Scenă din filmul „21 de rubini” de Ciprian Mega
Problema cheie a actului de cunoaștere și de creație este raportul dintre cauzalitate și responsabilitate.
Aceasta este o chestiune crucială în toate domeniile în care intervine omul fiindcă prin acest raport înțelegem că stă în puterea omului să preschimbe procesul distructiv în act creator, adică să transfigureze cursul oarbei cauzalități în luminată manifestare.
Denumim acest moment al metamorfozei actului distructiv în act creator „ieșire la lumină”.
În actele distructive avem de-a face cu manifestări oarbe, în actele creatoare avem de-a face cu luminata vedere. Și ce văd? În momentul acela mă văd pe mine ca făptură capabilă să distingă între omul orb care-am fost și omul nou, care vede.
Momentul redobândirii vederii stă sub semnul păcii, al creației, al bunătății și, mai presus de toate, al bucuriei. Fiindcă vederea este de esență divină și fiind de esență divină ne descoperă că „țara este bună” și minunata noastră călătorie se desfășoară sub privirea lui Dumnezeu.
Dumnezeu Însuși veghează asupra călătoriei noastre, adică o luminează, o face luminoasă, și pe noi, ne face văzători. Precum citim în Judecători: „Și preotul le-a răspuns: „Duceți-vă în pace; călătoria pe care o faceți este sub privirea Domnului.” (Judecători, 18, 6). Și: „am văzut țara și iată că era foarte bună.” (Judecători, 18, 9).
Actul cunoașterii nu este al cauzalității oarbe ci al vederii luminate, al ieșirii din starea de orbire, strămutați fiind în luminată călătorie.
Când știm că nu călătorim singuri, ci împreună cu Dumnezeu, atunci avem grijă de starea văzătoare a vieții și ne ferim să alunecăm în oarba viață, adică să preluăm felul de manifestare al oarbei cauzalități, care ne face orbi, orbiți din mânie că orbecăim și din trufie că ne credem singuri și deci unici (paranoia închipuirii de sine, denumită de Sfinții Părinți, slavă deșartă).
Modelul călătoriei împreună cu Dumnezeu preschimbă noaptea întunecată a cauzalității oarbe, în noaptea vederoasă (ce minunat este acest cuvânt din graiul bănățean!), noapte a frumuseții arătate și a bunătății descoperite („și a văzut țara și iată că era foarte bună”).
Când, așadar, ai semnalul redobândirii vederii divine?
Când ai schimbat cauzalitatea în responsabilitate și ți s-a învederat toată țesătura, tot peisajul și poți decide că pe oarba cale nu vei mai merge.
Să reținem ce anume ne spune Scriptura. Trei lucruri: că viața noastră este o călătorie sub privirea lui Dumnezeu, adică în orizontul bisericii și că pământul călătoriei noastre nu este unul oarecare, ci este pământul țării și țara este foarte bună. Oricare act omenesc se derulează, iată, sub semnul acestui triptic: biserica lui Dumnezeu din cer, adusă pe pământ de însuși actul comunei călătorii cu Dumnezeu, călătoria însăși și țara, care este foarte bună.
Precum spune marele poet creștin Ioan Alexandru: „pretutindeni exiști tu pământule// dar eu te știu dintr-un anume loc// și timp anume// ars de roți// și frământat de lumini”. Aceasta este țara, și ea este un pământ ars de roți, dar și „frământat de lumini”, ca o pâine dospită de lumina divină a vederii lui Dumnezeu.
Dacă actul călătoriei noastre se rupe de privirea lui Dumnezeu vom putea spune rătăciți că biserica e urâtă și țara este rea, ba foarte rea. Și cine să dorească să călătorească acolo? Aceasta este întrebarea pe care i-aș adresa-o preotului-regizor, Ciprian Mega: „cine să vrea să călătorească împreună cu dânsul într-o biserică urâțită și o țară ne-bună?”
Față de „Dimineața care nu se va sfârși”, un film al domniei sale, dătător de speranță, fiindcă nefericita călătoare este ajutată de un preot ortodox, în ceasul de pe urmă, să intre în biserica lui Dumnezeu, devenind văzătoare când tocmai urma să treacă spre tărâmul dimineții fără sfârșit, în filmul „21 de rubini”, totul e urât, și țara și biserica.
Nu e loc de speranță nici pe scara către cer, care este biserica, nici pe pământul ars de roți, căci, ne spune filmul, e pământ „ne-frământat de lumini”.
