Amicus Plato sed magis amica veritas

Mă uit la fotografia de mai sus încă odată. De doua ori, de mai multe ori... Mă frec la ochi și nimic. Nici un rezultat. Aveți dreptate! E cât se poate de limpede: EU AM ORBUL GĂINILOR, NICIDECUM VOI!

Am orbul găinilor fiindcă nu reușesc nici pace (scuzați pentru cuvântul „pace”) să-l văd pe Iosif Sava în locul liderului separatist din Donețk Oleg Tsarev și un neglijéu roz în locul steagului republicii separatiste ce o învăluie pe „juna Ciocârlie ostracizată” care numai ce donase un milion de ruble pentru Opera din oraș. Sau poate că v-ați gândit să luați modelul, voi lătrăii de prin subsoluri și canale, ca să deschideți o subscripție similară pentru Opera din Tiraspol (dacă o exista așa ceva), înveșmântați în culorile Transnistriei?

Cineva îmi atrage atenția că deunăzi, într-un interviu din „Newsweek” juna ostracizată și-a mărturisit prompt nu doar adeziunea, ci chiar disponibilitatea sinceră față de masculul alfa de la Kremlin. ”Din păcate nu l-am întâlnit decât de două ori, scurt și în cadru oficial” - zice. Destul cât să apuce totuși să-i admire „energia puternică masculină”. Cu ochi languroși și triști juna a mai gângurit că „aș fi adorat să fi fost iubita lui”. I-auzi!!! Și Putin nimic?!! Vai!, NIET! Semn că pe vremea aceea Vladimir Valdimirovici încă mai avea criterii. Totuși sunt silit să recunosc că mărturisirea concupiscentă a „Ciocârliei” e menită oarecum să o salveze. Măcar nițel. Știm cu toții că dragostea e oarbă, prin urmare biata de ea (numai biată să nu fie!) e îndreptățită să fie lovită de orbul găinilor. Eu nu. Și nici conducătorii atâtor prestigioase instituții de cultură occidentale. Ingrații! Tocmai ei care au dat la iveală lumii, „Romeo și Julieta”, „Troilus și Cresida” (atenție! cu i, nu Trolus și...) ori „Antoniu și Cleopatra”!

Apropos, să nu uit! Să știți că instituțiile astea oribile nu funcționează cu aer. În primul rând, ca să poată achita onorariile (destul de pipărate) pretinse de vedetele îndrăgostite de Putin, trebuie să aibă bani. Poate o să vă surprindă, dar rușii nu cântă pe copeici ori blinele nici măcar idolului lor la Moscova. Ca să existe, să iasă și în câștig dacă se poate, dezgustătoarele astea instituții occidentale au nevoie sponsori, spectatori care plătesc bilete și abonamente substanțiale. Și ce să vezi? - nemernicii ăștia nu mai vor și pace (iar, scuzați!) să susțină necondiționat „iubirea” (desigur apolitică) a unor genii care vor ca în vreme ce în lume se petrece un masacru, lor să li se acorde statutul de a fi și a rămâne amorali. Cum ar veni, pe banii „contribuabililor”! Cum adică să-ți îngădui să le spui tu, consumator de artă, „du-te și cântă la altă masă”, „nu ne place să te mai vedem”, „n-am chef să-ți mai dau bani din buzunarul meu”? Adică tu mă împroști cu faptele mizerabile ale țării tale și eu fermecat și meloman să-ți zic, mai vreau, mai dă-mi catarsis, nu te opri, tu nu trebuie să te opui, tu ”pupă-l în bot și papă tot”, tu ești geniu’ lu’ mamașa. Mă și gândeam cum ar fi ca ăștia doi, juna și dirijorul, să fie lăsați să cânte netulburați mai departe în vreme ce pe fundal să fie proiectat, fără sunet desigur, filmul acestui măcel. Câtă frumusețe în acest acompaniament sublim! Voi n-ați ucis, voi doar vreți să cântați sub același pavilon prestigios. Cântați tavarișci! Davai, davai! Noi suntem Imperiul Rus de alatăieri, U.R.S.S.-ul de ieri și Federația Teroristă Rusă dea zi! Cântați!

