O definiție a titlului o putem expune din DEX: „Titlu - Cuvânt sau text pus în fruntea unei lucrări sau a unei părți distincte a ei, indicând rezumativ sau sugestiv cuprinsul acesteia”. Cuvântul sau textul pus în fruntea unei lucrări redactate este cel care captivează atenția cititorului. În ceea ce privește titlul jurnalistic, avem următoarea afirmație citată în Manualul de jurnalism coordonat de către prof. dr. Mihai Coman, fost Decan al Facultății de Jurnalism: „conform opiniei lui Schneider și Esslinger (1993, p. 7), titlul constituie partea cea mai grea a meseriei de jurnalist. Nicăieri altundeva nu se concentrează laolaltă atât de multe probleme în atât de puține cuvinte”. Titlul jurnalistic nu este ales la întâmplare și are câteva criterii pe care jurnalistul trebuie să le respecte. Conform autorilor menționați mai sus, titlul trebuie:

 

a). să aibă un mesaj foarte clar;

b). mesajul să fie extras din informația principală a articolului și nu din cea colaterală;

c). să existe o strânsă legătură între text și titlul acestuia;

d). titlul să fie corect formulat, ușor de înțeles și fără echivoc (adică să nu ofere mai multe înțelesuri);

e). titlul trebuie să dea cititorului un imbold spre lectură, să fie incitant.

O parte din aceste puncte sunt respectate, altele nu. Spre exemplu, de multe ori titlul nu mai este extras din informația principală a articolului, ci este extras din informația colaterală. În alte situații titlul nu este atât de ușor de înțeles și oferă două, trei sau chiar mai multe înțelesuri. Ultimul punct este cel mai folosit: „titlul trebuie să dea cititorului un imbold spre lectură, să fie incitant.” Așa se face că, în ultima perioadă, anumite titluri au indus în eroare o bună parte a cititorilor și s-au folosit mai multe jocuri de cuvinte, tocmai pentru a denatura informația.

 

Cel mai dezbătut subiect din ultima perioadă este cel al Înaltpreasfințitului părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în care o bună parte din presă a preferat să ofere titluri trunchiate și cu mai multe înțelesuri, în loc să ofere informații reale și conforme cu realitatea. Prin folosirea unor titluri precum „IPS Teodosie, încă o declarație controversată”, „ÎPS Teodosie continuă războiul declarațiilor” sau „Caz de discriminare raportat la CNCD, combătut de Arhiepiscopia Tomisului cu citate din Biblie”, s-a indus în mintea cititorilor faptul că un ierarh al Bisericii Ortodoxe Române a făcut afirmații „după capul lui” și în nici un caz faptul că a oferit un răspuns la o întrebare adresată în cadrul unei emisiuni care a fost transmisă în direct pe Radio Dobrogea și pe paginile de Facebook ale Arhiepiscopiei Tomisului. Cineva a întrebat de ce femeile nu pot sluji ca preot, iar Arhiepiscopul Tomisului a oferit un răspuns mai detaliat, începând cu căderea în păcat a Evei. În presă a fost preluat doar o parte din răspunsul oferit în cadrul emisiunii, iar acesta a fost trunchiat și interpretat după cum a dorit fiecare jurnalist în parte. Bineînțeles că prin titlurile menționate mai sus, cititorii au început să aducă critici la adresa ierarhului, fără ca aceștia să știe despre ce este vorba de fapt. Dacă cineva i-ar fi pus să reproducă cuvintele ierarhului, nu cred că aceștia ar fi știut ce să mai spună.

 

Acest lucru se întâmplă pentru că o bună parte din public este doar cititor de titlu, nu și de conținut. O altă parte a publicului este cititor și de titlu dar și de conținut dar nu mai verifică informațiile. De altfel, nici anumiți jurnaliști nu mai fac muncă de documentare sau de verificare a informațiilor din minim trei surse diferite, deși documentarea este un punct cheie al jurnalistului. În Manualul de jurnalism mai sunt prezentate o serie de aptitudini sau însușiri ale gazetarilor, printre care și „fapte, nu...presupuneri”, în care se explică astfel: „O tentație căreia îi cad pradă, uneori, jurnaliștii este de a se lansa rapid în presupuneri, pornind de la anumite fapte, fără a verifica, în prealabil, dacă ceea ce oferă informație cititorilor este sau nu adevărat.”

Această tentație este din ce în ce mai des întâlnită și iată dovada mai sus că jurnaliștii au fost învățați să nu cadă în aceste tentații, mai ales dacă doresc să aibă o credibilitate destul de puternică. Dar, oare, s-au mai documentat jurnaliștii înainte de a scrie sau de a face acuzații în cazul afirmațiilor făcute de către Înaltpreasfințitul părinte Teodosie? Printre mijloacele de documentare se află și „reconstituirea”. Nu am văzut vreun text jurnalistic care să facă o reconstituire a mesajului transmis. Tot ceea ce am citit a fost mai degrabă un mesaj rupt dintr-un context și interpretat după bunul plac. Un alt mijloc de documentare ar fi fost intervievarea surselor potrivite, respectiv în acest caz ar fi fost vorba despre intervievarea autorului (n.r. Înaltpreasfințitul părinte Teodosie), părintelui Eugen Tănăsescu - purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului sau intervievarea părinților profesori ai Facultăților de Teologie.

 

Din păcate, dreptul la replică a lipsit în acest caz și fiecare a scris cum a vrut și ce a dorit. O altă recomandare în Manualul de jurnalism este următoarea: „Lăsați deoparte deducțiile, comentariile și judecățile de valoare. Știrea oferă informații, nu opinii ale jurnalistului. Cititorului așteaptă să vadă ce se întâmplă, nu ce crede jurnalistul despre ce se întâmplă". Cele mai multe articole scrise despre IPS Teodosie au transmis de fapt opinii ale jurnaliștilor. Ei au presupus faptul că Arhiepiscopul Tomisului a făcut discriminare.

 

Așa se face că, în urma acelor titluri și articole trunchiate, s-a făcut chiar și sesizare la CNCD. Unii au făcut afirmații jignitoare la adresa Arhiepiscopului în cadrul unor emisiuni, fără să fie atenționați de către moderatori cu privire la limbajul folosit. Nici în cadrul acestor emisiuni nu a fost redat mesajul integral al Arhiepiscopului. Părintele Eugen Tănăsescu a publicat pe pagina de Facebook mai multe puncte de vedere și lămuriri, dar acestea nu au mai fost preluate de către publicațiile care au distribuit articolele tendențioase.

 

Despre acest caz dar și despre alte articole scrise despre Biserica Ortodoxă Română s-ar putea scrie în mai multe rânduri. Cu regret spun faptul că unii colegi nu se pot numi jurnaliști atâta timp cât scriu fără ca să respecte câteva criterii minime de jurnalism: documentare, intervievarea surselor, verificarea informațiilor, drept la replică etc.

 

Mai rămân câteva întrebări la care nu se știe dacă vom primi și răspunsuri conforme cu realitatea: