Mircea Toma, Mircea Cărtărescu și Dan Pavel, trei activiști comuniști reșapați în capitaliști
ACTUALIZARE: PLAGIATORUL CĂRTĂRESCU A PICAT LA UN VOT! Avea nevoie de minimum 74 de voturi și a primit 73. Eminescu nu s-a lăsat batjocorit!
Articolul inițial: Scandal la Academie! După încercarea de a o face membră a Academiei Române pe blasfemiatoarea de Dumnezeu Marta Petru, perfidul Ioan Aurel Pop - pe-afară vopsit naționalist, înăuntru sinecurist - vrea acum să-l instaleze pe jilțurile lui Iorga, Blaga și Crainic pe plagiatorul grafoman Mircea Cărtărescu, batjocoritor al lui Eminescu și Cioran. Sacrilegiul ar transforma cel mai înalt for cultural al țării în UM Cacademia Româna, ca să vorbim ca Cărtărescu!
Scandaloasa propunere susținută de Ioan Aurel Pop a primit un răspuns viguros din partea academicianului Nicolae Breban care literalmente a șters pe jos cu Cărtărescu, ca detractor vulgar al Academicianului Mihai Eminescu - pe care l-a făcut în Dilema lui Pleșu "gorilă păroasă" - și falsificator ordinar al biografiei ilustrului Academician Emil Cioran, insultat post-mortem drept "fascist", în linia atacului soroșist la adresa marilor români, un alt plagiat de altfel, după Marta Petreu.
În ședința în cauza, cunoscuta profitoare a regimului ceaușist, impostoarea "anticomunistă" Ana Blandiana, poreclită candid "amanta lui Gogu", era să-și dea duhul luându-i apărarea ipochimenului născut plagiator.
Blandiana s-a lamentat că există "invidioși" care "îl denigrează pe Mircea Cărtărescu" pentru "valoarea" lui. Nicolae Breban, în schimb, a amintit despre rândurile denigratoare pe care Cărtărescu le-a scris despre adevărații titani ai culturii românești Cioran și Eminescu. Cărtărescu s-a cățărat pe monumentele simbolurilor românismului doar ca să le păteze, ca un găinaț, s-ar fi afirmat în plenul Academiei.
Intrat pe lista de propuneri la presiunile lui Ioan Aurel Pop, ședința de vot este în curs. De la prezidiu, încă președintele Academiei s-a arătat deranjat că au apărut opinii în presă despre această comandă - cu referire la Eugen Mihăescu, a cărui scrisoare deschisă a fost publicată de Cotidianul și ActiveNews - subliniind că oricum membrii de onoare nu au dreptul să se pronunțe și să voteze, potrivit unei reglementări a Academiei din 1967! Adică a Academiei Republicii Socialiste România! A academiei ceaușiste!
Contactat de ActiveNews pentru a comenta această afirmație, academicianul Eugen Mihăescu, grafician cunoscut pe plan mondial, a afirmat: "Împărțirea votului pe categorii, mercurialul cum îi zic eu, s-a introdus în statutul Academiei Române în 1967, la indicațiile prețioase ale tiranului. De atunci titularii votează toate categoriile, corespondenții îi votează pe ai lor și membrii de onoare iar ultimii pe listă numai membrii de onoare. Și lor li se pare ceva normal și demn de respectat!
IAPop pretinde păstrarea secretului dezbaterilor din Adunările Generale, transformând Academia Româna într-un soi de lojă masonică. Noroc că valul libertății se apropie și-l va mătura."
Noi sperăm că memoria lui Eminescu și Cioran și a altor iluștri academicieni nu va fi maculată prin instalarea fundului plagiatorului Cărtărescu în jilțul lui Goga!
