Să încerc, așadar, să răspund la această aparent dificilă întrebare. Nu numai că este produsul a patru partide și a unui președinte atipic și teleghidat, dar acest guvern de strânsură este, din capul locului, condamnat să predea ștafeta, la mijlocul mandatului, unui alt executiv care va fi condus de un premier PSD.

Acest caracter pestriț, din punct de vedere politic, al alianței aflate la guvernare, precum și lipsa cronică de încredere în fiecare dintre aceste partide, care s-au aflat la guvernare în diverse etape până în prezent și care sunt în totalitate responsabile pentru aducerea pe butuci a României, generează, cum este și firesc, neîncredere și suspiciune în rândul cetățenilor cărora li se cere ca, de acum încolo, să facă mari sacrificii. Li se promite, în compensație, că și cei aflați la putere, la rândul lor, se vor sacrifica pentru a readuce România pe linia de plutire. Cum se vor sacrifica ar fi un mare mister dacă, între timp, cei aflați la putere nu s-au devoalat.

Într-o pastilă pe care urmează să o postez, voi semnala faptul că, sub un aspect cel puțin, România, condusă de așa-zisele partide pro-europene, urmează la mustață exemplul Federației Ruse. Regimul lui Putin este campion la nivel mondial prin faptul că are 10 vicepremieri. Pe noi ne mai întrece și Nepalul, care are șase vicepremieri. Celelalte state din lume, fără excepție, se descurcă cu mai puțini.

Sub guvernul Bolojan, și cu binecuvântarea lui Nicușor Dan, care a pus și el umărul, numindu-și omul ca vicepremier în persoana lui Dragoș Anastasiu, viitorul guvern al României, cel care urmează să fie binecuvântat de majoritatea parlamentară din Parlament, are, pentru prima dată în istorie, cinci vicepremieri. Se înțelege că fiecare dintre aceștia va dispune de cel puțin doi șoferi, de cel puțin două secretare și de un grup mai mic sau mai mare de consilieri. Toți aceștia vor fi plătiți, firește, de la buget și nu din buzunarul propriu al vicepremierilor. Și în niciun caz de la partidele care îi vor proiecta în viitoarele sfere înalte ale puterii.

Tot acest aparat pestriț va acționa, firește, pentru a-și promova în ochii noilor șefi rudele și alte persoane cu care au legături politice sau de afaceri. Așa începe, prin acest prim exemplu, o vastă operațiune la nivel național, prin care coaliția aflată la putere, prin vocea noului premier, Ilie Bolojan, încearcă să ne garanteze că toți cetățenii și, în primul rând, cei aflați la putere, în administrația publică centrală, se vor sacrifica, la pachet cu oamenii obișnuiți, pentru a scoate România din impas.

Aștept cu sufletul la gură, cum de altfel așteptați și voi, să vedem cum arată programul politic al noului guvern. Și, dincolo de felul în care va arăta el, este firesc să așteptăm să vedem în ce măsură el va fi îndeplinit în viitorii doi ani, până când va avea loc rotativa.

Până una-alta, știm că taxa pe valoare adăugată a fost mărită – și pentru alimentele de bază, și pentru industria Horeca – și că, aproape cu certitudine, urmează să fie mărită și generalizată la 21 de procente începând din toamnă. Această operațiune, parțial mascată, parțial transparentă, va genera scumpiri în lanț sau, mai bine zis, în cascadă, pe care, în mod inevitabil, le vor suporta din veniturile lor modeste românii obișnuiți.

Dar la întrebarea pusă la începutul acestei analize, răspunsul complet va fi dat numai și numai de modul în care reprezentanții celor patru partide politice, care până în prezent s-au păruit timp de 35 de ani – mai puțin USR, care a apărut mai târziu – vor avea sau nu capacitatea să își depășească propriul trecut, propriile idiosincrazii, să treacă peste orgolii, dar mai ales peste interese, pentru a colabora, cum se angajează ei, în slujba intereselor României.

Rămân extrem de sceptic. Și îmi permit să pariez, cu modestele mele cunoștințe de jurnalist și analist, că noua putere nu va avea viață lungă. În primul rând, pentru că partidele își vor dezamăgi propriii membri și propriile electorate. Și abia apoi, pentru că cealaltă jumătate a României – a oamenilor frustrați pentru că li s-a tras covorul electoral de sub picioare – va reacționa, la rândul ei, cu toată virulența. Sper că nu și cu toată violența!