SRS: Cum e sacul Klaus Iohannis, așa e și peticul Nicolae Ciucă

De Sorin Roșca Stănescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Slugă până la capătul celor două mandate, la picioarele protectorului său, președintele Klaus Iohannis, ditamai generalul cu patru stele, președinte PNL, președinte al Senatului și candidat prezidențial, Nicolae Ciucă și-a permis să-i mintă cu nerușinare pe partenerii de coaliție, pe jurnaliști și pe cetățenii României. În legătură cu palatul modernizat pe bani mulți, circa nouă milioane de euro, pe Bulevardul Aviatorilor, și destinat, așa cum reiese acum clar, președintelui Klaus Iohannis. Care ar trebui să-l utilizeze drept reședința sa și a soției sale. Iar după ce a mințit cu nerușinare, omul cu patru stele pe fiecare umăr în parte și cu chipiul de militar pe cap, își acuză partenerul de coaliție, pe Marcel Ciolacu, că e „pricinos”.

Prin urmare, generalul Nicolae Ciucă a fost prins literalmente cu mâța-n sac. Și-a permis să secretizeze un document, care în mod normal ar fi trebuit să fie cât se poate de public, a făcut-o cu semnătura sa, cu bună știință, încercând astfel să protejeze imaginea lui Klaus Iohannis de om lacom, care trăiește în dispreț față de cetățenii României, dispus oricât să facă cheltuieli exorbitante pentru propriul confort. Faptul în sine că și-a permis să secretizeze respectivul document, pentru ca cetățenii României să nu aibă acces la o informație de interes public, este în sine extrem de grav. Dar și mai grav este că a ascuns această realitate, afirmând că nu știe nimic, că nu e nimic secret, că toate cheltuielile pentru luxoasele transformări ale respectivului imobil au fost și sunt și vor fi la latitudinea șefului RAAPPS și că el, în calitate de premier, atunci când s-a decis că urmau să aibă loc lucrările, nu ar fi avut niciun cuvânt de spus. Mai târziu, după ce presa a făcut fel de fel de dezvăluiri, același „om de onoare” cu câte patru stele pe fiecare umăr și chipiu pe cap a admis că există un document scris și parafat, dar care aparține în exclusivitate RAAPPS. Mai târziu, lunecând și mai mult pe toboganul minciunii, a recunoscut că în acest scop a fost întocmită o Hotărâre de Guvern, dar care nu prevedea secretizarea și pe care nu ar fi semnat-o el, ci secretarul general al Guvernului. Și, în fine, când barajul, după ce s-a fisurat, s-a rupt de tot și au pornit inundațiile, generalul Nicolae Ciucă admite că a produs și semnat respectivul document de secretizare și justifică acest lucru în numele protecției imaginii celui care este pus în fruntea instituției prezidențiale.

O asemenea gogonată produsă la un asemenea nivel este de neconceput într-un stat civilizat. A comis-o fără vreo rațiune de stat, fără vreo justificare morală, pur și simplu din servilism față de cel care l-a promovat președinte al partidului, premier, șef al Senatului României și candidat prezidențial. Se agață până în ultima clipă ca înecatul de un pai de președintele Klaus Iohannis. Vrea să ajungă la rândul său președinte, împins de la spate de acesta, fără să se gândească niciun moment că cel care îl protejează și îl promovează și pe care la rândul lui îl servește cu abnegație, ca o slugă, este omul politic cu cea mai scăzută credibilitate în prezent. Și cu o rată ridicată detestabilitate. Niciun președinte al României nu s-a aflat până în prezent într-un asemenea stadiu de prăbușire a imaginii sale publice. Iar Nicolae Ciucă crede că acest atașament disperat al său față de persoana lui Klaus Iohannis îi va aduce voturi. Și îl va propulsa în al doilea tur al alegerilor și, apoi, în calitate de președinte al României. Iluzii deșarte!

Cum ar putea fi creditat prin voturile noastre de liberali sau non-liberali un „ostaș în slujba țării” care, pe lângă faptul că își leagă întreaga soartă de unul dintre cei mai detestați români, de unul dintre cei mai detestați cetățeni, mai și comite ilegalități și minciuni în serie? Acum a fost prins într-un întreg păienjeniș de minciuni legate de palatul de pe Bulevardul Aviatorilor, în fine recunoscut oficial drept viitoarea vilă a ex-președintelui Klaus Iohannis, concepută special pentru el, în condiții de un lux nemaivăzut până acum în România. În spate, imobilul dispune de o spațioasă grădină, în care nu m-aș mira să fie amenajat un teren de tenis și un mini-teren de golf cu trei găuri. În interior, două dormitoare uriașe, pentru Iohannis și consoarta sa, două băi de dimensiunile unor sufragerii, două dressinguri la fel de mari, două terase amenajate ca sere, un cabinet de lucru destinat fostului președinte, garaj ș.a.m.d.

