Statuia lui Baphomet „binecuvântând” copiii din Templul lui Satan de la Detroit
Sentimentul că lumea de astăzi a luat-o razna devine tot mai apăsător. Dispariția oricărei direcții și a oricăror repere, distrugerea cu furie a tot ce înseamnă trecut, tradiție și identitate, înlocuirea lor cu anarhia și relativismul.
Iată doar câteva dintre trăsăturile vremurile pe care le trăim. Acestea au fost profețite de un mare duhovnic al secolului XX, Serafim Rose.
În cartea sa, Nihilismul. Rădăcina Revoluției în epoca modernă, părintele Rose constată că, în ultimele trei secole ale civilizației omenești, a avut loc un fapt fără precedent în sânul creștinismului: „insurecția împotriva lui Dumnezeu”.
Omul s-a întors tot mai fățiș împotriva Creatorului său. În acest război devastator, în care este gata să distrugă lumea și pe sine însuși, Omul și-a luat ca aliat pe cel mai puternic vrăjmaș al Celui pe care îl consideră vrăjmașul său: Satan însuși.
Explicația părintelui Serafim Rose pentru schimbările care se desfășoară astăzi cu o rapiditate halucinantă sub ochii noștri, este tranșant: asistăm la „satanizarea lumii”.
Redăm mai jos unul dintre capitolele cărții sale, intitulat „Închinarea la nimic”. Intertitlurile și sublinierile îmi aparțin.
*
„Nimicul”, așa cum este înțeles de nihilismul modern, este un concept specific tradiției creștine.
„Neființa” diverselor tradiții orientale este o idee cu totul diferită, pozitivă; aceste tradiții se apropie cel mai mult de ideea de nihil prin conceptul lor nelămurit de „haos” originar.
Dumnezeu le-a vorbit doar în chip acoperit și indirect altor neamuri: numai poporului Său i-a descoperit El plinătatea adevărului despre începutul și sfârșitul lucrurilor.
Într-adevăr, pentru alte popoare, ca și pentru rațiunea lipsită de ajutor, una dintre cele mai greu de înțeles dogme creștine este creatio ex nihilo: faptul că Dumnezeu a creat lumea nu din Sine, nici dintr-o materie deja existentă sau dintr-un haos originar, ci din nimic; în nici o altă învățătură nu este afirmată mai limpede atotputernicia lui Dumnezeu.
Caracterul minunat, care niciodată nu pălește, al creației lui Dumnezeu se întemeiază tocmai pe aceasta, pe faptul că ea a fost chemată la existență dintr-o ne-existență absolută.
Dar - ar putea veni întrebarea - ce legătură are nihilismul cu o astfel de învățătură? Legătura este negarea ei.
„Ce anume, spune Nietzsche într-o afirmație a cărei ultimă propoziție am citat-o deja într-un alt context, înseamnă nihilismul? - Că valorile cele mai înalte își pierd valoarea. Nu există nici un țel. Nu există răspuns pentru întrebarea «de ce?».” (Voința de putere).
Nihilismul, pe scurt, își datorează întreaga existență negării Adevărului creștin; el consideră lumea „absurdă”, dar nu ca urmare a unei „cercetări” la rece a problemei, ci din cauză că nu poate sau nu vrea să creadă sensul ei creștin.
Numai oamenii care au crezut la un moment dat că știu răspunsul la întrebarea „de ce” ar putea fi atât de dezamăgiți de „descoperirea” că, până la urmă, nici nu există un răspuns.
Dacă însă creștinismul ar fi numai o religie sau filosofie oarecare între multe altele, negarea lui nu ar fi o chestiune atât de importantă.
Insurecție împotriva lui Dumnezeu
Joseph de Maistre - care a criticat în mod inteligent Revoluția Franceză, cu toate că ideilor sale pozitiviste nu trebuie să li se acorde atenție - a înțeles tocmai acest lucru, și a făcut-o într-o perioadă în care efectele nihilismului erau cu mult mai puțin evidente decât astăzi.
