Preafericite Patriarh Daniel,

Preacinstiți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române,

Prețuiți membri ai Sinodului Ortodox Român, 

Așa cum știm cu toții, în anul 2025 se vor împlini 1700 de ani de la vestitul Sinod de la Niceea, Sinod la care a participat Mitropolitul Marcus al Tomisului, un sinod fundamental pentru ortodoxie, când s-a statuat ideea de homoousia, a lui Athanasie cel Mare.

Actele acestui Sinod la care au participat cei mai importanți părinți niceeni, acte păstrate în latină, greacă, armeană , coptă, siriacă, arabă și publicate, la cererea IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în colecția Monumneta Romaniae Historica.

Sunt celebre manuscrisele păstrate în cele mai mari arhive ale lumii în care apare numele lui Marcus ca Mitropolit al Tomisului. 

De aceea credem că a sosit timpul pentru reactivarea Mitropoliei Tomisului care era mitropolie încă de acum 1700 de ani când înaltul său ierarh Marcus participa la Sinodul de la Niceea.

Așadar, în anul 2025 se vor împlini 1700 de ani de la vestitul Sinod de la Niceea, din anul 325. 

În anul 325, Împăratul Constantin cel Mare a convocat, la Niceea, întâiul Sinod ecumenic, prilej cu care s-au așezat temeliile canonice ale ortodoxiei. 

Miezul teologic al Sinodului a fost acela în care deoființimea, consubstanțialitatea cuvântului și realității (homoousia) s-a impus în fața conceptului arian homoiousia (care înseamnă doar „asemenea ființei"). A învins viziunea lui Athanasie cel Mare, viziune prin care Iisus este în raport de homoousious cu Tatăl ceresc. 

Prin Crezul de la Niceea, Sfânta Treime (Dumnezeu, Iisus, Duhul Sfânt) este fundamentul religiei imperiului. Pentru ortodoxia noastră este important în grad maxim faptul real-istoric al participării Mitropolitului Marcus al Tomisului la acest vestit Sinod de la Niceea, din anul 325.

Am publicat, grație sprijinului continuu, sprijin material și sufletesc, oferit de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în colecția Monumenta Romaniae Historica mai multe sute de manuscrise adunate din vreo 74 de arhive ale lumii în care strălucesc numele unor genii religioase, ca Sfinții Dionysius Exiguus și Ioan Cassian, în care strălucesc deopotrivă numele mitropoliților, arhiepiscopilor și episcopilor Tomisului.

Într-unul dintre volume, am publicat cele două file ale Crezului de la Niceea, frumos și cu greu reconstituite de oameni înțelepți. Așa arată Crezul de la Niceea (325), în papirusul Greek P6, Symbolum Nicaenum, Secolul VI:

La Niceea, în anul 325, a participat Mitropolitul Marcus al Tomisului.

Canoanele 4-7 ale Sinodului ecumenic de la Niceea statuează funcția de ierarh metropolitan pentru ierarhul din Tomis. 

În secolul al IV-lea, se știe din prevederile sinodale și din scrierile ecleziastice că „titlurile de mitropoliți și de arhiepiscop apar, în această ordine, din secolul al IV-lea, în contextul nașterii unor noi centre episcopale organizate de „Biserica Episcopală Centrală" (O. Pasquato), dintr-un teritoriu și, deci, a dezvoltării din ce în ce mai complexe și mai ierarhizate a provinciei ecleziastice (gr. eparchia, lat. provincia); în context, episcopul Bisericii-mame (mytropolis) se numește mitropolit (episkopos metropolites), iar mai târziu arhiepiscop (archiepiskpos), având sub jurisdicție alți episcopi (eparchiotai)." (Fontes Historiae Daco-Romanae Christianitatis, Iași, 2008, pag. 83)

De la pontifexul Evangelicus (298), Tomisul a cunoscut o sumă de mari episcopi, arhiepiscopi și mitropoliți care luminează 1000 de ani istoria Bisericii Ortodoxe Române. Urmează Mitropolitul Marcus al Tomisului, vestitul ierarh care ia parte la primul Sinod de la Niceea din anul 325. El e urmat de Bretanion (368), Gerontius (381), Theotimus I (392) (episcop, mitropolit), un episcop anonim (sec. IV-V), Timotheus (431), Ioannes (445), Alexander (448), Theotimus II (458, episcop metropolitan), Petrus (496), Paternus (498), episcopi - secolul VI, Valentinianus (553), arhiepiscopi autocefali (secolele VII-VIII), arhiepiscopi autocefali (sec. IX), mitropolit al Tomisului (sec. IX), Anicetus, mitropolit (sec. X-XI), Vasile, mitropolit al Tomisului (sec. XI). (apud Fontes Historiae Daco-Romanae Christianitatis, Iași, 2008, pag. 84-87).

Am publicat, din mari arhive și colecții, manuscrise în facsimil color sau imagini color pentru toate aceste secole care s-au scurs de la Episcopul străvechi Evangelicus până la Mitropolitul Vasile, continuând cu actele constantinopolitane aflate acum la Viena, pentru mitropoliții Vicinei.

Mitropolitul Iachint de Vicina (Vicina fiind pe malul drept al Dunării în județul Constanța, lucru dovedit definitiv prin șase manuscrise din Vatican) va întemeia Mitropolia Țării Românești de la Curtea de Argeș. Multe cărți de istorie a ortodoxiei române nu cunoșteau numele mitropolitului Marcus al Tomisului și îl treceau drept Anonim. Marcus este extrem de important pentru istoria ortodoxiei române ca prim mitropolit al Bisericii noastre strămoșești și ca ierarh participant la vestitul Sinod fundamental de la Niceea din anul 325.

În cele mai importante arhive imperiale ale Europei, Sfântul Dionysius Exiguus îl trece în lista ierarhilor participanți la Niceea pe Mitropolitul Marcus al Tomisului. 

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, mi-a cerut în chip imperios să găsesc aceste manuscrise imperiale. După mai mulți ani de cercetări le-am găsit, chiar în aceste zile. 

Vom ilustra titlul de Mitropolit al Tomisului pentru ierarhul Marcus, vestitul participant la Sinodul de la Niceea, prin cinci manuscrise celebre   publicate, acum,  în Monumenta Romaniae Historica.

Codexul 212, aflat în Erzbischöfliche Diözesan - und Dombibliothek din Köln, este un manuscris Dionysius Exiguus (470-544), datat a fi de la mijlocul secolului VI, în care sfântul cărturar traduce din greacă în latină Canoanele Sinodului de la Niceea și oferă și o listă a ierarhilor participanți. Sub Dacia se află numele lui Marcus. Am publicat codexul în Monumenta Romaniae Historica, volumul 810. 

Köln (Colonia) a fost capitala Imperiului Merovingian. Nu întâmplător un manuscris Dionysius Exiguus în care există Canoanele sinoadelor se află în capitala Imperiului Merovingian, în Colonia anilor 550.

