Țin să le amintesc analiștilor, politicos, că pe 18 decembrie 2014, după ce lungul-cât-o-zi-de- post șef al PNL, Klaus, s-a „ales” președinte „dă” țară și, ca urmare a acestui accident istoric a trebuit să renunțe la funcția de partid, s-au organizat la urmașii brătienilor, cu mare repezeală, niște alegeri... Dacă nu vă mai amintiți, Klaus tocmai câștigase alegerile prezidențiale cu ajutorul neprecupețit al lui Lucian Mîndruță, cel care transmitea, nădușit, din centrele de votare de peste hotare că românii (care, între noi fie spus, se așezau de trei-patru ori la coadă și nu aveau de gând să ajungă vreodată în față -scenariul fiind bine pus la punct de „niște băieți”) nu sunt lăsați să voteze, ceea ce a înflăcărat grav inimile cetățenilor de dreapta din țară, determinându-i să se bulucească pentru a-l alege pe „...ciiiineeee eeeesteee geeeneeeraaaaluuul!!!”

Să reluăm: suntem pe 17 ianuarie 2014, cu o zi înainte de istoricele alegeri pentru președinție la PENELEU. Candidați pentru el lider liberal maximo: Ludovic Orban și Teodor Atanasiu. Pe Ludovic îl știți -așa că nu-l mai descriu. Însă dacă l-ați uitat pe Teodor Atanasiu, vă spun că e ăla care a zis că s-a ținut de nas la „înfrățirea” cu pedeliștii și de-aia n-ați mai auzit nimic despre el de atunci. Doi bărbați hotărâți ca „...în buzdugane să ne lovim, în săbii să ne tăiem, ori în luptă electorală de dreapta să ne luptăm”. Stânci, nu alta! Numai că n-a fost să fie. Cu numai o zi înainte de marea încercare a alegerilor, Klaus și-a amintit că a avut o purtătoare de cuvânt care i-a suplinit binișor muțenia-i antologică. S-a uitat lung pe lista cu cei doi candidați de sex masculin, le-a silabisit numele și a spus sec: „Alina Gorghiu... c-așa vreau eu...”

Ludovic, mai tenace, s-a gândit să-și încerce, totuși, norocul, deși simțea în creștetul capului răsuflarea caldă a Alinei -cu un cap mai înaltă decât dânsul- peste care se suprapunea răsuflarea de gheață a lui Klaus -cu două-trei capete peste freza lui.

Evident, pe 18 decembrie 2014, s-a ales, cu un rezultat confortabil, preferata președintelui. Ludovic a mai avut de așteptat apoi preț de vreo doi ani-alină și un an-turcană ca să-și capete ceea ce merita în acel partid „...de gogomani” unde el era „cel dintâi între fruntașii politici”.

..........................................................................................................

P.S. M-am gândit să văd ce mai zice și Lucian Mîndruță în ultima vreme, că la Oana Sănciulescu pe pagină sunt numai comemorări, animăluțe date spre adopție, peisaje din țări străine și ce-a mai gătit dânsa în perioada izolării covidiene... adică, fără politică...

„Am înțeles în 2020 că nu-ți trebuie prea mulți bani. Am înțeles că e posibil să ai în casă prea multă hârtie igienică (!!!!, ooo! n.n.) și prea puține cărți.” (ÎN APĂRAREA LUI 2020, pe blogul personal)

Ei bine, n-am dreptate? Obișnuită să vizualizez ceea ce scrie biciclistul-practicant, eu mi-am imaginat ce casă tristă, cu cărți puține dar mobilată în schimb cu necruțătoare aluzii coprologice, trebuie să aibă Mîndruță! Vedeți? Asta explică multe în legătură cu dânsul!