

Când era foamea mai mare, pe timpul lui Ceaușescu se mai
organiza un miting pentru pace, cu muncitorii scoși din fabrică la defilare.
Aveau americanii hippioți, băga și Păunescu la Cenaclu ceva împotriva bombelor
nucleare. Sigur, nu era nimic rău în sine „să fie pace în lume”, era mai
educativ decât la Untold. Era doar inadecvat în contextul de-atunci al
societății.
Baronul PNL Gheorghe Flutur a avut ideea să organizeze la Suceava azi un miting
împotriva extremismului. Asta e strategia lui electorală, cu asta speră să rupă
inimile alegătorilor, care simte că asta-și doreau. E același Flutur care a
scris Bucovina cu oi pe coasta unui deal, când a venit odată în vizită Băsescu
sau Elena Udrea la el în județ. Care și aia era o idee plagiată după scrisul cu
oameni de pe stadionul 23 August din altă epocă. Acum Bucovina s-a rebranduit
din Ținutul apelor minerale în Ținutul libertății...
Vă dați seama că n-a dat buluc lumea chiar liberă la subiectul ăsta. Dar cu
metode specifice baronilor, a adunat la un 3.000 de capete de ovine liberale la
miting. Parcă evenimentul nu era penibil în sine, s-au și petrecut lucruri
hilare. Anti-extremiștii au constatat că între ei era un cetățean cu alte
simpatii politice - liderul filialei locale a SOS, partidul lui Șoșoacă. Și au
făcut exact ce te așteptai de la niște moderația, aproape l-au linșat și l-au
târât afară cu jandarmii. (video)
Festivalul toleranței a continuat cu Flutur, care a tipărit pe un carton de un
metru jumate un bilet de avion cu destinația Moscova, pe numele lui George
Simion. Pentru că nimic nu spune „toleranță” mai mult decât să-ți deportezi
colegii de Parlament înainte de alegeri.
În fața mulțimii de centriști, Flutur, care e un model de reușită în viață, a
luat cuvântul și a zis așa: „Avem nevoie de modele în societate, oameni buni.
Modele, nu lichele. Auziți ce spun oamenii acolo: Nu dați like-uri la lichele,
vor veni vremuri mai grele!”. (La promisiunea asta, îl cred, că e la guvernare
și ce promite, face. Dar cine avea de gând să-i dea like lui Flutur, mă
întreb!?)
Acuma, să ne înțelegem. PNL a avut cei mai mulți miniștri ai Muncii, alături de
PSD, în ultimii ani și a facilitat cel mai mare import de populații străine pe
teritoriul țării. Să realizezi înlocuirea populației, care te-a adus la un grad
nesperat de îmbuibare, e foarte sus pe scara extremismului. E mult mai grav
decât incidentele minore de mai sus și decât orice vorbe ar putea scoate pe
gură un așa zis extremist. Iar partidele de opoziție, care sunt complice prin
tăcere la acest fenomen, sunt și ele undeva pe scara nesimțirii.
Ce încearcă un expirat ca Flutur să facă prin asemenea făcături, e extrem de
dezgustător. El oricum va rămâne extrem de bogat și extrem de lipsit de
carismă, indiferent de rezultatul alegerilor. Dar e atât de aberantă strategia
electorală, cu falsa luptă din jocul de-a „hoții și extremiștii”, că parcă te
face curios câtă lume mai pot să prostească.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.