Scandal la Hollywood: Poate fi Antisemit un Evreu care a denunțat Holocaustul?

De Adrian Pătrușcă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Mai bine de 450 de nume de la Hollywood au semnat o scrisoare deschisă în care îl condamnă pe regizorul și scenaristul Jonathan Glazer pentru discursul său de la Gala Oscarurilor.

Glazer a fost nominalizat de cinci ori și a primit două premii Oscar (Cel mai bun film străin și Cel mai bun sonor) pentru pelicula Zona de Interes.

Cu greu poate fi imaginat un film care să denunțe Holocaustul cu mai multă forță decât o face acesta.

Pe scurt, pelicula îl are ca personaj central pe Rudolf Höss, comandantul lagărului de la Auschwitz, care, împreună cu soția și copiii săi, trăiește în vecinătatea Fabricii Morții, în așa-numita „zonă de interes”.

Drama și tensiunea peliculei sunt date de eforturile lui Höss de a a-și ține familia într-un Paradis, izolată de Iadul cu care se află „gard în gard”.

Evident, însă, izolarea nu poate fi totală. Multe dintre corvezile gospodăriei sunt încredințate deținuților. Iar o dată, când se afla într-o plimbare la rău cu copiii, aceștia văd resturi umane în apă. Și așa mai departe.

Pentru Zona de Interes, Glazer, care are origini evreiești din Basarabia, a fost elogiat de critică.

Motiv pentru care a și fost laureat de două ori cu Oscar.

Dar aici a început problema.

Când a primit premiul Oscar pentru Cel mai bun film străin, Glazer a ținut un discurs în care, între altele, a spus:

„Toate alegerile noastre (ale realizatorilor - n.a.) au avut drept ca să oglindească și să ne confrunte pe noi cu trecutul. Nu pentru a spune: uite ce au făcut ei atunci, ci, mai degrabă, uite ce facem noi, cei de astăzi.

„Filmul nostru arată dezumanizarea dusă la paroxism. Aceasta ne-a modelat tot trecutul și prezentul.

„Chiar acum, ne aflăm aici ca oameni care resping deturnarea moștenirii evreieși și a Holocaustului de o ocupație care a dus la un conflict pentru atâția nevinovați.

„Fie că este vorba despre victimele de la 7 noiembrie din Israel, fie de atacul aflat în desfășurare în Gaza – toate victime ale acestei dezumanizări – ce facem noi pentru a ne opune?”

Discursul a fost aplaudat cu entuziasm de asistența prezentă la Gală.

Însă lucrurile de-abia începeau. Vorbind despre Masacrul din Gaza (deși foarte cu perdea), Jonathan Glazer a amorsat o bombă care a explodat curând.

Potrivit publicației Variety, peste 450 de artiști, directori executivi și angajați de la Hollywood au semnat o scrisoare deschisă de protest în care îl pun la zid pe evreul Glazer pentru... antisemitism (sic!).

În document se arată între altele:

„Condamnăm faptul că moștenirea noastră evreiască este deturnată cu scopul de a trasa o echivalență morală între un regim nazist, care a urmărit să extermine o întreagă rasă de oameni, și o națiune israeliană care dorește să evite propria sa exterminare (...).

„Folosirea unor cuvinte ca Ocupație pentru a descrie populația băștinașă evreiască, care își apără o patrie ce datează de mii de ani și a fost recunoscută ca stat de către ONU, deformează istoria.”

Printre semnatarii scrisorii se numără nume precum actorii Debra Messing și Tovah Feldshuh, directorii executivi Gary Barber și Gail Berman, regizorii Eli Roth și Rod Lurie, producătorii Lawrence Bender, Amy Pascal, Hawk Koch și Sherry Lansing etc., de care se presupune că ar fi trebuit să auziți.

La începutul acestui an, alte câteva sute de personalități cu origini evreiești din lumea filmului american au dat publicității o scrisoare deschisă în care se plângeau că evreii sunt discriminați la Hollywood și cereau să nu mai fie confundați cu albii.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori
VideoNews

ÎMPUȘCAREA LUI TRUMP. TRANSMISIE LIVE:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (12)
  • Arb 19.03.2024 18:26
    Am vazut mai acu citeva luni un film pe Netflix cu un subiect asemanator.
    Doar ca in avel film copilul comandantului de lagar intra intr-o relatie de prietenie cu un copil evreu din lagar.Si se strecoara pe sub sirma ghimpata in lagar si impreuna cu copilul evreu il cauta pe tatal acestuia, care urma sa fie "transferat" in alta "baraca"
    Care baracã era de fapt o camera de gazare.
    Si asa, din baraca in baraca ambii copii nimeresc impreuna cu zeci de detinuti in camera de gazare.Ei habar n-aveau.
    Faza dura este ca tatal copilului neamtz afla prea tirziu ca acesta a plecat de-acasa si pina afla unde se dusese, gazarea avusese deja loc, iar comandantul lagarului se gaseste la finalul filmului in fatza camerei de gazare care era deja goala, toti detinutii fijnd aruncati la groapa comuna.

    E vorba oare de acelasi film?
  • siBemol14a 19.03.2024 18:37
    Răspunsul la întrebarea din titlu este „NU”, și asta nu doar pentru că este o treabă internă între evrei care se va mușamaliza rapid, ci și pentru că un goy nu poate nici întreba și nici răspunde altceva.
  • Floreas 19.03.2024 18:46
    Un film pe acelasi subiect a fost facut in 2008 de Mark Herman cu titlul 'The Boy in the Striped Pyjamas '
    (Băiatul în pijama vărgată)
  • Tic 19.03.2024 22:30
    Ei se simt discriminati la Hollywood ,care le aparține!Nu vor sa fie confundați cu albii.Cum vine asta?
    Apoi,citez"un regim nazist care a urmărit sa extermine o intreaba rasă de oameni".Deci recunosc că sunt rasisti,iar prin teza poporului ales ,sunt primii naziști ai planetei si ai istoriei,iar asta înseamnă boală grea.
  • Nelu- 19.03.2024 22:54
    Filmul despre care spuneti se numeste Baiatul in pijama vargata si a fost produs in 2008. Filmul de acum e Zona de interes si nu am auzit pina acum de el.
  • anna7777 20.03.2024 00:25
    Nu ! Zone of interest (Zona de interes) e un film diferit. Poate inca il mai puteit vedea la cinema, mai ruleaza. Un film de calitate, fara multe cuvinte...
  • Nata 20.03.2024 04:40
    „Condamnăm faptul că moștenirea noastră evreiască este deturnată cu scopul de a trasa o echivalență morală între un regim nazist, care a urmărit să extermine o întreagă rasă de oameni, și o națiune israeliană care dorește să evite propria sa exterminare (...)."
    Astia sunt ciudati - nu e Israelul cel care vrea sa extermine palestinienii? Notiunea de holocaust a fost anihilata chiar de conducatorii evreii din Israel prin razboiul criminal pe care il poarta manati de dispret pentru aceasta natie (precum au fost ei dispretuiti de nemti ca "rasa inferioara"). Popoarele semitice nu sunt formate numai din evrei - semitice sunt popoarele din Orientul Mijlociu incluzand arabii care includ si palestinienii, evreii, acadienii si fenicienii. Toti acestia sunt popoare semitice. Obraznicia sau ignoranta celor care au facut afirmatia de mai sus ca nazistii au vrut "sa extermine o intreaga rasa de oameni si o natiune israeliana" este absurda. Problema a fost cu evreii - nu cu o rasa intreaga. Acesti evrei nu au invatat nimic din suferinta lor dincolo de a ura, a ucide si a trai in apartheid. Nu mai exista teritoriu care sa mai fie locuita de o natie pura 100% in lumea asa zis "civilizata" . Din pacate cei care gandesc ca cei care au semnat scrisoarea au ramas la o mentalitate barbara si tribala.
    Azi, rasa alba este asemuita cu "suprematia alba", criminala nevoie mare, in a carei civilizatie toti vin sa traiasca fara sa faca nimic decat sa zbiere cum li se cuvine totul fara sa contribuie cu nimic sau aproape nimic, sa o faca pe stapanii si asa mai departe. Acum pe evrei nu-i mai "aranjeaza" sa fie "albi" - acum ei sunt sfintii de culoare care au suferit si nu li s-a facut suficienta dreptata - zau??!! Acum ei au ajuns sa decida daca ucidem un grup etnic sau nu. Dezgustator! Cabala de la Hollywood sa-si tina gura caci sunt ridicoli. Probabil nu vor sa stie de pozitia israelitilor din Tel Aviv care cer incheierea razboiului si plecarea lui Sataniahu de la conducere. Orbi, sluti si criminali.
  • brian duffy 20.03.2024 09:41
    holocaust inseamna in ebraica ardere de tot (ca o ofranda adusa unei zeitati),,,
    acum intrebati va de evreii au numit asa ceea ce s a ntamplat in lagarele de concentrare

    https://www.youtube.com/watch?v=b2uuQkQYYuA
  • Davinci 20.03.2024 11:16
    Toate legile si conducerile din lume sint de partea evreiasca. Police lor de a denatura a fost si va ramine prioritar. Cm se face ca procesul Pacifcului nu a a vut loc? Acolo au murit. mai mulți oameni decit in tot războiul mondial adică in CHina in urma măcelului japonez. Aici in S.U.A. o tinara jurnalista de origine chineză a dorit incepera acestui proces al Pacifcului. A fost găsită moarta într-un hotel din sudul Californiei. CIne sa ii fi dorit raul? CIA? YAkuza? MOSSAD_UL? CINE? Iată un evreu ce trăiește si azi anume Horia Moculescu care afirma clar alături de alții din industria muzicii ca nu a existat Holocaust in România? CIt tupeu sa ai si sa uiți de Anna Pauker/Robinshon, LEonte Rautu/ Oingenstein, Teohari Georgescu/ Burah Tescovici/ Titzminetzki/ Tismăneanu, Gh Apostol/ Gershwinn, Vasile Luka, Voitec, Emil Constantinescu, Birladeanu si alții de origine evreiasca/ kazahara cu nume schimbat care sint si ei părtașii la cele ce se scrie in Cartea Neagră A comunismului unde pe timp de pace după cel de-al doile război mondial au murit peste 100 de milioane de oameni uciși in pușcării in spitale de nebuni in lagărele de munca. Cita rușine sa nu ai sa vezi ce si cum exact cum se știe si azi ca Ucraina dorește refacerea imperiului Kazahar. UNde ne aflam ? IN frica de a mai spune ca doi plus doi fac patru.