A pune o astfel de concluzie înseamnă a consimți oarbei cauzalități, identificată în film cu istovirea și oarba corupție, pe care scenaristul și regizorul o ridică la rangul de unic dumnezeu în biserica și în țara sa (și a ta). La o asemenea concluzie nu se poate consimți decât cu prețul renunțării la călătoria cea dimpreună cu Dumnezeu, singura luminată, în care există vedere.
Filmul acesta a mutat țara și biserica într-o distopie, în rama unui tărâm urât și astfel ești îndrumat spre concluzia: această țară „ne-bună” și această biserică „urâțită” trebuie degrab’ părăsite, e firesc să fugi din cadrul lor, oriîncotro vezi cu ochii.
Mai ales că nu mai este, în țara și poporul acela, nici „biserica din afara bisericii” a „dizidentului” Alexie, fiindcă filmul ne spune că ultimul slujitor al ei tocmai muri și oricum aceasta era o biserică exilată.
Îl caut și mă bucur să călătoresc împreună cu Pr Ciprian Mega, preotul-regizor al „Dimineții care n-are sfârșit” (prin care aflăm că biserica lui Dumnezeu este și aici pe pământ nu doar în cer, de vreme ce Însuși Iisus întrupat S-a făcut biserică), dar mă despart sever, cu regret și durere, de Ciprian Mega, regizorul dezpreoțit al filmului „21 de rubini”, un film devenit loc al ratării unei mari idei cinematografice, o idee care ar fi preschimbat oarba cauzalitate în dumnezeiască vedere.
Păcat! Cu acest film, Dl Ciprian Mega a devenit un faimos regizor dar s-a ratat ca preot smerit.
PS. Rezistă ceva, însă, și din acest film: demonstrația că pe temeiul Legii nu se poate zidi o lume care să dăinuie, dovadă că toate sunt în ruină în rama acestei povești cinematografice. Dăinuire există numai pe temelia harului. Din păcate, regizorul mizează în acest film pe promisiunea Legii și pierde legătura cu adeverirea harului, atestat acolo unde încă se păstrează ziduri de biserică și se înalță catedrale. Oare nu tocmai aceste ziduri sunt rama lucrătoare a celor șapte taine pentru ca astfel societatea să poată reface legătura dintre Evanghelie și viața de zi cu zi, ori de câte ori aceasta se va fi rupt?!
9 mai, Gruiu, de Sfântul Prooroc Isaia prin a cărui rugăciune a dăruit Dumnezeu apa Siloamului salvând Ierusalimul și Sfântul Mucenic Hristofor - purtătorul lui Hristos
Citiți și: Prof. Ilie Bădescu: 21 de rubini
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Musca și albina
Cuviosul Paisie Aghioritul
Dacă vei întreba o muscă: „Sunt flori în locul acesta?”, ea îți va spune: „Nu știu. Ci știu numai că acolo jos, în groapă, sunt cutii de conserve, gunoaie, necurății”, și îți va înșira toate murdăriile pe care a stat. Dar dacă vei întreba o albină: „Ai văzut vreo necurăție în locul acesta?”, ea îți va spune: „Necurăție? Nu, nu am văzut nicăieri. Aici locul este plin de flori de grădină și sălbatice”. Vezi, musca știe numai unde există gunoaie, în timp ce albina știe că acolo este un crin, mai departe o zambilă...
După cum mi-am dat seama, unii oameni seamănă cu albina, iar alții cu musca. Cei care seamănă cu musca, în orice situație caută să afle ce rău există și se preocupă de el; nu văd nicăieri nici un bine. Cei care seamănă cu albina, află peste tot orice bine există. Omul stricat, stricat gândește, pe toate le interpretează de-a stânga și le vede anapoda. În timp ce acela care are gânduri bune, orice ar vedea, orice îi vei spune, își va pune în minte gândul cel bun.
Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești – Nevoință duhovnicească
Hristos a Înviat!
Nu cred că e o problemă în asumarea realismului de către cei care știu cu ce se mănâncă viața asta.
Întrebarea e daca pe cei care nu prea pot să-si asume realismul îi ajuta acest film să și-l asume sau se smintesc. Ca sa nu mai spun ca acest realism e prezentat ca fiind pădurea uscată si nu uscăturile - deși de ex. pr. Aldea invoca trei exemple din Biserică (articol publicat pe AN).
Cred că oricâte cazuri ar fi/exemple date de corupție ca modus vivendi, acapararea și depravarea din Biserică, tot la capitolul uscaturi pot fi încadrate, ȘI ORICÂND își pot veni in fire, in sine - ceea ce filmul NU transmite ref. clerici.
Cred că filmul vrea cu orice preț să arate că avem un rău sistematic, că Biserica a depășit faza uscaturilor si a ajuns pădure uscată.
