Desen de George-Sorin Nicolae pentru ActiveNews
Ca profesor, m-a afectat dureros greva prelungită a oamenilor Școlii din acest sfîrșit de ciclu școlar. Vreau să glosez pe tema aceasta deoarece m-a întrebat deunăzi o profesoară ce cred despre situația creată în țară și i-am dat un răspuns la care n-am primit nicio replică – probabil pentru că nu se aștepta la o asemenea opinie contrazicînd așa-numitul „bun simț comun", conform căruia zicem: „fac/zic și eu ce face/zice toată lumea". Fiindcă însă zilele acestea se cuvine să-l comemorăm pe Mihai Eminescu, am ales drept moto un hemistih al său cu gîndul la sindicaliștii din învățămînt și-mi voi afirma punctul de vedere în finalul articolului de față.
Despre educație Mihai Eminescu are cîteva texte importante în manuscrisele 2258, 2267, 2270 pe care le-am recitit cu dinadinsul, așa cum au fost ele preluate și redactate în volumul Fragmentarium. Ediție după manuscrise, cu variante, note, addenda și indici de Magdalena D. Vatamaniuc (București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1981). Le voi prezenta și le voi comenta pe rînd:
1. Fiecăruia-i dată de natură măsura de minte pe care a fost s-o aibă. Educația poate să dezvolte puterile minții existente, nu poate însă pune ceea ce nu-i.
Este o maximă falsă de-a pedepsi or[i]ce crimă la-ntîia dată cu ceva mai puțină asprime. Pedepsiți-o aspru pentru ca reprezentarea pedepsei să fie mai puternică decît cea a plăcerei produse prin comiterea crimei. Vicii cari au devenit obicei nu sînt de stîrpit. Pedepse tîrzie sînt ca doftorii tîrzie (p. 236).
E paremiologic și indiscutabil că nu-i poți cere omului ce n-are, că nu-i posiblil să faci din țînțar armăsar ori, cum se vehicula neacademic pe vremuri, să faci din rahat bici și să-l faci să pocnească, dar e de meditat de ce-au fost asociate educația și pedeapsa în aceste însemnări eminesciene. Înțeleg că sensul judecății ar putea fi limpzit așa: cu cît se vor eradica prompt și cît mai timpuriu relele apucături ale cuiva, cu atît caracterul aceluia va fi forjat cumsecade. În cazul elevilor, dacă li se va trece cu vederea efectuarea temelor prin așa-numitul copy-paste (e o formă de a ne fura singuri căciula!) ori la teze și la alte tipuri de examinări nu se va pedepsi copiatul drastic, metoda necinstită se va înrădăcina și chiar se va generaliza contagios devenind normă. La nivel macrosocial, prin proastele guvernări succesive înadins încropite astfel, au devenit cronice întîrzierile produse în domeniul educației și au dus la grave derapaje și răsturnări valorice. În plus, oameni nedotați intelectual și needucați temeinic, folosiți grație doar relațiilor de cumetrie ori afinităților politice în diferite funcții de interes public au dus țara la nivelul deloc de admirat unde se află în prezent. De pildă, numai dacă rememorăm cazurile de plagiat de după 1990 la nivel înalt ne cuprinde deznădejdea! Cum să apere legea ori să facă dreptate un licențiat în drept plagiator? Cum să opereze corect, fără amputarea vreunui membru sănătos ori scoaterea unui dinte necariat un medic ce-a obținut diploma copiind la examene? Ce educație poate face elevilor o profesoară care gîndește și declară că nu Mircea Vulcănescu o să-i plătească ei ratele? Ce fel de viziune și ce măsuri benefice se pot aștepta de la un politician care și-a umflat mincinos CV-ul și a făcut în campanie promisiuni revoluționare preluate din programele unor ONG-uri de doi bani? În stadiul actual prin care s-a dorit să ajungem din urmă „lumea civilizată occidentală" (aflată, după opinia mea, în prăbușire liberă!), judecînd după noile reglementări, caracterul nu se mai poate forma în „cei șapte ani de-acasă", căci de la trei ani copilul trebuie musai instituționalizat, supus îndoctrinării „de gen" și obișnuit să-și reclame telefonic părinții dacă nu-i fac voile ori îl pedepsesc cumva pentru vreo boacănă. Nu pot să ignor și să nu deplîng numeroasele cazuri în care acasă pe copil nu-l mai așteaptă „mami", „tati" ori/și „buni", căci fie și-au luat lumea-n cap pentru salarii mai mari, fie sînt înhămați la cîte două-trei „joburi" ca să poată trăi decent și nu mai au timp pentru „ăla mic", pe care-l „educă" prin „ia mai lasă-mă-n pace!" sau/și „nu mă mai bate la cap!" lăsîn-du-l „să butoneze" telefonul, tableta sau televizorul după cum l-o împinge ăl cu coarne...