VOM REVENI CU DETALII. Până atunci reamintim doar primul plagiat al lui aspirantului la denumirea de cacademician:
"Plagiatul este proba unui dispret suveran pentru dreptul la proprietate, in acest caz la proprietatea intelectuala. Plagiatorul este un hot si un sarlatan.” – V.I. Tismaneanu
"Mircea Cartarescu este, de departe, cel mai important scriitor care a iesit din literatura postbelica. Exista la el amprenta geniului!” – Nicolae Manolescu
"’Orbitor. Aripa dreapta’ este o tâsnire a viitorului în prezentul nostru, una dintre marile carti ale lumii (…). Pe lînga cei trei boieri ai mintii (Plesu, Patapievici, Liiceanu), a aparut al patrulea!" – Gabriel Liiceanu
"Cartarescu Mircea, nascut la 1 iunie 1956, Bucuresti. Fiul unui activist.” Asa incepe o Nota a Securitatii, transpusa de Mihai Pelin in Cartea Alba a Securitatii, aflata la vremea redactarii volumului Istorii literare si artistice in Arhivele SRI, Fond D, dosar nr. 10 996, vol.13, f.150-152 si care, in prezent, ar trebui sa se afle in Dosarul lui Cartarescu de la CNSAS. Mai interesant este, insa, cum se incheie Nota: „Un fapt demn de remarcat este acela ca dupa aparitia volumului lui Mircea Cartarescu – este vorba de "Faruri, vitrine, fotografii", nota mea – , caruia Nicolae Manolescu ii face o primire exceptionala in Romania literara, incep sa apara articole de alerta, care denunta procedeul plagiatului, cel mai spectaculos plagiat fiind reprezentat de copierea pura si simpla a unui pasaj de o jumatate de pagina din «Tristram Shandy» de Lawrence Sterne (Editura pentru Literatura Universala, 1969, pag. 194).”
O istorie mai mult sau mai putin cunoscuta dar care, in lumina recentelor plagiate aparute pe piata media in avalansa, merita lamurita. In primul rand pentru ca, de ani buni, in dosul lui Mircea Cartarescu intra prin intermediului ICR fonduri substantiale ale statului roman destinate promovarii rasfatatului tuturor regimurilor ca candidat la Premiul Nobel pentru Literatura.
Insa reputata Academie Regala de Stiinte a Suediei, care confera Premiul Nobel, are o regula de baza in acordarea importantei distinctii: "NO PLAGIARISM!”. Asadar?
"Cartea de debut a lui Mircea Cărtărescu, Faruri, vitrine, fotografii, apărută în 1980, se deschide cu un poem amplu (peste 30 de pagini), Căderea", scria criticul Alex Stefanescu intr-un lung articol elogiator despre M. Cartarescu publicat – unde altundeva? – in Romania literara a decedatului N. Manolescu. Tot aici, de la Alex Stefanescu, aflam o alta versiune, mai edulcorata, privind meseria de baza a tatalui lui Cartarescu:
"Mircea Cărtărescu s-a născut la 1 iunie 1956 în București, ca fiu al lui Constantin Cărtărescu (economist și ziarist) și al Mariei Cărtărescu (înainte de căsătorie, Badislav)” – de origine bulgareasca.
Adevarul nu e la mijloc ci le cuprinde pe amandoua: tatal lui Cartarescu a fost activist pe problemele colectivizarii, a lucrat la publicatia "Agricultura Socialista” si la "Steagul Roșu" si a fost colaborator la "Informatia Bucurestiului” ("Ziar al Comitetului Orasenesc Bucuresti al PCR si al Sfatului Popular al Orasului Bucuresti”).
Fiul sau avea sa-i continue "opera” - si nu numai - la "Convingeri Comuniste” (organ al UASCB – Uniunea Asociatiilor Studentilor Comunisti din Bucuresti). Conform confesiunilor unui spion DIE: Mircea Cartarescu a coabitat cu Securitatea ca sublocotenent, a fost antrenat ca politruc in caz de razboi si a scris la revista "Activistul” a Comandamentului Trupelor de Securitate.