Dar la Hristos arătarea răului sistematic, mizeriei .. corupției e un scop în sine?
Filmul e după modelul Hristos?
Filmul Îl mângâie pe Dumnezeu?
Filmul îi mângâie pe f mulți oameni?
Dar pe puțini?
Hristos a înviat!
Exemple de lucruri pe care le făcea Eminescu pe tărâm literar și care n-au scandalizat pe nimeni, dimpotrivă - au prilejuit laudă lui Eminescu ca și creator de limbă:
- când considera, schimba genul termenului (”mă fetițule” i-a zis odată lui Veronica Micle);
- schimba cuvântul cu totul, după cum îi era necesar că să se încadreze în metrica și-n rima versului (”planeții se azvârl rebeli în spaț”);
- schimba accentul cuvântului, pentru a nu perturba metrica poeziei (”visam la AcaDEmii”). De fapt schimbarea asta trebuie s-o facă mai mult cititorul când parcurge poezia, pentru că poate acolo nu este pus accent ca în franceză;
și altele care nu-mi vin acum în minte.
https://www.youtube.com/live/9ih1jUKM9H0?feature=shared
Întrebarea e câți văd astfel, și de ce nu văd așa..
Numai Dumnezeu știe (dis)poziția inimii și care a fost intenția acestui film..ce scop a avut/atins, al cui, si daca nu și-a atins scopul bun (daca a fost bun) din ce cauză - valabil pentru toți.
Hristos a Înviat!
Hristos a Inviat, frate!
Multumim pt lista preoților,
victime ale regimului comunist.
Da, lor, marturisitorilor și mucenicilor din temnițele comuniste, le trebuie dedicate eforturile celor mai mari artiști din țară, din toate domeniile de activitate.
Așa se va îndrepta societatea românească, așa se vor trezi multe conștiințe, mai ales tinerii, puternic hipnotizați de tot ce varsă Oculta pe toate canalele.
Acțiunea masoneriei în România este absolut devastatoare, dizolvanta.
De la corupția generalizată, la șantaj, de la otrăvirea alimentelor , a mediului, la medicamentele chimice toxice, la debilitarea fizică, culturală, morală, spirituală, masoneria e pe toate fronturile. I'am văzut la treabă, din răsputeri, la plandemia de ieri, sunt și acuma la cârmă , să șteargă a Vieții urmă, diavoli ucigași, din umbră.
Mână în mână cu securitatea, masoneria răvășeste toată normalitatea, dă peste cap ordinea socială firească, șantajează ierarhia BOR, zguduie din temelii istoria, tradițiile, trecutul, prezentul și chiar viitorul nației noastre.
Diavoli impielițați , intunecați , animați
Doar de distrugere, de moarte, ahtiați
De putere, de bani, de slavă deșartă,
Ei, cu toți sataniștii din Oculta Poartă!
Dar Grădina română e păzită de Dumnezeu și de Maica Lui!
+++
Maestre (Cristoiu) dragă, am urmărit cu atenție interviul. Filmul pr Cristian MEGA (make Europe great again?!) , prin expunerea lui în satrapia lui Putin, sare din categoria cinema în cea de glonț , de vehicul militar, de armă nucleară.
E ușor de imaginat în spatele ecranului pe care rulează filmul, atrocitățile războiului actual din Ucraina.
Filmul ăsta e proiectat pe o mare de sânge. Același lucru s'ar întâmpla dacă ar participa la un festival de cinema în Israel, apoi invitat de Satanayu, pt acolade și plus, după afinități, acum, când Gaza e o baltă de sânge, un carnagiu.
E absolut imposibil să faci abstracție de contextul războiului în care pier, sălbatic, mii , sute de mii de nevinovați.
Cum tu, un preot Român, al lui
DUMNEZEU, înzestrat cu har și talent artistic, să ataci corupția din biserică și să îndrăznești să prezinți "capodopera" în spațiul super corupt al lui kirill, generalul KGB, binecuvantatorul tancurilor și trupelor ce aveau să masacreze inocenți.
Ai fost primit, Părinte, ca o creatură bizară, un propagandist al morții, te'a primit însuși țarul cel roșu, cu mâinile înmuiate în sângele Rușilor, Cecenilor, Musulmanilor din Orient, jurnaliștilor, opozanților.
I'ai oferit, simbolic, ceasul stricat, oprit de grozăvia măcelului, unui măcelar de popoare, și inima 'ți nu s'a cutremurat de oroare?
Ai dat mâna cu un ucigaș, l'ai privit în ochi, i'ai zâmbit unui despot crud, necruțător și sufletul tău creștin ce'a simțit?
