Nu vreau prin aceste fraze – vorba lui Mihai Eminescu! – a mă lustrui; nici, aflîndu-mă-n treabă, să înnegresc degeaba o pagină virtuală reținînd preț de cîteva minute atenția eventualilor cititori. Intenția mea e doar să atrag atenția contemporanilor – mai ales la cei tineri mă refer, în virtutea profesiei mele de slujitor de la catedră al literaturii și al limbii române – că am avut și mai avem posibilitatea de a ne oglindi și a ne îndrepta viețile după exemplele pe care ni le-a oferit pînă acum Dumnezeu din marea-I milă prin nenumărații Sfinți mărturisitori din temnițele comuniste, inclusiv prin  Marcel Petrișor (înduioșător adie-n mintea mea mai ales acum acest nume diminutival – alint cum mai rar se află-n onomastica românească!).

Am avut pînă acum la dispoziție omul[1] și opera[2]; de-acum ne mai rămîne doar opera. Să profităm dar, cît mai avem vreme de îndreptare și de pocăință.

Doamne, Iisus Hristoase, Care ai pătimit de bună voie pe Cruce, Te rog primește și pe robul Tău Marcel Mărturisitorul și-l așază, de va fi voia Ta, în ceata Sfinților Români!

București, 14 brumărel 2021                                                                                                   Mihai Floarea

 

[1] De neuitat rămîn pentru mine, de pildă, întîlnirile anuale cu fostul deținut politic prilejuite de extraordinara profesoară Marilena Istrati, organizatoarea simpozioanelor naționale intitulate grăitor „Credință, adevăr, creație în închisorile comuniste" la Liceul „Dimitri Gusti" din București. De fiecare dată mă emoționa conduita lui ireproșabilă în fața elevilor, situată între cea profesorală și cea actoricească, povestind iarăși și iarăși – de dragul noilor generații pe care dascălii n-au dreptul să-i priveze de cunoașterea integrală a adevărului istoric – orori carcerale dar și momente de îngerească inspirație. Privindu-i, simțeam freamătul celor mai sensibili dintre tineri (definibil, poate, doar prin acea căutare exprimată într-un psalm de cumpănă arghezian „Este!") dinaintea acestui mărturisitor cînd își amintea episodul despre care relatează, undeva, și părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa: „Noi am fost grupați [în celula din Jilava] prin personalitatea lui Costache Oprișan, care era un adevărat sfînt [...] Iar în momentul cînd Costache Oprișan a murit, parcă s-a frînt ceva în noi și cîteva luni am fost dezorientați. Eram eu, Marcel Petrișor și Iosif Iosif. Am simțit că sîntem ca și cum ne-ar fi părăsit un tată, așa cum simt copiii mici. Dar ne dăduse destul Costache Oprișan ca să ne putem noi restaura în spirit după aceea. Și am supraviețuit datorită faptului că am fost uniți [...]" (din vol. Mărturisitorii din închisorile comuniste. Minuni. Mărturii. Repere, avînd drept moto Or să se bată cu noi și morți; iar noi o să fim alături de voi, ca să ne apărați. Și morți vom izbîndi! / Părintele Gheorghe Calciu, Ediție îngrijită de Ciprian Voicilă, București, Editura Areopag, 2012, p. 125).  

[2] Îmi permit aici o selecție: Serile-n sat la Ocișor (povestiri – București, Editura Albatros,1968); Măreasa (idem, 1975), Crișan (idem, 1977), Călătorie spre Soare-Răsare (București, Editura Cartea Românească, 1976); Curente estetice contemporane, vol. I-IV (eseuri – București, Editura Univers, 1972), Temeri (roman – București, Editura Eminescu, 1985, reeditat în 2016), Căruța cu scânduri (roman – idem, 1990; Fortul 13. Convorbiri din detenție (București, Editura Meridiane, 1991), Secretul Fortului 13. Reeducări și execuții (Iași, Editura Timpul, 1995), Trecute vieți de domni, de robi și de tovarăși(București, Editura Vremea, 2009); Cumplite încercări, Doamne! Anii de mucenicie ai temnițelor comuniste (București, Editura Christiana, 2011, reeditată în 2017), Pățanii vrute și nevrute (București, Editura Christiana, 2015), Cumplite încercări, Doamne! Din Casimca Jilavei în Zarca Aiudului (Pitești, Editura Manuscris, 2017) etc.