De la sfârșitul Războiului Rece nu a existat o mai mare revărsare de Propagandă și de retorică belicoasă. Dar nici o mai mare cantitate de frică ascunsă în spatele ei.

O excepțională analiză pe care Donald Forbes, ziarist cu 40 de ani de experiență în Estul Europei, înainte și după căderea comunismului, o publică în The Conservative Woman și pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews.

*

Au trecut trei decenii de la prăbușirea comunismului sovietic și guvernele occidentale, presa și mediul academic continuă să vadă Kremlinul prin aceeași ceață a minții.

Ce semnificație are faptul că Vladimir Putin declară alerta nucleară și avertizează Occidentul cu „cele mai grave consecințe cu care v-ați confruntat vreodată în istorie” dacă intervine direct în războiul său împotriva Ucrainei?

Ultimatum sau cacealma? Nimeni nu știe cu certitudine.

Observarea activității de la Kremlin nu a fost niciodată de un mare ajutor pentru a prezice ce ar putea face Moscova într-o situație anume, iar acest lucru este valabil și azi.

Răspunsul Occidentului la invazie a fost așadar gălăgios în ce privește condamnările, dar prudent în acțiuni.

Președintelui Zelenski i-au fost trimise arme, dar NATO s-a abținut să trimită forțe aeriene și terestre pe linia frontului.

Stratagia a fost să îi arate ursului bățul dar să nu-l înghiontească în cazul în care Putin nu ar blufa, lucru pe care nici măcar rușii nu îl știu cu certitudine.

Dmitri Muratov, editorul laureat Nobel pentru Pace al Novaya Gazeta – publicație suspendată pentru că se opune războiului – a declarat marți, la Geneva, că „nu exclude posibilitatea folosirii armelor nucleare”.

Amenințarea nucleară însăși este destul de cețoasă. Putin ar putea folosi o armă nucleară de front pe care să o arunce peste o zonă inofensivă din Ucraina, ca avertisment adresat NATO.

Dar dacă Occidentul încalcă linia sa cea mai roșie – intervenind să lupte direct împotriva forțelor ruse, așa cum doresc șoimii războiului - Putin ar putea recurge la ceva mult mai drastic.

Însă chiar și prima variantă trebuie evitată, deoarece ar fi prima utilizare a unei arme nucleare de când Statele Unite au bombardat Hiroshima și Nagasaki în 1945, ceea ce ar distruge mistica descurajării pe care securitatea internațională s-a bazat după Al Doilea Război Mondial.

De ce o persoană rațională ar începe un război nuclear, care ar reprezenta cu certitudine un dezastru pentru toată lumea?

Deoarece agresorul crede că, grație apărării sale anti-rachetă, lui îi vor rămâne mai multe rachete nedistruse decât adversarului.

Acesta să fie calculul lui Putin?

Determinarea sa nu trebuie subestimată. A invadat Ucraina pentru a atrage atenția conducătorilor NATO că au ignorat plângerile sale, potrivit cărora expansiunea post-sovietică a NATO la frontiera sa vestică reprezintă o amenințare existențială pentru securitatea Rusiei.

Dacă nu este eliminată, o amenințare existențială la adresa unei puteri nucleare nu poate fi altceva decât un casus belli. Toate declarațiile oficialilor ruși, inclusiv ale ministrului de Externe Serghei Lavrov, au spus acest lucru.

NATO a refuzat să discute serios solicitarea lui Putin de a-și retrage forțele avansate din proximitatea Rusiei. Însăși credibilitatea Alianței depindea de capacitatea de a rămâne pe loc, mai ales în condițiile insistențelor membrilor săi din Europa Centrală și de Est, care au fost sateliți sovietici după 1945 până la prăbușirea comunismului.

Aceștia nu au încredere în Rusia, iar invadarea Ucrainei le confirmă îngrijorările.

Estul și Vestul sunt încleștate într-un impas care se auto-alimentează, așa cum s-a întâmplat și în timpul Războiului Rece.

Nu avem absolut nici o idee ce se petrece cu adevărat la Kremlin și nici măcar în Rusia.

Sursele de la Moscova care vorbesc despre nemulțumiri în sânul regimului sau printre oamenii obișnuiți sunt în mod convenabil anonime.

Ar fi ciudat ca nici un rus să nu se opună războiului, așa cum o face Muratov, dar nu știm cât de numeroși și de reprezentativi sunt ei.

Potrivit presei, care îl prezintă pe Putin ca pe un amestec de Stalin și Hitler, liderul rus este izolat la Kremlin, are încredere exclusiv în informațiile televizate despre război și este bolnav.

Fața sa este buhăită, ceea ce ar putea însemna că ia medicamente care îi mănâncă energia și trebuie să se sprijine de masă.

Dovada pentru toate acestea este o fotografie cu Putin care stă la o masă, cu mâna sprijinită de margine într-o poziție cât se poate de normală.

Poate că toate acestea sunt adevărate, dar nu există nici o dovadă irefutabilă, în afara celor din imaginația observatorilor moderni ai Kremlinului, dar acestea nu folosesc la nimic altceva decât să arate cât ne este de frică.

Opiniei publice occidentale i se spune că armata rusă s-a împotmolit și că ar putea fi cu ușurință izgonită din Ucraina dacă Occidentul i-ar da lui Zelenski arme mai mari și mai bune.

Alternativa, care se bucură de o oarecare credibilitate, pe baza realităților de pe front, este că Putin a capturat din Ucraina exact cât a vrut. Acum se concentrează să își apere cuceririle până când Zelenski și NATO vor accepta să negocieze.

Pe scurt, Putin face ce și-a dorit.

Între timp, își mărește presiunea asupra NATO, tăind gazele pentru Bulgaria și Polonia, ca un avertisment pentru celelalte țări UE. Inclusiv Germania, care este dependentă de energia rusească și continuă să o importe, pentru că alternativa este o criză economică gravă.

Evident, șoimii războiului de la Washington cred că amenințările nucleare ale lui Putin sunt o cacealma și că NATO poate să intre în Ucraina și să tranșeze chestiunea cu armata de răcani, nepregătită și prost condusă de Putin, la fel cum a rezolvat problema cu Saddam.

În mod înțelept, Biden s-a limitat la beligeranța verbală și la niște sancțiuni economice limitate, deși își dorește să intensifice sprijinul militar dat ucrainenilor, pentru a-i ajuta să se apere.

Pe termen lung, nu are cum să fie suficient. Războiul a avut deja consecințe uriașe cu mult dincolo de frontierele Ucrainei, apropiind Rusia și China într-o alianță împotriva Occidentului, perturbând lanțurile mondiale de aprovizionare și provocând penurii la produsele de bază, cum ar fi grâul, ceea ce ar putea însemna foamete în unele țări.

Unitatea cu care se laudă țările occidentale împotriva agresiunii Rusiei este condamnată să slăbească, pe măsură ce reculul sancțiunilor împotriva Rusiei va exacerba inflația care le macină deja economiile.

În mod rațional, Ucraina nu are cum să se aștepte să învingă Rusia. NATO a făcut ce a putut pentru a limita agresiunea rusă, însă există niște linii roșii pe care Occidentul nu îndrăznește să le treacă, dar despre care nu putem fi siguri că Putin nu le trece dacă i se pare necesar.

Aici ne aflam și când războiul a început pe 24 februarie și de atunci nimic nu s-a schimbat.

Concluzie: Rusia poate rezista pe termen nedeterminat. Cât o poate face Ucraina?