască un focos nuclear”.

O armă nucleară simplă („gun-type”) nu are nevoie de testare – bomba „Little Boy”, aruncată de SUA asupra Hiroșimei pe 6 august 1945 a fost o astfel de armă, care este considerată atât de fiabilă încât poate fi folosită operațională fără a fi testată în prealabil.

Iranul ar avea nevoie de o cantitate între 75 și 120 livre (34 – 54 kg) de uraniu îmbogățit superior pentru fiecare astfel de armă simplă (cu cât modelul este mai sofisticat, cu atât este nevoie de mai puțin uraniu).

Oricum ar fi, încărcătura utilă a rachetei hipersonice cu combustibil solid Fatah-1, utilizată în atacul de pe 1 octombrie supra Israelului, este de circa 900 livre (408 kg) – o capacitate mai mult decât suficientă pentru a transporta o bombă simplă cu uraniu.

Având în vedere că scutul anti-balistic care acoperă Israelul nu a fost în stare să intercepteze racheta Fatah-1, dacă Iranul ar construi și ar lansa o rachetă Fatah-1 cu încărcătură nucleară împotriva Israelului, există o certitudine de aproape sută la sută că aceasta își va atinge ținta.

Iranul ar avea nevoie de 3-5 arme de acest tip ca să distrugă complet abilitatea Israelului de a funcționa ca o națiune industrializată modernă.

Consecințele retragerii din Aranjamentul Nuclear cu Iranul

Această situație a apărut după ce, în 2017, președintele Donald Trump a retras SUA din Joint Comprehensive Plan of Action — JCPOA, cunoscut sub numele de „Acordul Nuclear cu Iranul”.

Negocierile pentru JCPOA au avut loc în timpul mandatului președintelui Barak Obama, având ca scop să închidă Iranului calea spre a dezvolta arma nucleară.

După cum declara Obama:

„Simplu spus, potrivit acestui acord, există o interdicție permanentă ca Iranul să aibă vreodată un program de înarmare nucleară și un regim permanent de inspecții care depășește regimul anterior al inspecțiilor în Iran.

Acordul pune la dispoziția IAEA mijloacele necesare pentru a se asigura că Iranul nu încalcă interdicția - atât prin intermediul instrumentelor de verificare specifice JCPOA, dintre care unele sunt prevăzute pe o durată de 25 ani, cât și prin intermediul Protocolului Adițional, care are o durată nelimitată.  

În plus, prin această înțelegere, Iranul și-a asumat mai multe obligații, printre care și interdicții privind activități cheie de cercetare și dezvoltare care ar fi necesare pentru a proiecta și a construi arma nucleară. Iar acele obligații nu au dată de expirare.”

În iunie 2021, în perioada de început a mandatului său, după ce Trump retrăsese SUA din JCPOA, președintele Biden a declarat:

„Cât timp sunt eu de pază, Iranul nu va obține niciodată arma nucleară”.

Pe 11 octombrie, directorul serviciului național de informații american a afirmat, într-o declarație:

„Estimarea noastră este că Liderul Suprem nu a decis reluarea programului de înarmare nucleară, suspendat de Iran în 2003”.

După decizia precipitată a lui Trump de a retrage SUA din JCPOA, Iranul a întreprins acțiuni care au subliniat că acesta nu se mai consideră ținut de condițiile acelei înțelegeri.

Iranul și-a extins programul nuclear instalând cascade de centrifuge avansate pentru îmbogățirea uraniului și reducând programul de inspecții al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (IAEA).

Pe scurt, Iranul s-a poziționat astfel încât să poate produce în termen scurt o armă nucleară.

Deși ODNI [Office of the Director of National Intelligence] crede, la acest moment, că liderul suprem nu a luat decizia politică de a obține arma nucleară, o analiză publicată în luna iulie omite o mențiune importantă privind capacitățile nucleare ale Iranului, mențiune care apărea în evaluările anterioare.

Astfel,analiza ODNI din februarie 2024 notează că „Iranul nu efectuează la acest moment activități de dezvoltare militară esențiale pentru a produce un echipament nuclear testabil”.

Această precizare nu mai apare, însă, în analiza ODNI din iulie 2024 – indiciu clar că, în mare parte din cauza reducerii inspecțiilor IAEA, comunitatea americană de informații nu mai are date privind aspecte tehnice critice ale industriilor iraniene nucleare.

După ce a citit versiunea clasificată a raportului ODNI privind Iranul din iulie 2024, senatorul american Lindsey Graham a spus că este „foarte îngrijorat” că „în câteva săptămâni sau câteva luni, Iranul va avea o armă nucleară”.

Cu ce se confruntă SUA și Israel

Aceasta este situația cu care se confruntă SUA și Israel în timp ce iau decizia privind represaliile pentru atacul iranian de pe 1 octombrie.

Iranul a arătat că orice atac asupra instalațiilor sale nucleare și a capacităților de producție de petrol și gaz va fi considerată o amenințare existențială. Asta ar putea duce la revizuirea acelei fatwa și la lansarea unei arme nucleare în numai câteva zile de la momentul luării deciziei.

Vineri, 20 octombrie, președintele Biden le-a spus reporterilor că știe când și unde va lovi Israelul, dar a refuzat să dea detalii.

Documente americane clasificate care au apărut în presă în ultimele zile demonstrează că informațiile SUA despre planurile Israelului sunt limitate.

Statele Unite și puterea nucleară Israel spun de multă vreme că înarmarea nucleară a Iranului ar fi o „linie roșie” care nu poate fi trecută fără consecințe severe, și anume, o intervenție militară masivă, menită să distrugă infrastructura nucleară a Iranului.

Acea linie roșie a fost trecută – Iranul este, de facto, o putere nucleară, chiar dacă nu a făcut, încă, ultimii pași pentru a finaliza construcția unei arme nucleare.

Consecințele unui atac asupra Iranului s-ar putea dovedi fatale pentru atacatori și, posibil, pentru întreaga regiune.