Anul creștin este traversat de ritmuri tainice prin care veșnicia se face clipă și clipa veșnicie. Un asemenea ritm este acela al spovedaniei prin care omenirea dobândește, cu clipa ei de libertate mărturisitoare, calea de acces spre tărâmul eternității cerești.

Cum e cu putință lucrul acesta? Aceasta este una dintre marile taine care lucrează în om și în devenirea lumii. Spovedania este, precum știe dreptul creștin, una dintre cele șapte taine prin care Dumnezeu salvator și tămăduitor lucrează în omul căzut și în omenirea rătăcită. Mărturisirea păcatelor în actul spovedaniei face parte, iată, din clasa terapiilor spirituale. Cel puțin de patru ori pe an sau chiar și numai de două ori, o parte uneori însemnată dintre membrii unei societăți recurg la terapia mărturisirii păcatelor ca parte a unei terapii individuale și colective a maladiilor induse de înmulțirea uneori în cascadă a greșelilor de peste an. Nemărturisite, acestea devin sursa unui rău social, pe care Freud l-a încadrat în ceea ce a denumit „răul în civilizație” (le mal dans la civilization, „Uneasiness in Civilization”[2]). Abordarea noologică încadrează spovedania în clasa nooterapiilor (nous – spirit, în gr.). Este factorul întăritor, care ne face capabili să primim milostivirea mântuitoare a lui Dumnezeu. De la noi punem doar fapta vrednică de pocăință. „Faceți, deci, roade vrednice de pocăința voastră” (Matei 3:8). Noogenia mărturisirii păcatelor și deci abordarea semnificației terapeutice a spovedaniei este o direcție de cercetare deschisă în cadrul noii paradigme  a medicinei creștine promovată în România de profesorul universitar, doctorul Pavel Chirilă. Unele dintre fațetele noii paradigme au fost prezentate în lucrarea, Calea vindecării. Principiile noogeniei (Pavel Chirilă, Ilie Bădescu). Un punct de referință în acest gen de cercetări și practici terapeutice este studiul nevrozelor noogene, adică al depresiilor profunde induse de pierderea sensului vieții, afecțiuni cercetate și tratate de către Victor Frankl, cunoscutul psihoterapeut evreu. Spovedania este deopotrivă taină și cale terapeutică, preventivă și vindecătoare. Asumarea spovedaniei este o dovadă că insul reușește să gestioneze acel gen deemoție denumită de către Romain Rolland, emoție oceanică, adică emoția indusă de relația cu eternitatea. Eșecul gestionării ei aduce după sine marea nevroză care pare a fi umbra psiho-spirituală a omului modern. Acesta nu este doar păcătos ci și un nevrotic haotic, în stare să dea foc lumii. Spovedania transfigurează una dintre antinomiile fundamentale din om. Dualismul păgân al relației eului singur (și total neputincios) cu moartea suverană este biruit de taina creștină care adeverește, ne-explicat, relația omului cu Dumnezeu la toată vremea și culminativ în ceasul de pe urmă. Când omul se desparte de lume, nu este singur ci cu Iisus Domnul Învierii. Cel botezat în Hristos învie în Hristos prin lucrarea cu desăvârșire tainică a spovedaniei și a împărtășirii. Dumnezeul spovedaniei este suprema speranță, soluția la criza indusă de marea neajutorare generată de sentimentul singurătății în fața morții.

Spovedania este mărturisire vindecătoare

„Vindecarea, adică mântuirea, prin Hristos este universală în chip absolut. I-a scos pe cei din iad, i-a vindecat pe cei «contemporani cu întruparea Lui»”, îi vindecă neîntrerupt pe cei care apar în lume, îi vindecă pe cei din clipa morții, a sfințit apele prin Botez, a sfințit Pământul prin sângerarea de pe cruce, a sfințit văzduhul prin înălțare, sfințește vremile prin Duhul Sfânt pe care L-a trimis, sfințește Biserica pe care nici porțile iadului nu o pot dărâma ... într-un cuvânt, «vindecarea prin Hristos se întinde la toți oamenii, din toate timpurile»”[3].

