Întrebarea din titlu e retorică. De când e lumea lume, invidia a ieșit în evidență prin atacuri contra personalităților dăruite de Pronie cu geniu, poliedricitate. Nu face excepție uriașul ultim decendent, al nouălea, al preotului ordodox Isidor Blaga și al asprei sale soții Ana Moga, de viță aromână, Lucian (9 mai 1895 - 6 mai 1961.

Studentă, am citit cu aviditate cartea postumă de memorii și vii reflecții

Hronicul și cântecul vârstelor, deși paginile fuseseră scrise îndată după război, în anii 1945-1946. Volum reeditat, mereu, cu succes răspătitor. Fiindcă mă fermecaseră deja poeziile sale publicate în masivul volum îngrijit de George Ivașcu, în 1967, efectul a fost copleșitor.

Așadar, poezie modernă, punând în contrast lumina orbitoare a soarelui de vară cu trainice ecouri apolinice și iremediabil romantica noapte potopită de stele, de umbre izvoditoare de mister.

În timp ce, Hronicul este, începând de la titlu, un mișcător teritoriu  literar al moștenirii din neam, o fascinantă odă în proză închinată tradiției, ființialității poporului român.

Din copărie, tinerețe și neclintit rămas la maturitatea deplină, Lucian Blaga era bucuros și recunoscător Proniei pentru că îi hărăzise a veni pe lume în îndumnezeitul loc definit ca ,,Sat al meu ce porți în nume/ sunetele lacrimei... ′′.  

Nu într-o zi oarecare, va scrie convins și convingător autorul hronicului, deoarece din vechime se spune că a te naște într-o zi cu rezonanță istorică înseamnă că vei deveni un om de seamă. Ziua era importantă, subliniază scriitorul, fiindcă în 9 mai 1877, în zi de sâmbătă, în uralele celor prezenți, primul ministru Mihail Kogălniceanu citise Declarația de Independență față de Imperiul Otoman. Document pe care eroicul domnitor, ulterior devenit rege Carol I, îl va semna cu satisfacție, a doua zi, în sacrosanctă zi de duminică. Știm că urmarea a fost una epopeică, curcanii, călărașii, tunarii români făcând risipă de cutezanță, mare dârzenie. Colonelul-domnitor Carol va decide ca din oțelul unui tun capturat de armata noastră la  Plevna, pe câmpul de luptă, să fie făurită coroana regală pe care o va purta pe frunte, cu începere din anul 1881.  Aburul de lacrimi, fiorul emoției nu se pot șterge. Pentru că suntem daci și latini. Adică eroi și artiști.

Știut este că adolescența înseamnă etapa existențială cea mai greu de purtat. Duritatea și strălucirea diamantului sporesc efectul tăios, semeția copilului ce nu mai vrea să fie copil.

Exact adolescent fiind, licean la Brașov, Lucian Blaga își va vedea împlinit un vis recurent, întâlnirea cu rădăcinile latinității, într-o excursie de studii imposibil de uitat. Emoțiile trăite, atunci, vor da roade peste decenii. Ofer cititorilor un giuvaier scris de genialul poet după regulile stricte ale prozodiei clasice, publicat, în 1933, în volumul La cumpăna apelor:

Seară mediteraneană       traducerea mea:             Sera medierranea

Faruri ghicite                                                                  Fari nascosti                                                                                                 

pe mare dau semn.                                                       sul mare dan segno.

Viespii se-nchid în                                                          Vespi si chiudon

cristale de lemn.                                                            in cristalli di legno.

Se strînge în țărnă                                                          Si stringe in terra

de nu știu ce chin,                                                           non so che croce,

ca o mână crispată                                                         da mano contrita

amarnicul spin.                                                               spina feroce.

Adie sud cald                                                                    Soffia sud caldo

prin urnele sparte,                                                            in urne spezzate

prin sângele meu,                                                              per il mio sangue

prin fluier departe.                                                            e tibie alate.

Din Hades cântând                                                            Dall′Ade in canto

privighetorile vin,                                                               vengon luscinie

s-așează pe masă                                                               sul tavolo trovan

între pâne și vin.                                                                   pan, stille di vigne.

Este una din reușitele proprii de traducător dedicat culturii române de maximă altitudine mondială. Cartea cu cele 35 de nestemate ieșite de sub condeiul poetului veșniciei românești a plecat pe șase continente, în 1995, în anul centenarului nașterii geniului din Lancrăm.

Toți cei peste 160 de participanți la Congresul Societății Dante Alighieri, de la Trieste, au dus acasă, departe, în lume, versurile lui Lucian Blaga.

Trei zile mai târziu, alte câteva zeci de exemplare au însemnat bucurie  pentru participanții la un eveniment mișcător găzduit, la Roma, de Accademia di Romania.

Somn lin și neuitare antecesorilor noștri neasemuiți!

Viorica BĂLTEANU