Căderea unui imperiu ateu, cum a fost cel sovieto-kominternist, a fost dorită dar neprevăzută. Toate semnele sunt că puterile lumii acesteia n-au anticipat o atât de radicală întorsătură a lucrurilor, dar mai ales n-au prevăzut că la București seria „revoluțiilor de catifea” (gândite de marile servicii) se va preschimba într-o mare insurecție religioasă.

În acest punct am identificat noi încă din 1990 sensul de mare surpriză al fenomenului Pieții Universității, datorat Ligii Studenților bucureșteni, consituită prin inițiativa tinerilor din jurul lui Marian Munteanu.

În toate discuțiile pe care le-am avut atunci cu profesori și studenți occidentali de pe ambele versante ale Atlanticului am constata nedumerirea lor, surpriza lor în legătură cu întorsătura de 180 grade a atitudinii celui ce devenise liderul Ligii și al manifestărilor din Piața Universității, în care presa occidentală văzuse un exponent al triumfului rapid al doctrinei Fukuyama a „sfârșitului istoriei” și a instaurării unei ere liberal democratice fără națiuni și fără biserici. Faptul că la București „tinerii lui Marian Munteanu” începuseră brusc a-și face cruce, a merge la biserici, că au pus la balconul Universității dinspre Piața demonstrațiilor icoana Maicii Domnului cu Pruncul Sfânt și portretul lui Eminescu, pe toată durata „Pieței Universității”, a fost ca un șoc electric pentru mințile „triumfaliștilor” coborâtori din doctrina lui Fukuyama. Și deși respingeau din toată ființa lor lucrul acesta, deși au făcut tot ce le-a stat în putere să creeze grupări și reviste ale curentului internaționalist antinațional și necreștin, iar uneori chiar anticreștin, totuși mareea religioasă care-i înălțase pe tinerii Pieței pe un promontoriu național și religios n-a mai putut fi oprită de nimic! Le-a rămas „internaționaliștilor” acestora să mai strângă rămășițe ale acelei împotriviri în momentul al doilea, cel al „refluxului religios”, care a venit și el spre a reda insului obișnuit cadrul religiozității liniștite, diferit, evident, de acela al religiozității de insurecție, prin care se propagase „evenimentul mistic”, „lucrarea cea neprevăzută” și imposibil de oprit.

Atunci, în 89-90, la București, s-a întors axa lumii spre centrul ei firesc de gravitație care este Însuși Iisus Hristos. Meritul acelor tineri și al Pieței Universității este unul major și trebuie memorat ca atare.

S-ar putea spune că acea generație frumoasă și triumful ei de o clipă au fost doar un vis frumos care s-a risipit în tăria zilei cu proza ei nemiloasă. Dar cine nu știe că cea mai conturată realitate este mai întâi un vis frumos?

Aici, la umbra Carpaților, oamenii n-au încetat niciodată să creadă în puterea visării. Și atunci „când oamenii consideră o situație ca reală ea devine reală prin consecințele ei” (W. Thomas).

Ilie Bădescu

Membru corespondent al Academiei Române

Director al Institutului de Sociologie al Academiei Române „Dimitrie Gusti”

Membru al Consiliului Științific al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Româna (INST)

Extras din Catalogul Expoziției itinerante realizate de fotografii Nic Hanu, Pascal Ilie Virgil și Victor Roncea despre Fenomenul Piața Universității - GALERIE FOTO ÎN BAZĂ