Valeriu Gafencu, Sfântul care nu va fi canonizat "oficial" din motive de corectitudine politică. Despre el am citit prima dată în "Jurnalul fericirii", cartea care pe mine m-a scos din stupiditate. Nicolae Steinhardt îl amintește ca unul dintre "sfinții închisorilor".

Și așa i-a rămas numele în Sinaxarul creștinilor români - iubitul monah Nicolae i-a fost naș de botez în veșnicia Duhului.

Ne mai miră că este prigonit după moarte de iudele fricoase care vor să inocenteze bolșevismul, fiind urmașii celor care au masacrat elitele României în lagăre de muncă și închisori? La fel se întâmplă cu martirul creștin Mircea Vulcănescu și mulți alți sfinți necanonizați încă "oficial", că se opune Institutul Wiesel. Care i-ar arde în efigie, i-ar cauteriza din inima Bisericii, doar pentru că și-au iubit neamul și au murit pentru Hristos.

Coloana de sfinți ai închisorilor care încă ne face legătura cu Tatăl Ceresc - vie împărăția Ta - se dorește a fi dezarticulată, ca Neamul Românesc să rămână în corsetul "valorilor euro-atlantice", al idolatriei pentru un Occident "mântuitor", nu în Adevărul celor care s-au jertfit precum Mielul lui Dumnezeu (Agnus Dei), cel născut fără de păcat.

Ei sunt boabele de grâu care au murit pentru a germina în alte spice pline de boabe, în pământul țării.

Pentru ei ne mai îngăduie Dumnezeu, nu că am avea noi virtuți. Noi știm doar să facem păcate.