Războiul împotriva Omului – Ce faci când Iadul năvălește pe Pământ?

De Adrian Pătrușcă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


După revărsarea de Satanism din ultima perioadă – Jocurile Olimpice, Spitalul Pantelimon, Sam Smith și Untold – am văzut în jur (dar și la mine) o tendință de defetism și deprimare. Că, adică, nimic nu se mai poate face. Pasămite, soarta ne-a fost pecetluită. EI au câștigat.

De aceea, am simțit nevoia să public din nou textul de mai jos, scris cu câteva luni în urmă.

*

Un vânt rece de Moarte bate prin lume. Cineva a stabilit că suntem prea mulți și trebuie să fim decimați.

Conform Marelui Plan, puținii supraviețuitori nu vor avea de ce să fie invidioși. Li s-a rezervat soarta unor iobagi de tip nou, legați de plantații digitale.

Moarte și Reeducare. Iată sloganul perfect pentru un Fenomen Pitești extins la nivel planetar.

Marile masacre – de la Revoluția Franceză, Comunism și Nazism (a nu se uita: tot o formă de „socialism”) până la războaiele mondiale – și-au inventat dușmanii selectiv, potrivit intereselor ideologice, politice și strategice: clase sociale, etnii, țări...

Acum, dușmanul este peste tot: Omul însuși.

Indiferent de rasă, clasă ori apartenență politică, toți am devenit Ținte.

Niciodată în istorie nu a existat un asemenea Război împotriva Omului.

Semnalul fazei finale l-a reprezentat COVID-19.

George Soros, 11 mai 2020:

„Chiar înainte de începutul pandemiei, am realizat că suntem într-un moment revoluționar, în care ceea ce era imposibil sau chiar de neconceput în vremuri normale a devenit nu doar posibil, ci probabil absolut necesar.”

Atunci a avut loc Marea Răsturnare: printr-o manevră de scamator, Spitalele s-au transformat în Abatoare, Casele de Bătrâni în Lagăre de Exterminare, Medicii în Călăi, Statele în Pușcării, Guvernele în Gardieni, Vaccinurile în Injecții Letale.

Mai mult, în timp ce sistemele sanitare se declarau copleșite și internau doar bolnavi de COVID – pe care îi executau fără milă, conform „protocoalelor” – numeroase țări au introdus „facilități” pentru Avort și Eutanasie.

Sinuciderea asistată prin telemedicină sau Auto-Avortul au devenit realitate.

Andreaua ucigașă din vremea lui Ceaușescu s-a tehnologizat.

Apoi, după doi ani de ravagii, COVID-ul a dispărut de parcă nu ar fi fost.

Dar cele 13,6 miliarde de doze de vaccin administrate la 70% din populația globului (5,7 miliarde de oameni) continuă să lucreze cu spor. Să ucidă Sigur și Eficient. Sistematic și Subit.

Însă oamenii începeau să se trezească.

Era nevoie rapid de o nouă narațiune letală. Așa că Pandemia a fost înlocuită cu Războiul. La fel de Sigur și Eficient ca Vaccinul. Mai ales când amenință să se transforme în Al III-lea Mondial.

Moartea și-a luat avânt și nu mai poate fi oprită.

Ca într-un roman postmodern, sub țesătura narațiunii principale belicoase au început ori au continuat să se dezvolte alte fire epice otrăvite: crizele multiple (economică, financiară, socială, culturală - cu spectrul foametei ca bomboană pe colivă), Schimbarea Climatică, Identitatea Digitală, Creditul Social, Trans-umanismul etc.

Spre deosebire de Război, toate celelalte ucid lent. Dar la fel de sigur. Ucid Trupul, dar mai ales Sufletul.

Decimarea nu este suficientă. Ați uitat de Reeducare?

Frica este cel mai mare criminal. Omul a ajuns să trăiască într-o teroare permanentă. Animalică. Jinduiește după o gaură de șoarece unde să se adăpostească. Ori să se culce și să doarmă mult... mult... până când coșmarul se va termina.