Manuscrisul 671, aflat în Bibliothèque Carnegie de Reims, este un rescript din anul 801 și cuprinde o Collectio Canonum. Acolo sunt și canoanele primului Sinod de la Niceea din anul 325, acolo este și lista marilor ierarhi care au participat la vestitul Sinod. Pentru provincia Dacia apare numele ierarhului tomitan Marcus metropolitanus. La anii 801, la Reims își avea capitala Imperiul Franc al lui Charlemagne (Karl I, der Grosse, Carolus Magnus). 

Manuscrisul Vat. Lat. 7222 se află în capitala capitalelor imperiilor, adică în Vatican. Este Codexul 7222, un rescript datat 800-850. Codexul se află împreună cu alte sute de manuscrise care privesc istoria bisericii noastre strămoșești. Aici sunt multe manuscrise cu gândirea genială a lui Dionysius Exiguus și Ioan Cassian. Episcopii, arhiepiscopii și mitropoliții Tomisului. Călugării sciți. 

Dionysius Exiguus traduce în Codexul 7222 Canoanele Sinodului de la Niceea și oferă lista înalților ierarhi care au participat la vestitul Sinod din anul 325. Iată celebra filă din codex, cu numele Mitropolitului Marcus al Tomisului:

Provincia mitropolitului tomitan Marcus se numește Dacia (ceea ce este important și demn de memorat).

Un manuscris superb din anii 875 se află în Biblioteca din Oxford. Dionysius Exiguus, la sfârșitul paginilor (traduse din greacă în latină) în care transcrie Canoanele Sinodului de la Niceea, oferă și lista sfinților ierarhi care participă la Sinod în anul 325.

Mitropolitul Marcus al Tomisului este înalt ierarh în provincia Dacia pe care o reprezintă în Sinodul de la Niceea.

Un superb manuscris, executat în celebrissimele scriptorii de la Fulda, se află la Julius Maximilians Universität Würzburg și este un rescript din anul 851. Este Collectio canonum Dionysio-Hadriana în care se află, în traducere, Canoanele Sinodului de la Niceea din anul 325, urmate de lista sfinților ierarhi care au participat la vestitul Sinod. Provincia Dacia este reprezentată de același vestit Mitropolit Marcus al Tomisului. 

Primul mitropolit al Tomisului, pe numele său Marcus, a fost participant de seamă printre înalții ierarhi care au strălucit la Sinodul de la Niceea. 

De aceea, o spun în cuvinte clare: înainte de anul 2025, când se vor sărbători 1700 de ani de la Sinodul de la Niceea din anul 325, Preafericitul Părinte Daniel trebuie să reactiveze Mitropolia Tomisului, fiindcă Mitropolia Tomisului este cea mai veche mitropolie a Bisericii noastre Ortodoxe, iar mitropolitul său Marcus a participat strălucit la primul Sinod de la Niceea, cel mai celebru sinod din întreaga istorie a ortodoxiei.

Cu multă bucurie, pentru sărbătorirea celor 1700 de ani, în anul 2025, preasmeritul Arhiepiscop al Tomisului, IPS Teodosie, a pus la cale tipărirea a 1000 de volume din Monumenta Romaniae Historica, cărți în care patriarhii, mitropoliții, arhiepiscopii și episcopii bisericii noastre strămoșești sunt așezați în mare cinste și înviază.

Preafericite Patriarh Daniel,

Preacinstiți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române,

Prețuiți membri ai Sinodului Ortodox Român 

Așa cum bine știți, istoria poporului și a Bisericii Ortodoxe Române este străveche și strălucitoare.

Îmi face o plăcere deosebită să vă reamintesc un mai vechi Memoriu pentru reactivarea Mitropoliei Tomisului , memoriu în care am rezumat istoria noastră a tuturor românilor care trăim în România. 

Așadar, spre știință:

MEMORIU 

pentru 

reactivarea Mitropoliei Tomisului

Istoria Scythiei Minor, istoria Dobrogei. Istoria neîntreruptă a Daciei și Romaniei

În sec. VIII î.e.n. străvechii sciți numeau Marea Neagră Axaina („albastru întunecat"). Sciții locuiau în nordul Mării Negre, unde au întemeiat regate   conduse de regi celebri, în Delta Dunării și pe litoralul de răsărit al Mării Negre. Au întemeiat regate și în nordul Dobrogei și în sudul Dobrogei amestecați cu geții și tracii. Sciții din nordul Mării Negre au fost în relații strânse cu grecii atenieni și ar fi suficient să amintim că  își luau regine de la Atena și că Anacharsis (un scytho-grec) era celebru la Atena fiind considerat unul dintre cei șapte înțelepți. Există papirusuri și manuscrise (în rescripturi) care grăiesc despre viața istorică și religioasă a Scythiei încă dinaintea erei noastre. Grăitoare sunt manuscrisele despre luptele regelui Idanthyrsus cu Darius cel Mare. Despre războiul purtat cu Alexandru cel Mare. Încă din sec. al VII-lea î.e.n. grecii au întemeiat colonii la Histria și Tomis și au „schimbat" denumirea Mării Negre din Axaina în Pontus Euxeinos. Gurile Dunării vor atrage coloniști nu numai pe grecii din Marea Egee ci și pe locuitorii din sudul Mării Negre. În secole se întemeiază Histria, Tomis, Halmyris, Callatis, Dionysopolis, Apollonia, Odessos. Pe malul Dunării apar Axiopolis și Aegyssos. Marele rege cuceritor Burebista își întindea Dacia până la Nipru, Scythia din nordul Mării Negre, Scythia dobrogeană învecinându-se cu grecii. Istoria Scythiei Minor – Dobrogea este uluitoare: Darius, Alexandru cel Mare, Mithrydate al VI-lea Eupator, Burebista (55-44 î.e.n.). Regi daci în sec. IV-III î.e.n.: Zalmodegikos, Oroles, Rhemaxos, Zoltes care se regăsesc în manuscrise din Vatican. Pentru secolul I î.e.n. sunt amintiți câțiva regi mai mici precum Rholes, Dapyx, Zyraxex, regi ai Dobrogei care duc grele războaie cu Roma (care cucerește Scytia Minor în anul 28 î.e.n.). Traian a ridicat în urma unei mari victorii, monumentul de la Tropaeum Traiani (anul 102). După anul 395, când Imperiul Roman se împarte între Imperiul Roman de Apus și Imperiul Roman de Răsărit, Dobrogea va face parte din Imperiul Roman de Răsărit care se va numi Imperiul Bizantin. Procopius numără peste 90 de cetăți restaurate și întărite de împăratul Iustinian I. În această epocă reorganizarea imperială aduce schimbări nu numai în viața militară și economi că a provinciei ci și în viața ecelsiastică. În Scythia Minor existau 15 episcopate ascultătoare de Mitropolia de la Tomis. Peste Scythia Minor, după anul 534, trec invaziile hunilor, ale avarilor și bulgarilor. Dobrogea stă sub dominația bulgară între sec. VII și anul 971. În anul 971, Dobrogea reintră sub stăpânirea Imperiului Bizantin. Istoria Dobrogei este extrem de zbuciumată amintim numai themele înființate de Împăratul Ioan I Tzimiskes și de împăratul Vasile al II Bulgaroctonul. Pentru anul 1072 știm războiul purtat de Nikofor III Bothaneiates, în 1084, campania împăratului Alexios I Comnen. Anna Comnena amintește, în Alexiada, formațiuni statale în Dobrogea condusă de Tatos, Sacea și Sestlav. Iorga îi numește pe acești trei conducători „dicieni". Pentru anul 1094, Anna Comnena îl amintește pe Pudilă, un duce al vlahilor. Răscoala fraților vlahi Petru si Aslan începe în anul 1185. În 1194, Dobrogea intră sub dominația Imperiului Româno-Bulgar (Regnum Valachorum et Bulgarorum). Împăratul bizantin Isaac II Angelos este cel din urmă care a stăpânit Dobrogea întreagă. În 1241 are loc cumplita invazie mongolă. Tătarii au construit și ei o cetate la Isacea, iar ocupația lor va dura până în 1325. Începând cu anul 1325 Dobrogea va fi independentă sub numele de Principatul de Cărvuna („despotatul Dobrogei"). Ceea ce este spectaculos că în Dobrogea se vorbea graiul „dician", un grai al limbii române (influențat de limba greacă). Pentru secolul XIV sunt menționați ca despoți ai Principatului Cărvunei: Balică, apoi fii săi Dobrotici și Teodor. 

