Mărturisesc că m-a îndurerat dar nu m-a surprins vestea ajunsă telefonic la circa trei sferturi de oră de la plecarea la Dumnezeu, miercuri 4 gerar 2023, a vrednicului ucenic al părintelui Constantin Galeriu, preotul Florin Emanuel Ganciu, slujitor al Bisericii Adormirea Maicii Domnului, Sfîntul Vasile cel Mare și Sfinții doctori fără de arginți Pantelimon și Talaleu din incinta fostului azil de bătrîni situat pe aleea Reșița, din sectorul 4 al capitalei. Ca mulți dintre enoriașii așezămîntului edificat în stil maramureșean prin eforturile părintelui și ale cîtorva enoriași chemați de Dumnezeu la această sfîntă lucrare, cunoșteam lupta cu maladia a părintelui – inspirat slujitor și predicator dar și curajos combatant civic, exemplu deopotrivă pentru clerici și pentru mireni. Nu mă feresc să scriu că mi-a trecut de cîteva ori prin minte gîndul iradierii cauzatoare a cancerului – așa cum se mai petrecuse cu mai mulți ani în urmă unui alt drag prieten al meu: prof. univ. Petru Mihai Gorcea (soția acestuia, prof. Elena Gorcea, era ferm încredințată de această grozăvie și a plecat la un an după el, răpusă și ea de un cancer ce-i afectase sistemul limfatic – în popor diagnosticul acesta poartă numele „moarte de supărare"). Desigur, numai Dumnezeu, Atotștiutorul, cunoaște adevărul și va plăti fiecăruia la plinirea vremii și pentru bunele și pentru relele săvîrșite de fiecare dintre noi în viața dăruită de El pe pămînt; îmi exprim totuși prin aceste rînduri regretele omenești și am datoria mărturisirii despre prietenii de neuitat care mi-au marcat pașii.

În privința celui de curînd plecat dintre noi, l-am avut coleg o perioadă la Liceul de Metrologie „Traian Vuia" din București. Preda Religia și mă uimise cu generozitatea sa față de unii dintre elevii mai dezghețați, cărora le împrumuta cărți și-i îndruma duhovnicește anticipîndu-și urcușul la treapta preoției, după îndemnul pomenitului dăltuitor de suflete de la Biserica Sfîntul Silvestru. Acolo ne adunam însetați de Adevăr destui intelectuali înainte și după Revoluția din 1989. Pronia a făcut ca eu și viitorul părinte Florin Emanuel Ganciu să nu ne cunoaștem atunci și nici măcar în zilele fierbinți ale răsturnării regimului ateu, cînd m-am aflat și eu la Baricada de la Intercontinental pe 21 undrea și apoi prin alte locuri, inclusiv la mineriade. Însă, după ce ne-am cunoscut în cancelaria liceului deja pomenit, mai precis după dobîndirea harului preoției, l-am avut oaspete în cîteva rînduri la Cenaclul euxin. Îi port recunoștință pentru coslujirea la Biserica Pogorîrea Sfîntului Duh din Titan în cadrul tainei cununiei fiicei mele și, în ultimii ani, pentru preluarea îndatoririi de duhovnic al soției mele.

Spre a nu fi de tot banală, evocarea mea trebuie să cuprindă și o latură spiritual-creatoare mai puțin cunoscută a părintelui Florin Emanuel Ganciu: preocupările sale filologice de care, probabil din motive „corect politice", așa-zișii specialiști-cercetători se feresc. Îmi prezentase opiniile sale în repetate rînduri, atît în timpul vizitelor la domiciliul meu cît și cu prilejul întîlnirilor la cenaclul amintit ori la întruniri ocazionale (de pildă cea de la Biserica Mînăstirii Antim, pe cînd slujea acolo părintele Gamaliel Sima, ori aceea, mai recentă, de la sala media a d-lui Horneț). De fiecare dată l-am ascultat și l-am încurajat cu uimirea și cu nerăbdarea celui ce aștepta finalizarea cercetărilor sale de peste douăzeci și cinci de ani. Mă emoționase profund mărturisirea sfinției sale că, la incendiul devastator de la locuința lui rurală, îi rămăseseră aproape intacte tocmai manuscrisele lucrării! Mi le arătase: era pîrjolită pe margini doar prima filă, fără a fi devenit nici ea ilizibilă – „e o minune și o totodată o obligație, părinte – comentasem! Dați-mi măcar o parte dintre materiale să le public în revista mea, pînă le veți sistematiza și le veți da definitiv publicității". Se codea cu modestia marilor spirite: „Mai am mult de lucru, nu am adunat suficient material..." – îmi spusese. Cererea mea se întemeia pe faptul că-mi încredințase mai înainte altceva: Columna lui Traian – certificatul de botez al poporului român. Argumente pentru dăinuirea neabătută întru adevăr a neamului românesc (v. „Noul euxin" numerele 4 și 5 din 2016; 6 și 7 din 2017)[1]. După nenorocirea provocată satanic avînd ca rezultat pierderea casei și a bunurilor adunate de-o viață, îmi spunea, într-o deplasare la Mînăstirea Cășiel, unde urma să se desfășoare o nouă conferință Pro Vita: „Ce bine că măcar am publicat în revista dv. articolele despre Columnă; altfel se pierdeau și acelea..."

Ultima colaborare a noastră a fost legată de scrisoarea adresată în 2022 Patriarhului Daniel pentru ca Biserica Ortodoxă Română să se implice hotărît prin slujbe speciale în neatragerea țării noastre în conflictul armat de la granița de răsărit, Scrisoare apărută în exclusivitate la ActiveNews cu semnăturile primite. Am publicat integral acest demers în revista „Noul euxin"[2].

Personalitatea scrutăroare a Adevărului Scripturistic spre tălmăcire strălucită în predici mereu legate de actualitatea românească și internațională este binecunoscută enoriașilor Bisericii, așa că voi reveni cu alte ocazii, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Părintele Florin Emanuel Ganciu a fost și va rămîne în amintirea celor care l-am cunoscut un exemplu de slujitor al altarului dar și un cetățean de o probitate și un curaj rare în vremurile tulburi pe care anumiți iubitori de putere și de onoruri nemeritate ni le perpetuează exasperant.

Fie ca Dumnezeu să-l odihnească-n pace pe părintele Florin Emanuel Ganciu, iar pe noi, pe toți, să ne învrednicească să-i urmăm exemplul!

Slavă Tatălui, Fiului și Sfîntului Duh!

Mihai Floarea

(Gerar 2023)

[1] Cf. https://mihaifloarea.wordpress.com/2016/12/18/noul-euxin-nr-4-2016/ , https://mihaifloarea.wordpress.com/2017/02/12/noul-euxin-nr-5-2017/ și https://mihaifloarea.wordpress.com/2017/04/28/noul-euxin-nr-6-2017/

[2] V. https://mihaifloarea.wordpress.com/2022/12/10/noul-euxin-nr-41/