Dar coșmarul nu se termină. În fiecare dimineață, noii Gardieni îl trezesc bătându-i cu pulanul în gratii și răcnind: „Scoală-te, banditule!”

Mai teribilă decât Frica este Deznădejdea. Cum poți evada dintr-o Închisoare Planetară? Mapamondul este tot un conglomerat de celule. Atlasul geografic seamănă cu planul unui penitenciar.

Urgie la Est, urgie la Vest. Unde să fugi?

Răspuns: în Sus.

Dintotdeauna a fost așa. De la Izgonirea din Rai știm că lumea aceasta nu este altceva decât o pușcărie. Și că singura scăpare este „în Sus”.

În 2020, au căzut doar măștile și decorurile, lăsând să se vadă realitatea în toată hidoșenia ei.

S-au năruit și falsele speranțe într-un Rai pe Pământ. Paradisul pe care Ei ni-l promit este Iadul însuși.

Ar trebui deci să ne bucurăm: acum ȘTIM cu Cine ne luptăm. Și pentru Ce.

Bătălia pentru o „Nouă Ordine Mondială” este de fapt un Război Duhovnicesc.

Sus inimile: Hristos a înviat!

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Urmărește programele Gold FM
Top 5 autori
VideoNews

Monahul Filotheu - La Nașterea Maicii Domnului

VICTOR RONCEA cu ANDREI GUȘĂ la GOLD FM despre Alegeri, Politică și LGBT via RUMBLE:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (17)
  • Mihai Cantuniari 12.08.2024 13:12
    Foarte bun textul, foarte adevarat. Cu un mic adaos: s-a ajuns ca in Est situatia sa fie mai buna decat in Vest, iar oamenii sa ramana mai normali (cu unele exceptii usor de identificat). Anormalii din Est bat la ochi, pe cand vesticii par carduri de dobitoci. Mult ne ajuta si Ortodoxia, dar mai ales bunul-simt popular si intuitia, care nu se lasa inselate asa usor.
  • Mars.60 Stefan 12.08.2024 13:19
    O furtună de mare amploare se apropie de noi. Vom acorda în sfârșit atenție?

    Se apropie o furtună peste lume, cum nu a mai văzut omenirea până acum. Întunericul va acoperi națiunile și haosul va izbucni în multe locuri. Răul se va manifesta în moduri nemaiîntâlnite pe Pământ. Omenirea va striga de durere profundă și disperare. Oamenii vor fi șocați de ceea ce se întâmplă.

    Dar nu disperați. Aceasta este o furtună necesară. Lumea are mare nevoie de ea.

    Timp de foarte mult timp, cea mai mare parte a omenirii a trăit într-o orbire și prostie totală, complet inconștientă de tot ceea ce se întâmplă în lumea noastră. În ciuda faptului că au fost terorizați, impozitați, pervertiți, înșelați, oprimați și abuzați din toate părțile de guvernele lor și de elitele malefice din spatele lor, nimeni nu a acordat atenție. Nimeni nu avea idee cum erau înrobiți și conduși spre distrugere. Toată lumea era prea ocupată să se joace, să caute plăceri, să vorbească prostii, să urmărească fericirea superficială fără nicio urmă de temei - și să fugă cât de tare au putut de Dumnezeu, spre tot mai mult întuneric, crezând că acolo vor găsi bucuria.

    Omenirea a fost oarbă într-un grad care nu poate fi descris în cuvinte.

    Au crezut toate minciunile absurde, au urmat toți liderii răi, au devorat toate substanțele otrăvitoare, au îmbrățișat toate comportamentele distructive. Tot ceea ce este sănătos și integru, pur și bun a fost abandonat în interesul confortului, al plăcerii și al distracției. Caracterul, puritatea, onestitatea și dreptatea au fost abandonate în favoarea tuturor contrariilor.