Dobrogea se formează sub Dobrotici care după anul 1357 cucerește Vicina, Gurile Dunării, Silistra. Ceea ce este important de memorat este că în Vicina există un arhiepiscop pe numele Iachint care va deveni în 1359 primul mitropolit al Țării Românești, la Curtea de Argeș. În 1388–1389 Mircea cel Bătrân alipește Dobrogea Țării Românești. Și Vlad Țepeș a stăpânit Dobrogea pentru scurt timp. După războiul din 1877-1878, în urma tratatelor de la San Stefano și Berlin, Dobrogea revine în hotarele României. Retragerea lui Aurelian din Transilvania și Oltenia are loc  în 271. În Dobrogea romanitatea, atât cât a fost, n-a fost întreruptă. Chiar și după anul 395, când Imperiul Roman se împarte între apus și răsărit, Dobrogea continuă fără întrerupere romanitatea proto-românească și românească. Scythia Minor / Dobrogea - militar, economic și eclesiastic - este arborele lumii geto-dace, proto-române și românești. 

Imperiul Roman se împarte în două în anul 395 dar Scythia Minor avea în anul 303 ca episcop pe Preafericitul Evangelicus așa cum rezultă din Passio Epicteti et Astionis, în care sunt amintiți episcopul Evagelicus și preotul Bonosus din Halmyris (fapt atestat istoric de descoperirea Martyricon-ului din Murighiol). Evangelicus avea în jurul anului 300 o provincie eclesiastică numită eparchia, așa cum spune textul latinesc: cujus provinciae tunc pontifex et praepositus sanctarum Dei ecclesiarum, beatissimus Evangelicus habebatur. 

Episcopia, Arhiepiscopia, Mitropolia Tomisului - cea mai veche organizare creștină de pe teritoriul României

Passio Epicteti et Astionis dezvăluie organizarea ierarhică și cultică subordonată metropolei provinciei, adică Tomisului. Organizarea eclesiastică urma modelul „episcopatului monarhic", iar ecclesiae erau conduse de presbyteri. Manuscrisele grecești de la începutul sec. IV folosesc termenii de diokesis și paroikia. În dioceze și parohii preoții sfințiți puteau „boteza". Pătimirea lui Epictet și Astion a avut loc în timpul persecuțiilor împăratului Diocletianus, martirajul având loc după cel dintâi edict de persecuție din anul 303. Aceasta demonstrează că Evangelicus era episcop de Tomis cel târziu din anul 303. Se consideră că Evagelicus ar fi purtat titlul de arhiepiscop (valabil pentru ierarhii marilor metropole ale creștinilor, chiar înainte de Consiliul de la Nicaea din anul 325). (F.D.R.Chr., passim idem infra)

 „Cât privește titlul său, Passio nu-l numește altfel decât pontifex et praepositus sau Sacerdos Domini. Dintr-o lucrare recentă a lui Nicolae V. Dură deducem că Evangelicus trebuie să fi purtat și titlul de arhiepiscop, „care era în vigoare" înainte de Conciliul de la Nicaea din 325 „pentru ierarhii principalelor metropole ale lumii creștine". (...)  Specialiști în drept canonic afirmă că titlul de archiepiskopos apare în secolul al IV-lea, fiind folosit inițial pentru a desemna episcopii celor mai vechi și mai ilustre centre – Antiochia, Alexandria, Roma, iar din sec. al V-lea, odată cu ridicarea la statutul patriarhal al scaunelor de Constantinopolis și Aelia Capitolina (Hierosolyma), aplecându-se aproape exclusiv acestora; uneori, însă, titlul este asociat mitropoliților sau episcopilor unor centre mai importante, autonoma sau independente – Ephesus, Caesarea, Palaestinae, Thessalonika, Seleucia – Ctesiphon, Athena, Cypros (începând din 431)" (F.D.R.Chr., studiu introductiv)

Titlul de mitropolit pentru provincia Scythia Minor cu capitala în Tomis apare imediat după primul conciliu de la Nicaea din anul 325 în conformitate cu canoanele IV-VII ale conciliului (N.V. Dură). După alte opinii (I. Barnea, E. Popescu, N. Zugravu, A Suceveanu) titlul de mitropolit al Tomisului apare în perioada împăratului Anastasius I (491-5180) cel dintâi mitropolit tomitan fiind Paternus (498-520). Cel dintâi care poartă titlul de episkopos și metropolites este Theotimus I, într-un document referitor la 1.IX.399, anume în Palladius, Dialogul despre viața lui Ioan Hrisostomul (ton te apo Skythias, Theotimoy lego, kai apo Thrakes... panton metropoliton gegerakoton (Theotimus din Scythia... toți mitropoliți bătrâni).

În anul 458, Theotim al II-lea este numit episcopus și metropolitanus în Epistola împăratului Leon, Epistola Leonis Imperatoris care, la poziția 65 scrie: Theotimo reverentissimo episcopo Tomitano etceteris episcopis metropolitanis (Concilium universale Chalcedonense, ed. Schwatz, pag. 428-429, în Izvoare). 

