După cum m-am așteptat, postarea mea „Golgota românilor ortodocși din Ucraina” a trezit numeroase reacții – unele de aprobare, altele de contestare. E un lucru normal la o dezbatere, privind o problemă atât de delicată și dureroasă. Am încercat să păstrez un ton cât mai neutru, fără a-mi ascunde însă empatia față de românii ortodocși din afara țării. De aceea, m-a mirat tonul violent al contestatarilor, care nu s-au referit deloc la subiectul discutat: românii ortodocși sunt supuși sau nu unei prigoane din motive religioase în Ucraina?
Mi s-a reproșat că nu nu cunosc realitatea din Ucraina, că nu sunt un bun creștin ortodox român, că țin partea răscolnicilor, a schismaticilor, a „celor pe vechi”, a celor care au contestat autoritatea Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului etc.
Legat de afirmația că nu cunosc situația românilor din Ucraina pot afirma că nu am avut niciodată pretenția că sunt atotcunoscător. Am prezentat ceea ce am constatat personal sau ce am aflat de la prietenii din Cernăuți, cum ar fi regretatul Academician Bostan (fiica sa Elena, mi-a fost studentă), Arcadie Opait, Ion Popescu etc. În plus, m-am documentat. De exemplu, recomand, spre lectură, contestatarilor „Drama românilor din Regiunea Cernăuți”, Editura Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna, 2019.
Mi s-a adus în mod repetat, drept argument, declarația domnului Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei de la București.
De la început fac o precizare: nu urmăresc activitatea domnului Bănescu, nu sunt „prieten” cu el pe Facebook, iar în majoritatea situațiilor (de exemplu, măsuri anti-pandemice, vaccinare anti-COVID, avort etc.) am avut poziții diferite. Nu am intrat în polemică cu Domnia sa din respect pentru funcția pe care o deține.
Recunosc, este inteligent, instruit, teolog, mânuitor cu iscusință a sofismelor, dar ideile Domniei sale – progresiste și de „reformator” al ortodoxiei române nu sunt compatibile cu ideile mele conservatoare. Dar acum, presat de oponenți, m-am uitat (cu întârziere) la postarea privind situația ortodocșilor români din Ucraina.
La o primă lectură, m-a impresionat neplăcut răceala afectivă, indiferența, lipsa oricărui sentiment de compasiune față de soarta unor frați creștini. Tot ca o primă impresie, atitudinea pare a fi a luiPontius Pilatus cel ce l-a judecat pe Iisus și care deși „n-a găsit nici o vină în Omul Acesta” (Luca 23:4-11) și „știa că din răutate L-au dat (arhiereii și bătrânii poporului iudeu) în mâna lui” (Matei 27:17-18) dupa ce s-a spălat pe mâini înaintea mulțimii zicînd: „Nevinovat sunt de sângele Acestui Drept. Voi veți vedea.” (Matei 27:24) l-a osândit la moarte pe Iisus.
Recitindtextul am constatat că, de fapt, într-o manieră subtilă, se induce subliminal ideea că vina aparține mai ales ortodocșilor români și că reacția autorităților are o justificare.
Voi comenta câteva afirmații:
1. „Preoții comunităților de etnie română din Ucraina nu aparțin de Patriarhia Română / BOR, ci în mod majoritar de Biserica Ortodoxă Ucraineană rămasă în comuniune cu BO Rusă”.
Ce rost are această precizare?
Este vorba de persecuții religioase, de intervenția statului împotriva unei biserici, care funcționează legal, nu de apartenență la Patriarhia Română. Este vorba de preoții ortodocși omorâți, schilodiți în bisericile ortodoxe din Ucraina, de biserici și mănăstiri luate cu asalt, incendiate, de măicuțele și călugării călcați în picioare. După raționamentul domnului Bănescu nu trebuie să reacționăm la persecuțiile celor care nu fac parte din BOR. De exemplu, când ISIS ardea biserici și martiriza preoții și credincioșii creștini (ortodocși și catolici) trebuia să acceptăm? Când fundamentaliștii islamici detonau bombe în sinagogi trebuia să aprobăm? Trebuia să aplaudăm distrugerea locașelor de cult ale altor religii?
Nu, sunt convins că nu acesta a fost mesajul domnului Bănescu. În realitate prin această introducere se induce ideea că în condițiile agresiunii Rusiei, prigoana preoților ortodocși români (care ar putea fi toți oamanii lui Putin) trebuie înțeleasă și de ce nu, acceptată.
2. „Există și o structură ecleziastică ortodoxă (în afară de Biserica Ortodoxă Ucraineană rămasă în comuniune cu BO Rusă n.n.), care și-a declarat independența în relație cu Patriarhia Moscovei și care se manifestă ca autocefală. Patriarhia Moscovei nu a recunoscut ieșirea de sub jurisdicția ei a Bisericii din Ucraina, deci persistă încă la nivel local o ambiguitate, care se va limpezi odată cu sfârșitul războiului.”