    Copiii își petrec zilele "împușcând" alte ființe umane în jocuri video. Adulții își petrec nopțile urmărind producții pornografice care le otrăvesc mintea și le distrug relațiile. Școlile au devenit centre ale perversiunii și ale oricărei forme de răutate, dar nimănui nu-i pasă. Supermarketurile au fost umplute doar cu deșeuri toxice etichetate drept "alimente", iar toată lumea le cumpără fără să pună la îndoială. Televizoarele au devenit portaluri ale iadului pentru a turna întuneric intens în inimile întregii omeniri, iar toată lumea își dă banii pentru a cumpăra tot mai multe abonamente la canale și mai întunecate.

    Nivelul de malefic și răutate, perversiune și întuneric pe care rasa umană nu numai că l-a acceptat, dar l-a și urmărit, este de neînțeles.

    Există o nevoie stringentă de o revoltă mondială. Iubirea Creatorului este chiar și acum incomprehensibil de mare, deoarece, în loc să distrugă această omenire extrem de rea, perversă și complet deturnată și coruptă, El permite răului să se dezvăluie - astfel încât oamenii să se oprească în cele din urmă din cursa lor nebună și să înceapă să gândească.

    Demonii lumii de sub pământ sunt eliberați ca niciodată până acum, tocmai pentru a împiedica rasa umană să-și creeze propria distrugere totală.

    Nimic nu va schimba această lume în bine, nimic nu va opri cursa spre nebunie, nimic nu va deschide ochii oamenilor, nimic nu va aduce o schimbare în bine - cu excepția faptului de a permite lumii să culeagă ceea ce a semănat.

    Numai atunci când oamenii vor începe să simtă durerea deciziilor lor, suferința alegerilor lor, oroarea comportamentului lor, își vor reveni în simțiri.

    Putem da vina pe elita malefică, pe cabală sau pe guvernele malefice, dar noi suntem cei care le-am oferit toți banii, timpul, afecțiunea și închinarea noastră. Noi suntem cei care ne-am dedicat toată energia și tot timpul răului lor, care ne-a oferit o plăcere și un confort temporar. Am sacrificat dreptatea și bunătatea în schimbul luxului și ușurinței vieții.

    Acum este momentul să facem cea mai importantă alegere dintre toate: ne vom împietri inimile, vom deveni încăpățânați și vom refuza să ne schimbăm? Suntem prea mândri să ne deschidem inimile și să ne schimbăm calea?

    Sau vom învăța lecțiile pe care le putem învăța din toate acestea?

    Omenirea a deschis porțile iadului cât de larg a putut și a primit răul în moduri nemaivăzute până acum. Acum începem să experimentăm că iadul nu oferă doar pornografie, perversiune, plăcere și profit... dar, mai presus de toate, ne aduce în cele din urmă multa durere.

    Vedem adevăratele fețe ale demonilor pe care i-am iubit cu toată inima noastră atâta timp.

    Furtuna este un act de iubire intensă, o încercare disperată de a ne salva de propria noastră nebunie și prostie. Viitoarele furtuni vor fi iadul pe pământ pentru mulți, dar pot duce la rai dacă facem alegerile potrivite.

    Furtuna este o pedeapsă pentru a ne deschide ochii și pentru a ne vindeca de rănile pe care ni le-am provocat singuri.

    Ne vom reveni în cele din urmă în simțiri?