Paternus apare într-o scrisoare datată 9.IX.520: Paternus episcopus misericordia Dei episcopus provinciae Scythiae metropolitus. În scrisoarea CCXXXIV, epistolă scrisă la 9 septembrie 520 (și primită la 30 noiembrie 520) în Raportul Sinodului constantinopolitan cu privire la numirea episcopului Epiphanius. Epistola mărturisește textual: „Paternus misericordia Dei episcopus provinciae Scythia metropolitus" (Epistulae imperatorum pontificum... II, ediția Guenther, p. 714). Paternus semnează, după Iohannes, Episcopus Claudipolitanae Civitatus Pronvinciae Isauria și înainte de Marcianus, Epsicopus Chalcedonensis civitatis metropolitus.

În sec. X-XI există atestat mitropolitul Anicetus (Aniketo metropolite Tomeos), iar în sec. XI avem numele mitropolitului Vasile (Basileo metropolite Tomeos). 

Pentru secolele X-XI există aceste două sigilii bizantine de plumb care îi reprezintă pe mitropoliții de Tomis, anume Anicet (sec. X-XI) și Vasile (sec. X). 

În Catalogue of Byzantine seals at Dumbarton Oaks and in the Fogg Museum of Art. (vol. I, edited by John Nesbitt and Nicolas Oikonomides, Washington, D.C, 1991, p. 180-181) se publică (inedite) sigiliile mitropolitului Aniketos (sec. X-XII) cu următoarele comentarii, descrieri și transcrierea textelor (recto-verso):

Pentru memoriul nostru sunt importante cuvintele : Aniketho metropolite Tomeos. Cel de-al doilea mitropolit, Vasile (sec. XI), are pentru sigiliul său următoarele comentarii, descrieri și transcrierea textelor (recto-verso):

Pentru memoriul nostru sunt importante cuvintele: Basileio metropolite Tomeos. 

I. Barnea a descris aceste sigilii în lucrarea Noi date despre Mitropolia Tomisului.

Așadar, cel dintâi care poartă titlul de mitropolit este Theotimus I, așa cum scrie Palladius în Dialogul istoric despre viața lui Ioan Hrisostomul. 

Titlul de mitropolit este confirmat într-o scrisoare a împăratului Leon I Tracul, epistolă din anul 458 adresată „episcopilor metropolitani din întreaga lume", metropolitanis totius orbis episcopis. În această epistolă este amintit și Theotimus al II-lea de Tomis (anul 458) dar mitropolitul semnează în scrisoarea de răspuns Theotimus humilis scythiae regionis episcopus (Teotimus, episcopul smerit al Regiunii Scythia). 

În Studiul introductiv la Izvoarele istoriei citim (pag. 91): „Titlul de mitropolit (...) este aplicat pentru prima data lui Theotimus I (cca. 390 - cca. 407) în Dialogul istoric despre viața lui Ioan Chrysostom scris prin 405-408 de un apropiat al arhiepiscopului Constantinopolelui, contemporan și, probabil, cunoscut al prelatului tomitan, Palladius de Helenopolis (363/4 – înainte de 431)." De reținut că „În Schytia Minor, abia în anii 519-520 izvoarele consemnează explicit atât funcționarea în eparhie a mai multor scaune episcopale cât și titlul de metropolitus pentru episcopul Paternus de Tomis (498-520) ".

Paternus era episcop al Tomis și mitropolit al Schytiei. În manuscrisul din Vatican Vat. lat 3787 se află Epistula 217 a Papei Hormisdas în care este amintit numele lui Paternus („Tomitanae civitatis", „praedictum Episcopum"). Iată cele două file (147r-147v) din manuscrisul Vat. lat. 3787, publicat de Arhiepiscopia Tomisului în volumul 100 din Sfinții părinți ordodocși. Martirii străromâni, Cuvioșii cei vechi.

Este celebru Discul lui Paternus, aflat acum în Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg (discul face parte din tezaurul descoperit în 1912 la Malaja Perescepina). Discul are diametrul de 61 cm și greutatea de 6224 gr., produs în vremea împăratului Anastasius. Pe disc se află înscris următorul text: Ex antiquis renovatum est per Paternum reverentissimum episcopum nostrum amen.

Se consideră certă „evoluția titulaturii episcopului de Tomis" când „la începutul secolului al VI-lea acesta purta titlul de mitropolit". 

Când a devenit arhiepiscopul Tomisului și mitropolitul Scythiei autocefal: „Mai multe Notitiae constantinopolitane din sec. VII-IX rânduiesc scaunul tomitan din eparhia Scythia printre arhiepiscopii autocefali dependenți de patriarhia de Constantinopolis. Acest statut trebuie conexat cu o măsură de ordin administrativ-bisericesc instituită de autoritatea imperială sau de un consiliul ecumenic posterior ridicării la rangul de mitropolit, întrucât, sub Anastasiu I, scaunul tomitan depindea încă de thronosul de pe malul Bosforului, și înainte de sfârșitul sec. VI – începutul celui de al VII-lea, când întreaga textură eclesiastă a fost bulversată, eparhia Scythia Minor încetând d să mai existe. Cu cel de-al V-lea Consiliu ecumenic de la Constantinopolis din 553 n-a adoptat nici o hotărâre de natură administrativă, ci doar măsuri de ordin teologic, rezultă că, dacă, într-adevăr, mitropolitul de Tomis a devenit arhiepiscop autocefal, atunci acest lucru nu se putea întâmpla decât sub Justinianus I (527-565)".

Demn de reamintit este că această „cumulare a titlului de mitropolit și a celui de arhiepiscop nu era contrară practicilor bisericești" fiind așa cum putem citi în Novella XI de înființare a arhiepiscopiei Prima Justiniana stă scris că mitropolitul poate fi și arhiepiscop: Non solum metropolitanus, sed etiam arhiepiscopus fiat (Fontes, pag. 94).

Cronologia episcopilor, arhiepiscopilor și mitropoliților Tomisului între anii 303 – secolul XI.

După Jacob Coleto (Illyrici sacri) avem următoarea serie multiseculară a episcopilor tomitani:

I. Evangelicus an circ.290

II. II.NN an 325.

III. Bretanio an 371.

IV. Gerontius an 381.

V. Theotimus an circ.З90.

VI. Timotheus an 4З1.

VII. Joannes an circ. 440.

VIII. Alexander an circ. 448.

IX. Theotimus II an circ. 455.

X. Paternus an 519.

XI. Valentinianus an circ. 649.

În secolele VII-IX avem arhiepiscopi autocefali (cu nume necunoscut, până azi). În sec. IX apare un arhiepiscop al metropolei Tomis. Pentru sec. X-XII avem numele lui Aniketos (metropolite Tomeos), iar pentru secolul XI avem numele lui Vasile (metropolite Tomeos).