Desi articolul "biografic” al lui Alex Stefanescu din Romania literara era publicat in 2001, ca "fragment dintr-un studiu mai amplu”, criticul uita sa aminteasca despre scandalul de plagiat cu care a debutat Mircea Cartarescu.
Intr-o "Retrospectiva Nicolae Manolescu” din Observatorul cultural, Sorin Alexandrescu observa ca despre "Cenaclul de luni” Manolescu nu prea istoriseste nimic concret. "O singura data povesteste Manolescu ceva concret – scrie Alexandrescu -, intrarea la cenaclu, prin 1978, a unui student ‘uscativ, negricios, cu o fata mica adunata parca toata in privirea teribil de fixa. Nu parea nici stingherit nici peste masura de comunicativ’. A citit un poem lung, cu o voce monotona, contrastind – as zice eu – cu imagistica „torentiala". Manolescu nu l-a putut analiza pe larg in acea imprejurare, dar a declarat ca s-a simtit ‘tintuit pe scaun de imaginatia lirica a autorului’ (I, 392). Tinarul era Mircea Cartarescu, poemul cu pricina se numea Caderea si va fi publicat trei ani mai tirziu in volumul Faruri, vitrine, fotografii.”
Asadar, in sfarsit, ceva concret: desi si Sorin Alexandrescu uita sa mentioneze problema plagiatului, aflam ca poemul cu buba, Caderea, este citit prima oara, in 1978, la Cenaclul lui Manolescu. Peste doi-trei ani, cand este publicat in volumul de debut, Mircea Cartarescu i-l dedica, chiar in carte, lui Nicolae Manolescu, insotit de un citat al gnosticului Valentin (din "Stromate” de Clement din Alexandria), a carui intrepretare peste timp devine emblematica: "Caci atunci cand dezagregati lumea si voi insiva nu sunteti dezagregati, voi sunteti stapanii creatiei si ai intregii coruptii”.
O a doua dedicatie, la poemul "Calea Regala”, al doilea din acelasi volum, ii este acordata scrobitului Ovid S Crohmalniceanu (Moise Cohn), la al carui cenaclu, "Junimea”, se produsese in paralel cu "Cenaclul de luni”.
Crohmalniceanu, unul dintre cei mai toxici marxisti proletcultisti implicati in razboiul impotriva culturii romane – alaturi de un Ion Vitner sau Paul Cornea (tatal lui Andrei Cornea de la 22 si GDS)-, avea sa-l debuteze pe juvenilul Cartarescu in proza, in 1983 (in volumul colectiv Desantul) si sa-i insoteasca pasii chiar si dupa 1989, cand ii postfateaza productia de serie "Levantul”, inainte de a se "expatria” la Berlin, in 1992, unde a si murit, linistit, in anul 2000.
"Dedicatul” Manolescu – pe care nu degeaba marele Calinescu il caracterizase drept "un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc” – ii face protejatului o cronica ditirambica in Romania literara (5 ianuarie 1981). Afirmand ca Cartarescu deschide "o viziune cosmogonica”, Manolescu da ca exemplu laudativ al acestei "viziuni” chiar si un sir de versuri "superbe” din Caderea:
„Afurisit fie el pre dinlăuntru și pre din afară
afurisit fie el întru părul din capul său
întru creierii săi, întru creștetul său,
întru tîmplele sale, întru fruntea sa, întru urechile sale,
întru sprîncenele sale, întru obrajii săi,
întru fălcile sale, nările sale, dinții și măselele sale,
buzele sale, gîtul său, umerii săi, încheieturile
mîinilor sale, mîinile sale, palmele sale și degetele sale
afuristi fie el intru rarunchii sai, intru vintrele sale
intru coapsele sale, intru boasele sale
intru pulpele sale. intru picioarele sale, intru
laba picioarelor sale si intru unghiile picioarele sale.
afurist fie el intru toate imbucaturile si incheieturile
sale
din virful capului pana in virful calacielor.
si sa aiba parte doar de subrezime.”