„Dintotdeauna au existat în lume forme de religie și oameni răi care li s-au împotrivit. Impietatea a fost mereu o crimă, de asemenea... Însă numai în sânul religiei celei adevărate poate exista o impietate adevărată... Impietatea nu a pricinuit niciodată, în trecut, răul pe care l-a născut în zilele noastre, căci vina ei este întotdeauna direct proporțională cu luminarea din jurul ei... Cu toate că au existat mereu oameni lipsiți de pietate, nu a mai existat niciodată, înainte de secolul al XVIII-lea și în inima creștinătății, o insurecție împotriva lui Dumnezeu.”
Nici o altă religie nu a afirmat atât de mult și atât de puternic precum creștinismul, deoarece glasul acestuia este Glasul lui Dumnezeu, iar Adevărul său este absolut; și nici o altă religie nu a avut un potrivnic atât de radical și neînduplecat ca nihilismul, căci nimeni nu se poate împotrivi creștinismului fără să poarte război cu Dumnezeu Însuși.
Ca să lupți chiar cu Dumnezeu, Care te-a creat din nimic, e nevoie, desigur, să fii cumva orb și să ai iluzia că ești puternic; însă nici un nihilist nu este atât de orb, încât să nu presimtă, oricât de nelămurit, consecințele finale ale acțiunilor sale.
Anxietatea omului modern și frenezia satanică
„Anxietatea”, greu de numit în cuvinte, de care suferă atât de mulți oameni în zilele noastre, dă mărturie despre participarea lor pasivă la programul antiteismului; cei care se pot exprima mai bine vorbesc despre un „abis” care pare să se fi deschis în inima omului.
Această „anxietate” și acest „abis” reprezintă tocmai nimicul din care Dumnezeu l-a chemat pe om la ființă și în care omul pare să cadă iarăși atunci când Îl neagă pe Dumnezeu și, prin urmare, își neagă propria creare și propria ființă.
Această teamă de „a cădea din ființare”, ca să spunem așa, este tipul de nihilism cel mai răspândit astăzi. Ea este tema constantă a artei și nota predominantă a filosofiei „absurdiste”.
Dar responsabilul direct pentru catastrofele secolului nostru este un tip de nihilism mai conștient, nihilismul antiteistului fățiș.
În cazul omului care suferă de felul acesta de nihilism, sentimentul căderii în abis nu duce nicidecum la anxietate pasivă și la deznădejde, ci este transformat într-o frenezie satanică, ce îl împinge să lovească în toată creația și, dacă poate, să o facă să se prăbușească împreună cu el în abis.
Cu toate acestea, până la urmă, oamenii de felul lui Proudhon, Bakunin, Lenin, Hitler trebuie să eșueze, oricât de mare ar fi influența și reușita lor temporară; ei trebuie chiar să dea mărturie, împotriva voinței lor, despre Adevărul pe care ar dori să-l distrugă.
Căci încercarea lor de a nihiliza creația și, prin aceasta, de a anula actul creator al lui Dumnezeu prin aducerea lumii la nimicul din care a ieșit nu este decât o parodie inversată a creației lui Dumnezeu; iar ei, asemenea tatălui lor, Diavolul, nu sunt decât niște maimuțe, palide imitații ale lui Dumnezeu, care, prin încercarea lor, „dovedesc” existența Dumnezeului pe Care Îl neagă și, prin eșecul lor, dau mărturie despre puterea și slava Lui.
Nici un om nu trăiește fără un dumnezeu, am spus acest lucru destul de des până acum, deci cine - sau ce - este dumnezeul nihilistului? Acesta este nihil, nimicul însuși - nu nimicul absenței sau al ne-existenței, ci cel al apostaziei și al negării; el este „cadavrul” „Dumnezeului celui mort”, care îl apasă atât de greu pe nihilist.
Nu te poți debarasa peste noapte de Dumnezeul Care până acum a fost atât de real și de prezent pentru creștin; un monarh atât de absolut nu poate avea un succesor imediat.
Golul uriaș lăsat de un Dumnezeu mort
Așa se face că, în acest moment din istoria spirituală a omului - un moment de criză și de tranziție, recunoaștem aceasta -, un Dumnezeu mort, un mare gol se află în centrul credinței omului.
Nihilistul dorește ca lumea, care odinioară se învârtea în jurul lui Dumnezeu, să se învârtă acum în jurul... a nimic.
Este posibil așa ceva? Adică o ordine întemeiată pe nimic? Desigur că nu; este o contradicție în termeni, este o sinucidere.
