SRS: Cine este acest George Soros care personifică globalismul și neomarxismul mondial?

De Sorin Roșca Stănescu  /  

Foto: X

Foto: X

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Am promis, și iată că mă țin de cuvânt, să fac o serie de referiri, cred eu, utile despre George Soros și influența lui în România, începând din 1990 și până în prezent. E important să înțelegem rolul pe care îl joacă, pentru că, în prezent, el și încrengătura de fundații pe care le conduce se află în avanpostul unei confruntări la nivel mondial între globaliști și suveraniști, între progresiști neomarxiști și conservatori, război care se poartă și în România.

Astăzi, George Soros are 94 de ani și, conform cunoscutei publicații Forbes, dispune de 7,2 miliarde de dolari. Deci, este mult mai puțin bogat decât Elon Musk, dar, în timp ce acesta din urmă joacă un rol important în administrația Trump, George Soros acționează aproape pe întreg mapamondul printr-o rețea de organizații create de „Fundația pentru o Societate Deschisă”, pe care a creat-o și care l-a consacrat. Prin intermediul acestei fundații, George Soros a controlat sute de miliarde de dolari din banii contribuabililor americani, pe care i-a dirijat printr-o veritabilă rețea de vase capilare în întreaga lume occidentală, utilizându-i cu un profit imens personal, constând mai degrabă în influență decât în bani, atât în state puternice occidentale și în organizații cum este, de pildă, Uniunea Europeană, cât și în state din lumea întreagă considerate captive.

Acești bani și încrengătura de fundații prin care ei au fost distribuiți către sute de mii de activiști i-au permis treptat lui George Soros ca, după ce a creat puternice zone de presiune politică în comunități și în state, să pună mâna, prin reprezentanții săi, în multe dintre statele lumii, pe o serie întreagă de pârghii de comandă politică, prin intermediul cărora sumele de bani distribuite s-au putut întoarce cu mari beneficii în folosul imperiului mondial pe care l-a construit. Imperiul Soros este un imperiu paralel cu tot ceea ce cunoaștem în lume, începând cu administrația americană, continuând cu Uniunea Europeană, unde deține în continuare importante puncte de comandă și, mai departe, cu state disparate.

Odată cu căderea Zidului Berlinului și încheierea Războiului Rece, miliardarului George Soros i s-au deschis uriașe oportunități, în special în statele europene foste comuniste și extrem de vulnerabile după retragerea trupelor și influenței sovietice. A început cu Ungaria, statul în care s-a născut și unde organizațiile sale, generate de Fundația pentru o Societate Deschisă, au inițiat practic o vastă operațiune de pregătire a unor tineri înzestrați, pentru ca ulterior aceștia să fie propulsați în viața politică și să consolideze influența miliardarului.

Una dintre primele operațiuni de acest fel din Ungaria l-a vizat chiar pe actualul premier, Viktor Orban, în 1989 un tânăr activist politic din mișcarea Fidesz, transformată în partid politic. Când l-am cunoscut pe Viktor Orban în 1990, imediat după evenimentele de la Târgu Mureș, acesta era deja parlamentar și încă unul de succes. Ca și în cazul multor altor tineri din Ungaria, George Soros a investit în pregătirea acestuia, care s-a desfășurat în universități din Occident. Așa se explică de ce, în prezent, Viktor Orban a devenit nu numai un om politic puternic, cu o voință bine articulată, dar și un jucător la nivel regional și, uneori, global redutabil, care știe să acționeze ca un adevărat profesionist.

În urmă cu circa 10 ani, Viktor Orban a înțeles nu numai amploarea pe care o luase Fundația pentru o Societate Deschisă, care se dezvoltase ca o caracatiță, ci și nocivitatea acesteia în cazul Ungariei, unde, între altele, George Soros întemeiase chiar o universitate. Din acel moment, Viktor Orban a rupt legăturile cu o parte din trecutul său, a devenit un adversar puternic al rețelei Soros, pe care a eliminat-o din conducerea politică și administrativă a Ungariei și, în final, a desființat și Universitatea Soros din Ungaria.

Viktor Orban este practic primul lider în Europa Centrală și de Est care, după ce a beneficiat de „generozitatea” – observați ghilimelele – Fundației Soros, a intrat într-o coliziune frontală cu aceasta.

Am recurs la exemplul de mai sus pentru a ajunge să spun câteva lucruri despre activitatea acestei fundații în România. Pe George Soros l-am cunoscut în 1990, imediat după căderea regimului comunist, când acesta a sosit în România la foarte scurt timp după ce o activistă de origine română, stabilită în Statele Unite și pregătită temeinic acolo, devenită o colaboratoare apropiată a sa, se întorsese la București pentru a contribui la dezvoltarea societății democratice care urma să se edifice după căderea regimului Ceaușescu.

Sandra Pralong mi-a făcut cunoștință cu George Soros, care, imediat după căderea lui Nicolae Ceaușescu, venise cu mult curaj în România, unde, ca și în alte țări, s-a angajat inițial în acțiuni pe care am putea să le denumim până la un punct cu caracter filantropic.

România nu este, din păcate, în situația Ungariei, unde cel mai important lider politic, inițiat în anii ’90 în arta conducerii politice și promovat de către Fundația Soros, a înțeles că, finalmente, rolul acesteia era nociv și că drepturile și libertățile fundamentale urmau să fie capturate, anihilate și aservite de către importantul miliardar. Astfel, influența lui George Soros este în continuare consolidată, caracatița acestuia controlând, în prezent, la fel cum s-a întâmplat în Statele Unite până la instaurarea regimului Trump și la fel cum se întâmplă astăzi la nivelul Uniunii Europene, tot ceea ce înseamnă progresism de tip neomarxist și globalism.