Și I. Barnea, în Noi date despre Mitropolia Tomisului, schițează o cronologie a episcopilor, arhiepiscopilor și mitropoliților Tomisului, amintindu-l pe Evangelicus (după Passio), apoi Bretanion, Gerontius (Terentius, participa la Sinodul al II-lea de la Constantinopol din anul 381), Teotim I (392-407), episcop și mitropolit, Timotei, participant la Sinodul al III-lea de la Ephes din anul 431, Ioan (448-449), Alexandru care a semnat în actele Sinodului al IV-lea de la Chalcedon din anul 451, Theotim II cunoscut ca mitropolit dintr-un document al împăratului Leon și autor al unei epistole către acest împărat. Este urmat de mitropolitul Paternus, celebru pentru discul de argint aurit și cunoscut din epistola Papei Hormisdas ca mitropolit al provinciei Scythia. Valentinianus (550-533) avea legături profunde cu patriarhia din Constantinopolis și își scria epistole cu Papa Vigilius de la Roma. A păstrat probabil titulatura de episcop metropolitan ca și Paternus. 

Pentru sec. X-XI este amintit mitropolitul Aniketes și mitropolitul Vasile (pentru Sec. XI).

Într-o erudită crestomație Fontes Historiae Dacoromaniae Christianitatis (N. Zugravu, Claudia Tărnăuceanu, Mihaela Paraschiv, Editura Univesității Al. Ioan Cuza, Iași, 2009, cu un studiu introductiv excelent și cu traduceri impecabile), avem o cronologie mai bogată în care sunt citate Fontes ad historiam Dacoromaniae pertinentes, Istoria eclesiastică a lui Sozomenos, Hieronymus, Teodoretes, Papa Hormisdas, Vigilius, Barnea.

Iată această grăitoare cronologie, datorată lucrării Fontes Historiae Dacoromaniae Christianitatis. Cităm integral:

Din cercetările noastre recente Anonimul de la anul 325 de la Niceea este marele Mitropolit Marcus al Tomisului. Această mare descoperire scripturală fundamentează în chip cu totul altfel istoria Bisericii Ortodoxe romne.

Pe Evangelicus îl găsim în Passio, pe Bretanion, Gerontius/Terentius, Theotimus I, Timotheus, Ioannes, Alexander, Theotimus II, Paternus și Valentinianus îi găsim în manuscrisele lui Sozomenos, Hieronymus, în Epistulae ale Papei Hormisdas, în Papa Vigilius. Aceste manuscrise le-am publicat în colecția Sfinții părinți (vol. 1-100). 

Pentru episcopul Petrus am publicat epistola lui Dionysius Exiguus (traducerea din Surill), aflată în Vatican, Petru fiind dascălul și protectorul lui Dionysius.

Pentru mitropoliții Aniketos și Vasile am publicat imaginile (recto-verso) sigiliilor bizantine de plumb.

Așadar, Mitropolia Tomisului are această titulatură din 1 septembrie 399 când Theotimus I este numit bătrân mitropolit. Theotim II este numit și el episcopus metropolitanus în anul 458 (în Epistola împăratului Leon).

Mitropolitul Paternus este  episcopus provinciae Scythiae metropolitus într-un document din 9.IX.520 în Scrisoarea nr. CCXXXIV, care este Raportul Sinodului constatinopolitan cu privire la numirea episcopului Epiphanus. Aici Paternus semnează al treisprezecelea. Este de presupus cu drept cuvânt că și Valentinianus a păstrat acest titlu. 

Pentru secolele VII-IX avem arhiepiscopi autocefali ai metropolei Tomis făr nume știut. Pentru sec. X-XII îl avem pe mitropolitul Aniketos, iar pentru sec. XI pe mitropolitul Vasile certificați de sigiliile bizantine de plumb. 

Călugării sciți erau cunoscuți de împăratul bizantin și de patriarhii din Constantinopol și papii de la Roma. Ioan Maxentius și Leontinus Byzantinus erau teologi geniali. Am publicat în colecția Sfinții părinți manuscrisele din Vatican care au păstrat operele lor. Din Dionysius Exiguus am publicat în Sfinții părinți câteva zeci de manuscrise. Dionysius Exiguus a tradus din greacă în latin conciliile bizantine, fondând astfel gramatica și vocabularul prin care Vaticanul va gândi eclesiasticul. Și din Ioan Cassian am publicat multe manuscrise aflate în cele mai vestite biblioteci ale Europei, chiar și un vestit palimpsest din sec. VI.

Pentru Dionysius Exiguus și Ioan Cassian arhiepiscopia noastră a reușit să publice toate cele mai vechi manuscrise care s-au păstrat până în zilele noastre. Toată Europa știe și recunoaște importanța juridică a colecției dionysiene de canoane. Nu uităm semnificația trecerii arhiepiscopului Iachint de Vicina în tronul de mitropolit al Țării Românești, la Curtea de Argeș, în anul 1359. E un simbol strălucit faptul că din anul 303, cu Evangelicus, traversăm împreună cu Bretanio, Gerontius (Terennius), Theotimus I, Timotheus, Ioannes, Theotimus II, Petrus, Paternus, Valentinianus, Aniketos, Vasile și alți episcopi, arhiepiscopi, mitropoliți anonimi, peste 1000 de ani de suflet întreg străromân și român până când Iachint de Vicina ajunge primul Mitropolit al Țării Românești. Memorabil este și faptul că Tomisul și Scythia Minor (cu Histria, Vicina, Callatis...) au papirusuri și manuscrise (în rescripturi) începând din sec. VII î.e.n. până la întemeierea Țărilor Române, adică primii 2000 de ani - cei mai grei în istorie. Episcopiile, arhiepiscopiile și mitropoliile Scythiei Minor și ale Tomisului au asigurat o viață eclesiastică bimilenară neîntreruptă. Arborele istoriei și al vieții, arbore existențial istoric, economic, militar și spiritual a fost nemuritor.

Putem spune, cu mândrie, că istoria bogată a Tomisului ne face contemporani cu întemeierea Romei.

Memoriul nostru se întemeiază pe manuscrise și documente pentru toți episcopii, arhiepiscopii și mitropoliții care au slujit după anul 303. Publicăm și manuscrisele conciliilor universale începând cu anul 325, primul Sinod de la Nicaea. Sunt documente scrise începând cu anul 451, apoi acte ale consiliilor scrise în anii 500, 600 ...

Din Dionysius Exiguus și Ioan Cassian publicăm câteva zeci de manuscrise. Aproape toate manuscrisele din Vatican privitoare la călugării sciți. Prin strălucitele lor minți geniale străromânii noștri au fost în legătură cu Vasile cel Mare și Ioan Hrisostomul, cu împărații Constantin cel Mare, Anastasius, cu papii Hormisdas, Vigilius, Leon.

Am putea spune că suntem de când există lumea.