E clar că considerentele acestea te lasă rece, găsești justificări războiului, poți să trăiești și să slujești în biserică fără probleme de constiintă.
E adevărat că Dl Vișan, masonul de grad înalt, te acompania și-ți șoptea poate cele dulci.
SA NU UCIZI! E PORUNCĂ DUMNEZEIASCA, SFINȚIA TA!
Poate de aceea, instinctiv, maestrul Cristoiu prefera apelativul de Dl regizor și nu de Părinte...
Pt viitorul film, dacă vei mai face, poate ar fi bine să zugrăvești tabloul apocaliptic al unei conștiințe sacerdotale netulburata de sângele copiilor masacrați...
Ce înseamnă un film în raport cu viața unui mort, sfartecat de bombe, fie el un frate Rus, ortodox sau musulman, o soră Ucraineană, un tânăr Român trimis de Zdrelenski la abator...
Lupta pt pace, pt stoparea războaielor e datoria oricărui creștin.
Știm miza planetară din Ucraina, războiul cumplit între dracii din NATO., UE și diavolii kremlinoizi, masacru prin interpuși ce riscă să aprindă o conflagrație atomică.
Ataci corupția eclesiala, pe bună dreptate, și ești orb la oceanul de sânge din apropierea noastră?
Dumnezeul păcii și al dragostei să'ți dea minte, Părinte, să te ferești de vărsătorii de sânge!
Fericiți făcătorii de Pace!
„ Filmul e dupa modelul Hristos?
Filmul il mangaie pe Dumnezeu?
Filmul ii manghaie pe f multi oameni ? ‘’
Cred ca acestea sunt intrebarile care ar trebui puse.
Care este mangaierea, binele pe care le simtim dupa vizionarea acestui film ?!
Eu nu pot raspunde la aceasta intrebare, pentru ca nu l-am vazut. Poate doar l-am simtit.
In biserica in care ma duc, avand hramul Izvorul Tamaduirii, o bisericuta minunata inaltata cu ajutorul Doamnei Imparatese a cerului si pamantului si cu jertfa celor doi preoti Nicolae si Nicolae care slujesc la Sfantul altar (care alaturi de muncitori, pe schele au fost), bisericuta amplasata intre doua spitale, a venit, la un moment dat, o femeie imbracata vulgar – fusta scurta si mulata pe corp, sanii dezgoliti, parul neacoperit si dezordonat - si cu o atitudine total inadecvata pentru Casa Domnului- aceasta a fost perceptia mea; inima ei doar Dumnezeu o stia!
Eram intrigat si chiar manios din pricina acestei femei. Venea, isi ducea darul la altar, saruta icoanele si apoi iesea din biserica, oarecum grabita, ca si cum ar fi vrut sa scape cat mai repede de anumite priviri - inclusiv de cea a mea; la un moment dat chiar, nemairabdand, i-am spus cand a trecut prin dreptul meu ‘’ femeie, acoperati goliciunea!’’. Ma gandeam ce trebuie sa gandeasca si sa simta preotii cand primesc darul femeii la altar?!
Dupa o perioada de timp am vazut-o aducand cu ea un baietel de vreo 10 anisori. Discutam cu mama mea si cu sotia despre aceasta femeie – care are si un hándicap locomotor - , iar mama si-a exprimat parerea ca ar fi o femeie de moravuri usoare. Eu nu am crezut acest lucru, dar s-a facut ca a trebuit sa cumpar ceva de la un magazín aflat pe centura orasului, iar acolo am vazut-o. Da, mama intuise corect. Cand am vazut-o acolo nu m-am maniat, gandul meu a fost ca nu stiu eu care sunt cauzele pentru care aceasta femeie se afla acolo si savarsea pacatatul carnii.
Dupa un timp, aceasta femeie a inceput sa aiba mai multa grija fata de modul in care se imbraca cand venea in biserica si o altfel de atitudine. Am simtit ce minunat lucreaza Bunul si Milostivul Dumnezeu cu noi, cu toti. Am plans gandind la judecata cu care am judecat-o eu, in contrapondere cu dragostea Celui ce este Dragostea infinita. Am inteles - a cata ora, oare?! – cat de de nedesavarsita este gandirea si inima mea si cata dragoste si mila are Dumnezeu pentru faptura Sa.
In noaptea Invierii Domnului nostru Iisus Hristos, aceasta femeie a venit cu o tinuta decenta, acoperita pe cap si a stat pana dimineata, la ora 4, cand s-a terminat slujba!
Minunat Dumnezeu avem! Slava Lui in vecii vecilor!
Adevarat a inviat !