Închei aici această scurtă prezentare a lui George Soros și a Fundației pentru o Societate Deschisă, în speranța că voi fi bine înțeles și că aprecierile pe care le fac vor fi considerate a fi corecte și de bună credință, în spiritul CorectNews.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (5)
  • Passagero 28.02.2025 16:47
    Cine sa fie $oro$ ? Este capetenie ashkenaza si slujitor de nadejde al lui baal si luptator impotriva lui Hristos Mantuitorul si a lumii Sale. Uitati-va la fata sa, are cautatura de reptiloid, de balaur.
  • Nicolae Simion 28.02.2025 17:09
    SRS nu e conplet informat și n-are de unde să știe ce bani învârte Soros cu adevărat și de unde provin banii lui. Pe Soros nu-l interesează decât banii și i-a vândut până și pe conaționalii lui, evrei, naziștilor... pentru bani! Nu neapărat pe bani de la naziști, ci însușindu-și bunurile celor dați pe mâna naziștilor, el a zis-o, cu gurița lui. Se prezintă ca mare filantrop, dar el n-a dat niciodată vreun ban de la el, ci din ce-a luat de la... contribuabili, fie de la americani, prin USAID sau CIA, bani cash, la valiză, fie devla europeni, din bugetul UE. Spre exemplu, din ce-am observat eu când accesam fonduri europene pe proiecte de cercetare, direct de la Comisia Europeană, 90% din bugetul alocat pentru cercetare ajungea la ONG-urile "pentru o societate deschisă" ale lui Soros. Din toți banii ăia doar maxim 10% erau cheltuiți pe proiectele și influensării ONG-urilor, restul ajungeau în teșchereaua proprie. Nu mai vorbesc de tunurile date pe piața valutară, pe care a manipulat-o mereu în interes propriu, toți banii ajungând în conturile lui. Deci Soros e doar un afacerist veros, avid de bani. Cei care-l apără acum, spunând că ar fi un mare filantrop, sunt cei care au fost finanțați de Soros, pentru a-i face jocul. Din bani publici, bineînțeles. Câți bani a strâns el la teșcherea însă, nimeni nu știe. Are bani în toată lumea, atât cash, cât și investiți, iar miliardele ălea la care face referire SRS sunt doar banii din băncile americane...
  • viorel craciun 28.02.2025 17:26
    Apoi , daca cautam putin in istorie , gasim pe " Josef Schartz " ( SOROS nume actual ) , unul dintre membrii familiei Schartz , ungare , everiesti ,unul dintre oamenii de influenta ai Internationale Comuniste de la Moscova evreiesti " de la inceputul secolului trecut , apoi daca mai cautam putin in " istorie " gasim personajul in cauza trimis la studii dupa 1945 , de catre Mathias Rakotsi , fostul lider ungar evreu comunist , in conflict pe vremea anilor bolsevici cu Mihail Seslov, decidentul ungar al lui Stalin din ani 50 in Ungaria . Ca concluzie finala , domnul " SOROS ( fost SCHARTZ ) ca si altii evreii din ROMANIA in Ungaria trecuta comunista si-au schimbat numele pentru " acreditarea lor la apartenta locala nationala ) este ceva practicat si firesc si acum o suta si ceva de ani si acum si mereu , Deci domnul " SOROS " in cauza , este un fost " descedent al unui fost membru din anii de inceput de secol ai INTERNATIONALEI SOCIALISTE MOSCOVA " ASTA NU ESTE RAU , FIINDCA IL AVEM ACUM PE " CIOLACU CA MEMBRU AL EI " dupa ce l-a dat jos pe PONTA in 2016 , tot un membru al ei si PRESEDINTE , atunci . Problema noastra , simpla , de " iobagi pe glie romana , vorba lui Ciuvica la Antene " ESTE DACA VREM O CONTINUARE A CONDUCERII ROMANIEI SI EXPROPRIERE A EI PRIN ALESII ASA ZIS " AI LOR DEMOCRATICI EVREI ( ca si acum cu cetateni romani cu nume roman dar de sorginte evreiasca "prezidentiabili in cauza tot IN FOLOSUL " SIONIMSULUI TRECUT , PREZENT SI VIITOR MONDIAL " .Apoi am vazut cu asa zisele demonstratii civice din 2016, 2018 ,si fundatii " sorosite " si partide noi aparute in cauza pe manipularea lor .privind " drepturile cetatentului , care le vedem asa zis respectate in 2025 . Repet sau SUNTEM IN STARE SA NE ALEGEM UN " CONDUCATOR ROMAN CARE SA APERE STATUL ROMAN " asa cum am avut pe " IMPUSCATUL " tot de ei " prin clica lor de atunci " BRUCAN , GELE VOICAN VOICULESCU , MAGRUREANU , etc etc " ACESTA ESTE INTREBARE , CA IN " HAMLET " A FI SAU A NU FI ? Ramane de vazut , acum in mai la asa ziele alegeri democratice nationale , daca vom mai FI sau nu vom mai FI dupa alegerea si discernamatul nostru , in care nici " dZEU , NU SE BAGA " VORBA BIBLICA
  • Horia Cornescu 28.02.2025 19:08
    Numai indivizi total descreierati pot crede in aceasta creatura.
  • Tic 28.02.2025 22:51
    Imi pare rău dle Roșca Stănescu,dar este subțire prezentarea mafiotului,criminalului ăsta.Ar fi fost bine de expus și manipularea lirei sterline ,de a adus aproape de colaps economic engleză,iar anumiți băieți deștepți s-au făcut miliardari!!!!
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  6. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  7. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  8. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  9. Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

  10. Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?