    Dar iata ce sprue intr- o conferitnta Benjamin Freedman evreu de evreu care vorbește despre declarația de la Balfour aratind adevarata fata a celor care au trădat si nu vor sa se știe insa palestinienii știu foarte bine asta si chiar ONU SI ALTII care tac milc.
    BENJAMIN H. FREEDMAN
    – EVREUL CARE NU
    MINTE
    5 august 2010|Textele altora
    Cine a declanșat și la ce au folosit războaiele
    mondiale?
    Au existat și evrei care au spus adevărul
    Articol preluat din revista Lumea nr. 7/2010
    Discurs ținut de Benjamin H. Freedman, consilierul
    președintelui W. Wilson, în 1961
    Aici, în Statele Unite, sioniștii și coreligionarii lor
    dețin un control total asupra guvernului nostru. Din
    foarte multe motive (prea multe și prea complexe
    pentru a le analiza acum), sioniștii și coreligionarii lor
    conduc aceste State Unite, precum niște monarhi
    absoluți ai acestei țări.
    Veți putea, evident, considera că este o afirmație
    foarte vagă, dar permiteți-mi să vă descriu ce s-a
    petrecut în timp ce noi dormeam.
    Ce s-a petrecut? Întâi s-a petrecut primul război
    mondial, care a izbucnit în 1914. Mai sunt puțini
    oameni de vârsta mea care-și amintesc lucrul
    acesta. Acest război a fost purtat într-o tabără de
    către Marea Britanie, Franța și Rusia, și, în cealaltă
    tabără, de către Germania, Austro-Ungaria și Turcia.
    În doar doi ani, Germania practic câștigase acel
    război: nu doar „de iure”, ci chiar „de facto”.
    Submarinele germane, care au fost o surpriză
    pentru întreaga lume, nimiciseră toate convoaiele
    din Atlantic. Marea Britanie rămăsese fără muniții
    pentru soldații ei, cu alimente doar pentru o
    săptămână, după care a urmat foametea.
    În aceeași perioadă, armata franceză era zguduită
    de rebeliuni. Francezii pierduseră 600 000 de tineri
    pe Somme, în timpul defensivei de la Verdun.
    Armata rusească înregistra dezertări masive,
    oamenii își luau jucăriile și plecau acasă; rușii nu-1
    iubeau pe Țar. Armata italiană era și ea pe cale de a
    se prăbuși. Nu se trăsese un singur foc pe teritoriul
    Germaniei. Niciun singur soldat inamic nu trecuse
    frontiera în Germania. Și, cu toate acestea,
    Germania era cea care oferea Angliei condițiile
    păcii. Germania oferea Angliei o pace negociabilă
    pe care juriștii o numesc „status quo ante basis”.
    Aceasta înseamnă „să dăm războiul deoparte și să
    considerăm totul așa cum a fost înainte ca războiul
    să înceapă”. Deci Anglia, în vara lui 1916, începuse
    să analizeze aceste propuneri și încă în mod serios.
    Nici nu prea avea de ales. Era una din două: să
    accepte o pace negociabilă, pe care Germania o
    oferea cu generozitate, sau să continue un război
    inutil până la nimicirea totală.
    În timp ce aceste evenimente aveau loc, sioniștii din
    Germania (care-i reprezentau de fapt pe sioniștii din
    estul Europei) au mers la Ministerul de război
    britanic și – aici voi fi foarte laconic pentru că
    povestea este lungă, dar am toate documentele care
    dovedesc afirmațiile mele – au spus: „Uitați cum stau
    lucrurile: încă mai puteți câștiga acest război. Nu
    trebuie să vă predați. Veți putea câștiga acest
    război, dacă Statele Unite ar deveni aliații voștri”. La
    vremea respectivă Statele Unite nu erau implicate în
    război. Eram proaspeți, eram tineri, eram bogați,
    eram puternici. Sioniștii au spus Angliei: „Vă
    garantăm că vom aduce Statele Unite în acest
    război ca aliat al vostru, să lupte de partea voastră,
    cu condiția să ne promiteți Palestina pentru după
    victorie”.
    Cu alte cuvinte, ei făcuseră următorul târg: „Vom
    aduce SUA în război ca aliat al vostru. Prețul pe
    care trebuie să-l plătiți este Palestina, după ce
    anihilați Germania, Austro-Ungaria și Turcia”. Anglia
    avea tot atâta drept să promită cuiva Palestina, așa
    cum SUA ar fi avut dreptul să promită, de exemplu,
    Japonia Irlandei, pentru vreun motiv oarecare. Este
    absolut absurd ca Marea Britanie, care nu a avut
    niciodată vreo legătură sau vreun interes sau vreun
    drept asupra a ceea ce se numea Palestina, să
    folosească această țară precum moneda de schimb
    oferită sioniștilor pentru serviciul lor de a aduce SUA
    în război. Cu toate acestea Marea Britanie a făcut
    această promisiune sioniștilor, în octombrie 1916.
    Și, la puțin timp după acest moment – și nu știu câți
    dintre dumneavoastră își mai amintesc – Statele
    Unite, care erau în cvasi-totalitate pro-germane, au
    intrat în război împotriva Germaniei, de partea Marii
    Britanii. Am afirmat că SUA erau în cvasi-totalitate
    pro-germane, deoarece ziarele americane erau
    controlate de evrei, bancherii americani erau evrei
    și, în general, mass-media americană aparținea
    evreilor; iar ei, acești evrei, erau pro-germani. Erau
    pro-germani, deoarece foarte mulți dintre ei
    proveneau din Germania și doreau să vadă o
    Germanie care-1 va distruge pe Țar. Evreii nu-1
    iubeau pe Țar și nu doreau să vadă Rusia câștigând
    războiul.
    Acești bancheri evrei-germani, precum Kuhn Loeb și
    alte bănci celebre americane refuzaseră să
    finanțeze Anglia sau Franța, chiar și cu un dolar. Ei
    au stat deoparte spunând: „Câtă vreme vedem
    Franța și Anglia aliate cu Rusia – nici un cent!” În
    schimb, acești bancheri au pompat bani în
    Germania, luptând în acest mod alături de
    Germania, în speranța de a vedea Rusia
    îngenunchiată și Țarul anihilat. Acum, aceiași evrei,
    când au văzut nesperata posibilitate de a obține
    Palestina, au mers în Anglia și au făcut acest târg.
    Și, la vremea respectivă, aceasta a dus o schimbare
    totală de atitudine, exact ca un semafor care trece
    de pe roșu pe verde.
    După ce toate ziarele americane fuseseră pro-
    germane, explicând despre dificultățile întâmpinate
    de către Germania în războiul dus împotriva Angliei,
    deodată, pentru aceleași ziare, germanii nu mai erau
    buni. Germanii erau ticăloși. Germanii erau numiți
    „huni”. Germanii executau surori ale Crucii Roșii.
    Germanii tăiau mâinile bebelușilor. La puțin timp
    după acest moment, Woodrow Wilson a declarat
    război Germaniei. Sioniștii din Londra au telegrafiat
    în SUA judecătorului Louis Bradeis (de la Curtea
    Supremă de Justiție), spunându-i. „Du-te acum și fă
    presiuni asupra președintelui Wilson. Noi obținem de
    la Anglia ce dorim. Acum e rândul tău să faci
    presiuni asupra președintelui Wilson să aducă în
    război Statele Unite”.
    Iată cum au intrat în război Statele Unite ale
    Americii. America nu avea niciun interes în acel
    război. America avea la fel de mult interes în acel
    război ca cineva care ar trebui să fie pe lună în
    această seară, în loc să fie în patul lui. Pentru
    contextul Primului Război Mondial, nu a existat
    niciun sens ca America să fie implicată în acel
    război.
    După ce noi, americanii, am intrat în război, sioniștii
    au mers în Marea Britanie și au spus: „Ei bine, noi
    ne-am îndeplinit obligațiile din acord. Hai acum să
    vedem ceva scris care să ne arate că veți respecta
    târgul și că ne veți da Palestina după război”. Ei
    atunci nu știau dacă războiul va mai dura un an sau
    zece ani. Așa că s-au gândit să conceapă „o
    chitanță”. Iar „chitanța” a luat forma unei scrisori,
    care a fost însă redactată într-un limbaj foarte criptic,
    astfel încât lumea să nu-și poată da seama despre
    ce e vorba. Această scrisoare a fost denumită
    Declarația Balfour.
    Declarația Balfour nu era deci decât promisiunea
    Marii Britanii de a plăti sioniștilor prețul efortului lor
    de a aduce SUA în război. Deci această celebră
    Declarație Balfour, despre care tot auzim vorbindu-
    se, este la fel de falsă ca o bancnotă de trei dolari.
    Și nu cred că aș fi putut demonstra acest lucru mai
    mult decât am facut-o.
    De aici au început necazurile. Statele Unite au intrat
    în război. Statele Unite au strivit Germania. Când
    războiul a luat sfârșit și germanii au mers la Paris
    pentru Conferința de Pace, acolo se aflau 117 evrei:
    era delegația condusă de către Bernard Baruch. Eu
    am fost acolo: e normal deci că știu. Ce s-a
    întâmplat apoi? Evreii, în cadrul Conferinței de Pace,
    în timp ce tăiau în felii Germania și împărțeau bucăți
    Europa națiunilor care aveau și ele pretenții, au
    spus: „Ce-ar fi să ni se dea nouă Palestina?” După
    care au scos în public, în fața germanilor (care nu
    știau nimic), Declarația Balfour. Și, în acea clipă,
    germanii au înțeles că fuseseră învinși și obligați să
    plătească înspăimântătoarele reparații de război,
    numai din cauza faptului că sioniștii doriseră
    Palestina și fuseseră deciși să o obțină, prin orice
    mijloace.
    Evenimentele acestea ne conduc la un alt punct
    interesant al istoriei. Când germanii au realizat ce se
    petrece, au fost evident indignați. Trebuie precizat
    că, până în acel moment, în nicio țară a lumii, evreii
    nu erau mai confortabil instalați decât în Germania.