    Vom asculta în sfârșit?
  • Quo vadis 12.08.2024 21:24
    AMIN! Atat de adevarat!
  • Costelo 13.08.2024 12:08
    Felicitări !
  • Passagero 12.08.2024 13:21
    Nu am privit deloc aceasta olimpiada satanica, cu exceptia a 15 minute din meciul Spania-GiboFrincia.
    Aseara cand m-am intors de afara, mujeru meu tocmai daduse drumul la cutie si privea inchiderea.
    M-am nimerit chiar la scena cand dracul ala cobora din inalt si am intrebat ce-i cu aratarea aia, "vine din viitor", a fost raspunsul. Care viitor? El a fost totdeauna aici, langa noi, acum se pregateste sa se arate pe fata si vrea sa fie bine primit de fazanii pamanteni, zic eu.
    Apropo, v-ati intrebat de ce primariile din orasele tarilor "civilizate" arunca o gramada de bani pe focuri de artificii in fiecare an, unele chiar de mai multe ori pe an ? Si asta tine tot de pregatirea pentru "coborarea de sus".
    Cred ca faza urmatoare a artificiilor vor fi hologramele mincinoase care vor extazia fazanii.
  • Andri 12.08.2024 13:30
    Domnule Adrian, vazand ce se intampla pe lume si in inima noastra, nu putem decat sa suspinam. Mai mult, sa gasim pocainta, sa ne-o improprietarim. Si mai mult: sa gasim Iubirea, sa o manifestam.
    Dumnezeu are pregatit un contra plan, unde vor arde toti cei ce nu manifesta Iubirea Lui. Iadul va cadea in cursa pusa de mai marele lor, iarasi si iarasi.
    Ce ne doresc slujitorii vrajmasului li se va intampla chiar lor.
  • Halepsie 12.08.2024 15:47
    "Mai marele lor" nu sună tocmai potrivit. Ca și cum Hristos ar fi părtaș la rău.
    Aș spune mai degrabă "Iadul va cădea în cursa pusă de Răscumpărătorul nostru ".
  • Wolf Edmond 12.08.2024 15:16
    Se apropie momentul „necazului cel mare” când va veni lepădarea de credință, se va împlini numărul celor aleși și se va arăta „tatăl minciunii”. Are loc sub ochii noștri cel mai mare și mai lung război din toate timpurile iar miza acestui război este fiecare dintre noi. Victoria sau înfrângerea fiecăruia constă în alegerea pe care o face.
    Nădejdea noastră este în Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Calea, Adevărul și Viața.
    Să alegem bine! Amin!
  • Mars.60 Stefan 12.08.2024 16:42
    AMIN!
  • Brick 12.08.2024 16:43
    Startul marii resetari e momentul cand malthusianistii, oficial, au dat cu piatra si au scos sabia...
  • Toth Florin 12.08.2024 17:14
    Pe Facebook am gasit un filmulet scurt care se numeste asa " they will regret worship Satan"
  • Costelo 13.08.2024 12:13
    Unde îl găsim și noi ? Vă mulțumesc anticipat. Numai bine
  • Costelo 13.08.2024 12:15
    Să mă iertați sunt obosit. Răspunsul este în comentariul dumneavoastră. Numai bine
  • adria 12.08.2024 18:12
    Observatori credibili susțin că din 800 de doze de ser experimental administrate, una a fost letală. Asta înseamnă că din cele 13,6 miliarde de doze de vaccin administrate , 17 milioane au fost letale (victimele au murit imediat). Restul sunt efecte laterale mai mult sau mai puțin grave, pe termen scurt sau mai lung.
  • Briel 12.08.2024 19:38
    Din surse interne producătorului, am aflat la un an de la începerea injectării, că au fost 3 categorii de fiole : una letală (cum ai spus), una la jumate doză și una

    complet inocentă. Din cauza asta , celor care au primit jumătate de doză li s-a scurtat viața prin diverse boli mai mult sau mai puțin agresive. Plus numărul de

