

Cu un avans zdrobitor în sondaje față de ceilalți competitori – inclusiv de Joe Biden – pare că Donald Trump nu mai poate fi împiedicat să ajungă al 47-lea președinte al SUA. Cel puțin, nu pe cale democratică.
Pe 19 ianuarie 2024, revista americană The Atlantic a publicat un articol foarte bizar, având titlul „Marea Normalizare”.
The Atlantic este unul dintre cele mai tăioase vârfuri de lance ale presei progresiste din Statele Unite. Folosit adeseori de Sistem pentru a transmite mesaje esențiale.
De pildă, The Atlantic a fost publicația care a lansat ideea Amnistiei Pandemice. Adică acoperirea Genocidului COVID.
Scopul aparent al noului articol este de a elogia politicile administrației Biden care ar fi dus la reducerea violenței și a inflației.
Vom trece rapid peste această minciună aiuritoare pentru orice trăiește în Statele Unite, ca să ajungem la clu-ul articolului, care este ILUSTRAȚIA.
Ni se prezintă un diptic alb-negru: în stânga, un geam prin care a pătruns un glonț; în dreapta, o mână care ține câteva bancnote de 20, 10, 5 și 1 dolar. Suma lor este de 47.
Or, dacă Donald Trump va câștiga alegerile din noiembrie 2024, va deveni al 47-lea președinte al SUA.
Un glonț și cifra 47... Semnificația subliminală a mesajului nu e prea greu de descifrat.
Faptul că imaginea articolului din The Atlantic a fost preluată pe X (Twitter) de Alex Soros a stârnit și mai multă furtună pe rețeaua de socializare.
Is this a hidden message by Alex Soros, George Soros' son?
— TaraBull (@TaraBull808) January 22, 2024
A bullet hole through a window and 47, seems like an open threat.@elonmusk pic.twitter.com/fQzNtUTvxI
Alex Soros a preluat afacerile tatălui său, George.
În 2020, George Soros și rețeaua sa de ONG-uri progresiste a pus la cale un ampluplan de împiedicare a realegerii lui Trump. Care de altfel a reușit. Cu prețul celei mai mari fraude din istoria Americii.
Este greu de crezut că va fi posibilă o nouă fraudă electorală de proporțiile celei de acum patru ani.
De asemenea, nici strategia blocării candidaturii lui Trump pe cale juridică nu pare să funcționeze, ci, dimpotrivă, îi sporește popularitatea.
Ce mai rămâne?
A dat Statul Paralel de la Washington semnalul pentru lichidarea lui Trump?
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Cat de necesar și ,mai ales,suficient!.... -si totul ar fi minunat ..!
Daca e omul lor atunci DE CE ... ?
- de ce s-au chinuit atat sa fraudeze alegerile din 2020 , cand puteau sa-l lase sa castige si totul ar fi fost OK.
- de ce a exista Ianuarie 6 si tot procesul mizerabil care a urmat? Cu scopul de a fi el implicat intr-o 'insurectie'.
- de ce este purtat prin justitie in atatea cazuri ?
- de ce se incearca excluderea lui de pe buletinul de vot ?