    Era acolo domnul Rathenau – un personaj la fel de
    important în finanțele și industria Germaniei cum era
    Bernard Baruch la noi. Era domnul Balin, care
    deținea două mari linii maritime – North German
    Lloyd’s și Hamburg-American Lines. Era domnul
    Bleichroder, bancherul familiei Hohenzollern. În
    Hamburg era familia de evrei Warburg, deținători ai
    celor mai mari bănci comerciale ale lumii. Evreii
    trăiau foarte bine în Germania, fără îndoială. Deci
    germanii au avut tot dreptul să gândească: „Iată,
    într-adevăr, trădare!”.
    A fost o trădare care poate fi comparată cu
    următoarea situație ipotetică. Să presupunem că
    SUA ar fi în război cu URSS. Și că noi învingem. Și
    că le spunem rușilor: „Știți ceva, hai să uităm toată
    tărășenia. Vă oferim o pace negociabilă”. Și deodată
    China comunistă ar intra în război, ca aliată a URSS.
    Iar implicarea Chinei ar duce la înfrângerea noastră.
    O înfrângere dureroasă, cu un cortegiu de reparații
    pe care imaginația unui om nu le poate concepe.
    Apoi imaginați-vă că, după înfrângerea noastră, am
    afla că tocmai chinezii de la noi ne-au trădat. Că e
    vorba de propriii noștri chinezi. Că ei ne-au trădat și
    că, prin ei, China comunistă a fost ademenită în
    război împotriva noastră. Care ar fi atunci atitudinea
    noastră, a americanilor față de cetățenii noștri de
    origine chineză? Probabil niciun chinez nu și-ar mai
    arăta fața pe străzile Americii. Și nu ar fi destui stâlpi
    de iluminat și copaci, pentru a ne ocupa de ei.
    Imaginați-vă deci, cum v-ați simți…
    Ei bine, asta au simțit germanii față de evrei.
    Fuseseră așa de drăguți cu ei: din 1905 încoace,
    după ce prima revoluție comunistă eșuase în Rusia
    și evreii trebuiseră să fugă de acolo, toți luaseră
    calea Germaniei. Iar germanii le oferiseră azil.
    Germanii i-au tratat cu respect. Și acum evreii
    vânduseră Germania, doar pentru motivul că doreau
    Palestina, pentru a crea acolo „un stat evreu”.
    Nahum Sokolov, precum și toate marile personalități
    de care știți că sunt legate azi de sionism, în 1919,
    1920, 1921, 1922 și 1923, au scris în toate articolele
    lor (și presa era plină de afirmațiile lor) că
    sentimentul antievreiesc din Germania a apărut
    numai după ce poporul german a aflat de
    intervențiile evreiești în scopul aducerii în război a
    Statelor Unite, înșiși evreii au recunoscut acest
    lucru.
    Antievreismul german nu a apărut din cauză că
    germanii, în 1919, au descoperit că un pahar cu
    sânge de evreu e mai gustos decât Coca-Cola sau
    berea müncheneză. Nu era, în plus, nici vorbă de un
    resentiment religios. Era ceva totalmente politic. Era
    ceva totalmente economic. Orice, dar nu religios.
    Nimănui nu-i păsa, în Germania de atunci, de faptul
    că evreul merge acasă, trage storurile și spune
    „Shema’Israel” în loc de „Tatăl Nostru”.
    Resentimentele evreiești mereu crescânde în
    Germania interbelică nu s-au datorat decât unui
    lucru: germanii îi considerau pe evrei răspunzători
    de înspăimântătoarea lor înfrângere militară. Iar
    primul război mondial a fost pornit împotriva
    Germaniei fără niciun motiv de care Germania să fie
    responsabilă. Germanii nu aveau nicio vină decât
    una: vina de a avea succes. Germanii creaseră o
    flotă puternică, germanii creaseră comerțul mondial.
    Nu trebuie să uităm că, pe vremea Revoluției
    Franceze, Germania era constituită din 300 de
    orașe-stat, principate, ducate și așa mai departe.
    300 de entități politice separate. Iar aceste entități,
    pe timpul lui Napoleon și Bismarck, au fost reunite
    într-un stat unic. Pentru ca, în următorii 50 de ani,
    Germania să devină una dintre marile puteri ale
    lumii. Marina germană rivaliza cu cea a Marii Britanii;
    comerțul și afacerile germane erau de talie
    mondială; Germania surclasa pe oricine; Germania
    producea produsele cele mai bune.
    Și care a fost rezultatul acestor lucruri? O
    conspirație între Anglia, Franța și Rusia, pentru a o
    demola. Nu există un singur istoric pe lumea
    aceasta care să găsească motivul plauzibil pentru
    care aceste trei state au decis să șteargă Germania
    de pe hartă, din punct de vedere politic.
    Să revenim la situația de după primul război
    mondial. După ce descoperiseră că evreii purtau
    vina înfrângerii țării lor, resentimente puternice s-au
    dezvoltat în germani. Dar niciun fir de păr de pe
    capul vreunui evreu nu a fost atins. Profesorul
    Tansill de la Universitatea Georgetown (care a avut
    acces la multe documente de la Departamentul de
    Stat) citează un raport semnat Hugo Schonfedt, un
    evreu trimis de către Cordell Huli, în 1933, în
    Germania, ca să inspecteze așa-zisele lagăre de
    deținuți în perfectă stare de sănătate și pline de
    comuniști. E drept, mulți dintre ei erau evrei, dar
    aceasta pentru că, întâmplător, la vremea
    respectivă, circa 98% din comuniștii Europei erau
    evrei. Tot în acele lagăre se mai aflau și preoți, și
    miniștri, și masoni, toți bănuiți de afiliații
    internaționale.
    Acum, niște rapeluri istorice necesare: în 1918-
    1919, comuniștii au preluat puterea în Bavaria,
    pentru câteva zile. Rosa Luxemburg și Karl
    Liebknecht și alți evrei au reușit să preia puterea
    guvernamentală pentru trei zile. De fapt Kaiserul,
    când a încheiat războiul, a fugit în Olanda, deoarece
    bănuia că cei ce vor prelua puterea în Germania vor
    fi comuniștii și că el va fi executat, așa cum pățise
    Țarul. Așa că și-a căutat refugiu în Olanda.
    Apoi însă, după ce amenințarea comunistă în
    Germania a fost anihilată, evreii au încercat să
    reintre în vechile posturi, iar germanii au început să
    lupte împotriva lor în toate modurile, dar fără să se
    atingă de vreun fir de păr al vreunui evreu german.
    Lupta de atunci a germanilor împotriva evreilor era
    similară cu lupta noastră împotriva delincvenților de
    pe vremea Prohibiției. Nu era deci o luptă cu
    pistoale.
    Și, nu uitați, la acea vreme existau între 80 și 90
    milioane de germani contra a numai 460 000 evrei.
    Numai 0,5% din populația Germaniei era evreiască.
    Și, cu toate acestea, evreii erau cei care controlau
    presa, precum și cea mai mare parte a economiei
    germane (acționaseră în momentul prăbușirii mărcii
    și practic cumpăraseră tot ce se putea cumpăra).
    Evreii au încercat să ascundă acest lucru: trădarea
    poporului german și adevărata cauză a
    resentimentelor germanilor. Germanii au demarat
    acțiuni împotriva evreilor, organizând o discriminare
    globală. Practic evreii au fost îndepărtați din
    structurile nivelurilor sociale, așa cum noi americanii
    i-am îndepărta, de îndată, pe chinezi sau negri sau
    catolici sau pe oricine care s-ar afla în țară și care
    ne-ar fi trădat inamicului nostru, aducându-ne în fața
    unei înfrângeri umilitoare.
    După o vreme, evreii lumii au organizat o conferință
    la Amsterdam. În iulie 1933, evrei din toate colțurile
    lumii s-au reunit în acest oraș. Și acei evrei au spus
    Germaniei: „Îl concediați pe Hitler și instalați fiecare
    evreu în postul pe care-l deținea, fie el comunist sau
    nu. Nu ne puteți trata așa. Noi, evreii lumii, lansăm
    aici acest ultimatum împotriva voastră!” Vă puteți
    imagina ce au răspuns germanii…
    Ce au făcut în această situație evreii? După ce
    Germania refuzase să se predea ultimatumului
    evreimii mondiale, lucrările Conferinței de la
    Amsterdam au fost întrerupte și Samuel Untermeyer,
    șeful delegației americane și președinte al
    conferinței, a revenit în SUA! Aici el a mers de pe
    vapor direct la studiourile de radio CBS, de unde a
    rostit următoarele cuvinte: „Evreii lumii declară azi
    război sfânt împotriva Germaniei. Ne aflăm din
    această clipă angajați într-un conflict sacru împotriva
    germanilor. Și îi vom înfometa până se vor preda.
    Vom organiza un boicot mondial împotriva lor. Și
    aceasta îi va distruge, deoarece ei depind de
    comerțul mondial în cadrul afacerilor de export”. Era
    o realitate: două treimi din alimentele necesare
    Germania trebuia să le importe, pe baza a ceea ce
    Germania exporta. Implicit deci, fără export două
    treimi din germani ar fi pierit de foame.
    În această declarație, tipărită în New York Times, pe
    7 august 1933, Untermeyer mai declara, cu
    îndrăzneală: „Acest boicot va fi autoapărarea
    noastră. Chiar președintele Roosevelt ne-a
    recomandat această metodă, în cadrul lui National
    Recovery Administration”. Vă reamintesc că aceasta
    era entitatea aparținând de programul New Deal și
    care putea declara, în context juridic, un stat apt de
    a fi boicotat economic.
    Imediat s-a instalat boicotul economic mondial al
    Germaniei, un boicot atât de asiduu, încât pe niciun
    raft de magazin al lumii nu mai puteai găsi un
    produs având inscripționat Made in Germany. Un
    membru al conducerii rețelei de magazine