    bustere.....
  • KLYM 13.08.2024 12:37
    Minunat articol, mare adevar. Felicitari!
  • Paul Anghel 15.08.2024 09:26
    Foarte bun articolul. Ar fi si mai bun daca n-ar fi izvorat din frustrare.
    Cand s-a declarat oficial toata aceasta nebunie dovedita ulterior prosteala-pandemie, se faceau apeluri disperate catre industria farmaceutica sa se mobilizeze si sa scoata un vaccin pentru a-l combate pe Covid cel Groaznic. Cand industria a scos un vaccin , cel putin in Romania se dadeau spagi si se activau retele de influenta pentru a-l avea si a te vaccina cat mai rapid. Dl Ponta declara cu emfaza la un moment dat ca s-a vaccinat , ca si-a vaccinat toata familia si ca abia asteapta sa faca si doza finala pentru a incheia procesul ”imunizarii” . Dupa devoalarea intregii mascarade si mai ales a efectelor adverse acelasi domn Ponta afirma ca nu-i pare rau , ca s-ar mai vaccina si acum daca ar fi nevoie semn ca prostul pana nu-i fudul nu e prost destul.
    Cati or fi dat spaga sa se vaccineze , Creatorul stie si stim si noi acum ca cei mai vehementi contra vaccinarii sunt chiar cei care au pus botu” la vrajelile lui Catu, Ponta , prim turistului Romaniei Klaus Ionannis si altii precum ei. Treaba cu frica dle Patrusca , nu exista. In ecuatia asta frica exista dar nu persista , nici in aia cu razboiul. Ma voi justifica imediat.
    Din ignoranta , comoditate si mai ales prostie , omul si-a cedat puterea celui care da mai mult.
    Intotdeauna sestemele dau cel mai mult comozilor , ignorantilor si mai ales putinilor cu mintea si sistemele sunt beneficiarele increderii de masa.
    Un om precum dr Rashid Buttar care facea atunci apeluri disperate in media alternativa si care demonstra stiintific si cu probe solide ce este in fapt acest vaccin ”revolutionar” , n-a fost bagat in seama de catre nimeni . Tot atunci , dl Buttar declara ca daca o sa moara insemna ca va fi ucis pentru ca este sanatos tun si nu are nici o problema de sanatate. Asta s-a si intamplat , dl Buttar a fost ucis .
    Astazi , nu omagiaza nimeni numele lui.
    Spuneti-mi dle Patrusca , unde vedeti dvs. un razboi impotriva omului ?!
    Omul din lene viscerala , ignoranta sau prostie crasa tot timpul a preferat pozmagii care sunt muiati.
    Desi colesterolul poate fi adus in limite normale cu un regim alimentar mai constient , omul prefera medicamentele care-l reduc - statine.
    Desi diabetul , hipertensiunea si multe alte asemenea afectiuni pot fi combatute foarte usor , omul crede ca sunt incurabile , pentru ca asa l-a educat sistemul , si prefera sa bage in el toate mizeriile pe care le numeste mancare si sa combata simptomele cu medicamente.
    Medicina alopata are medicament pentru orice. De data asta daruieste lumii un vaccin , minunea pe care si-o dorea lumea cu ardoare si industria farmaceutica este de vina ?! Pai nu v-a satisfacut ?! Pai aceeasi industrie va daruieste medicamentele care tin viata , va darui lumii , in curand , un vaccin contra cancerului bazat pe aceeasi tehnoilogie si alte milioane de oameni se vor vaccina instant. Tot ea e de vina ?! Dupa , se va dovedi o mizerie ca si asta .
    Si de data asta , nu va fi prostul cel care cere ?!
    Acum , razboiul pentru ca ati atins si acest subiect.
    Razboaie fara soldati nu se pot duce. Din moment ce cohorte de imbecili se-n roleaza in armatele lor , de ce nu ar fi razboaie ?! Din moment ce se produc arme , nu trebuie folosite ?! Cine le produce ?! Alte armate de imbecili pentru un pumn de monede ce reprezinta salariul.Deci , sistemul este de vina ca-si vede interesele ?! Putin , Zelenski si alti declansati la minte stau in buncare si imbecilii mor … mai avem nevoie de argumente ?!
    In cazul unui conflict armat , primii care intra-n lupta sunt cei platiti , criminalii . Cei carora le place sa ucida. Urmatorul val sunt idiotii care cred ca razboiul se duce pentru a-si apara patria si dupa , cei obligati prin legi sa ucida. Ei bine , daca omul ar cere abrogarea legilor care te obliga sa ucizi , razboaiele s-ar incheia.Chiar si asa , daca milioane ar prefera puscaria si nu frontul , sistemul este constient ca trebuie alte milioane ca sa-i pazeasca pe primii si iarasi razboaiele s-ar incheia. Cum s-ar putea altfel ?! Arest la domicliu , impuscati in cap ?! Sa fim seriosi.
    Nici un dereglat la minte nu porneste un razboi fara a avea acordul cohortelor de imbecili care-i voteaza si democratia asta inseamna , sa te supui majoritatii de imbecili.
    In concluzie dle Patrusca , omul este in razboi dar cu el insusi . Nu duce nimeni un razboi impotriva lui.
    Omul si-a creat propria cusca si tot el este paznicul ei . Mintile bolnave ale planetei care nici macar inteligente nu sunt , se folosesc de lenea, ignoranta si prostia de masa. Frica … haideti domnule , pe bune , aprindeti lumina si intunericul dispare . Inainte de-a arata cu degetul catre altii , hai sa aratam catre noi. Daca fiecare ar fi constient , cu totii am avea o viata minunata.
    In prezent exista baterii auto care la o singura incarcare duc mia de kilometrii. Exista tehnologie de punct zero, renumitele Free-energy si multe alte asemenea. Acolo unde inventatorii nu au putut fi momiti cu bani , au fost ucisi precum dl dr Rashid Buttar . Brevetele cumparate unde s-a putut , stau bine ascunse in buncare ptr ca plebea , civilizatia actuala nu solicita asemenea tehnologii. Si nici nu le merita pentru ca este prea prosta .Era suficient sa si-o doreasca dar cum am spus , luam medicamente contra unor simptome sau ”boli incurabile ” . Mergem la razboi pentru un pumn de monede sau patriotism si etc.
    Si-mi place si cum ati incheiat ” sus inimile ” Vedeti spitalul Pantelimon si oamenii omorati … Or fi omorati pentru inimile care zboara ?! … Ramane ca fiecare sa se-ntrebe .
    Si ”Hristos a inviat !” … va rog sa-mi spuneti , de unde stiti ca a murit ?!
Ultima oră