În Faptele Apostolilor 26:20 citim: "Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudeea, și la Neamuri, să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu, și să facă fapte ca să se vadă că ei s-au pocăit”. Această mărturisire este parte din lunga dezvinovățire a lui Paul în fața regelui Agripa din care aflăm că Iisus Domnul Care i s-a arătat pe drumul Damascului i-a făcut cunoscută atunci și taina spovedaniei. Căci i-a spus Iisus: „pentru aceasta M-am arătat ție (….) alegându-te pe tine din popor și din neamurile la care te trimit ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină și de sub puterea Satanei la Dumnezeu și să^† primească iertare de păcate și moștenirea împreună cu cei sfințiți prin credința în Mine” (Fapte, 26, 16, 17, 18). Iar între faptele cele mai vrednice de pocăință se află rugăciunea, care este miezul spovedaniei însăși. În rugăciune chemi ajutorul lui Dumnezeu, salvare, vindecare și mântuire. Efectele rugăciunii ne sunt descoperite în chip deslușit inclusiv pe calea științelor. Universalitatea vindecării în Hristos implică și universalitatea noogeniei crucii prin care ni se descoperă valoarea universală a rugăciunii, a celorlalte tehnici de nooterapie creștină în frunte cu spovedania, pocăința (asumarea împăcată a crucii) și culminativ Împărtășania

„Studiile prof. Andrew Newsberg de la Universitatea Thomas Jefferson au dovedit puterea vindecătoare a rugăciunii (prin metoda RMN). Rugăciunea regulată induce sporirea activității lobilor centrali etc., conchide profesorul american. Mai mult chiar, și acesta este lucrul cu adevărat miraculos, atunci când mă rog în biserică, la  Sfânta Liturghie, intru într-o experiență comună cu primii creștini și cu toți cei de după aceea, pe toată durata eonului creștin. Rugăciunea ca efect și miez al pocăinței întărește omenirea întru credința popoarelor în Iisus Domnul nostru. În afara pocăinței nu avem dovada că cineva vrea binele și întărirea comunității, a poporului drept credincios. Într-o asemenea lumină putem sesiza că acolo unde se întrerupe experiența rugăciunii și a celorlalte taine ale credinței (care fac parte din metodica vindecării sufletești) acolo se produce ruptura timpului și segmentarea spațiului, astfel că falia care s-a rupt din marele întreg intră într-o derivă pe marele ocean al neantului, sfârșind prin a fi înghițită de acesta, adică nimicindu-se”[4].Devine încă mai radicală responsabilitatea elitelor care pot garanta continuitatea și deci drumul spre veșnicie ori, din contră pot rupe civilizația epocii lor de marele continent susținut de energiile Duhului și ferit astfel de la nimicire.

Puterea restauratoare a spovedaniei

Noogenia spovedaniei ne descoperă un fenomen profund dar nesesizat. Grație actului mărturisirii păcatelor, omul redescoperă puterea energiilor restauratoare: smerenia, curăția, luminarea minții, puterea inimii. Un asemenea act aduce o extraordinară descărcare de tensiuni și o severă curățire de energii negative la scara unei întregi populații

„Spovedania este o școală a emoțiilor și un exercițiu al reactivării corpului calos (punților inter-emisferice)  în contextul dezechilibrului indus de hiper-excitarea amigdalei stângi. Precum se știe, amigdala este o glandă care nu are percepția timpului ca și cum ar clama o rezolvare hic et nunc a oricărei tensiuni emoțional-energetice” (Chirilă P și Bădescu I, idem). Spovedania restituie dimensiunea temporală a energiilor emoționale prin mijlocirea unei trăiri cu putere și funcție de transfigurare, precum smerenia, răbdarea, iertarea etc. Prin spovedanie, omul impulsului se supune în mod voluntar unui exercițiu de amânare ba chiar de eliminare a emoțiilor distructive. Spovedania restaurează în cel ce-și mărturisește greșelile statura de om liber, stăpân pe sine și capabil de dialog și întâlnire cu Dumnezeu. Dacă ținem seama de faptul că distribuția în timp a numărului celor care se spovedesc se distribuie după modelul curbei logistice, a creșterii exponențiale, la momentele speciale, a numărului de credincioși care prin actul spovedaniei se desprind din  starea de majoritate căzută, putem spune că tot la anumite intervale se re-echilibrează stările sociale și chiar sistemele civilizaționale.

Spovedania civilizației

Efectul spovedaniei asupra civilizației este atestat de scara mare la care se derulează actul mărturisirii păcatelor, de la cele „minore”, precum este păcatul desfrânării, și până la păcatul cel mare al trufiei, hipostaziat de trufia zidirii turnului Babel, ori de trufia atestată biblic a regelui Nabucodonosor. Pedepsirea cetăților nepocăite, ori pedepsirea lui Nabucodonosor, sunt pilduitoare. Cetatea căzută și imperiul care se rup de autoritatea lui Dumnezeu vor fi aspru pedepsite prin degradarea întregului, adică a corpului spiritual al cetății și al imperiului. Este vorba despre maladiile spirituale induse de separaționism, adică de ruperea individuală și colectivă, de Dumnezeu, atestată nu atât de mulțimea păcatelor cât  de refuzul mărturisirii lor, fiindcă acesta este dovada trufiei luciferice” (Pavel Chirilă, Ilie Bădescu, idem): Refuzul căii milostivirii aduce asupra insului căzut „aspra îndreptare”.

„Aspra îndreptarea împăratului din Babilon, care făcuse abuz de putere și se suise la mândrie mare, «se sprijină pe vrerea îngerilor și pe porunca sfinților». Taina o înțelege Daniil, care-i dă trufașului împărat sfatul răscumpărării păcatelor sale, lucru prin care ar fi putut ocoli nemaivăzuta pedeapsă, ce atârna asupră-i. Iar Dumnezeu i-a dat 12 luni, vreme la îndemână. Împăratul însă, nedeprins să asculte, n-a vrut de bunăvoie să-și ispășească păcatele, beneficiind de calea milostivirii, de aceea l-a ajuns din urmă legea dreptății, a ispășirii fără de voie. N-a vrut să se îndrepte după minte, de aceea i s-a luat mintea și a fost izgonit dintre oameni, șapte ani păscând cu boii”[5].

Spovedania este terapie apogenetică

Spovedania mijlocește și vindecă instantaneu. Aceasta este una dintre laturile acestei taine. Este o chestiune aprofundată în cartea menționată, editată împreună cu distinsul doctor și fondator, în România, a paradigmei medicinei creștine, Pavel Chirilă. Tâlharul de pe cruce, precizam acolo și reiau aici, s-a mântuit într-o secundă, adică atunci când, prin credința în dumnezeirea Răstignitului fără de vină și de pată, credință adeverită de actul mărturisirii acelui tâlhar (o putem considera spovedania de pe cruce) și al pocăinței sale (rugăciunii de iertare către Dumnezeu), a ars în el toate păcatele și patimile de până atunci. Actul acela l-a curățit (este celebra terapie apogenetică pe care o mărturisesc toți cei ce fac experiența convertirii religioase, adică a descoperirii lui Dumnezeu Înomenit). Iată momentul relatat în Evanghelia lui Luca: „Unul din tâlharii răstigniți Il batjocorea si zicea: "Nu ești Tu Hristosul? Mântuiește-Te pe Tine însuti si mântuiește-ne si pe noi!" Dar celălalt l-a înfruntat si i-a zis: "Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care ești sub aceeași osândă? Pentru noi este drept, caci primim răsplata cuvenita pentru fărădelegile noastre; dar Omul acesta n-a făcut niciun rău." Si a zis lui Iisus: "Doamne, adu-Ti aminte de mine, când vei veni in Împărăția Ta!" Iisus a răspuns: "Adevărat iti spun ca astăzi vei fi cu Mine in rai." (Luca 23 : 39-43). Tâlharul primit în împărăția lui Dumnezeu a beneficiat în chip tainic și minunat de un dinamism duhovnicesc fiindcă el și-a mărturisit (recunoscut) păcatele în fața lui Dumnezeu și totodată i-a cerut iertare de păcatele săvârșite. Nu la fel a procedat celălalt tâlhar, cel batjocoritor și încremenit în nesimțirea păcatelor proprii. Efectul a fost imediat și comuniat de Dumnezeu direct, în acest caz: „Iisus a răspuns: "Adevărat îți spun ca astăzi vei fi cu Mine in rai." Așa se întâmplă cu toți cei ce urmează terapia apogenetică a tainei spovedaniei, a tuturor tainelor dumnezeiești. „În fine, tot atunci și acolo pe cruce ni se adeverește încă un aspect și anume că prin fiecare persoană, care se spovedește și se pocăiește, se spovedește tot poporul plin de aceleași păcate, ba și civilizația din care face parte insul acela. În actul lui, poporul și toată civilizația epocii lui se spovedesc și se pocăiesc. Putem concluziona, fără nici o ambiguitate, că persoanele colective, adică familii, neamuri, popoare, civilizații, se spovedesc și ele și se pot pocăi dacă membrii lor se vor învoi să pună pe umerii lor povara cea dreaptă și mântuitoare a dreptei mărturisiri și a crucii tămăduitoare. S-ar cuveni examinat încă mai din adânc miraculosul act al spovedaniei civilizațiilor și al popoarelor spre a evalua starea civilizației europene la ceasul acesta sub întrebarea dacă, la momentul ei de acum, această civilizație și popoarele dinlăuntrul ei au primit să se spovedească și să-și asume povara cea ușoară și dreaptă a crucii ori dacă, într-un gest de nebunie a elitelor sale, această civilizație și popoarele de sub ea se situează în poziția tâlharului nebun care ia în deșert și numele Crucificatului și propria sa cruce, ratând în chip tragic și absurd șansa tămăduirii și a înveșnicirii. Dacă civilizația modernă,cu elitele ei, va eșua repetând în atitudinea lor rolul tâlharului nebun, atunci neamurile de sub elitele acelea nu vor avea prea multe șanse pentru ceasul mântuirii popoarelor și al civilizațiilor. Elitele momentului ar trebui să știe că poartă pe umeri cea mai înaltă responsabilitate, cea eshatologică, și vor răspunde cu tot neamul lor, și ei, cei de pe scaunele măririi lumești, și copiii lor și moșii și strămoșii lor și toată viitorimea neamului lor, vor da seama cu toții în fața scaunului nemilos al lui Dumnezeu, al lui Iisus Judecător la marea judecată” (Chirilă, P, Bădescu, I, p 50).