    Woolworth mi-a mărturisit că, atunci, au trebuit să
    arunce în râu farfurii și ceramică germană în valoare
    de milioane de dolari. Magazinele cu marfă germană
    erau, la rândul, lor boicotate și cetățenii pichetau cu
    pancarte pe care scria „Hitleriștii!” sau „Asasinii!” –
    așa cum se face uneori în Sud.
    Într-un magazin Macy (rețea condusă, paradoxal, de
    familia evreiască Strauss), o femeie a găsit o
    pereche de ciorapi vechi de 20 ani, cu eticheta
    Made in Germany. Imediat magazinul a fost boicotat
    și pichetat de sute de cetățeni cu pancarte
    antihitleriste.
    În timp ce acestea se petreceau în lume, repet, în
    Germania nimeni nu se atinsese de un fir de păr al
    vreunui evreu. Nu exista suferință în rândul evreilor.
    Nu exista foamete. Nu erau crime. Nimic.
    Evident, germanii au spus: „Cine sunt aceste
    persoane care declară boicot împotriva noastră și ne
    aduc oamenii în șomaj și ne fac să ne înghețe
    industria?! Cine sunt ei, ca să ne facă așa ceva?!”.
    Erau evident indignați. Unii au început să picteze
    zvastici pe magazinele evreilor. Lucru normal. De ce
    s-ar fi dus un german să-și dea banii unui proprietar
    de magazin din aceeași etnie cu cei care îi
    înfometau țara prin embargoul mondial, pentru a
    face Germania să îngenuncheze și apoi să vină să-i
    dicteze cine să fie premierul sau cancelarul? Era
    ridicol. Boicotul mondial a mai continuat ceva timp.
    Dar, de-abia în 1938, când un tânăr evreu polonez a
    împușcat un diplomat german în ambasada
    Germaniei din Paris, germanii au devenit într-adevăr
    duri cu evreii din Germania. Astfel au apărut vitrinele
    sparte și luptele de stradă și tot ce cunoaștem.
    Acum, cu toate că nu-mi place cuvântul
    «antisemitism» (pe care-1 consider un nonsens), dar
    dumneavoastră vă spune ceva, îl voi utiliza în
    continuare. După cum vedem, supremul motiv
    pentru care în Germania a explodat antisemitismul și
    resentimentele împotriva evreilor era
    responsabilitatea lor pentru izbucnirea primului
    război mondial și boicotarea mondială a Germaniei.
    Și, în final, se vede că ei deveneau autorii celui de-al
    doilea război mondial, pentru că deja lucrurile nu
    mai puteau fi controlate și era absolut necesar ca
    germanii și evreii să-și încrucișeze săbiile într-un
    război care avea să decidă odată pentru totdeauna
    cine va supraviețui și cine va pieri.
    În acea perioadă, trăiam în Germania și știam că
    germanii deciseseră că Europa urma să fie sau
    creștină sau comunistă; nu exista cale de mijloc. Și
    germanii se deciseseră: aveau să încerce să
    mențină o Europă creștină, pe cât posibil. Și au
    început reînarmarea.
    În noiembrie 1933, SUA au recunoscut oficial
    Uniunea Sovietică. URSS devenea foarte puternică,
    iar Germania și-a dat seama că, „dacă nu suntem
    puternici, curând vine și rândul nostru”.
    Așa cum azi, în America, spunem „dacă nu suntem
    puternici, curând vine și rândul nostru”. Iar guvernul
    nostru cheltuiește 84 miliarde de dolari pentru
    apărare. Și apărare împotriva cui? Apărare împotriva
    a 40 000 de mici evrei care au luat puterea la
    Moscova, după care, prin varii metode, au obținut
    comanda în atâtea țări ale lumii.
    Ce putem face noi, azi, în pragul celui de-al treilea
    război mondial? Dacă acționăm rapid, poate salvăm
    niște vieți care ar putea fi ale fiilor noștri. Fiii dvs. ar
    putea fi chiar în seara aceasta chemați sub arme și
    dvs. nu știți, așa cum englezii nu au știut în 1916, în
    Londra, că sioniștii făceau un târg cu cabinetul de
    război britanic, pentru a le trimite cei mai buni copii
    să moară într-un război absurd ca toate războaiele.
    Dar cine a știut de asta în SUA, la vremea
    respectivă? Nimeni.
    Nimănui în SUA nu i se permitea să știe asta. Dar
    cine a știut sigur? Președintele Wilson a știut.
    Colonelul House a știut. Alți oameni din interior au
    știut. Mă întrebați dacă eu am știut? Ceva idei
    aveam, pentru că eram omul de legătură al lui Henry
    Morgenthau Sr., în 1912, în timpul campaniei în care
    Wilson a fost ales, și circulau zvonuri prin birouri la
    vremea aceea. Eram omul de încredere al lui
    Morgenthau, care era președintele Comitetului de
    finanțare, eram omul de legătură între el și Rollo
    Wells, trezorierul.
    Deci am asistat la ședințele lor, cu președintele
    Wilson în capul mesei. Toți ceilalți erau acolo și îi
    auzeam cum îl bombardează pe președinte cu
    chestiunea impozitelor și a situației grave a lui
    Federal Reserve Bank și îi auzeam cum îl
    îndoctrinează pe președintele nostru cu teorii
    sioniste. Judecătorul Brandeis și președintele erau
    acolo și vorbeau, îi văd și acum, aproape unul de
    altul, la fel de lipiți ca degetele unei mâini.
    Președintele Wilson, când venise la discuții să afle
    despre ce este vorba, era la fel de neștiutor ca un
    nou-născut.
    Așa am fost noi, americanii, atrași în primul război
    mondial, în timp ce dormeam cu toții. Ne-am trimis
    copiii în Europa, pentru a fi măcelăriți!
    Dumneavoastră știți ce fac evreii de Ziua Iertării,
    care credeți că este așa de sacră pentru ei? Eu știu,
    pentru că am fost unul din ei. Ceea ce spun nu este
    din auzite. Sunt aici să vă prezint fapte.
    În Ziua Iertării, ca evreu, intri în sinagogă și rostești
    o rugă, singura rugă care te obligă să rămâi în
    picioare. Această rugă scurtă se repetă de trei ori:
    ea se numește Kol Nidre. Ruga se referă la un acord
    pe care-1 faci în clipa aceea cu Atotputernicul
    Dumnezeu, în sensul că orice promisiune, declarație
    sau jurământ pe care-1 vei face în următoarele 12
    luni să fie nul și neavenit. Jurământul nu va fi
    jurământ; promisiunea nu va fi promisiune. Acestea
    nu vor avea nicio valoare.
    Cu atât mai mult, Talmudul reamintește evreului că
    ori de câte ori face o promisiune sau un jurământ, să
    nu uite că legământul făcut sub Kol Nidre, de Ziua
    Iertării, îl scutește de respectarea lor.
    Deci, cât de mult ne putem noi baza pe loialitatea
    evreilor? Ne putem baza pe loialitatea lor la fel de
    mult cât s-au bazat germanii pe loialitatea lor, în
    1916. Și, fără îndoială, noi, americanii, vom avea
    aceeași soartă pe care au avut-o germanii, și din
    aceleași motive.
    Benjamin H. Freedman
    Benjamin H. Freedman a fost una dintre cele mai
    uimitoare, dar și contradictorii personalități ale
    secolului trecut. Născut în 1890, acesta a fost un om
    de afaceri evreu de succes în New York City, fiind
    principalul acționar al companiei Woodbury Soap.
    După cel de-al doilea război mondial, a întrerupt
    contactul cu organizațiile evreiești și și-a petrecut
    restul vieții cheltuind o mare parte din averea sa
    evaluată la cel puțin 2,5 milioane dolari, pentru a
    prezenta opiniei publice structurile de putere ale
    evreilor care dominau Statele Unite. De aceea
    mărturiile sale sunt extrem de valoroase, deoarece
    provin chiar din interiorul celor mai înalte nivele ale
    organizațiilor evreiești și mașinațiunilor acestora
    puse la cale pentru a-și câștiga și menține puterea
    asupra națiunii americane. Freedman a lucrat alături
    de Bernard Baruch, Samuel Untermeyer, Woodrow
    Wilson, Franklin Roosevelt, Joseph Kennedy, John
    F. Kennedy și multe alte personalități de vază ale
    societății americane.
    Discursul pe care l-am redat cititorilor noștri a fost
    ținut în 1961, la Hotelul Willard din Washington DC,
    și publicat la acea vreme de Commori Sense.
    Despre actualitatea mesajului său nu e cazul să vă
    convingem. E suficient să parcurgeți cu atenție
    discursul său.
    Prelucrare de Karen Miller
  • Davinci 20.03.2024 11:16
    Toate legile si conducerile din lume sint de partea evreiasca. Police lor de a denatura a fost si va ramine prioritar. Cm se face ca procesul Pacifcului nu a a vut loc? Acolo au murit. mai mulți oameni decit in tot războiul mondial adică in CHina in urma măcelului japonez. Aici in S.U.A. o tinara jurnalista de origine chineză a dorit incepera acestui proces al Pacifcului. A fost găsită moarta într-un hotel din sudul Californiei. CIne sa ii fi dorit raul? CIA? YAkuza? MOSSAD_UL? CINE? Iată un evreu ce trăiește si azi anume Horia Moculescu care afirma clar alături de alții din industria muzicii ca nu a existat Holocaust in România? CIt tupeu sa ai si sa uiți de Anna Pauker/Robinshon, LEonte Rautu/ Oingenstein, Teohari Georgescu/ Burah Tescovici/ Titzminetzki/ Tismăneanu, Gh Apostol/ Gershwinn, Vasile Luka, Voitec, Emil Constantinescu, Birladeanu si alții de origine evreiasca/ kazahara cu nume schimbat care sint si ei părtașii la cele ce se scrie in Cartea Neagră A comunismului unde pe timp de pace după cel de-al doile război mondial au murit peste 100 de milioane de oameni uciși in pușcării in spitale de nebuni in lagărele de munca. Cita rușine sa nu ai sa vezi ce si cum exact cum se știe si azi ca Ucraina dorește refacerea imperiului Kazahar. UNde ne aflam ? IN frica de a mai spune ca doi plus doi fac patru.

