

Mai bine de 450 de nume de la Hollywood au semnat o scrisoare deschisă în care îl condamnă pe regizorul și scenaristul Jonathan Glazer pentru discursul său de la Gala Oscarurilor.
Glazer a fost nominalizat de cinci ori și a primit două premii Oscar (Cel mai bun film străin și Cel mai bun sonor) pentru pelicula Zona de Interes.
Cu greu poate fi imaginat un film care să denunțe Holocaustul cu mai multă forță decât o face acesta.
Pe scurt, pelicula îl are ca personaj central pe Rudolf Höss, comandantul lagărului de la Auschwitz, care, împreună cu soția și copiii săi, trăiește în vecinătatea Fabricii Morții, în așa-numita „zonă de interes”.
Drama și tensiunea peliculei sunt date de eforturile lui Höss de a a-și ține familia într-un Paradis, izolată de Iadul cu care se află „gard în gard”.
Evident, însă, izolarea nu poate fi totală. Multe dintre corvezile gospodăriei sunt încredințate deținuților. Iar o dată, când se afla într-o plimbare la rău cu copiii, aceștia văd resturi umane în apă. Și așa mai departe.
Pentru Zona de Interes, Glazer, care are origini evreiești din Basarabia, a fost elogiat de critică.
Motiv pentru care a și fost laureat de două ori cu Oscar.
Dar aici a început problema.
Când a primit premiul Oscar pentru Cel mai bun film străin, Glazer a ținut un discurs în care, între altele, a spus:
„Toate alegerile noastre (ale realizatorilor - n.a.) au avut drept ca să oglindească și să ne confrunte pe noi cu trecutul. Nu pentru a spune: uite ce au făcut ei atunci, ci, mai degrabă, uite ce facem noi, cei de astăzi.
„Filmul nostru arată dezumanizarea dusă la paroxism. Aceasta ne-a modelat tot trecutul și prezentul.
„Chiar acum, ne aflăm aici ca oameni care resping deturnarea moștenirii evreieși și a Holocaustului de o ocupație care a dus la un conflict pentru atâția nevinovați.
„Fie că este vorba despre victimele de la 7 noiembrie din Israel, fie de atacul aflat în desfășurare în Gaza – toate victime ale acestei dezumanizări – ce facem noi pentru a ne opune?”
Discursul a fost aplaudat cu entuziasm de asistența prezentă la Gală.
Însă lucrurile de-abia începeau. Vorbind despre Masacrul din Gaza (deși foarte cu perdea), Jonathan Glazer a amorsat o bombă care a explodat curând.
Potrivit publicației Variety, peste 450 de artiști, directori executivi și angajați de la Hollywood au semnat o scrisoare deschisă de protest în care îl pun la zid pe evreul Glazer pentru... antisemitism (sic!).
În document se arată între altele:
„Condamnăm faptul că moștenirea noastră evreiască este deturnată cu scopul de a trasa o echivalență morală între un regim nazist, care a urmărit să extermine o întreagă rasă de oameni, și o națiune israeliană care dorește să evite propria sa exterminare (...).
„Folosirea unor cuvinte ca Ocupație pentru a descrie populația băștinașă evreiască, care își apără o patrie ce datează de mii de ani și a fost recunoscută ca stat de către ONU, deformează istoria.”
Printre semnatarii scrisorii se numără nume precum actorii Debra Messing și Tovah Feldshuh, directorii executivi Gary Barber și Gail Berman, regizorii Eli Roth și Rod Lurie, producătorii Lawrence Bender, Amy Pascal, Hawk Koch și Sherry Lansing etc., de care se presupune că ar fi trebuit să auziți.
La începutul acestui an, alte câteva sute de personalități cu origini evreiești din lumea filmului american au dat publicității o scrisoare deschisă în care se plângeau că evreii sunt discriminați la Hollywood și cereau să nu mai fie confundați cu albii.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Doar ca in avel film copilul comandantului de lagar intra intr-o relatie de prietenie cu un copil evreu din lagar.Si se strecoara pe sub sirma ghimpata in lagar si impreuna cu copilul evreu il cauta pe tatal acestuia, care urma sa fie "transferat" in alta "baraca"
Care baracã era de fapt o camera de gazare.
Si asa, din baraca in baraca ambii copii nimeresc impreuna cu zeci de detinuti in camera de gazare.Ei habar n-aveau.
Faza dura este ca tatal copilului neamtz afla prea tirziu ca acesta a plecat de-acasa si pina afla unde se dusese, gazarea avusese deja loc, iar comandantul lagarului se gaseste la finalul filmului in fatza camerei de gazare care era deja goala, toti detinutii fijnd aruncati la groapa comuna.
E vorba oare de acelasi film?
Apoi,citez"un regim nazist care a urmărit sa extermine o intreaba rasă de oameni".Deci recunosc că sunt rasisti,iar prin teza poporului ales ,sunt primii naziști ai planetei si ai istoriei,iar asta înseamnă boală grea.
Astia sunt ciudati - nu e Israelul cel care vrea sa extermine palestinienii? Notiunea de holocaust a fost anihilata chiar de conducatorii evreii din Israel prin razboiul criminal pe care il poarta manati de dispret pentru aceasta natie (precum au fost ei dispretuiti de nemti ca "rasa inferioara"). Popoarele semitice nu sunt formate numai din evrei - semitice sunt popoarele din Orientul Mijlociu incluzand arabii care includ si palestinienii, evreii, acadienii si fenicienii. Toti acestia sunt popoare semitice. Obraznicia sau ignoranta celor care au facut afirmatia de mai sus ca nazistii au vrut "sa extermine o intreaga rasa de oameni si o natiune israeliana" este absurda. Problema a fost cu evreii - nu cu o rasa intreaga. Acesti evrei nu au invatat nimic din suferinta lor dincolo de a ura, a ucide si a trai in apartheid. Nu mai exista teritoriu care sa mai fie locuita de o natie pura 100% in lumea asa zis "civilizata" . Din pacate cei care gandesc ca cei care au semnat scrisoarea au ramas la o mentalitate barbara si tribala.
Azi, rasa alba este asemuita cu "suprematia alba", criminala nevoie mare, in a carei civilizatie toti vin sa traiasca fara sa faca nimic decat sa zbiere cum li se cuvine totul fara sa contribuie cu nimic sau aproape nimic, sa o faca pe stapanii si asa mai departe. Acum pe evrei nu-i mai "aranjeaza" sa fie "albi" - acum ei sunt sfintii de culoare care au suferit si nu li s-a facut suficienta dreptata - zau??!! Acum ei au ajuns sa decida daca ucidem un grup etnic sau nu. Dezgustator! Cabala de la Hollywood sa-si tina gura caci sunt ridicoli. Probabil nu vor sa stie de pozitia israelitilor din Tel Aviv care cer incheierea razboiului si plecarea lui Sataniahu de la conducere. Orbi, sluti si criminali.
Luat la bani mărunți, mitul holocaustului e o aberație, care nu rezistă la o minimă analiză obiectivă. Dar nimeni nu are curajul să propună o astfel de analiză.