2. [...] Cauzalitatea este mișcare și fiindcă ea este la urma urmelor forma de căpetenie a chiar cugetării, fiindcă ratio sufficiens, cuvîntul îndeajuns pentru a esplica o serie de fenomene este totdeauna termenul din urmă al cauzalității, fiind totodată și cel întîi, adică e x, de aceea regula de a preda intuitiv însemnează a preda genetic, a le face să se nască una din alta și naștere, creștere, scădere în proporții gradate, fiind și firesc și lesne de constatat de către simțuri, de aceea dezvoltarea obiectelor pe cari le predăm elevilor trebuie să fie genetică (p. 236).
A face la clasă abstracție de realitatea dinamică în care cauzele generează continuu efecte observabile prin văz, auz, pipăit, gust, miros este a-i subestima pe elevi. A preda genetic, așa cum considera revizorul școlar Mihai Eminescu (1874-1876) înseamnă astăzi a ține seama de experiența de viață a fiecărui copil deja obișnuit cu telefoane smartphone și cu navigarea pe internet. E ușor a-l pune în situația de observare și măsurare a fenomenelor fizice, sociale, economice, artistice din lumea în schimbare accelerată, dar mult mai greu e a-i stimula judecata (evident, la nivelul puterii lui de înțelegere). Nu prin memorare și reproducere mecanică, papagalicească se progresază pedagogic – la literatură, de pildă, metoda comentariilor de-a gata e de-a dreptul ucigătoare, uniformizatoare –; dacă nu li se stimulează elevilor deprinderea lecturii, urmată de consemnarea impresiilor proprii pe marginea celor citite și discutarea opiniilor fără inhibiții, adică fără teama că vor greși, că se vor face de rîs, atunci vor rămîne în stadii incipiente, rudimentare puterea lor de judecată, filtrarea valorilor etice, raportarea la Biserică, la credința strămoșească, la istoria neamului și la multitudinea situațiilor din viață – inclusiv la naștere, evoluție, involuție și moarte.
3. Lipsa de naivitate în copii, cari în genere [devin] prematuri prin lucrurile ce le-au văzut în casele părințești și cari nu se potrivesc cu vrîsta lor în clasele mai avute; în clasele mai de jos sărăcia părinților, hrana și îmbrăcămintea re[le], iarna lipsa de căldură, care trezește înainte de vreme în copil instinctul conservării și-i dă acel ochi bătrînesc și serios pe care îl au animalele, espuse a se hrăni singure înainte de vreme.
Este o vorbă, „nevoia învață minte pe om" – adevărat! Dar pe cîtă vreme creerul, organul minții, nu este pe deplin crescut, această creștere o împiedică prin întrebuințarea prea timpurie a lui, precum un cal se închircește cînd îl înhămăm prea de timpuriu, pe cînd îi mînz. Însă nevoia părinților înhamă prea devreme [...] puterea fizică [...] și cea intelectuală a copilului, încît iese din el o închircitură, un cretin, [o] ființă bătrînă înainte de vreme, căruia apoi în mod reactiv îi este în urmă lene și a munci și a gîndi.
Din cauza aceasta poporul românesc din Principate e fără niciun fel de putere de reacțiune. Necontravenite și neîmprotivite cariere – toți nebunii, cu care a umplut Dumnezeu lumea, [fac] legi și instituții pe spatele lui, pe care el le primește cu aceeași nepăsare cu care ar primi și o măsură binefăcătoare. „On s᾽[appuit,] Sire, sur ce que résiste"1 a zis Talleyrand într-o zi lui Napoleon; și numai asupra unui popor ce rezistă la introducerea așa-numitelor îmbunătățiri, e un popor vrednic, pe care te poți rezema. Românul nu rezistă, dar nici nu le bagă-n seamă. Orice canalie, care a deprins trei buchi franțuzește la Paris, aspiră de a se face aici în țară cel puțin ministru (p. 234).
Atentatul la naivitatea și la puritatea copiilor este astăzi unul dintre motivele juste de protest ale educatorilor și ale părinților creștini conștienți față de programele școlare vizînd așa-zisa educație sexuală sau „de gen", sprijinită în special de organizațiile lgbtq. Rezistența la legislația și influențele occidentale inclusiv terminologice – veritabile forme fără fond – o proclamă, din păcate, doar o mînă de intelectuali de regulă marginalizați care promovează tradițiile și nu se lasă amăgiți de logoreea experților străini (apărători, de fapt, ai intereselor adeseori oneroase ale unor firme și companii multinaționale). Cum observa un fost ministru și analist, Ilie Șerbănescu, românii au ajuns astăzi să plătească pînă și utilitățile curente – apă, electricitate, telefonie etc. – unor companii străine care externalizează profituri uriașe grație sistemului de taxe relaxat din România și beneficiind în plus de plătirea forței de muncă autohtone cu salarii de patru-cinci ori mai mici decît cele ale salariaților francezi, italieni, germani, spanioli etc. din aceleași domenii de activitate. Pe lipsa cronică de educație nepăsarea maselor la care se referea Mihai Eminescu operează într-adevăr devastator și în vremea noastră; pe ea s-au bazat și se bazează „aleșii poporului" legiferînd cum li se dictează de la Bruxelles. Experimentul covid 19 a arătat că deja 45-47% dintre români sînt suficient de bine spălați pe creier ca să accepte orice măsuri decid „autoritățile" pentru „binele public" – „autorități" bine selectate dintre plagiatori, dintre foști, actuali și viitori informatori, dintre sfertodocți obedienți și mai ales dintre inși cu dosare penale în așteptare (acesta e, recunosc, un progres, căci pe vremea lui Mihai Eminescu funcționau scrisorile compromițătoare menite șantajului, metodă pusă cu talent sub lupă de amicul I. L. Caragiale). Rețeta plandemoniei aplicată global fusese simulată prin exercițiul Eveniment 201 care avusese loc pe 18 octombrie 2019, nu cu mult înainte ca boala „COVID-19" să fie declarată „pandemie". Cum ne previne o publicație: Organizația Mondială a Sănătății a cerut „simularea” unei alte pandemii globale, astfel încât să se asigure că mecanismele de control totalitar, integrate în acordul său privind pandemiile, sunt eficiente împotriva clasei sclavilor.2 Să rămînă, oare, nepăsătoare mulțimile aflînd asemenea „coincidențe"? Am, totuși, speranțe că Dumnezeu va trezi din adormire oamenii.
