Robert Turcescu l-a demascat pe Nicușor Dan: ”În momentul în care faceți asta în teritoriu, să nu aveți însemnele PNL”

De Cronicar  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„Mai spun o dată! Nu se poate așa ceva, mai ascultați o dată. Deci Nicușor spunându-le liberalilor la ședința de acum, care a început la ora 4:00 cum vrea el să se desfășoare campania în această săptămână a liberalilor pentru el, da, și le spune foarte clar - bă, nu cumva să știe lumea că sunteți liberali. Sunteți așa, niște nicușoriști independenți ca și mine și îmi faceți campanie, dar nu cumva să asocieze lumea campania mea cu voi, cu liberalii, că scad în procente. Și mai era, să le spună, mi-e și scârbă de voi.”, este comentariul jurnalistului Robert Turcescu într-o intervenție pe TikTok.

În înregistrarea audio din timpul ședinței PNL, se aude vocea lui Nicușor Dan care dă instrucțiuni clare liberalilor cum să procedeze în campanie.

„Aș dori însă tocmai ca să nu speculeze adversarii, ca în momentul în care faceți asta în teritoriu, să nu aveți însemnele PNL-ului, ca să nu vină să facă repede niște poze, să spună, iată dovada.”, le-a spus Nicușor Dan tuturor liberalilor, prezenți la ședință.
 
Robert Turcescu:
 

„Păi cum e posibil așa ceva, mă? Băi! Deci, băi, vă dați seama, ați auzit… Mai pun o dată, mă, nu se poate așa ceva. Mai ascultați o dată. Deci, Nicușor, spunându-le liberalilor la ședința de acum, care a început la ora 4, cum vrea el să se desfășoară campania în această săptămână a liberalilor pentru el, da? Și le spune foarte clar, bă, nu cumva să știe lumea că sunteți liberali.

Sunteți așa niște nicușoriști, independenți ca și mine, și îmi faceți campanie, dar nu cumva să asocieze lumea campania mea cu voi, cu liberalii, că scad în procente și mai avea să le spună îmi e și scârbă de voi. Ascultați:

«Aș dori să nu speculeze adversarii, ca să nu fiți îmbrăcați în momentul în care faceți asta în teritoriu, să nu aveți însemnele PNL-ului, ca să nu vină ei să facă repede niște poze și să spună, iată, iată dovada».

Băi, băi, este incredibil așa ceva. Băi, oameni buni! Cum e asta, mă? Băi, vă dați seama? Și liberalii îi și vezi acum, spunând: da, da, da, da, da, sigur că da, nu, ne prefacem că nu suntem liberali. Incredibil. Absolut incredibil! Așa vor mă să câștige ei alegerile. Să-i prostim pe cretinii ăștia de români, spunându-le că sunt independenți, sunt cu tare, cu tare.

Așa le-o fi spus și ăla din sistem. Vedeți cum o faceți, dar în așa fel încât să nu se prindă proștii că de fapt mă sprijină sistemul. Faceți-o în așa fel încât să creadă că e o chestie naturală, că eu cresc natural în opțiunile de vot, da? Și dacă îmi băgați voturi în sacoșă și dacă mă sprijină DexOnline și alții, faceți-o să fie ca o mișcare din asta naturală, da? Și dacă mă sprijină Șora din mormânt, la fel să fie o chestie naturală. Nu cumva să vine cineva și să găsească vreo dovadă. Incredibil!”, a spus Robert Turcescu, după ce a auzit indicațiile date de Nicușor Dan.


Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Acatistul Părintelui Justin

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (3)
  • DanielaBMED 13.05.2025 19:47
    Cei ce răspund că nu s-au hotărât cu cine votează sunt , cred, majoritatea, hotărâți să îl voteze pe Simion, dar le e frică să recunoască sincer, ca și cum ar fi fost întrebați in 2020 dacă vor să se vaccineze. Cum să spună că nu ?? Când ești scuturat și prigonit dacă nu vrei să te vaccinezi... La fel și cu Simion. Cu liberalii...nu mă miră. Umilește fără rețineri.
  • Passagero 13.05.2025 21:30
    Intr-adevar, este incredibil ce scoate Muck cel mic pe goarna,caracter infekt !
  • Tic 14.05.2025 01:13
    Da,prea curatul,prea cinstitul,prea nevinovatul matematician!Sunt tembeli geniali care fac operațiuni cu 9 zecimale in minte,și totuși rămân tembeli.Există maimuțe care sunt capabile să execute operațiuni matematice,și totuși rămân maimuțe.Ce să -i fac eu ăstuia dacă așa l-a lăsat natura?Să -l fac președinte fiind așa vor niște șmecheri?Da,liberalii lui Căcâtzu,ăla de nu trecu examenul de treapta a doua,liberalii lu'mandolina,ăla de stete ascuns să -i treacă damfu' de damigeană când cu accidentarea fetei aceleia in stația de tramvai,liberalii lu'mareșalu de la nasyria,etc.Li se aplică ce merită !
    Mai mare râsu'!Da' și hirsutu',mare jagardea!
  1. A bubuit Orientul Mijlociu: Israelul a lovit facilitățile nucleare iraniene. Cel puțin 20 de oficiali de rang înalt au fost uciși. Forțele armate iraniene: ”Nu vom avea limite în răspunsul față de Israel. Au încălcat toate liniile roșii”

