Lansez cu anticipație această întrebare dramatică, la care nu este deloc exclus ca, în scurt timp, autoritățile de la București să fie silite să răspundă. Președintele Statelor Unite reprezintă întruchiparea politicilor republicane de dreapta, politici pragmatice, neezitante și, deseori, din punct de vedere moral, cinice. În timp ce Ursula von der Leyen este reprezentantul oficial, încă susținut majoritar, al Uniunii Europene și este întruchiparea progresismului de tip neomarxist, sub toate formele sale. Nu este deloc exclus ca, într-un timp record, conflictul dintre cele două linii politice de forță să se amplifice, astfel încât între Statele Unite și Europa să se declanșeze un Război Rece în toată legea. Iar noi pe cine vom alege? Ce prioritate ne va dicta interesul național?
Deși aflată la butoane, susținută, cel puțin formal, în Parlamentul European de cele mai puternice partide de pe continent, Ursula von der Leyen, din punct de vedere moral, a încetat de a mai reprezenta o autoritate reală. Sub conducerea ei, Comisia Europeană s-a transformat pur și simplu într-o cacofonie și a devenit incapabilă să adopte decizii susținute cu adevărat de autoritățile statale și de partidele politice, mai ales în cazul unor țări care manifestă tendința de a redeveni state-națiune. Sub aspect politic, sub aspect strategic, dar și sub aspect economic, fără a se transforma într-o ficțiune, Uniunea Europeană a devenit din ce în ce mai ineficientă și mai irelevantă.
Fără a intra în alte detalii, mă văd totuși silit să reamintesc faptul că, la origine, actuala Uniune Europeană este un proiect conceput în laboratoarele naziste ale lui Goebbels, Reich-ul lui Adolf Hitler intenționând să elaboreze un proiect european prin care să stăpânească întregul continent în mod disimulat, fără a lăsa impresia că îl domină. Și, deloc întâmplător, Germania nazistă a adoptat pentru Europa o monedă, alta decât marca germană, pentru a accentua această dominație disimulată. Mai nou, actualul proiect european, dominat tot de reprezentanții Germaniei, în mod disimulat mult timp prin Angela Merkel și, mai nou, prin Ursula von der Leyen, a adoptat euro din aceleași motive legate de propagandă disimulată.
Extinderea extrem de rapidă a UE a împărțit practic continentul, din punct de vedere politic, în două categorii de state: un nucleu dur, coagulat în jurul Germaniei și Franței, în ideea falsă că UE funcționează cu două motoare economice și politice, și un nucleu slab al statelor nou intrate în UE, tratate ca și când ar fi de mâna a doua și a căror suveranitate a fost total sau parțial confiscată.
Pentru a închide această paranteză, mai este necesar să spun că, treptat, „cancerul Soros” a luat sub ocupație și, deci, în coordonare, întreaga Uniune Europeană, aducând la putere pretutindeni progresiști de tip neomarxist. Din nou, victime au fost statele active care, de câte ori s-au luat decizii cardinale, au fost ținute în anticameră și nu au fost invitate în sufragerie. Iar războiul din Ucraina a funcționat în toată această afacere ca o hârtie de turnesol.
Statele Unite, aflate și ele sub dominația progresiștilor de tip neomarxist, au colaborat politic în deplină armonie cu Uniunea Europeană, pe măsură ce războiul din Ucraina a devenit unul de uzură extrem de costisitor din toate punctele de vedere.
Răsturnarea politică spectaculoasă din Statele Unite, prin revenirea la Casa Albă a lui Donald Trump, a dat peste cap întreg raportul de forță. Unul dintre obiectivele majore ale lui Donald Trump, anunțat cu consecvență încă din timpul campaniei sale electorale, a fost ca, prin intervenția sa directă, acestui război dintre Federația Rusă și Ucraina să i se pună cât se poate de urgent capăt.
Pentru început, tocmai pentru a fi evitate cacofoniile care au avut loc în trecut și care au precedat acordurile Minsk 1 și Minsk 2, Administrația Trump a decis să demareze negocierile de pace doar în urma unor tratative directe cu echipa lui Putin, urmând ca abia ulterior, după conturarea unei soluții de pace, să-i invite la masa deciziilor și pe ceilalți parteneri: Uniunea Europeană și Ucraina.
Și tocmai fiindcă nu mai există o asemenea autoritate, nici sub aspect moral, nici sub aspect politic, deși formal, Ursula von der Leyen continuă să conducă UE, Emmanuel Macron, președintele Franței, a preluat inițiativa în absența Germaniei, care în acest moment se clatină sub aspect electoral.
Una peste alta, poziția Uniunii Europene este astăzi oficial reprezentată de un lider progresist care, politic, este pe ducă, în parteneriat cu Kheir Stammer, premierul Marii Britanii, un stat care nu face parte din UE. Franța și Marea Britanie, împreună cu Volodimir Zelenski, își imaginează că pot ele însele ajunge la o soluție de pace peste capul Statelor Unite și Federației Ruse.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
clar, alegem ROMANIA !!!!!