Pușcăria digitală există și se află la un click distanță de noi!

De Alis Popa  /  

Foto: Dreamstime

Foto: Dreamstime

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Știți pentru ce s-a înființat ministerul „digitalizării” și s-au investit niște bani europeni? Nu pentru progres și dezvoltare, cum s-ar crede, ci pentru un scop mult mai odios, dar real: ca să ni se colecteze TUTUROR datele biometrice, ca la infractori, și să fim urmăriți și controlați permanent prin GPS și prin intermediul camerelor cu recunoaștere facială.

Supraveghere și control total.

Nu vă gândiți la scenarii S.F. sau la cine știe ce viitor apocaliptic îndepărtat.

Nuu, treaba e deja făcută, se află la un click distanță și deja în Ro s-au înregistrat pe servere cel puțin 16.000 de „prizonieri” virtuali! Adică oameni, concetățeni de-ai noștri care, de bunăvoie și nesiliți de nimeni, dar păcăliți de sisteme, și-au băgat efectiv capul în laț.

Acum s-o luăm încet, pe puncte, ca să înțeleagă tot românul cum s-a ajuns aici, unde e capcana și ce se urmărește de fapt.

1. Mai întâi s-a înființat Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, care ce credeți că face, sub masca dezvoltării și a introducerii unor tehnologii informatice? 

Nu mare lucru. Doar transformarea digitală, prevăzută în PNRR! Care, ce să vezi: presupune, printre altele, stimularea cetățenilor pentru adoptarea IDENTIFICĂRII ELECTRONICE și a SEMNĂTURII DIGITALE și înființarea unui „cloud guvernamental”, adică, pe românește, a unei BAZE MARI DE DATE cu informații despre toate instituțiile publice și despre fiecare român în parte.

2. Autoritățile „competente” ne-au fâlfâit pe la ochi posibilitatea de a avea acces online la serviciile publice, un lucru bun, dezirabil, pentru care nu ni s-a cerut mare lucru, o nimica toată! Ni s-a cerut să ne creăm singuri o IDENTITATE DIGITALĂ.

Adică să ne înscriem de bunăvoie în sistem, oferindu-ne DATELE BIOMETRICE: măsurarea irisului, selfie cu fața /chipul, filmare video în care ne mișcăm capul în mai multe unghiuri și înregistrarea unui clip audio-video în care citim un anumit text, date asociate CĂRȚII DE IDENTITATE și TELEFONULUI personal.

Ceea ce am scris aici nu este o glumă, nu este un scenariu pentru viitor. De fapt, „autoritatea” pentru digitalizare a creat, din luna mai 2023, o aplicație, numită ROeID, în care DEJA cel puțin 16.000 mii de români și-au înregistrat datele personale, păcăliți că astfel vor avea acces la servicii online oferite de anumite instituții ale statului.
 
3. Deocamdată, SINGURUL scop al acestei aplicații este colectarea de date biometrice de la populație. De ce afirm acest lucru? Pentru că, în realitate, aplicația doar asta face, „sigur și eficient”. În realitate, accesul la serviciile online este disfuncțional; aplicația dă erori și complică accesul la sistemele IT ale statului. În plus, nu dispune de nicio analiză de risc privind protecțiea datelor personale, ceea ce e mai mult decât relevant pentru „grija” și „responsabilitatea” față de cetățean.

Ca s-o scurtăm, cei care și-au dat cu inconștiență datele biometrice, măsurându-se singuri la dinți, nici nu beneficiază de serviciile dorite, nici nu știu pe unde vor ajunge datele lor, adică sunt păcăliți în toată regula, și bătuți, și cu banii luați. 

4. Cine ne asigură că acest sistem de înregistrare digitală, prezentat de „autorități” drept o facilitate, nu va deveni în scurtă vreme o constrângere și o obligație pentru toată populația?? Că nu vom fi urmăriți permanent, că nu ni se vor condiționa accesul în magazine sau la anumite cumpărături, în ideea „salvării planetei” (că pe „bunica” am rezolvat-o deja)?

Nu trebuie să tratăm cu superficialitate subiectul, pentru că e foarte simplu să zici, ca la vațin, că „nimeni nu e obligat” să se înregistreze. Dar, în realitate, deja am primit semnale că oamenii nu și-au putut face cont pe ANRE pentru schimbarea furnizorului de energie electrică, dacă nu aveau mai întâi „identitate digitală” prin ROeID!
Iar argumente de genul „oricum mi s-au preluat datele biometrice când ne-am făcut pașaportul”, nu țin!

De ce? Pentru că pașaportul digital reprezintă și el o etapă din procesul final de transformare a noastră, a tuturor, în prizonieri digitali. La fel, cartea de identitate biometrică, la fel, portofelul digital, care așteaptă să fie „implementate” pas cu pas.

Până la înregimentarea finală, când nu va mai exista nicio scăpare.

Ce-i de făcut?

Nu vă înregistrați aiurea, nu vă filmați aiurea, nu vă măsurați singuri la dinți, iar dacă v-ați lăsat duși cu preșul și ați făcu-o deja, solicitați ștergerea contului respectiv.

E limpede ca bună ziua, fără acceptul nostru nu se poate face nimic!

P.S. Câteva link-uri mai jos, pentru documentare suplimentară, cu speranța că avocații și jurnaliștii patrioți vor dezvolta subiectul pe larg:
 
https://www.roeid.ro/cetateni
 
https://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-26650059-identitatea-digitala-aplicatia-mobil-roeid-criticata-utilizatori-fara-analiza-risc-privind-datele-colectate-protectia-datelor-investigheaza-cazul.htm
 
https://www.adr.gov.ro/cloud/
 
https://www.capital.ro/ce-este-identitatea-digitala-si-de-ce-este-importanta-tot-ce-trebuie-sa-stiti.html
 
https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/roeid-aplicatia-care-digitalizeaza-romania-taxe-2270969.html
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (3)
  • Nonamenovax 04.01.2024 15:36
    Da, perfect adevărat....se putea ca "autoritățili" noastre să n-o pupe-n fund pe dna ue...
  • Mihai G. 04.01.2024 19:50
    Redacția, editați vă rog in articol link-urile și ștergeți tot ce scrie după .html deoarece partea cu ?fbclick...... reprezintă trackingul de la Facebook.
  • Brick 04.01.2024 21:02
    E vorba de SDG (Sustainable Development Goals) Obiective de Dezvoltare Sustenabila, nebunia globalist-
    malthusianista cu varf de iceberg reprezentat de ONU si partenerii sai de gen ue si pseudoguvernul Romaniei. Naivi, sa nu spun altfel, sunt cei care au impresia ca exacerbarea digitalizarii reprezinta o facilitate gandita de pseudoguvern pt a le face viata mai buna. Putem sa dormim linistiti, ca boii pe coada, pseudoguvernul ne vegheaza somnul. Dar nu-i bai, o sa ne trezim fericiti in staulul de 15 minute unde totul e minunat, sigur si eficient.
    Desi nu sunt fanul ONU sau al "revolutiei franceze" care a inspirat Declaratia Universala a Drepturilor Omului, nu stiu de ce am gasit ca fiind interesant preambulul declaratiei cu pricina.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități”

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!