  2. Imagini LIVE de la Marșul homosexualilor Bucharest PRIDE 2025. Mihai Tîrnoveanu blocat de Jandarmeria pro-LGBT. Arestați pentru... ouă. La Parada Gay participă și copii - VIDEO

  3. CIA a știut! – Trump e fie un președinte de formă, fie s-a compromis definitiv – Atacul asupra Rusiei este o etapă decisivă a Marii Resetări

  4. Parlamentul a adoptat o lege ANTICONSTITUȚIONALĂ, pentru ”combaterea antisemitismului și a urii online”. Toți parlamentarii din Coaliția lui Nicușor Dan au votat în masă PRO. AUR și POT - CONTRA, SOS, o Abținere. George Simion: Pericol de dictatură!

  5. Biserica Ortodoxă Română, prima palmă la adresa lui Nicușor Dan: Patriarhia protestează oficial față de aprobarea și organizarea manifestării homosexuale stradale Bucharest Pride în ajun de Rusalii: O sfidare, un act provocator, un păcat fundamental

  6. Mesajul DISPERAT al șefei serviciilor secrete americane: “Suntem mai aproape ca oricând de Nimicirea Nucleară!”

  7. 24 de Ambasade susțin parada homosexualilor aprobată de Nicușor Dan de Rusalii și sfidează poziția categorică a Bisericii Ortodoxe Române: "Asta au ales românii"

  8. Declarație explozivă a unui Ofițer de Contrainformații Militare: TRAIAN BĂSESCU - OMUL MOSCOVEI!

  9. Israelul a atacat Iranul din aceleași motive pentru care Rusia a atacat Ucraina. Adrian Onciu: Iranul, izolat ”strategic”

  10. Statul Paralel american s-a născut în Anglia – Cum a cucerit lumea - De ce Războiul Mondial a rămas singura sa șansă

Ultima oră

23:30

Sinaxarul Demnității Românești. 13 iunie 1980: Profesorul Nicolae Mărgineanu, tatăl regizorului Nicolae Mărgineanu

23:10

”Dreptate, ochii plânși cer să te vadă!” - Fotografia Zilei

22:07

Pr. Bogdan Florin Vlaicu în dialog cu dr. Geanina Hagimă despre convergența biodigitală

21:25

IRANUL RADE ISRAELUL. ACTUALIZARE: SUA au sprijinit Israelul în contracararea Iranului

20:30

MINERIADA A PORNIT DIN PRESĂ: "Îndemn venit din cavernă". Ce scriau CTP, Andrei Pleșu, Corina Drăgotescu, Sergiu Andon, Lelia Munteanu și Darie Novăceanu despre Piața Universității în ziarul Adevărul din 13-15 iunie 1990

19:47

LE-GIO-NA-RII!

19:00

POMENIREA DE 12 ANI A PĂRINTELUI NOSTRU JUSTIN PÂRVU, DUHOVNICUL NEAMULUI

18:40

Domnul îl va milui pe Costion Nicolescu

17:46

Pr. Alin Cristian Preotu: "Oricine este din Adevăr ascultă glasul Meu"

17:00

AU VRUT SĂ-I TAIE CAPUL! Crimele din 13-15 Iunie 1990 povestite de martorii lor. Fenomenul Piața Universității și Mineriada expuse de ActiveNews. ISTORII REALE, GALERIE FOTO, FILMĂRI, DOCUMENTE ale ARMATEI și RECHIZITORIUL

15:44

Dan Tanasă (AUR): Mai respectă cineva legea în țara asta? Dominic Fritz, neamțul fără cetățenie română, uns președinte al USR

14:56

Israelul a atacat Iranul din aceleași motive pentru care Rusia a atacat Ucraina. Adrian Onciu: Iranul, izolat ”strategic”

13:50

Legea e doar pe hârtie: Dominic Fritz e noul președinte USR, deși nu are cetățenie română

13:32

De la Banca Națională a Moldovei, la șefia Guvernului. Anca Dragu ar putea fi noul premier al României

13:26

APADOR-CH – Cinci întrebări pentru Nicușor Dan și CSAT: Cine stabilește fake-news-urile?