Dar, ce ne facem, tovarasi, cand tocmai versurile laudate sunt, de fapt, proza, si au fost furate de "hotul si sarlatanul” Cartarescu (apud Tismaneanu) din autorul britanic Laurence Sterne (1713 – 1768) a carui carte "Viața și opiniunile lui Tristram Shandy gentleman", fusese publicata la Editura pentru literatura universala, in 1969?! Iata dovada:
Dupa mini-scandalul din lumea literara a acelei vremi, Cartarescu publica o "Precizare” (tot) in Romania literara (12 februarie 1981), care, cred eu, le poate servi lui Ponta, Ciucă, Plesu, Patapievici sau Liiceanu ca aparare perfecta, in cazul in care acestia si-ar dori sa se explice pe tema vreunui plagiat intr-o editie retro a emisiunii TVR "Cascadorii rasului”.
Cartarescu isi explica furtul literar sustinand ca preluarea integrala a unei fraze altfel prezentate drept creatie personala este "un simplu si foarte cunoscut procedeu artistic”. Insa uita sa-i dea si denumirea: PLAGIAT. Imatur si inconstient, Cartarescu se apara prin fraze rasucite, de-a dreptul tampe, de genul: poemul "cuprinde in substanta sa cateva texte cu caracter de citat cultural (…). Valoare acestor citate nu este una literara, ci una de aluzie culturala. De aceea, am considerat ca neadecvata interpretarii poemului… marcarea prin ghilimele sau caractere diferite a pasajelor respective, preferand marci de alt gen” (?!) afirmand si ca "o parte din citate sunt date in limba de origine”. Insa nu si cel disputat! "Aluziile culturale indirecte (sic) sunt si ele usor de recunoscut”, mai sustine Cartarescu care incheie Nota explicativa prin afirmatia ca isi asuma riscurile pe care le comporta "folosirea aproape in premiera" in poezia romana a acestor "mijloace stilistice". O aparare "geniala" pentru orice plagiator: nu e vorba de furt dintr-o opera ci de "mijloace stilistice". S-a inteles?
Dar iata ca nici marele sau maestru, criticul literar Nicolae Manolescu, la randul lui protejatul proletcultisului George Ivascu, nu a recunoscut – timp de trei ani!, de la debutul cenaclist si pana la publicare – aceste "aluzii culturale indirecte” (?!) din moment ce tocmai pe acestea le-a evidentiat laudativ in cronica sa despre "cosmogonica viziune” a viitorului tele-nobelist scatofag si pornografic ("Sint creier care ejaculeaza si testicule ginditoare… dragule, da-mi-o si-n popou… aaaaah! aaaaaah!”) al lui Patapievici si Liiceanu. In cel putin 18 limbi a fost publicat, pana acum, de catre ICR, Mang-ul lui Manolescu, "geniul” care sustine ca "religia este o superstitie” (?!). 18 editii pentru care ICR a platit drepturi de autor atat plagiatorului nostru cu "aluzii culturale indirecte” cat si editurii care l-a publicat "in original”, recte Humanitas. O afacere pe care Curtea de Conturi ar trebui, cred, sa o mai investigheze nitelus.
Revenim la plagiat. In ciuda furtului literar jenant, Manolescu isi sustine protejatul prins cu chilotii in vine, pana in panzele albe, si Cartarescu primeste premiul de debut al USR a RSR. Iar Crohmalniceanu il propune la Premiile UTC. In articolul "Vreau guvern de plagiatori tineri!", Corneliu Leu aminteste cum "Ov. S. Crohmalniceanu avea o atat de mare specializare in a folosi asemenea argumente, incat si-a inceput o carte cu „Asa cum ne-nvata tovarasul Malenkov”; performanta pe care n-au atins-o nici criticii literari sovietici, deoarece Malenkov a zburat de la carma inainte de a ajunge la cultul personalitatii, pe care i-l incepea inaintea lor un autor ce utiliza limba romana.”
Despre zborurile "orbitoare”, cand pe-o aripa cand pe alta ("stango-dreapta” cum ar veni), ar fi trebuit sa ia aminte mai bine sublocotenentul Cartarescu chiar de la magistrul sau, Ov. S. Crohmalniceanu, care, in – cum altfel? – "magistrala” sa lucrare "Despre articolul lui Lenin: "Organizatia de partid si literatura de partid’” afirma patruns de realitatile socialismului: "Pentru scriitorul care s-a legat deschis de fortele sociale revolutionare, si care urmareste sa le slujeasca prin scrisul sau nu mai exista contradictia tragica dintre intentie si realitate. Lui nu i se mai poate intampla ca, dintr-o constrangere exterioara sau interioara, sa fie nevoit a ascunde adevarul, cu sau fara stiinta. (…) Filosofia marxista il smulge pe artist din asemenea impasuri, ii ofera o perspectiva nelimitata si-l inzestreaza cu un instrument exceptional de investigare a realitatii”.
In "viziunea cosmogonica” a lui Cartarescu acest instrument poarta o denumire aberanta, dar strict reglementata penal: PLAGIAT.
PS: Pe 8 octombrie 2010, acum 14 ani, M. Cartarescu o ameninta pe Herta Muller ca ii va arata cat de mare luptator cu regimul comunist a fost el. De atunci pana acum, vax albina. Intre timp, s-a aflat ca a fost locotenent la Securitate si politruc la revista "Activistul” . Halal.
Republicare aniversară cu ocazia premiilor Nobel pentru Literatură
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Rezultatele si consecintele faptelor lor, se observa cu ochiul liber din "spatiu", cum le place celor de la NAS(H)A (deceptie in ebraica) sa serveasca povestea de indobitoceala.
Un copil din clasă i-a dat un pumn în nas, prima lui colegă de bancă a tras o linie la mijlocul băncii și "Dacă treci de linia asta, îți rup capu'!", învățătoarea i-a pus 9 la purtare pe tot trimestrul după ce el a zis neîntrebat "Eu am fost cuminte, tovarășa învățătoare!".
Să fi presimțit copiii și tovarășa ceva?
Multumesc Domnilor Academicieni Nicolae Breban, Eugen Mihăescu și celorlalți care nu ați permis ca "memoria lui Eminescu și Cioran și a altor iluștri academicieni nu va fi maculată prin instalarea fundului plagiatorului Cărtărescu în jilțul lui Goga!"
Acest pitic literar toxic nu are ce cauta in Academia Romana, alaturi de titanii veritabili ai culturii romane, doar daca Aurel Pop, prin simbioza sa duplicitara, vrea sa schimbe numele institutiei in Kkademia.
Normal ca Blandiana, alta toxica, vrea sa-l aduca pe Cartarescu, ca sa fie mai multi din astia in Academie si apoi s-o "progreseze".
Cartarascu ... dispari din peisajul romanesc!
1. Modernitatea politică și românismul, Nemira, București, 1998 conține texte fără legătură unele cu altele ce provin din diferite reviste sau alte lucrări unde materialul a fost deja publicat (fără a se menționa asta în Modernitatea...). Textele din acest volum sunt trecute în CV și ca articole, traduceri, studii introductive separate deja publicate.
• Articolul despre Ștefan Zeletin din Modernitatea...pp. 201-236 apare și aici cu an mai devreme pe post de prefață în Ștefan Zeletin, Burghezia română. Neoliberalismul, Nemira, București, 1997, pp. 23-51, iar un an mai târziu este publicat și aici „Considerații despre gândirea politică a lui Ștefan Zeletin”, în Analele Universității București/Științe politice, 1999, pp. 29-54, dar și în Contribuții la istoria intelectuală a politicii românești, Universitatea București Institutul de Cercetări Politice/Editura Meridiane, București, 2003, pp. 125-159. Nu este menționat în nici unul din cazuri că textul a mai fost publicat, dar textul este trecut în CV în 4 locuri( în cadrul cărților Modernitatea…, Contribuții..., ca articol și ca prefață).