De curând am trimis o Scrisoare deschisă către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Aici scriam, între altele:

Înaltpreasfinția Voastră, când am conceput proiectul Monumenta Romaniae Historica în 1000 de volume, dumneavoastră sperați că vom găsi în cele mai mari arhive ale lumii manuscrise, documente și înscrisuri fenomenale care vor învia istoria României pentru mileniul dintre 275 și 1359. Adică după coborârea Imperiului Roman în sudul Dunării până la înființarea Mitropoliei Țării Românești. Vechea Sciție Mică, Dobrogea noastră, avea norocul unui destin imperial și a unui arbore genealogic neîntrerupt în inima ortodoxiei. 

Evangelicus era pontifex tomitan pe la anii 298-304. 

Marcus era mitropolit al Tomisului chiar când la Niceea avea loc celebrul Sinod când, simbolic, se naște Europa.

Bretanion era episcop la anii 368-369, îl urma episcopul Gerontius, episcop al Sciției (la 381).

Episcop al Sciției era și Theotimus I (392 – secolul V), au urmat, după episcopi anonimi, Timotheus, episcop al Provinciei Sciția (431).

La anii 445-448, Ioan Tomitanul era și el episcop al Sciției, urmat de episcopul tomitan Alexander (448-452).

În anii 458, episcop mitropolit al Tomisului era Theotimus II. 

A urmat episcopul Petrus (anul 496).

Paternus este ierarh tomitan între anii 498-518, cu titlul de mitropolit al Provinciei Sciția. 

Va fi urmat de episcopul Valentinianus (550, 553), o mulțime de arhiepiscopi autocefali în secolele VII-IX.

Iar din secolul IX avem un Tome Metropolis anonim.

Pentru secolele X-XI, Anicetus este mitropolit al Tomisului, iar în secolul XI Vasile este și el mitropolit al Tomisului. 

Mitropolia Tomisului se va muta la Vicina, pe malul drept al Dunării (în actualul județ Constanța). 

În anul 1359, Iachint, mitropolitul Vicinei, va fi chemat de domnitorul Țării Românești să întemeieze Mitropolia de la Curtea de Argeș. Și a întemeiat-o. 

Înaltpreasfinția Voastră, până de curând savanții nu știau că ierarhul Tomisului care a participat la vestitul Sinod de la Niceea se numește Marcus și avea rangul de Mitropolit al Tomisului.

Domnia Voastră știați acest lucru fundamental pentru istoria Bisericii Ortodoxe Române și doreați mult să găsim documentele Sinodului de la Niceea în care sperați că se află o informație capitală: anume că Marcus este Mitropolit al Tomisului. 

Acum o vreme, Cancelaria Bisericii Ortodoxe Române necunoscând, firește, manuscrisele Sinodului de la Niceea, manuscrise în care se află lista celor 318 mitropoliți participanți, a respins cererea Arhiepiscopiei Tomisului, cerere prin care Arhiepiscopia dorea reactivarea Mitropoliei Tomisului. 

Îngăduiți-mi, Înaltpreasfinția Voastră, să vă rog prin această scrisoare deschisă să cereți Sfântului Sinod și Preafericitului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române reactivarea Mitropoliei Tomisului în conformitate cu actele vechi de 1700 de ani ale Sinodului de la Niceea, acte în care Marcus apare cu titlul de Mitropolit al Tomisului.

Îngăduiți-mi, Înaltpreasfinția Voastră, să expun patru argumente pentru care istoria străveche a Bisericii Ortodoxe Române ne obligă să fim vii și responsabili, smeriți credincioși ortodocși care trebuie să dea seamă cum se cuvine în fața lui Dumnezeu.

1. Sunt vădite argumentele istoriei necunoscute a Tomisului. V-ați adresat forului cel mai înalt al Bisericii și vi s-a răspuns că nu sunt argumente. Acum argumentele sunt prisositoare. 

Dacă iubiți Biserica și Țara, vă rog să reveniți în Sfântul Sinod cu cererea de reactivare urgentă a Mitropoliei Tomisului.

2. Toate Bisericile vechi și-au repus în drepturi pozițiile inițiale, pe care le-au pierdut din cauza vitregiilor istorice. La noi ce piedică mai este să redevenim ce am fost? De ce să ne fie teamă să devenim ceea ce suntem?

3.   Demnitatea evidentă a Bisericii și a Țării, prin repoziționarea Tomisului ca Mitropolie. Mitropolia Tomisului există, trebuie doar reactivată titulatura de Mitropolie. 

4. În 1975, din motive naționale, statul de atunci, fără dimensiune creștină, a promovat Episcopia Tomisului la rang de Arhiepiscopie. Statul de acum este insensibil la Adevăr și demnitate?

Înaltpreasfinția Voastră, așa cum bine știți, numele lui Marcus ca Mitropolit al Tomisului apare în peste 100 de manuscrise din cele mai mari biblioteci și arhive al lumii, în Actele celebrului Sinod de la Niceea din anul 325.

Numele Mitropolitului Marcus apare în multe dintre manuscrise, sub numele țării care încă se numea Dacia. Sau sub numele Dobrogei care se numea Scythia Minor.

Sunt manuscrise celebre din Biblioteca Vaticanului, din Biblioteca Vittorio Emanuele, din Biblioteca Valiceliana,  fragmentul veronensian din secolul VIII, străvechiul manuscris parizian din secolul VI, alte vechi manuscrise pariziene din secoelel VIII, IX și X, manuscrisul bodleian din secolul VI, manuscrisele din München (secolul IX), manuscrisele executate în Sankt Gallen (secolul IX), din Viena (secolul IX), manuscrisul din Köln (secolul VIII), colecția hispanică (anul 1000).

Sunt manuscrise peste tot în lume în latină, în greacă, în coptă, în syriacă, în arabă, în armeană și nu numai.

Am găsit aceste manuscrise, în toate aceste limbi pe care ni le indică savanții occidentali.

Sunt aproximativ 100 de manuscrise publicate (în Monumenta Romaniae Historica) pentru a consfinți titulatura de mitropolit al Tomisului pentru ierarhul Marcus, mitropolitul care a reprezentat credincioșii din țara noastră la Niceea în anul 325.

Iată câteva manuscrise cu filele în care apare numele Mitropolitului Marcus.
 

Köln, Erzbischöfliche Diözesan- und Dombibliothek, Cod. 115

Anul 800

Bibliothèque Carnegie de Reims. Ms. 671

Anul 801

Biblioteca Apostolica Vaticana, Vat. lat. 7222

Anii 800-850

Wolfenbüttel, Herzog August Bibliothek, Weiss. 3 (4087)

Secolul IX

Julius Maximilians Universität Würzburg, M. p. th. f. 72

Fulda, anul 851

BSB, Clm 6355

Secolul IX

München, BSB Clm 3860

Secolul X

München, BSB Clam 6242

Anul 810

Bibliothèque Nationale de France, Latin 1452

Secolul X

Bibliothèque Nationale de France, Latin 1453

Anii 801-1000

Sunt manuscrisele străvechi în care Sfântul nostru Dionysius Exiguus îi scrisese cu mâna proprie numele Mitropolitului Marcus.