    Dar iata ce sprue intr- o conferitnta Benjamin Freedman evreu de evreu care vorbește despre declarația de la Balfour aratind adevarata fata a celor care au trădat si nu vor sa se știe insa palestinienii știu foarte bine asta si chiar ONU SI ALTII care tac milc.
    BENJAMIN H. FREEDMAN
    – EVREUL CARE NU
    MINTE
    5 august 2010|Textele altora
    Cine a declanșat și la ce au folosit războaiele
    mondiale?
    Au existat și evrei care au spus adevărul
    Articol preluat din revista Lumea nr. 7/2010
    Discurs ținut de Benjamin H. Freedman, consilierul
    președintelui W. Wilson, în 1961
    Aici, în Statele Unite, sioniștii și coreligionarii lor
    dețin un control total asupra guvernului nostru. Din
    foarte multe motive (prea multe și prea complexe
    pentru a le analiza acum), sioniștii și coreligionarii lor
    conduc aceste State Unite, precum niște monarhi
    absoluți ai acestei țări.
    Veți putea, evident, considera că este o afirmație
    foarte vagă, dar permiteți-mi să vă descriu ce s-a
    petrecut în timp ce noi dormeam.
    Ce s-a petrecut? Întâi s-a petrecut primul război
    mondial, care a izbucnit în 1914. Mai sunt puțini
    oameni de vârsta mea care-și amintesc lucrul
    acesta. Acest război a fost purtat într-o tabără de
    către Marea Britanie, Franța și Rusia, și, în cealaltă
    tabără, de către Germania, Austro-Ungaria și Turcia.
    În doar doi ani, Germania practic câștigase acel
    război: nu doar „de iure”, ci chiar „de facto”.
    Submarinele germane, care au fost o surpriză
    pentru întreaga lume, nimiciseră toate convoaiele
    din Atlantic. Marea Britanie rămăsese fără muniții
    pentru soldații ei, cu alimente doar pentru o
    săptămână, după care a urmat foametea.
    În aceeași perioadă, armata franceză era zguduită
    de rebeliuni. Francezii pierduseră 600 000 de tineri
    pe Somme, în timpul defensivei de la Verdun.
    Armata rusească înregistra dezertări masive,
    oamenii își luau jucăriile și plecau acasă; rușii nu-1
    iubeau pe Țar. Armata italiană era și ea pe cale de a
    se prăbuși. Nu se trăsese un singur foc pe teritoriul
    Germaniei. Niciun singur soldat inamic nu trecuse
    frontiera în Germania. Și, cu toate acestea,
    Germania era cea care oferea Angliei condițiile
    păcii. Germania oferea Angliei o pace negociabilă
    pe care juriștii o numesc „status quo ante basis”.
    Aceasta înseamnă „să dăm războiul deoparte și să
    considerăm totul așa cum a fost înainte ca războiul
    să înceapă”. Deci Anglia, în vara lui 1916, începuse
    să analizeze aceste propuneri și încă în mod serios.
    Nici nu prea avea de ales. Era una din două: să
    accepte o pace negociabilă, pe care Germania o
    oferea cu generozitate, sau să continue un război
    inutil până la nimicirea totală.
    În timp ce aceste evenimente aveau loc, sioniștii din
    Germania (care-i reprezentau de fapt pe sioniștii din
    estul Europei) au mers la Ministerul de război
    britanic și – aici voi fi foarte laconic pentru că
    povestea este lungă, dar am toate documentele care
    dovedesc afirmațiile mele – au spus: „Uitați cum stau
    lucrurile: încă mai puteți câștiga acest război. Nu
    trebuie să vă predați. Veți putea câștiga acest
    război, dacă Statele Unite ar deveni aliații voștri”. La
    vremea respectivă Statele Unite nu erau implicate în
    război. Eram proaspeți, eram tineri, eram bogați,
    eram puternici. Sioniștii au spus Angliei: „Vă
    garantăm că vom aduce Statele Unite în acest
    război ca aliat al vostru, să lupte de partea voastră,
    cu condiția să ne promiteți Palestina pentru după
    victorie”.
    Cu alte cuvinte, ei făcuseră următorul târg: „Vom
    aduce SUA în război ca aliat al vostru. Prețul pe
    care trebuie să-l plătiți este Palestina, după ce
    anihilați Germania, Austro-Ungaria și Turcia”. Anglia
    avea tot atâta drept să promită cuiva Palestina, așa
    cum SUA ar fi avut dreptul să promită, de exemplu,
    Japonia Irlandei, pentru vreun motiv oarecare. Este
    absolut absurd ca Marea Britanie, care nu a avut
    niciodată vreo legătură sau vreun interes sau vreun
    drept asupra a ceea ce se numea Palestina, să
    folosească această țară precum moneda de schimb
    oferită sioniștilor pentru serviciul lor de a aduce SUA
    în război. Cu toate acestea Marea Britanie a făcut
    această promisiune sioniștilor, în octombrie 1916.
    Și, la puțin timp după acest moment – și nu știu câți
    dintre dumneavoastră își mai amintesc – Statele
    Unite, care erau în cvasi-totalitate pro-germane, au
    intrat în război împotriva Germaniei, de partea Marii
    Britanii. Am afirmat că SUA erau în cvasi-totalitate
    pro-germane, deoarece ziarele americane erau
    controlate de evrei, bancherii americani erau evrei
    și, în general, mass-media americană aparținea
    evreilor; iar ei, acești evrei, erau pro-germani. Erau
    pro-germani, deoarece foarte mulți dintre ei
    proveneau din Germania și doreau să vadă o
    Germanie care-1 va distruge pe Țar. Evreii nu-1
    iubeau pe Țar și nu doreau să vadă Rusia câștigând
    războiul.
    Acești bancheri evrei-germani, precum Kuhn Loeb și
    alte bănci celebre americane refuzaseră să
    finanțeze Anglia sau Franța, chiar și cu un dolar. Ei
    au stat deoparte spunând: „Câtă vreme vedem
    Franța și Anglia aliate cu Rusia – nici un cent!” În
    schimb, acești bancheri au pompat bani în
    Germania, luptând în acest mod alături de
    Germania, în speranța de a vedea Rusia
    îngenunchiată și Țarul anihilat. Acum, aceiași evrei,
    când au văzut nesperata posibilitate de a obține
    Palestina, au mers în Anglia și au făcut acest târg.
    Și, la vremea respectivă, aceasta a dus o schimbare
    totală de atitudine, exact ca un semafor care trece
    de pe roșu pe verde.
    După ce toate ziarele americane fuseseră pro-
    germane, explicând despre dificultățile întâmpinate
    de către Germania în războiul dus împotriva Angliei,
    deodată, pentru aceleași ziare, germanii nu mai erau
    buni. Germanii erau ticăloși. Germanii erau numiți
    „huni”. Germanii executau surori ale Crucii Roșii.
    Germanii tăiau mâinile bebelușilor. La puțin timp
    după acest moment, Woodrow Wilson a declarat
    război Germaniei. Sioniștii din Londra au telegrafiat
    în SUA judecătorului Louis Bradeis (de la Curtea
    Supremă de Justiție), spunându-i. „Du-te acum și fă
    presiuni asupra președintelui Wilson. Noi obținem de
    la Anglia ce dorim. Acum e rândul tău să faci
    presiuni asupra președintelui Wilson să aducă în
    război Statele Unite”.
    Iată cum au intrat în război Statele Unite ale
    Americii. America nu avea niciun interes în acel
    război. America avea la fel de mult interes în acel
    război ca cineva care ar trebui să fie pe lună în
    această seară, în loc să fie în patul lui. Pentru
    contextul Primului Război Mondial, nu a existat
    niciun sens ca America să fie implicată în acel
    război.
    După ce noi, americanii, am intrat în război, sioniștii
    au mers în Marea Britanie și au spus: „Ei bine, noi
    ne-am îndeplinit obligațiile din acord. Hai acum să
    vedem ceva scris care să ne arate că veți respecta
    târgul și că ne veți da Palestina după război”. Ei
    atunci nu știau dacă războiul va mai dura un an sau
    zece ani. Așa că s-au gândit să conceapă „o
    chitanță”. Iar „chitanța” a luat forma unei scrisori,
    care a fost însă redactată într-un limbaj foarte criptic,
    astfel încât lumea să nu-și poată da seama despre
    ce e vorba. Această scrisoare a fost denumită
    Declarația Balfour.
    Declarația Balfour nu era deci decât promisiunea
    Marii Britanii de a plăti sioniștilor prețul efortului lor
    de a aduce SUA în război. Deci această celebră
    Declarație Balfour, despre care tot auzim vorbindu-
    se, este la fel de falsă ca o bancnotă de trei dolari.
    Și nu cred că aș fi putut demonstra acest lucru mai
    mult decât am facut-o.
    De aici au început necazurile. Statele Unite au intrat
    în război. Statele Unite au strivit Germania. Când
    războiul a luat sfârșit și germanii au mers la Paris
    pentru Conferința de Pace, acolo se aflau 117 evrei:
    era delegația condusă de către Bernard Baruch. Eu
    am fost acolo: e normal deci că știu. Ce s-a
    întâmplat apoi? Evreii, în cadrul Conferinței de Pace,
    în timp ce tăiau în felii Germania și împărțeau bucăți
    Europa națiunilor care aveau și ele pretenții, au
    spus: „Ce-ar fi să ni se dea nouă Palestina?” După
    care au scos în public, în fața germanilor (care nu
    știau nimic), Declarația Balfour. Și, în acea clipă,
    germanii au înțeles că fuseseră învinși și obligați să
    plătească înspăimântătoarele reparații de război,
    numai din cauza faptului că sioniștii doriseră
    Palestina și fuseseră deciși să o obțină, prin orice
    mijloace.
    Evenimentele acestea ne conduc la un alt punct
    interesant al istoriei. Când germanii au realizat ce se
    petrece, au fost evident indignați. Trebuie precizat
    că, până în acel moment, în nicio țară a lumii, evreii
    nu erau mai confortabil instalați decât în Germania.
    Era acolo domnul Rathenau – un personaj la fel de
    important în finanțele și industria Germaniei cum era
    Bernard Baruch la noi. Era domnul Balin, care
    deținea două mari linii maritime – North German
    Lloyd’s și Hamburg-American Lines. Era domnul
    Bleichroder, bancherul familiei Hohenzollern. În
    Hamburg era familia de evrei Warburg, deținători ai
    celor mai mari bănci comerciale ale lumii. Evreii
    trăiau foarte bine în Germania, fără îndoială. Deci
    germanii au avut tot dreptul să gândească: „Iată,
    într-adevăr, trădare!”.
    A fost o trădare care poate fi comparată cu
    următoarea situație ipotetică. Să presupunem că
    SUA ar fi în război cu URSS. Și că noi învingem. Și
    că le spunem rușilor: „Știți ceva, hai să uităm toată
    tărășenia. Vă oferim o pace negociabilă”. Și deodată
    China comunistă ar intra în război, ca aliată a URSS.
    Iar implicarea Chinei ar duce la înfrângerea noastră.
    O înfrângere dureroasă, cu un cortegiu de reparații
    pe care imaginația unui om nu le poate concepe.
    Apoi imaginați-vă că, după înfrângerea noastră, am
    afla că tocmai chinezii de la noi ne-au trădat. Că e
    vorba de propriii noștri chinezi. Că ei ne-au trădat și
    că, prin ei, China comunistă a fost ademenită în
    război împotriva noastră. Care ar fi atunci atitudinea
    noastră, a americanilor față de cetățenii noștri de
    origine chineză? Probabil niciun chinez nu și-ar mai
    arăta fața pe străzile Americii. Și nu ar fi destui stâlpi
    de iluminat și copaci, pentru a ne ocupa de ei.
    Imaginați-vă deci, cum v-ați simți…
    Ei bine, asta au simțit germanii față de evrei.
    Fuseseră așa de drăguți cu ei: din 1905 încoace,
    după ce prima revoluție comunistă eșuase în Rusia
    și evreii trebuiseră să fugă de acolo, toți luaseră
    calea Germaniei. Iar germanii le oferiseră azil.
    Germanii i-au tratat cu respect. Și acum evreii
    vânduseră Germania, doar pentru motivul că doreau
    Palestina, pentru a crea acolo „un stat evreu”.
    Nahum Sokolov, precum și toate marile personalități
    de care știți că sunt legate azi de sionism, în 1919,
    1920, 1921, 1922 și 1923, au scris în toate articolele
    lor (și presa era plină de afirmațiile lor) că
    sentimentul antievreiesc din Germania a apărut
    numai după ce poporul german a aflat de
    intervențiile evreiești în scopul aducerii în război a
    Statelor Unite, înșiși evreii au recunoscut acest
    lucru.
    Antievreismul german nu a apărut din cauză că
    germanii, în 1919, au descoperit că un pahar cu
    sânge de evreu e mai gustos decât Coca-Cola sau
    berea müncheneză. Nu era, în plus, nici vorbă de un
    resentiment religios. Era ceva totalmente politic. Era
    ceva totalmente economic. Orice, dar nu religios.
    Nimănui nu-i păsa, în Germania de atunci, de faptul
    că evreul merge acasă, trage storurile și spune
    „Shema’Israel” în loc de „Tatăl Nostru”.
    Resentimentele evreiești mereu crescânde în
    Germania interbelică nu s-au datorat decât unui
    lucru: germanii îi considerau pe evrei răspunzători
    de înspăimântătoarea lor înfrângere militară. Iar
    primul război mondial a fost pornit împotriva
    Germaniei fără niciun motiv de care Germania să fie
    responsabilă. Germanii nu aveau nicio vină decât
    una: vina de a avea succes. Germanii creaseră o
    flotă puternică, germanii creaseră comerțul mondial.
    Nu trebuie să uităm că, pe vremea Revoluției
    Franceze, Germania era constituită din 300 de
    orașe-stat, principate, ducate și așa mai departe.
    300 de entități politice separate. Iar aceste entități,
    pe timpul lui Napoleon și Bismarck, au fost reunite
    într-un stat unic. Pentru ca, în următorii 50 de ani,
    Germania să devină una dintre marile puteri ale
    lumii. Marina germană rivaliza cu cea a Marii Britanii;
    comerțul și afacerile germane erau de talie
    mondială; Germania surclasa pe oricine; Germania
    producea produsele cele mai bune.