Lanțul minciunilor lansate în spațiul public, în mod fățiș sau prin omisiune de către generalul cu patru stele Nicolae Ciucă nu se oprește la cele de mai sus. Regia Protocolului de Stat nu dispunea de o sumă de bani atât de mare încât să poată moderniza imobilul la nivelul pretențiilor familiei Iohannis. În aceste condiții, în calitate de președinte al partidului, Nicolae Ciucă a obligat PNL să facă o mutare de sacrificiu. S-a luat practic peste noapte decizia de a achiziționa sediul partidului din Modrogan, aflat în proprietatea RAAPPS și pentru care partidul plătea o chirie modică, pentru exorbitantul preț de 9 milioane de euro. Adică fix suma preconizată a acoperi costurile din Aviatorilor. A săvârșit un abuz, care la orice cercetare mai atentă înseamnă infracțiune. A stors în plin an electoral banii pe care-i primise partidul din banii noștri pentru toate cheltuielile necesare, inclusiv cele destinate alegerilor. Și, cum-necum, conducerea partidului s-a conformat, pentru că altfel nu se explică o asemenea decizie colectivă. RAAPPS-ul s-a ales cu banii și a început lucrările. PNL a fost lăsat cu buza umflată. Dar fiindcă îi mai rămăseseră totuși câteva firmituri, tot în calitate de președinte al partidului, generalul cu patru stele Nicolae Ciucă a dat iama și în acești bani, promovându-și cu ei, în mod ilegal, printr-un abuz în toată legea, imaginea sa de viitor conducător al statului român, sub pretextul promovării unei cărți lipsite de orice valoare. Așa cum acum a devenit cât se poate de clar. Iar abuzul se întinde, dincolo de uriașul spațiu geografic în care au fost plasate sutele de panouri publicitare și în raport cu legile electorale pe care ostașul le-a violat din toate direcțiile, făcându-și publicitate mascată în detrimentul competitorilor săi. Un asemenea mincinos și prezumtiv infractor vrea să conducă România.

Ca să nu mai insistăm din nou asupra imposturii prin care a devenit, vezi Doamne, eroul nostru din Nassiriya sau asupra ilegalităților de o gravitate extremă, documentate de Parchetul Militar și confirmate de Tribunalul Militar privind deturnarea banilor armatei, printr-un număr impresionant de ștate de plată falsificate în numele unei rețele inexistente de informatori externi. Și asta în condițiile în care soția lui a fost contabilul serviciului secret al armatei, care a montat întreaga operațiune, un serviciu secret aflat atunci sub ordinele directe ale ministrului Apărării, care era el însuși. Chiar dacă PNL m-a scârbit în ultimii ani, în principiu ar fi trebuit să votez, așa cum am făcut și altă dată, tot în favoarea acestui partid, pur și simplu pentru că mă socotesc a fi un liberal. Cum aș putea însă să fac așa ceva în condițiile de mai sus? Și în cazul meu, și în cazul altora, extrem de mulți, PNL va pierde voturi și la parlamentare și cu atât mai mult la prezidențiale, în condițiile în care are un asemenea candidat și se face vinovat de asemenea practici.

Și închei acum atrăgând atenția că deseori nu este pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește. Dar despre cine ar putea până la urmă să ocupe luxoasa reședință din Aviatorilor, într-un editorial viitor.

 
CORECTNews
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (5)
  • vasile grozav 08.11.2024 12:25
    Ciuca s-a caracterizat perfect. Fără onoare și fara demnitate. Acum își mai adauga și lipsa de curaj. Eroul de la Nasiriah cred ca avea pantalonii maro și tanspiratia-I curgea precum curge Dunărea la Cazane în momentul atacului, deși era plasat pentru siguranță în buncher. Încă un rege gol goluț se incearca a ni se indopa pe gat. La gradul sau de umilire nu putea sa-si depășească stăpânul de la Cotroceni. Credem ca aceste calități!! L-au înălțat si-n ochii americanilor și a scriitorilor de pe front. De aceea suntem convinși ca și statuia eroului din Irak nu e decât o simpla poveste de adormit mințile cetățenilor și de reașezare a PeNeLor în partidul celui mai demagog dintre demagogi și a celui mai mare admirator de Curling din istoria postdecembrista. A mai murit un mit. Mitul eroului de pe câmpul de lupta. Păcat ca a murit transpirat și de aceea poate face congestie pulmonare sau aprindere de creier!!
  • dejuan 08.11.2024 12:37
    "(Ciuca) a recunoscut că în acest scop a fost întocmită o Hotărâre de Guvern ... pe care nu ar fi semnat-o el, ci secretarul general al Guvernului. Și, în fine,... Ciucă admite că a semnat respectivul document de secretizare"

    Rezulta ca Ciuca nu a semnat Hotararea de Guvern. A semnat secretizarea. Daca e asa, inseamna ca securistii lui Ciolacu sunt mai smecheri decat cei ai lui Ciuca. Cum e stapanul, asa si sluga.
  • Dorel Timpa 08.11.2024 21:19
    Bingo !

    daca hotararea de guvern a fost semnata doar de "secretarul général " al guvernului, nu are nici o valore, se poate sterge cu ea pe curul ala cu nspe stele !!!
  • Tic 08.11.2024 19:36
    Dar chiar nu îi putem refuza sasboului intrarea în imobil ,in stare condiții frauduloase?
  • Dorel Timpa 08.11.2024 21:22
    Porcusorul asta de cotroceni

    e in stare sa inchirieze viloiul ala nesimtit si sa scoata meleoane dupa el, ca si dupa casele luate cu japca de la Sibiu !!!
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  5. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  6. Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

  7. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  8. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  9. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  10. Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?