• Capitolul „Prefețele Manifestului Comunist”, în Modernitatea.. pp. 86-99 a fost publicat și aici „Prefețele Manifestului”, în Karl Marx, Friedrich Engels, Manifestul Partidului Comunist, ediție îngrijită de Cristian Preda, comentarii de C. Avramescu, R. Cosașu, I. Ianoși, I. Motoc, D. Perjovschi, D. Petrescu, C. Preda, M. Zamfir, Nemira, București, 1998, pp. 171-183.
•„Ce e România? Filosofia politică a Constituției de la 1991”, in Polis, no. 2/1996, pp. 25-47 în Modernitatea.. pp. 176-201;
•„Raymond Aron, un spectator angajat”, in Sfera politicii, an I, no. 5/1993, pp. 30-32 în Modernitatea.. pp. 121-134;
•„Liberalismul evoluționist”, in Polis, no. 3/1997, pp. 57-69 în Modernitatea.. pp. 104-121.
• Articolul „Cetatea lui Descartes” în Modernitatea.. pp. 66-86 este publicat în 2 locuri.
- „Cetatea lui Descartes”, in Polis, no. 4/1997, pp. 62-80 și trecut în CV la rubrica de articole).
- „La cité de Descartes”, în Autour de Descartes, textes réunis par Dolores Toma, Anca Christodorescu, Vlad Alexandrescu, Editions Crater, Bucarest, 1998, pp.315-342(este trecut la rubrica din CV de capitole din cărți, dar și la rubrica din CV de studii introductive).
•„Trei discursuri despre totalitarism”, cuvânt-înainte în Alain Finkielkraut, Umanitatea pierdută. Eseu asupra secolului XX, Editura Vremea, București, 1997, pp. 7-12 în Modernitatea.., pp. 101-104.
•„Despre criza filosofiei politice”, in Echinox, XXIX, no. 4-5-6/1997, pp. 12-13 în Modernitatea.. pp. 13-29.
•„Pentru o critică liberală a d-lui Adrian Marino” (recenzie la Adrian Marino, Politică și cultură. Pentru o nouă cultură română, Polirom, Iași, 1995), in Sfera politicii, an V, no. 42/1996, pp. 56-58 în Modernitatea.. pp. 236-242.
•„Delirul liberal românesc. Mic dicționar” (recenzie la Radu Câmpeanu, Cu gândul la țară, CBC, București, 1995; Mircea Ionescu-Quintus, Liberal din tată-n fiu, Vitruviu, București, 1996; Dan A. Lăzărescu, Introducere în istoria liberalismului european și în istoria Partidului National Liberal din România, Viitorul românesc, București, 1996), în Polis, no. 3/1997, pp. 155-158 și în Modernitatea.. pp. 242-247.
2. Occidentul nostru, Nemira, București, 1999:
• Capitolul „Constantin Rădulescu-Motru”, pp. 59-129 a mai fost publicat în C. Rădulescu-Motru, Scrieri politice, Ediție îngrijită de Cristian Preda, Editura Nemira, București, 1998, pp. 7-62, dar în acest volum este menționat în prima notă de subsol faptul că textul a apărut anterior.
• Capitolul „Ma France” în Occidentul..., pp. 175-192 este publicat și aici fără a se menționa publicarea anterioară „Ma France”, în Ștefan Borbély (coordonator), Experiența externã, Institutul european, Iași, 2001, pp. 233-250.