Dar să nu ne așteptăm la coerență de la gânditorii moderni; de fapt, aceasta este ideea la care au ajuns gândirea modernă și Revoluția ei în vremea noastră.
Chiar dacă ea nu poate fi menținută decât pentru o clipă, chiar dacă s-a ajuns la ea numai pentru a trece repede mai departe, nu se poate nega totuși realitatea ei.
New Age - Desăvârșirea Nimicirii
Există multe semne, pe care le vom cerceta la timpul potrivit, care spun că lumea a început să iasă din „era nihilismului” cam pe la sfârșitul ultimului mare război, și să se miște spre un fel de „eră nouă”; dar, în orice caz, dacă această „nouă eră” va veni, ea nu va veni, ea nu va fi martora înfrângerii nihilismului, ci a desăvârșirii lui.
Revoluția își arată chipul cel mai adevărat în nihilism; fără pocăință - și aceasta nu a existat până acum -, ceea ce vine după el nu poate fi decât o mască ce ascunde același chip.
Fie fățiș, în antiteismul explicit al bolșevismului, fascismului, nazismului, fie pasiv, în cultul indiferenței și al deznădejdii, în „absurdism” sau „existențialism”, omul modern și-a dezvăluit clar hotărârea de a trăi fără Dumnezeu - adică într-un gol, în nimic.
Înainte de secolul nostru, oamenii bine intenționați încă se mai puteau amăgi că „liberalismul” și „umanismul”, „știința” și „progresul”, Revoluția însăși, precum și întreaga cale a gândirii moderne, erau ceva „pozitiv” și chiar, într-un sens nelămurit, Îl aveau pe Dumnezeu de partea lor.
Acum, este foarte limpede că Revoluția și Dumnezeu nu pot avea nimic în comun; într-o filosofie modernă consecventă nu rămâne defel loc pentru Dumnezeu.
Toată gândirea modernă de acum înainte, orice măști ar purta, trebuie să presupună acest lucru, trebuie să fie clădită pe golul lăsat de „moartea lui Dumnezeu”.
Revoluția, de fapt, nu poate fi împlinită până când ultima rămășiță de credință în Dumnezeul cel adevărat nu a fost dezrădăcinată din inimile oamenilor și până când toți nu au învățat să trăiască în acest gol.
Credința dă naștere la coerență. Lumea credinței, care odinioară era normală, este o lume coerentă în cel mai înalt grad, deoarece în ea totul este îndreptat spre Dumnezeu, ca spre începutul și sfârșitul său, și își dobândește sensul prin acea orientare
.
Răzvrătirea nihilistă, distrugând acea lume, a inspirat o alta: „lumea absurdului”.
Haosul de astăzi este avatarul Haosului dinainte de Facerea Lumii
Acest cuvânt, foarte la modă în prezent pentru descrierea stării nefericite a omului contemporan, dacă este înțeles corect, are un sens profund. Căci, dacă acceptăm ideea că nimicul este centrul lumii, atunci aceasta, atât în esența ei, cât și în fiecare detaliu, este lipsită de coerență, nu reușește să se închege, este absurdă.
Nimeni nu a descris această lume mai limpede și mai succint decât Nietzsche, „profetul” ei, și aceasta chiar în pasajul în care i-a proclamat principiul prim, „moartea lui Dumnezeu”.
„Noi L-am omorât (pe Dumnezeu), tu și eu! Noi toți suntem ucigașii Lui! Dar cum am făcut-o? Cum de am putut să bem toată marea? Cine ne-a dat buretele să ștergem întreg orizontul? Ce am făcut când am dezlegat pământul acesta de soarele său? Încotro se mișcă acum? Încotro ne mișcăm și noi? Departe de toți sorii? Nu ne repezim în toate părțile, fără încetare? Înapoi, lateral, înainte, în toate direcțiile? Mai există un sus și un jos? Nu rătăcim ca printr-un nimic infinit? Spațiul cel gol nu suflă asupra noastră? Nu s-a făcut mai frig? Noaptea nu vine încontinuu, tot mai întunecoasă? („Știința voioasă”).
Așa este tot universul nihilist, în care nu există sus sau jos, bine sau rău, adevăr sau minciună, fiindcă nu mai există nici un reper după care să te mai orientezi.