În rescripturile Canoanelor Sfântului Sinod de la Niceea, unde Dionysius Exiguus a oferit și lista mitropoliților participanți, s-au uitat papii Vaticanului sute de ani. Împărații Merovingieni și Carol Magnul și-au ghidat mintea după Canoanele traduse din greacă în latină de Dionysius Exiguus, manuscrise unde apare numele Mitropolitului Marcus al Tomisului, între participanții Sinodului de la Niceea.

Toate bibliotecile imperiale ale Europei au rescripturi valoroase.

În anul 2025 va fi o mare sărbătoare a creștinătății: se împlinesc 1700 de ani de la Sinodul de la Niceea din anul 325. 

Înaltpreasfinția Voastră, în timpul vieților noastre de creștini ortodocși o sărbătoare mai mare nu poate să existe.

Aveți datoria și obligația să îndreptați toată lumina asupra acestei sărbători și să treziți Sfântul Sinod întru reactivarea Mitropoliei Tomisului, mitropolie condusă acum 1700 de ani de Mitropolitul Marcus.

Papii de la Vatican, împărații cei mari ai Europei, cărturarii cei mai străluciți știau ce înseamnă Canoanele Sinodului de la Niceea, știau pe de rost numele mitropoliților care au participat la prima mare sărbătoare religioasă a Europei.

Înaltpreasfinția Voastră, ca urmaș milenar al Mitropolitului Marcus, aveți datoria sacră de a-i binecuvânta numele, de a-i urma opera, de a impune cu orice preț reactivarea Mitropoliei Tomisului, mitropolie în care Domnul nu v-a așezat întâmplător. 

Înalt Preasființia Sa Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului, Domnia Voastră a avut știința și inspirația să îi scrie clar și inspirat Patriarhului Daniel că poporul român și România nu mai pot aștepta la nesfârșit reactivarea Mitropoliei Tomisului, o mitropolie care exista încă din vremea vestitului Sinodului de la Niceea, din anul 325, mitropolie care era condusă de Mitropolitul Marcus al Tomisului.

Să publicăm integral scrisoarea, din grijă de a nu altera noi cu nici un sunet, o epistolă clară și grăitoare:

Cabinet Arhiepiscop

            Nr.   3209 / 9.10.2023

Preafericirii Sale,

Preafericitului Dr. DANIEL,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române 

Preafericirea Voastră,

Cu smerită dragoste în Domnul Hristos, Cel ce va da  „viață veșnică celor ce, prin stăruință în faptă bună, caută mărire, cinste și nestricăciune” (Romani 2, 6-8) – Vă remitem acest memoriu, plin de speranță, în completarea memoriilor pe care Arhiepiscopia Tomisului le-a înaintat constant Patriarhiei Române pe parcursul a mai mult de două decenii.

Ne exprimăm nădejdea că Preafericirea Voastră veți avea bunăvoința, inspirată de Dătătorul a tot binele, spre a lua în considerare solicitarea plină de dreptate a străvechii noastre Biserici tomitane de a i se restabili demnitatea de mitropolie, confirmată la Sinodul I Ecumenic (325). 

Potrivit canoanelor Bisericii Universale, începând chiar cu acelea ale Sfântului Sinod I Ecumenic de la Niceea, principiul menținerii (păstrării) veșnice a demnității și a privilegiilor unei mitropolii (indiferent dacă o altă eparhie capătă, de-a lungul timpului, o mai mare importanță) devine unul fundamental pentru organizarea bisericească și pentru păstrarea rânduielii în Ortodoxie (I Ec. 6-7)[1]. 

Toate Sinoadele Ecumenice și locale au menținut cu venerație aceste prevederi ca fiind sfinte și bune pentru întreaga Biserică. De aceea, Bisericile Ortodoxe surori, indiferent de specificul lor etnic și cultural, au întreprins demersuri  pentru restabilirea/reactivarea scaunelor mitropolitane cu descendență străveche, considerându-le argumente autentice ale propriei origini și demnități spirituale.

În planul organizării și funcționării Bisericii Ortodoxe Române, pe care cu vrednicie o păstoriți, acest temei de căpătâi, incontestabil prin prisma autorității care l-a statuat, este mult prețuit, el aducând claritate administrativă prin restitutio in integrum a demnității și drepturilor vechilor scaune mitropolitane ale Bisericii Ortodoxe Române și garanția însăși a stabilității și a independenței sale canonice. 

În ceea ce privește aspirația Arhiepiscopiei Tomisului de a pune în valoare, sub aspect bisericesc și academic, propria contribuție la istoria Bisericii Universale și, implicit la cea a Bisericii Ortodoxe Române, aceasta s-a concretizat prin impresionanta colecție de manuscrise ale primului mileniu, adunată cu multă trudă în peste o mie de volume, în aceste decenii în care Patriarhia Română a expus constant ideea că nu există dovezi pertinente pentru reactivarea mitropoliei Tomisului. Acum, această colecție stă la dispoziția Sfântului Sinod și a Preafericirii Voastre, pentru a se elimina orice îndoială și orice împietrire (Marcu 16, 14) din inima celui sau celor care încă își mai imaginează că acest demers ar avea la bază ambiția sau răzvrătirea unui om. 

În calitate de fii responsabili ai Bisericii lui Hristos suntem deplin conștienți că orgoliile, răzvrătirile, ambițiile personale și toate patimile asociate cu acestea sunt efemere și vor pieri odată cu omul care le-a impropriat: „Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; așa va înflori. Că vânt a trecut peste el și nu va mai fi și nu se va mai cunoaște încă locul său” (Ps. 102, 5-6). 

Dar cuvântul Domnului – exprimat prin dogmele și canoanele Bisericii – rămâne în veac (Isaia 40, 8) și mântuire Lui din neam în neam (Isaia 51, 8).

În lumina acestor documente[2], inaccesibile până acum Patriarhiei Române, se probează privilegiul istoric și canonic al Bisericii din Scythia Minor/ Dobrogea, cu sediul la Tomis/Constanța de a fi recunoscută ca mitropolie participantă la Sinodul I Ecumenic de la Niceea[3]. 

Importanța mitropoliei Tomisului pentru Biserica Ortodoxă Română constă nu numai în vechimea ei neîntreruptă până în secolul al XIV-lea (mai multe secole adunate decât ale tuturor mitropoliilor românești), nici numai în predispoziția ei de a mijloci permanent între culturile fondatoare ale Europei creștine (așa cum rezultă din pozițiile teologice scrise ale Sfinților Ioan Casian, Dionisie Exiguul ori ale erudiților Ioan Maxențiu și Leonțiu de Bizanț), ci din însuși faptul că, prin Sfântul Marcu, mitropolitul Tomisului (care, din păcate, nu are încă o zi de pomenire individuală în calendarul Bisericii Ortodoxe Române) s-a alăturat vocii comune a celor 318 Sfinți Părinți de la Niceea, mărturisind deoființimea Treimii. 