•Capitolul „Poporul meu” în Occidentul..., pp. 27-49, este publicat cu un an mai târziu și aici, fără a se menționa apariția din Occidentul..., în „Poporul meu. Călători străini și naționalism românesc”, în Daniel Barbu(coord.), Firea românilor, Nemira, 2000, pp. 157-177. Deși apărută cu un an mai devreme decât cartea coordonată de Daniel Barbu, în prima notă de subsol din textul publicat în Occidentul..., se menționează doar că se folosesc surse din cartea lui Daniel Barbu, dar nu și că acest text apare și în acest volum.
3. Tranziție, liberalism și națiune, Nemira, București, 2001 o compilație de articole din perioada 1994-2000, mare parte publicate în Dilema. Aceste articole sunt de opinie, în nici un caz științifice, dar totuși trecute în CV-ul academic, ca operă științifică, CV-ul domnului Cristian Preda neavând o rubrică de texte/cărți de popularizare.
4. România postcomunistă și România interbelică, Meridiane, București, 2002 conține două articole deja publicate în revista Studia Politica în anii 2001 și 2002, iar articolul din 2001 este publicat și aici tradus în franceză fără a fi menționată o publicare anterioară, „La société roumaine entre rupture et continuité. Le système politique roumain après quatre élections”, in Transitions, Université de Genève et Université Libre de Bruxelles, vol. XLIII – 2002, no.1, pp. 127-152 și trecut în CV separat. Autorul menționează în prefață cărții în limba română că lucrarea conține două articole deja publicate în Studia Politica.
5. Lucrarea Cristian Preda, Staulul și sirena. Dilemele unui marxist român, Editura Nemira, București, 2002 este compusă din două articole publicate anterior de autor, anume, „Staulul și sirena. Dilemele unui marxist român”, în Studia politica, Universitatea din București/Editura Meridiane, vol. I, nr. 1/2001, pp. 87-137 și „Constantin Dobrogeanu-Gherea în lectura postbelică din România”, în Studia politica, Universitatea din București/Editura Meridiane, vol. II, nr. 3/2002, pp. 683-702, fără ca în volum să fie specificat acest fapt.
6. Lucrarea Cristian Preda, Contribuții la istoria intelectuală a politicii românești, Universitatea București Institutul de Cercetări Politice/Editura Meridiane, București, 2003 este compusă din trei texte publicate anterior de mai multe ori, fără a menționa undeva în volum acest fapt:
- Textul „Constantin Dobrogeanu-Gherea”, pp. 9-124, a mai fost publicat sub formă de articole în revista Studia Politica în 2001 și 2002 și în cartea Staulul și sirena (2002). Nu este menționată publicarea anterioară.
- Textul „Ștefan Zeletin”, pp. 125-159, a mai fost publicat în:
• Ștefan Zeletin, Burghezia română. Neoliberalismul, Ediție alcătuită de Cristian Preda, Editura Nemira, București, 1997, pp. 23-51.
• Cristian Preda, Modernitatea politică și românismul, Editura Nemira, București, 1998, pp. 201-235. Nu este menționată publicarea anterioară.
• Cristian Preda, „Considerații despre gândirea politică a lui Ștefan Zeletin”, în Analele Universității București/Științe politice, 1999, pp. 29-54. Nu sunt menționate publicările anterioare.
- Textul C. Rădulescu-Motru, pp. 161-225, a mai fost publicat în:
• C. Rădulescu-Motru, Scrieri politice, Ediție îngrijită de Cristian Preda, Editura Nemira, București, 1998, pp. 7-62.
• Cristian Preda, Occidentul nostru, Editura Nemira, București, 1999, pp. 59-129. În acest volum este menționat în prima notă de subsol faptul că textul a apărut anterior.
7. Partide și alegeri în România postcomunistă, Nemira, București, 2005, este o compilație interesantă. Domnul profesor Preda își amintește(sau a descoperit) că există autoplagiat și menționează în prefață că toate capitolele din carte au apărut deja în diverse reviste sau culegeri de studii, nu că ar fi asta ceva nou în cazul său, dar afirmația că în acest volum textele sunt într-o formă „mult modificată” e pur și simplu o exagerare.