Acolo unde odinioară era Dumnezeu, acum nu este nimic; acolo unde odinioară erau autoritatea, ordinea, siguranța, credința, stau anarhia, învălmășeala și zăpăceala, acțiunea arbitrară și lipsită de principii, îndoiala și deznădejdea.
Acesta este universul descris în culori atât de vii de Max Picard, catolicul elvețian, ca fiind lumea „fugii de Dumnezeu” sau a „discontinuității” și a „lipsei de coerență”.
Nimic, incoerență, antiteism, ură față de adevăr; ceea ce am discutat în aceste pagini constituie ceva mai mult decât o simplă filosofie, mai mult chiar decât o răzvrătire a omului împotriva lui Dumnezeu Căruia nu mai vrea să-I slujească.
O inteligență fină se găsește în spatele acestor fenomene și pe un plan complex, căruia atât filosoful, cât și revoluționarul, doar îi slujesc, dar nu îl controlează: avem de-a face aici cu lucrarea lui Satan.
Într-adevăr, mulți nihiliști nu contrazic nicidecum acest lucru, ci se bucură cu mândrie de el.
„Vino la minte, Satan!”
Bakunin se considera de partea lui „Satan, eternul rebel, primul gânditor liber și cel ce emancipează lumi”.
Nietzsche s-a autoproclamat „Antihrist”.
Poeții, adepții decadentismului și în general avangarda, începând cu epoca romantică, au fost fascinați de satanism și unii dintre ei au încercat să îl transforme într-o religie.
Proudhon chiar îl invoca pe Satan:
„Vino la mine, Lucifer, Satan, oricine ai fi! Diavolul pe care credința părinților mei îl opunea lui Dumnezeu și Bisericii. Voi fi purtătorul tău de cuvânt și nu îți voi cere nimic.”
Ce trebuie să gândească creștinul ortodox despre astfel de cuvinte? Specialiștii în gândirea nihilistă și apologeții ei, în rarele cazuri când consideră că astfel de pasaje sunt demne de a fi comentate, de obicei le socotesc neimportante, exagerări ale imaginației, metafore îndrăznețe folosite pentru a exprima o „răzvrătire” poate copilărească.
Cu siguranță, trebuie să fie recunoscut faptul că este ceva juvenil în felul cum se exprimă cea mai mare parte a „satanismului” modern; cei care îl invocă pe Satan și îl proclamă pe Antihrist cu atâta ușurință nu pot fi decât foarte puțin conștienți de semnificația deplină a cuvintelor lor și puțini dintre ei doresc ca ele să fie luate în serios pe deplin.
Cu toate acestea, bravada lor naivă dezvăluie un adevăr mai adânc. Revoluția nihilistă stă împotriva autorității și a ordinii, împotriva Adevărului, împotriva lui Dumnezeu; iar a face aceste lucruri, este limpede, înseamnă a sta cu Satan.
De vreme ce, de obicei, nihilistul nu crede nici în Dumnezeu, nici în Satan, el poate considera că este un simplu act de istețime ca, în lupta lui împotriva lui Dumnezeu, să apere pe vrăjmașul lui străvechi; dar, cu toate că poate crede că nu face decât să se joace cu cuvintele, de fapt el exprimă adevărul.
De Maistre și mai târziu Donoso Cortes, scriind într-o epocă în care Biserica Romei era mai conștientă decât acum de semnificația Revoluției și încă mai era capabilă să ia o atitudine fermă împotriva ei, numeau Revoluția o manifestare satanică; iar istoricii surâd la astfel de idei.
Poate mai puțini dintre ei zâmbesc astăzi când aceleași cuvinte sunt aplicate - deși rareori cu deplină seriozitate, chiar și acum - național-socialismului sau bolșevismului.
Și este posibil ca unii să înceapă chiar să bănuiască existența unor forțe și cauze care cumva au scăpat atenției privirii lor luminate.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Regimul diabolic 666 pregateste cadrul si metodele de guvernare prin terorism de stat in colonia experimentala Nr. X , fosta Romania. Tocmai in batatura bovinei sibiene , iata ca ilustrul ministru de interne implementeaza primele metode de verificare folosite in lagare si inchisori - Caini care vor detecta alunecosul agent biotehnologic ! Banuiesc ca fiarele vor fi folosite cu celeritate in special pe capsunari , sparanghelisti si stergatori de dosuri occidentale care coboara din cazanele zburatoare low cost …