Încă un cuvânt, de astă dată pentru „conservele” puturoase de sub nenumăratele pseudonime ale curajului. Vă cunosc, vă știu, vă simt de la o poștă putoarea. Soldații ruși au fost trimiși la războiul asupra Ucrainei cu conserve vechi de șapte – opt ani. Încă o dovada a prețului din mercurialul rusesc acordat omului. Pentru mine nu e o mirare că sunteți atât de mulți. Mirarea mea este cum Dumnezeu nu ați expirat de mai bine de 100 de ani?!! Numai eu vă știu de vreo 60. Din memoria bunicilor mei trimiși în domiciliu forțat și fără nici o formă de venit până la sfârșitul vieții, din rănile și morții de pe front, din arestarea tatălui meu silit să-și abandoneze cariera de ofițer în armata română, din turnătoriile pe care le-am îndurat în vremea școlii, din uriașa minciună în care am fost siliți să trăim. Minciuna care astăzi o avem zi de zi ca model de viață al Kremlinului. E ceva adevărat din ceea ce acești nenorociți au declarat? Vă e dor de soldații ruși violând femeile, asasinând, trăgând beți cu pistoalele, cu zeci de ceasuri pe mâini, furând din casă de preferință parfumuri fiindcă alea se pot bea...? N-aveți decât! La urma urmei te poți pune cu gustul omului?

Undeva în „Jurnalul Fericirii” Nicolae Steinhardt mărturisea că în urmă cu aproape 78 de ani, adică la 30 august 1944, se afla la colțul străzii Olari cu Calea Moșilor, uitându-se alături de alții la coloanele rusești care intrau în București, dinspre Colentina: „Stăteam și eu și priveam tancurile. Jur că nu râdeam, nu salutam, nu aplaudam, nu exclamam; stăteam și priveam pur și simplu, uite-așa. Mă simt deodată strâns de braț și blagoslovit cu un DOBITOCULE pronunțat deslușit și apăsat – „stai și te uiți, tâmpitule, stați și vă uitați cu toții și nu știți ce vă așteaptă, uite-i cum râd, or să plângă cu lacrimi amare și tu la fel... Hai acasă....”. Era tatăl său, inginerul și arhitectul Oscar Steinhardt, participant activ la Primul Război Mondial, rănit la Mărăștiși decorat cu Virtutea Militară. Dincolo de entuziasmul naiv al celor care vedeau în acele clipe ale zilei de 30 august 1944, semnele încetării războiului, dincolo de entuziasmul otrăvit al oportuniștilor și al profitorilor de ocazie, evreul Oscar Steinhardt a înțeles că România și o mare parte a continentul european căzuseră de fapt, cum se spune, din lac în puț. După ororile fascismului și ale nazismului, istoria îi livra acum la pachet, pentru o lungă perioadă, totalitarismului comunist.

Ei aveau măcar scuza că se bucurau de sfârșitul războiului... Dar voi? Dar tu?

Vorba lui Oscar Steinhardt... „DOBITOCULE! Nici nu știi ce te așteaptă”

PS.Eu sunt cel care am solicitat în „cel mai pur stil democratic” site-ului Active News să fie oprite toate comentariile la textele mele. Nu mai am vreme să selectez între comentariile cât de cât inteligibile și hărnicia conservelor care se transformă în propagandă. Stați drepți la suprafață alături de celelalte figuri publice infiltrate la toate nivelurile societății românești care de vreo doi-trei ani încoace l-au luat model pe Vladimir Vladimirovici Putin! Încă o dovadă că toate au fost planificate din vreme și conservele de-abia așteaptă să se transforme în turnători și să capete funcții.

Razvan Ionescu