• Capitolele 1-3, pp. 11-86, sunt un amestec de 2 studii deja publicate, cu ordinea subcapitolelor un pic schimbată și actualizate cu datele statistice ale alegerilor din 2004, în rest textul e în proporție de 90% identic cu cel deja publicat.
Studiile ce compun aceste 3 capitole sunt:
- Studiul „Les partis politiques dans le post-communisme roumain” a fost publicat mai întâi în franceză în Studia politica, Universitatea din București nr. 4/2003, pp. 943-986, dar acest articol lipsește din CV-ul domnului profesor, apoi în Jean-Michel de Waele, Les clivages politiques en Europe Centrale et Orientale, Editions ULB, Burxelles, 2004, pp. 167-217, fără să fie menționată publicarea anterioară, iar apoi în română în cartea de față. Deci 3 publicări distincte.
- Articolul „Sistemul de partide și familiile politice din România postcomunistă” a mai fost publicat în Jean-Michel de Waele, Partide Politice și democrație în Europa Centrală și de Est, Humanitas, București, 2004, pp. 273-299, fără să fie menționată publicarea anterioară, iar cu 2 ani înainte este publicat ca articol în Studia Politica în limba franceză „Système politique et familles partisanes en Roumanie postcommuniste”, in Studia politica, Universitatea din București/Editura Meridiane, vol. II, nr. 2/2002, pp. 555-575, dar domnul profesor Preda nu menționează și această publicare în prefața cărții de față,. Articolul a mai fost publicat în limba romană și în România postcomunistă și România interbelică, Meridiane, București, 2002. Deci 4 publicări.
•Capitolul 4 este varianta cu „mai multe modificări substanțiale”, dacă o nouă introducere și încheiere pot fi considerate astfel a articolului „Consensualism administrativ și partidocrație”, in Studia politica, Universitatea din București/Editura Humanitas, vol. IV, nr. 3/2004, pp. 541-555.
•Capitolul 5, pe lângă faptul că a fost deja publicat în franceză aici „Perspectives d’intégration à l’Union européenne et systèmes de partis en Roumanie”, in Antoine Roger (sous la direction de), Des partis pour quoi faire? La représentation politique en Europe Centrale et orientale, Bruylant, Bruxelles, 2003, pp. 143-158, fără să fie menționată publicarea anterioară, a fost publicat separat și ca articol în „Perspectives d’intégration à l’UE et systèmes de partis en Roumanie”, in Studia politica, Universitatea din București/Editura Meridiane, vol. II, nr. 4/2002, pp. 1181-1192 și a mai fost tradus aici „Perspective ale integrãrii europene și sistemul românesc de partide”, in Ana Maria Dobre, Ramona Coman (coord.), România și integrarea europeană, Institutul european, Iași, 2005, pp. 95-124, fără să fie menționată publicarea anterioară, deci 4 publicări distincte.
Cartea mai conține 80 de pagini de anexe cu date statistice pentru a o face mai voluminoasă.
8. Regimul, partidele și sistemul politic din România, Nemira, București, 2008, co-autor Sorina Soare, are același conținut cu Democratizzazione in Romania. Regime, partiti e sistema di partiti, Aracne Editrice, Roma, 2012, co-autor Sorina Soare, fără să fie menționată publicarea anterioară în limba română. Dacă e vorba de o traducere de ce este menționată în CV ca o carte de sine stătătoare?!?
Plus că direct din prefață suntem informați că această lucrare preia „elemente” din Partide și alegeri în România postcomunistă(carte ce conține deja articole publicate de mai multe ori) și le combină cu alte „elemente” dintr-o carte a co-autorului Sorina Soare.
Care este rostul acestui volum? Este doar unul de pus la CV-ul academic folosind informații și texte deja publicate?