Minunea „vasului de lut”. Spovedania întoarsă

 Precum s-a precizat, Dumnezeu a pus în om puteri vindecătoare prin legea harului și a voinței Sale, dar, prin chiar specificul manifestării legii harului, Dumnezeu l-a făcut pe om părtaș la cunoștința binelui și deci la știința sănătății. "Moartea și diavolul nu știu ce comoară este înlăuntrul vasului de lut…”[6]. Omul singur îi deschide porțile intrării în miezul făpturii, ca și cum s-ar spovedi celui potrivnic. Din clipa aceea i s-a livrat lui și răul se cuibărește în fragila făptură fiindcă aceasta, cu voie proprie, i s-a destăinuit, i-a arătat căile de străpungere, s-a trădat pe sine, înșelat fiind de propria trufie

„Prezența lui Dumnezeu în inima omului prin pomenirea numelui Lui și gândirea la El” este calea spre sănătate, scăparea din menghina bolii.  Pr Arsenie Papacioc citat în cartea despre vindecare a dlui dr Pavel Chirilă ne spune că „a-L uita pe Dumnezeu este mai grav decât a greși față de El”[7]. „Răul caută mereu și găsește căi de pătrundere în «vasul de lut» ca să-l întineze adică să-l facă ineficient și inadecvat pentru sănătate. Aceste uși de intrare a răului în vasul de lut sunt, pe de o parte, simțurile omenești, ne spune antropologia vindecării și, pe de altă parte, trufia minții, prosteasca mândrie: Ce înseamnă «curățirea deplină a celor cinci simțuri”? Să nu lucreze nici o patimă prin ele” (ibidem). Mântuitorul Însuși îl numește pe diavol "tatăl minciunii” (I Ioan 8, 44)[8].

Calea sănătății. Doctorul Pavel Chirilă despre „mincinoasa structură”[9]

„Calea sănătății e una strâmtă, dar «numai strâmtorarea ne ține în adevărata structură»”[10]. Maladia spirituală, vicleană fiind, va strica zidirea cea bună ca să rezidească în casa de lut locașul distrugătorului. În general, bolile sunt cadre de înfruntare dintre forțele distrugerii și forțele apărării, dintre distrugător și apărător. Acolo unde lipsește apărătorul interior al casei pătrunde ușor uzurpatorul și astfel răul și partea coborâtoare a bolii vor triumfa transformând casa de lut în casă a morții.  „Adevărata structură” va fi ușor înlocuită de mincinoasa structură și astfel făptura va prelua, pe seama energiilor proprii, cultura morții ratând să se adape de la fântâna cu apă vie ca să devină purtător și mărturisitor al culturii învierii.