    Și care a fost rezultatul acestor lucruri? O
    conspirație între Anglia, Franța și Rusia, pentru a o
    demola. Nu există un singur istoric pe lumea
    aceasta care să găsească motivul plauzibil pentru
    care aceste trei state au decis să șteargă Germania
    de pe hartă, din punct de vedere politic.
    Să revenim la situația de după primul război
    mondial. După ce descoperiseră că evreii purtau
    vina înfrângerii țării lor, resentimente puternice s-au
    dezvoltat în germani. Dar niciun fir de păr de pe
    capul vreunui evreu nu a fost atins. Profesorul
    Tansill de la Universitatea Georgetown (care a avut
    acces la multe documente de la Departamentul de
    Stat) citează un raport semnat Hugo Schonfedt, un
    evreu trimis de către Cordell Huli, în 1933, în
    Germania, ca să inspecteze așa-zisele lagăre de
    deținuți în perfectă stare de sănătate și pline de
    comuniști. E drept, mulți dintre ei erau evrei, dar
    aceasta pentru că, întâmplător, la vremea
    respectivă, circa 98% din comuniștii Europei erau
    evrei. Tot în acele lagăre se mai aflau și preoți, și
    miniștri, și masoni, toți bănuiți de afiliații
    internaționale.
    Acum, niște rapeluri istorice necesare: în 1918-
    1919, comuniștii au preluat puterea în Bavaria,
    pentru câteva zile. Rosa Luxemburg și Karl
    Liebknecht și alți evrei au reușit să preia puterea
    guvernamentală pentru trei zile. De fapt Kaiserul,
    când a încheiat războiul, a fugit în Olanda, deoarece
    bănuia că cei ce vor prelua puterea în Germania vor
    fi comuniștii și că el va fi executat, așa cum pățise
    Țarul. Așa că și-a căutat refugiu în Olanda.
    Apoi însă, după ce amenințarea comunistă în
    Germania a fost anihilată, evreii au încercat să
    reintre în vechile posturi, iar germanii au început să
    lupte împotriva lor în toate modurile, dar fără să se
    atingă de vreun fir de păr al vreunui evreu german.
    Lupta de atunci a germanilor împotriva evreilor era
    similară cu lupta noastră împotriva delincvenților de
    pe vremea Prohibiției. Nu era deci o luptă cu
    pistoale.
    Și, nu uitați, la acea vreme existau între 80 și 90
    milioane de germani contra a numai 460 000 evrei.
    Numai 0,5% din populația Germaniei era evreiască.
    Și, cu toate acestea, evreii erau cei care controlau
    presa, precum și cea mai mare parte a economiei
    germane (acționaseră în momentul prăbușirii mărcii
    și practic cumpăraseră tot ce se putea cumpăra).
    Evreii au încercat să ascundă acest lucru: trădarea
    poporului german și adevărata cauză a
    resentimentelor germanilor. Germanii au demarat
    acțiuni împotriva evreilor, organizând o discriminare
    globală. Practic evreii au fost îndepărtați din
    structurile nivelurilor sociale, așa cum noi americanii
    i-am îndepărta, de îndată, pe chinezi sau negri sau
    catolici sau pe oricine care s-ar afla în țară și care
    ne-ar fi trădat inamicului nostru, aducându-ne în fața
    unei înfrângeri umilitoare.
    După o vreme, evreii lumii au organizat o conferință
    la Amsterdam. În iulie 1933, evrei din toate colțurile
    lumii s-au reunit în acest oraș. Și acei evrei au spus
    Germaniei: „Îl concediați pe Hitler și instalați fiecare
    evreu în postul pe care-l deținea, fie el comunist sau
    nu. Nu ne puteți trata așa. Noi, evreii lumii, lansăm
    aici acest ultimatum împotriva voastră!” Vă puteți
    imagina ce au răspuns germanii…
    Ce au făcut în această situație evreii? După ce
    Germania refuzase să se predea ultimatumului
    evreimii mondiale, lucrările Conferinței de la
    Amsterdam au fost întrerupte și Samuel Untermeyer,
    șeful delegației americane și președinte al
    conferinței, a revenit în SUA! Aici el a mers de pe
    vapor direct la studiourile de radio CBS, de unde a
    rostit următoarele cuvinte: „Evreii lumii declară azi
    război sfânt împotriva Germaniei. Ne aflăm din
    această clipă angajați într-un conflict sacru împotriva
    germanilor. Și îi vom înfometa până se vor preda.
    Vom organiza un boicot mondial împotriva lor. Și
    aceasta îi va distruge, deoarece ei depind de
    comerțul mondial în cadrul afacerilor de export”. Era
    o realitate: două treimi din alimentele necesare
    Germania trebuia să le importe, pe baza a ceea ce
    Germania exporta. Implicit deci, fără export două
    treimi din germani ar fi pierit de foame.
    În această declarație, tipărită în New York Times, pe
    7 august 1933, Untermeyer mai declara, cu
    îndrăzneală: „Acest boicot va fi autoapărarea
    noastră. Chiar președintele Roosevelt ne-a
    recomandat această metodă, în cadrul lui National
    Recovery Administration”. Vă reamintesc că aceasta
    era entitatea aparținând de programul New Deal și
    care putea declara, în context juridic, un stat apt de
    a fi boicotat economic.
    Imediat s-a instalat boicotul economic mondial al
    Germaniei, un boicot atât de asiduu, încât pe niciun
    raft de magazin al lumii nu mai puteai găsi un
    produs având inscripționat Made in Germany. Un
    membru al conducerii rețelei de magazine
    Woolworth mi-a mărturisit că, atunci, au trebuit să
    arunce în râu farfurii și ceramică germană în valoare
    de milioane de dolari. Magazinele cu marfă germană
    erau, la rândul, lor boicotate și cetățenii pichetau cu
    pancarte pe care scria „Hitleriștii!” sau „Asasinii!” –
    așa cum se face uneori în Sud.
    Într-un magazin Macy (rețea condusă, paradoxal, de
    familia evreiască Strauss), o femeie a găsit o
    pereche de ciorapi vechi de 20 ani, cu eticheta
    Made in Germany. Imediat magazinul a fost boicotat
    și pichetat de sute de cetățeni cu pancarte
    antihitleriste.
    În timp ce acestea se petreceau în lume, repet, în
    Germania nimeni nu se atinsese de un fir de păr al
    vreunui evreu. Nu exista suferință în rândul evreilor.
    Nu exista foamete. Nu erau crime. Nimic.
    Evident, germanii au spus: „Cine sunt aceste
    persoane care declară boicot împotriva noastră și ne
    aduc oamenii în șomaj și ne fac să ne înghețe
    industria?! Cine sunt ei, ca să ne facă așa ceva?!”.
    Erau evident indignați. Unii au început să picteze
    zvastici pe magazinele evreilor. Lucru normal. De ce
    s-ar fi dus un german să-și dea banii unui proprietar
    de magazin din aceeași etnie cu cei care îi
    înfometau țara prin embargoul mondial, pentru a
    face Germania să îngenuncheze și apoi să vină să-i
    dicteze cine să fie premierul sau cancelarul? Era
    ridicol. Boicotul mondial a mai continuat ceva timp.
    Dar, de-abia în 1938, când un tânăr evreu polonez a
    împușcat un diplomat german în ambasada
    Germaniei din Paris, germanii au devenit într-adevăr
    duri cu evreii din Germania. Astfel au apărut vitrinele
    sparte și luptele de stradă și tot ce cunoaștem.
    Acum, cu toate că nu-mi place cuvântul
    «antisemitism» (pe care-1 consider un nonsens), dar
    dumneavoastră vă spune ceva, îl voi utiliza în
    continuare. După cum vedem, supremul motiv
    pentru care în Germania a explodat antisemitismul și
    resentimentele împotriva evreilor era
    responsabilitatea lor pentru izbucnirea primului
    război mondial și boicotarea mondială a Germaniei.
    Și, în final, se vede că ei deveneau autorii celui de-al
    doilea război mondial, pentru că deja lucrurile nu
    mai puteau fi controlate și era absolut necesar ca
    germanii și evreii să-și încrucișeze săbiile într-un
    război care avea să decidă odată pentru totdeauna
    cine va supraviețui și cine va pieri.
    În acea perioadă, trăiam în Germania și știam că
    germanii deciseseră că Europa urma să fie sau
    creștină sau comunistă; nu exista cale de mijloc. Și
    germanii se deciseseră: aveau să încerce să
    mențină o Europă creștină, pe cât posibil. Și au
    început reînarmarea.
    În noiembrie 1933, SUA au recunoscut oficial
    Uniunea Sovietică. URSS devenea foarte puternică,
    iar Germania și-a dat seama că, „dacă nu suntem
    puternici, curând vine și rândul nostru”.
    Așa cum azi, în America, spunem „dacă nu suntem
    puternici, curând vine și rândul nostru”. Iar guvernul
    nostru cheltuiește 84 miliarde de dolari pentru
    apărare. Și apărare împotriva cui? Apărare împotriva
    a 40 000 de mici evrei care au luat puterea la
    Moscova, după care, prin varii metode, au obținut
    comanda în atâtea țări ale lumii.
    Ce putem face noi, azi, în pragul celui de-al treilea
    război mondial? Dacă acționăm rapid, poate salvăm
    niște vieți care ar putea fi ale fiilor noștri. Fiii dvs. ar
    putea fi chiar în seara aceasta chemați sub arme și
    dvs. nu știți, așa cum englezii nu au știut în 1916, în
    Londra, că sioniștii făceau un târg cu cabinetul de
    război britanic, pentru a le trimite cei mai buni copii
    să moară într-un război absurd ca toate războaiele.
    Dar cine a știut de asta în SUA, la vremea
    respectivă? Nimeni.
    Nimănui în SUA nu i se permitea să știe asta. Dar
    cine a știut sigur? Președintele Wilson a știut.
    Colonelul House a știut. Alți oameni din interior au
    știut. Mă întrebați dacă eu am știut? Ceva idei
    aveam, pentru că eram omul de legătură al lui Henry
    Morgenthau Sr., în 1912, în timpul campaniei în care
    Wilson a fost ales, și circulau zvonuri prin birouri la
    vremea aceea. Eram omul de încredere al lui
    Morgenthau, care era președintele Comitetului de
    finanțare, eram omul de legătură între el și Rollo
    Wells, trezorierul.
    Deci am asistat la ședințele lor, cu președintele
    Wilson în capul mesei. Toți ceilalți erau acolo și îi
    auzeam cum îl bombardează pe președinte cu
    chestiunea impozitelor și a situației grave a lui
    Federal Reserve Bank și îi auzeam cum îl
    îndoctrinează pe președintele nostru cu teorii
    sioniste. Judecătorul Brandeis și președintele erau
    acolo și vorbeau, îi văd și acum, aproape unul de
    altul, la fel de lipiți ca degetele unei mâini.
    Președintele Wilson, când venise la discuții să afle
    despre ce este vorba, era la fel de neștiutor ca un
    nou-născut.
    Așa am fost noi, americanii, atrași în primul război
    mondial, în timp ce dormeam cu toții. Ne-am trimis
    copiii în Europa, pentru a fi măcelăriți!
    Dumneavoastră știți ce fac evreii de Ziua Iertării,
    care credeți că este așa de sacră pentru ei? Eu știu,
    pentru că am fost unul din ei. Ceea ce spun nu este
    din auzite. Sunt aici să vă prezint fapte.
    În Ziua Iertării, ca evreu, intri în sinagogă și rostești
    o rugă, singura rugă care te obligă să rămâi în
    picioare. Această rugă scurtă se repetă de trei ori:
    ea se numește Kol Nidre. Ruga se referă la un acord
    pe care-1 faci în clipa aceea cu Atotputernicul
    Dumnezeu, în sensul că orice promisiune, declarație
    sau jurământ pe care-1 vei face în următoarele 12
    luni să fie nul și neavenit. Jurământul nu va fi
    jurământ; promisiunea nu va fi promisiune. Acestea
    nu vor avea nicio valoare.
    Cu atât mai mult, Talmudul reamintește evreului că
    ori de câte ori face o promisiune sau un jurământ, să
    nu uite că legământul făcut sub Kol Nidre, de Ziua
    Iertării, îl scutește de respectarea lor.
    Deci, cât de mult ne putem noi baza pe loialitatea
    evreilor? Ne putem baza pe loialitatea lor la fel de
    mult cât s-au bazat germanii pe loialitatea lor, în
    1916. Și, fără îndoială, noi, americanii, vom avea
    aceeași soartă pe care au avut-o germanii, și din
    aceleași motive.
    Benjamin H. Freedman
    Benjamin H. Freedman a fost una dintre cele mai
    uimitoare, dar și contradictorii personalități ale
    secolului trecut. Născut în 1890, acesta a fost un om
    de afaceri evreu de succes în New York City, fiind
    principalul acționar al companiei Woodbury Soap.
    După cel de-al doilea război mondial, a întrerupt
    contactul cu organizațiile evreiești și și-a petrecut
    restul vieții cheltuind o mare parte din averea sa
    evaluată la cel puțin 2,5 milioane dolari, pentru a
    prezenta opiniei publice structurile de putere ale
    evreilor care dominau Statele Unite. De aceea
    mărturiile sale sunt extrem de valoroase, deoarece
    provin chiar din interiorul celor mai înalte nivele ale
    organizațiilor evreiești și mașinațiunilor acestora
    puse la cale pentru a-și câștiga și menține puterea
    asupra națiunii americane. Freedman a lucrat alături
    de Bernard Baruch, Samuel Untermeyer, Woodrow
    Wilson, Franklin Roosevelt, Joseph Kennedy, John
    F. Kennedy și multe alte personalități de vază ale
    societății americane.
    Discursul pe care l-am redat cititorilor noștri a fost
    ținut în 1961, la Hotelul Willard din Washington DC,
    și publicat la acea vreme de Commori Sense.
    Despre actualitatea mesajului său nu e cazul să vă
    convingem. E suficient să parcurgeți cu atenție
    discursul său.
    Prelucrare de Karen Miller
  • Davinci 20.03.2024 11:21
    evreul benjamin friedman fost consideri al presedintelul WIlson prezient la declarația Balfour iată ce spune la un moment dat in speach-ul sau. da el este evreul care nu minte.