16:20

ÎNC-UN CIUC’ ȘI MĂ DUC! - Editorial de Luminița Arhire

15:51

Ungaria amenință că va trimite imigranții la Bruxelles: Autocarele sunt pregătite. Le vom oferi un bilet dus gratuit

14:27

În timp ce lumea e cu ochii pe Kursk, rușii trec ca prin brânză în regiunea Donețk

13:24

Două luptătoare AUR pentru Parlament: Mara Nicolescu și Marina-Ioana Alexandru

13:22

Marea Resetare: Intrăm în Faza Finală

12:08

Robert Turcescu, invitat la ”Ce trucuri ne-au pregătit politicienii? Cu Ionuț Cristache”: Ciucă a dat tonul cu lansarea cărții, printre mirosuri de grătar și pe muzica de lăutari. Cine urmează?

12:00

1700 de ani de la Sinodul de la Niceea din anul 325. IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului: ”Vom fi pregătiți pentru marea sărbătoare!”

11:48

Alegeri prezidențiale 2024. Începe perioada electorală în România

11:30

CITATE DIN OPERELE LUI CIUCĂ. BTI: Cum și-a rezolvat Ciucă onoarea de militar călcată prin intrarea în politică: A fost ordin, nu puteam refuza! Secretul măreței cărți

10:45

Sorin Roșca Stănescu: Cotitura la care stă Mircea Geoană

10:30

152 de ani de la intrarea în veșnicie a Crăișorului Munților Avram Iancu - 10 septembrie 1872. Cine îl atacă pe Avram Iancu atacă România! Uitați-vă pe câmp românilor, suntem mulți și tari, că Dumnezeu e cu noi! BALADĂ: Pr. Gheaja, Arhid. Bucă și TRoNoS

09:59

Trump promite să readucă libertatea de exprimare în America - VIDEO

09:30

10 septembrie: Sfânta Pulheria, împărăteasa, sora lui Teodosie cel Tânăr, apărătoare a dreptei credințe. Pomenirea Sfintelor Mucenițe Fecioare Minodora, Mitrodora și Nimfodora

08:57

Ucraina a atacat Moscova. Un copil de 9 ani și o femeie de 46 de ani au murit - VIDEO

08:37

Măcel în Gaza: Cel puțin 40 de civili morți în urma unui atac israelian asupra unei zone umanitare - VIDEO