De ce a fost necesară această precizare? Să se lase impresia că doar Patriarhia Moscovei nu a recunoscut această „structură ecleziastică ortodoxă”. În realitate, autocefalia a fost recunoscută de Patriarhia Constantinopolului, de Bisericile Ortodoxe din Cipru și Grecia și nerecunoscută de Bisericile Ortodoxe din Bulgaria, Serbia, Polonia. De aceea, chiar dacă se manifestă autocefal, se subordonează canonic Constantinopolului. Și ceea ce se omite să se spună e că în Biserica Ucraineană slujbele se țin exclusiv în limba ucraineană.
Cu toate presiunile guvernamentale, Biserica Ortodoxă Ucraineană rămasă în comuniune cu BO Rusă este majoritară. Potrivit datelor guvernamentale ucrainene, Biserica Ortodoxă Ucraineană avea 7.188 parohii și 4.572 preoți, în timp ce Biserica legată canonic de Moscova avea 12.406 parohii și 10.510 preoți.
Sinodul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a discutat în ședința din 21 februarie 2019 situația creată în rândul ortodocșilor din Ucraina. BOR nu a luat o decizie privind recunoașterea BOU, și a cerut o serie de garanții pentru a dialoga cu aceasta.
„Este necesară obținerea de garanții scrise din partea autorităților bisericești și ale statului ucrainean că identitatea etnică și lingvistică a românilor va fi respectată, precum și că acești ortodocși români vor avea posibilitatea de a se organiza într-un Vicariat Ortodox Român și a cultiva legături spirituale cu Patriarhia Română, spre a fi sprijiniți prin trimiterea de cărți de cult și de teologie în limba lor maternă, adică limba română”, se arată în rezoluția Sinodului BOR.
Menționarea existenței „structurii ecleziastice ortodoxe” (nerecunoscută încă de BOR) de către domnul Bănescu este de a arăta că există o cale simplă de a scăpa de persecuții: trecerea la aceste structuri pe care statul ucrainean le susține. În această cheie trebuie citit și îndemnul „românii de acolo (Ucraina n.n.), inclusiv preoții, au datoria de conștiință să se adecveze în mod înțelept creștin, onest și realist.”
Aparent corect, dar mai trebuia spus că preoții și credincioșii trebuie să aleagă liberi, fără niciun fel de presiune inclusiv din partea statului. Biserica Ortodoxă Română are o experiență tristă legată de intervenția brutală a statului în desființarea și „integrarea” forțată a Bisericii Greco-Catolice, expierență care a lăsat răni, care nu s-au vindecat nici în prezent.
Ader întru totul la mesajul final al postării „Rațiunea supremă a acestei adecvări o constituie adevărul obiectiv probat de crunta realitate imediată, neideologizată, nemanipulată de propaganda celor ce încearcă să justifice, inclusiv religios, războiul și crimele în masă. Această rațiune este cea autentic creștină, nu cea care contrazice Evanghelia lui Hristos în litera și în spiritul ei.”. Problema este dacă Domnul Vasile Bănescutraiește ceea ce afirmă (mai ales partea cu propaganda și ideologia).
În fine, celor care m-au făcut „eretic”; „vândut jidanilor”; „Iuda” le răspund cu un text al ÎPS Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Crișanei și Maramureșului, căruia am avut onoarea de a-i înmâna diploma și roba de Doctor Honoris Causa al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. Unii poate se recunosc.
„Portretul lui Iuda
Iuda se plimba nestingherit prin societate, prin istoria omenirii, dar și prin creștinătate. Isprava lui cea mai mare este aceea ca, dintr’o singură Biserică, a făcut mai multe. Din mai multe a făcut o puzderie. Și continuă s’o facă, prin ceea ce îi este propriu: lăcomie, invidie, orgoliu. Se adaptează ușor, și-a rafinat metodele. Lucrează la lumina nopții și comunică prin unde hertiene. E un iscusit importator de religie, oferind-o concurențial pe piața bunurilor de consum. Altfel, e un ecumenist convins. Când nu lucreaza pe furiș, te invită la dialog frățesc. Dacă-l refuzi sau daca te aperi, te pomenești intolerant, conservator, fundamentalist, retrograd.
Cunoaște bine Biblia, are studii universitare, vorbește câteva limbi străine. El știe că Iscarioteanul era unul din cei doisprezece care au ascultat și memorat învățătura lui Iisus. Dacă ar fi avut curăție și talent, putea să scrie o Evanghelie tot atât de bogată ca a lui Matei.
A scris-o postum, în cheia sărutării perverse. Iuda e un excelent teolog, așa cum este și patronul său din Qarantania, care Îi oferea lui Iisus citate din Scriptura.
Iuda e tot atât de zelos printre ai săi, de vreme ce instinctul dezbinării îl mobilizeaza peste tot, oriunde s-ar afla. Partenerul trebuie mai intâi sedus, dominat și numai după aceea nimicit. Iuda își abordează semenul cu grația cobrei care, întâlnind o viperă în junglă, o invită la un dans aerian, fascinant, amețitor, pe durata căruia își calculează cu precizie secunda mușcăturii mortale. Iuda e un maestru al crimei perfecte”.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.