    Dumneavoastră știți ce fac evreii de Ziua Iertării,
    care credeți că este așa de sacră pentru ei? Eu știu,
    pentru că am fost unul din ei. Ceea ce spun nu este
    din auzite. Sunt aici să vă prezint fapte.
    În Ziua Iertării, ca evreu, intri în sinagogă și rostești
    o rugă, singura rugă care te obligă să rămâi în
    picioare. Această rugă scurtă se repetă de trei ori:
    ea se numește Kol Nidre. Ruga se referă la un acord
    pe care-1 faci în clipa aceea cu Atotputernicul
    Dumnezeu, în sensul că orice promisiune, declarație
    sau jurământ pe care-1 vei face în următoarele 12
    luni să fie nul și neavenit. Jurământul nu va fi
    jurământ; promisiunea nu va fi promisiune. Acestea
    nu vor avea nicio valoare.
    Cu atât mai mult, Talmudul reamintește evreului că
    ori de câte ori face o promisiune sau un jurământ, să
    nu uite că legământul făcut sub Kol Nidre, de Ziua
    Iertării, îl scutește de respectarea lor.
    Deci, cât de mult ne putem noi baza pe loialitatea
    evreilor? Ne putem baza pe loialitatea lor la fel de
    mult cât s-au bazat germanii pe loialitatea lor, în
    1916. Și, fără îndoială, noi, americanii, vom avea
    aceeași soartă pe care au avut-o germanii, și din
    aceleași motive.
    Benjamin H. Freedman
    Benjamin H. Freedman a fost una dintre cele mai
    uimitoare, dar și contradictorii personalități ale
    secolului trecut. Născut în 1890, acesta a fost un om
    de afaceri evreu de succes în New York City, fiind
    principalul acționar al companiei Woodbury Soap.
    După cel de-al doilea război mondial, a întrerupt
    contactul cu organizațiile evreiești și și-a petrecut
    restul vieții cheltuind o mare parte din averea sa
    evaluată la cel puțin 2,5 milioane dolari, pentru a
    prezenta opiniei publice structurile de putere ale
    evreilor care dominau Statele Unite. De aceea
    mărturiile sale sunt extrem de valoroase, deoarece
    provin chiar din interiorul celor mai înalte nivele ale
    organizațiilor evreiești și mașinațiunilor acestora
    puse la cale pentru a-și câștiga și menține puterea
    asupra națiunii americane. Freedman a lucrat alături
    de Bernard Baruch, Samuel Untermeyer, Woodrow
    Wilson, Franklin Roosevelt, Joseph Kennedy, John
    F. Kennedy și multe alte personalități de vază ale
    societății americane.
    Discursul pe care l-am redat cititorilor noștri a fost
    ținut în 1961, la Hotelul Willard din Washington DC,
    și publicat la acea vreme de Commori Sense.
    Despre actualitatea mesajului său nu e cazul să vă
    convingem. E suficient să parcurgeți cu atenție
    discursul său.
    Prelucrare de Karen Miller
  • Marius Popescu 2561 20.03.2024 22:44
    Holocaustul nu a existat, este doar o industrie de stors bani, care nu supraviețuiește decât prin îndoctrinare continuă, prin filme, memoriale, manuale școlare, legi liberticide și prin discreditarea, agresarea sau scoaterea din circuitul public a celor care exprimă păreri contrare. Această condamnare prin lege a "negaționiștilor", de parcă holocaustul ar fi o religie de stat la care toți trebuie să adere, și nu o serie de fapte istorice pe care oricine are dreptul să le analizeze și să tragă propriile concluzii în funcție de datele găsite, acest pumn în gură pe care multe guverne occidentale l-au pus oamenilor onești este o imensă breșă în edificiul libertății de expresie. Și această breșă poate fi lărgită, dând naștere tuturor celorlalte adevăruri "revelate" incontestabile : cu plandemia, războiul în Ucraina, prăbușirea celor 3 turnuri pe 9 septembrie, atitudinea față de NATO sau de Rusia etc. Din momentul în care am acceptat să ni se impună PRIN LEGE o versiune asupra faptelor s-a zis cu libertatea noastră de expresie.
    Luat la bani mărunți, mitul holocaustului e o aberație, care nu rezistă la o minimă analiză obiectivă. Dar nimeni nu are curajul să propună o astfel de analiză.
Ultima oră

