Va mai curge apă pe Dâmbovița, dar și pe Rin, până când vor fi aflate detalii, dacă vor fi vreodată aflate, despre modul în care a acționat Klaus Iohannis în calitate de ofițer acoperit al Securității. Și despre legăturile sale cu vânzarea de sași către statul german. Va trece cu siguranță mult mai puțin timp până când vom afla, de data asta cu detalii picante, și despre statutul său de informator al poliției politice înainte de a ajunge ofițer cu acte în regulă. Dar până când toate acestea se vor revela, eu unul voi lucra astăzi cu un material pe care îl am la îndemână. Cam cum a ajuns Klaus Iohannis președinte.
După cum se știe, am fost consilier personal al lui Crin Antonescu și apoi am fost preluat de mers de Klaus Iohannis într-o echipă în care am fost secundul Alinei Gorghiu, care, înainte ca Iohannis să ajungă președinte al României, a condus echipa sa de comunicare. În această calitate, mă întâlneam aproape zilnic cu cei doi, după care urmau întâlniri și ședințe cu stafful lărgit de campanie. Era imposibil să nu observ anumite lucruri care băteau la ochi.
De bună credință fiind și angajat cu toate motoarele turate la maximum pentru a-l ajuta pe Klaus Iohannis, acum președinte al PNL, să-l surclaseze pe Victor Ponta, față de care aveam o impresie extrem de proastă, și fiind prezent zilnic la sediul staffului de campanie, cel de lângă Arcul de Triumf, nu aveam cum să nu observ un BMW de lux, în care călătorea viitorul președinte al României. Mijloacele lui financiare, cele de care dispusese în calitate de primar al Sibiului, erau insuficiente pentru a deține și utiliza un asemenea bolid de lux. Nu mi-a fost greu să aflu că acesta îi fusese oferit de prietenul său mai vechi, Michael Schmidt. Îl cunoscusem și eu pe acesta anterior, prin intermediul fraților Patriciu. Așa că l-am sunat, înainte de a avea o discuție în acest sens cu Klaus Iohannis, și l-am întrebat care este situația acelui autoturism. Mi-a confirmat că el i l-a pus pur și simplu la dispoziție. Dar Klaus Iohannis era nu numai președinte al PNL, ci și candidat prezidențial. Dacă treaba asta nu era în ordine, putea fi atacat. Așa că l-am somat pe Michael Schmidt, utilizându-mi poziția pe care o dețineam în stafful electoral, să întocmească de urgență actele necesare prin care Klaus Iohannis să intre în legalitate. Ceea ce s-a și întâmplat. Dar custodia acelui autoturism a fost făcută pe o sumă ridicol de mică. Bine și așa, mi-am spus.
Apoi, la scurt timp, am aflat că domnul Klaus Iohannis locuia într-un apartament extrem de luxos din București, care nu se afla în proprietatea lui. Apartamentul îi aparținea aceluiași Michael Schmidt. L-am contactat din nou și am insistat să întocmească de urgență un document din care să reiasă că viitorul președinte al României închiriase respectivul apartament și că nu locuia gratis acolo. Din nou, Michael Schmidt s-a conformat, dar din nou suma aflată în joc era modică.
Prietenia celor doi a mers mai departe. De fapt, mult mai departe decât mi-aș fi putut imagina. Până când, acum un an-doi, a ieșit la iveală un contract fraudulos încheiat de Ministerul de Interne cu Automobile Bavaria, aflată sub pălăria lui Michael Schmidt, prin care, în baza unui caiet de sarcini cu dedicație și a unei licitații cu un singur participant, Ministerul de Interne a achiziționat la sume nejustificat de ridicate un mare număr de autoturisme și de motociclete. Aceasta a fost o fraudă în toată regula, a cărei investigare a fost demarată de Parchetul European cu colaborarea unor procurori de la București. Dar nu se mai știe când și în ce fel se va finaliza.
La scurt timp de la debutul campaniei electorale, s-a petrecut ceva nemaiauzit până atunci, cel puțin în România, în tehnica de comunicare. Într-o dimineață, la o cafea, Klaus Iohannis ne-a cerut pur și simplu Alinei Gorghiu și mie să renunțăm cu desăvârșire la transmiterea unor mesaje pe Facebook din partea candidatului prezidențial, întrucât „o altă firmă, de afară, se va ocupa de acest lucru”. Am rămas pur și simplu perplecși. Pentru că într-o campanie de imagine de orice fel mesajele nu pot fi rupte în mai multe părți. Și apoi habar nu aveam de unde până unde a apărut respectiva companie care urma să-i facă publicitate pe Facebook și din ce bani era ea plătită. Însă ne-am conformat. Mesajele atribuite lui Klaus Iohannis erau dintre cele mai banale, dar într-un mod cu totul și cu totul surprinzător pe atunci – acum nu mă mai surprinde nimic – reușeau să crească exponențial numărul de persoane care le accesau.
Când orice colaborare a mea cu Klaus Iohannis a încetat, ne aflam înaintea primului tur de scrutin, iar Victor Ponta îl devansa cu peste 20 de procente și anunța că-și va continua campania în fața televizorului, consumând popcorn. Și a tot consumat popcorn, până când, printr-un adevărat miracol, Klaus Iohannis l-a devansat în al doilea tur de scrutin cu câteva procente bune și a câștigat alegerile.
Acum stau și mă întreb dacă nu care cumva forțele obscure ale statului subteran nu sunt cele care l-au propulsat într-o asemenea manieră, încât să câștige alegerile și respectiv Palatul Cotroceni. Oare în ce măsură a fost șantajabil și șantajat încă din momentul în care Securitatea nu i-a permis să se stabilească în Germania alături de tatăl său?
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
D-le SRS, poate "va mai aduceți aminte" câte ceva din trecutul acestui infractor tradator, kwi?
Se va face odata dreptate! Sfarsitul pe care vi l-ati dorit intr-un palat de lux va fi intr-o celula de puscarie!