După aceste considerații cu ton pamfletar, trec acum la expunerea rezumativă a opiniei mele despre recenta grevă a cadrelor didactice.
Este clar pentru mine că salarizarea în domeniu a fost pîrghia politică dictată României prin acordurile secrete semnate după 1990. S-a mizat pe migrarea forței de muncă înalt calificată din domeniul educației fie peste granițe, fie în alte domenii de activitate mai bine plătite pentru ca masele să aibă parte de o școlarizare adecvată scopurilor „noii ere" sau „resetării". Ceea ce părea pe la debutul noului mileniu ficțiune a devenit realitate. Iată un citat edificator preluat din aceeași sursă: „OMS este un colos al tiraniei și dictaturii științifice, alias Tehnocrația. «Pandemia» COVID-19 a avut rolul de a provoca «Marea Panică a anului 2020», pregătind terenul pentru injectările în masă cu material genetic, ceea ce a fost în concordanță cu așa-numita A Patra Revoluție Industrială, condusă de Klaus Schwab. «Aceasta vă va schimba». Transumanismul a sosit și va fi de acum permanent pe scenă.” (Patrick Wood 3).
Deși îndreptățită economic din perspectiva salariaților, greva a venit mult prea tîrziu; parafrazînd o expresie celebră, zarurile fuseseră deja aruncate. Din același experiment global evocat rezultă că nu numai șantajul și alte metode fără legătură cu sănătatea individuală ori publică au împins oamenii la acceptarea protocoalelor dictate de inși precum R. Arafat; lipsa unei educații solide și-a spus cuvîntul, așa încît mai vechiul avertisment scandat de unii la mineriade „ați prostit poporul cu televizorul" să fie o cinică realitate. Sindicatele fac politica dictată de guvern, iar așa-zisele negocieri au fost special prelungite să se mai piardă zile, săptămîni prețioase pentru copiii țării care au avut mereu și au nevoie de o educație serioasă, nu de vacanțe prelungite și de distracții pe măsura satisfacerii instinctelor primare. În general, în profesiile de bază ale unei societăți – le am în vedere pe cele pe care Mihai Eminescu le definea ca fundamentale, care asigură funcționarea ireproșabilă a statului: „dascălul, doftorul și popa" – nu pot fi concepute stagnări, căci sînt cauzatoare de haos și de incalculabile pagube. Or cine altul decît potrivnicul este adeptul dezordinii, al certurilor, al pierderilor, al pagubelor? Doar diavolul are de cîștigat, iar cei ce intră în jocul lui se numesc părtașii, tovarășii lui. E ilogic să se obțină ceva pozitiv printr-o acumulare de minusuri – ore, zile, săptămîni de lipsă de la școală în cazul grevei din învățămînt; răul n-o să genereze niciodată binele, căci prin definiție răul este absența binelui, după cum frigul este definit prin lipsa căldurii iar întunericul prin absența luminii. Unde e lăsat să stăpînească răul Dumnezeu lipsește, Se retrage, cum explica o jurnalistă creștină care fusese provocată să răspundă unui ateu de ce, dacă Dumnezeu este bun, rabdă atîtea răutăți, omoruri, boli și războaie. N-am făcut grevă pe timpul activității mele la catedră nu atît din spirit de jertfă – știut fiind că, în definitiv, profesoratul implică zilnic jerfelnicie – ci cu gîndul la elevii care aveau de pregătit examene, cărora nicicînd nu le-a prisosit un sfat, un cuvînt bun.
Revenind la comemoratul nostru Mihai Eminescu din aceste zile, încercînd să mă raportez la el mărturisesc că nu mi-l pot imagina în grevă nici în calitate de revizor școlar, nici în calitate de ziarist la „Curierul de Iași" ori la „Timpul", cu atît mai puțin în calitatea sa de poet și prozator de geniu, căruia nu doar neamul românesc ar trebui să-i fie de-a pururi recunoscător.
1. Ne bazăm, sire, pe cei ce rezistă.
3. http://www.technocracy.news/who-is-planing-another-pandemic-simulation/
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.