 „Într-o cercetare realizată în Franța pe 4000 subiecți s-au obținut 41 de definiții ale sănătății”[11]. „Nici una dintre ele nu se raportează la Creatorul ființei umane, la sănătatea care ne-ar putea veni de la El”[12].

„Temelia sănătății sufletești este «gândul cel bun»[13]. Celor «din Biserică», Cuviosul Paisie le face precizarea că atunci când «un om are un gând rău, nu-i folosește nici postul, nici rugăciunea»[14], căci «cea mai mare boală a zilelor noastre se datorează gândurilor deșarte ale oamenilor lumești»[15]. Omul, așadar, se poate îmbolnăvi la rădăcină prin cele de la suprafață. El poate urma îndrumări greșite, uneori chiar răsturnate. Noi suntem ceea ce ne place, ceea ce suntem obișnuiți să fim, dar și ceea ce memorăm (ceea ce ne amintim). Dacă memoria noastră este greșit orientată atunci și natura noastră va prelua în modelările ei aceste greșeli (cf I Bădescu în Chirilă și Bădescu, op. cit.)..

Nu putem trăi fără Dumnezeu. Avertismentul Doctorului Pavel Chirilă asupra primejdiei „gândului șerpuitor”

„Există un gând cu care trebuie să se lupte omul care se apropie sau care intră în Biserică: este ispita care vine de departe, din însăși căderea edenică: gândul tainic șerpuitor că putem trăi fără Dumnezeu[16]. Alungarea acestui gând este începutul tămăduirii.  „Nu este lucru mic ca omul să poată schimba hotărârea lui Dumnezeu”[17].

„Biserica este un marș al persoanelor în curs de vindecare care trec prin lume, sfințind lumea, fără să se maculeze de intențiile lumii. Arhiereul, preotul, tămăduitorii sunt în fruntea acestui marș, iar cei de pe margine sunt liberi să intre până când se închide ușa[18].

Pentru că Biserica îl primește pe om așa cum este, în Biserică există oameni de diferite vârste duhovnicești[19]. Comuniunea lor este puternică nu datorită sumei virtuților din ei, ci datorită intenției și râvnei lor comune pentru vindecare. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că «Biserica este mai tare decât cerul»[20], bazându-se pe versetul de la Matei24, 35: Cerul și pământul vor trece,  dar cuvintele Mele nu vor trece.

Hristos se identifică cu bolnavii conform versetelor înfricoșătoarei judecăți care se citesc în prima duminică a Postului Mare[21]. Dar în preot dezleagă Hristos, căci preoții sunt urmașii investiți ai apostolilor, cărora le zice Domnul: ...„Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate, și cărora le veți ține, vor fi ținute[22]. În doctor de asemenea lucrează Hristos, căci el este un personaj biblic încununat cu cinstea ce i se cuvine, „că și pe el l-a făcut Domnul. Că de la Cel Preaînalt este leacul”[23].„ Fiule, dacă ești bolnav, n’o lua în ușor, ci roagă-te Domnului, iar Domnul te va vindeca. Îndepărtează greșeala, păzește-ți mâinile curate și de tot păcatul curățește-ți inima, apoi fă-i loc doctorului, căci Domnul l-a făcut,și nu-l îndepărta, fiindcă ai nevoie de el. ¹³ Sunt împrejurări când izbânda se află-n mâinile lui, ¹⁴ căci și el I se va ruga Domnului ca prin el Acesta să-ți dea ușurare” (Isus fiul lui Sirah 38: 9-14). Se cuvine să adăugăm aici lămuririle IPS Bartolomeu Anania: „Boala fiind socotită drept efect și pedeapsă a păcatului (Lv 26, 14-16; Dt 28, 21-22; Ps 31, 3, 5), bolnavul care recurge la asistența medicului putea fi învinuit că înfruntă legea; a fost cazul regelui Asa (vezi 2 Par 16, 12). Nuanțând lucrurile, autorul justifică intervenția doctorului (el fiind tot creatura lui Dumnezeu), dar cere ca arta medicală să fie însoțită de credință și rugăciune” ) cf nota IPS Anania la versetele 1-4 din Biblia – versiunea Bartolomeu Anania).

Ilie Bădescu [1]