20:00

Măcelul continuă: Statele Unite reiau livrarea de bombe către Israel

19:43

Istoria Neamului ale Țasta din Vădastra (XXV): Pățania unchiului Gheorghe și a tușei Zica cu patul conjungal în noaptea nunții

19:38

Iulian Capsali: GLOBALISMUL ESTE MOARTE

19:32

Luminița Arhire: PARTENERUL STRATEGIC ÎN CAMPANIE PREZIDENȚIALĂ- FAZA PE ATENTATE

17:33

Shannen Doherty, starul din Beverly Hills, a murit la doar 53 de ani

17:32

Fotograful Evan Vucci, omul potrivit, la locul potrivit

16:10

Cei mai importanți ideri mondiali au exprimat solidaritate după tentativa de asasinare a lui Trump

16:01

Doi ani de la Experimentul Philadelphia: Atacul asupra lui Trump a deschis vraiște Porțile Iadului

15:59

Profitând de haosul din America, rușii au început să atace Ucraina cu bombe de trei tone

15:39

Rapperul Wiz Khalifa și-a aprins joint-ul în fața copiilor, la Costinești. VIDEO de la festivalul de drogăngeală Beach, Please!

15:31

De-a prinsa pe cocoțate cu ANI

15:25

OVIDIU PAPADIMA – o Flacără a „GÂNDIRII” românești

15:06

Adrian Onciu: Autorii morali ai tentativei de asasinat

14:15

Rusia, reacție tăioasă la tentativa de asasinat a lui Donald Trump: Mai bine ați finanța poliția americană cu banii pe care îi trimiteți în Ucraina

13:25

Zelenski se declară ”îngrozit” de atentatul împotriva lui Donald Trump