Doctrina „pluralității deoființă”, cum o denumea un mare gânditor român[4], nu a fost înțeleasă doar ca o construcție abstractă de către Sfinții Părinți, ci a avut implicații practice imediate în planul organizării bisericești. Potrivit rânduielii Sinodului I Ecumenic, episcopul din cetatea de scaun a unei regiuni administrativ-teritoriale mai mari (provincia/ eparchia) a Imperiului Roman  (metropolă = capitală sau „cetate mamă”, din asocierea cuvintelor eline mitir + polis) a devenit mitropolit, având sub ascultare și fiind totodată în comuniune deplină cu toți frații săi episcopi din cetățile dependente administrativ de capitala provinciei/eparhiei respective[5]. 

Nu este puțin lucru - chiar și pentru noi, românii, obișnuiți să acordăm maximă atenție tuturor celor din afară dar să tratăm cu superficialitate propria moștenire, „să nu ne căutăm sfinții”, așa cum constata, cu amărăciune, Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei în a sa lucrare „Viața și petrecerea sfinților” (1682-1686) – ca, tocmai la izvorul Europei creștine (Niceea, 325), unde s-au pus bazele canonice ale formei de organizare bisericești a mitropoliei[6], să se afle un Sfânt ierarh de pe aceste meleaguri, Marcus Tomensis, care apare ca semnatar în documentele sinodale cu titulatura bisericească de  metropolitanus[7]. 

Izvoarele documentare pe care ne întemeiem argumentația sunt, printre multe altele: 

1. Codexul 212, aflat în Erzbischöfliche Diözesan - und Dombibliothek din Köln, este un manuscris Dionysius Exiguus (470-544), datat a fi de la mijlocul secolului VI[8]. În lista ierarhilor din dioceza  Dacia se află numele lui Marcus metropolitanus.

2. Manuscrisul 671, aflat în Bibliothèque Carnegie de Reims[9], este un rescript din anul 801 și cuprinde o Collectio Canonum precum și lista participanților la Sinodul I Ecumenic, Marcus metropolitanus fiind și el menționat, tot în dioceza Dacia.

3. Manuscrisul Vat. Lat. 7222 se află în Biblioteca Vaticanului[10]. Este un rescript, datat 800-850. Marcus este menționat în mod identic precum în manuscrisele de mai sus.

4. Laud. Misc. 421 (S. C. 893), anul 875 (Oxford, Bodleyan Library)[11]. Conține Collectio canonum Dionysio-Hadriana cu menționarea în lista Părinților niceeni a lui Marcus metropolitanus.

5. M. p. th. f.72, Fulda, anul 851 (Julius Maximilians Universität Würzburg)[12]. Este vorba tot de Collectio canonum Dionysio-Hadriana în care se află, în traducere, Canoanele Sinodului de la Niceea din anul 325, urmate de lista sfinților ierarhi semnatari, din rândul cărora face parte mitropolitul Marcu al Tomisului. 

Istoria Bisericii de la Tomis nu se rezumă doar la fenomenul participării în tabăra omousiană a Sfântului mitropolit Marcu, ci se continuă de-a lungul secolelor prin mitropoliții care și-au desfășurat cu sfințenie misiunea în acest teritoriu cuprins între Dunăre și Mare, dintre care amintim pe: Bretanion, Gherontie/Terentius, Teotim I, Timotei, Teotim II, Ioan, Alexandru, Paternus, Ioan Maxențiu, Valentinian.

Prin înființarea themei (provinciei) Paristrion de către împăratul bizantin Ioan Tzimisches, în anul 971, și prin mutarea capitalei acesteia de la Constantia (vechiul Tomis)  la Dorostolon (Silistra), rolul politic și administrativ al cetății Tomis începe să scadă, însă, sub aspectul organizării  bisericești, Patriarhia Ecumenică respectând cu fidelitate canoanele 4-7 ale Sinodului I Ecumenic, scaunul mitropolitan de la Tomis a continuat să existe și să beneficieze de demnitatea  inițială, mai mulți ierarhi apărând cu titulatura de mitropoliți de Tomis până spre secolul al XII-lea[13]. Cele două sigilii aparținând mitropoliților de Tomis Anicet (sec. X-XI) și Vasile (sec. XI) arată că „paralel cu mitropolia nou înființată la Dorostolon, capitala themei Paristrion, a continuat să existe mitropolia vechii capitale Tomis, ambele depinzând direct de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol”[14], ierarhii păstrând titulatura consacrată de „mitropolit de Tomis” iar nu de Constantia, cum avem dovada sigură că se numea, în veacul al X-lea, reședința Scythiei Mici[15]. Ulterior anului 1186, când frații Petru și Ioan Asan au înființat imperiul româno-bulgar, thema Paristrion a fost desființată, scaunul mitropolitan migrând în cetatea dobrogeană Vicina, situată pe insula Păcuiul lui Soare (localitatea Ostrov, județul Constanța), aflându-se în dependență canonică de Patriarhia Ecumenică (ea însăși aflată în exil la Niceea între anii 1204-1261).

Mitropoliții Vicinei au păstorit în Dobrogea ca și continuatori firești ai mitropoliților de Tomis, până la transferarea în 1359 a Sfântul Iachint la Curtea de Argeș, ca mitropolit al Țării Românești[16].

Conștiința apartenenței provinciei Dobrogea de un scaun mitropolitan cu sediul la Constanța, reședința sa de drept, nu reprezintă capriciul unei minorități de clerici și intelectuali înfăcărați de  un fals triumfalism local. Este o necesitate pe care, timp de douăzeci de ani, populația județelor Constanța (753331 locuitori)  și Tulcea (245899 locuitori) aparținând întregului spectru de ocupații și categorii sociale a resimțit-o foarte puternic, prin comparație cu toate celelalte regiuni istorice ale țării care au centre mitropolitane pe teritoriul lor. Necesitatea nu este provocată de orgolii, cum greșit s-a înțeles și s-a proferat de-a lungul timpului, ci izvorăște din conștiința unei identități creștine vii, întru totul similare celei a poporului din regiunea Clujului, spre exemplu, în cazul căreia Patriarhia Română a identificat în regim de urgență argumentele pentru ridicarea la rangul de mitropolie, în anul 2005.

Dobrogea este singura provincie istorică a țării care are o zi națională dedicată ei. Prin Legea 230/2015 s-a instituit ziua Dobrogei, serbată în fiecare an pe 14 noiembrie. Importanța națională a Constanței este recunoscută în toate ariile de interes ale statului român, de la poziția geo-strategică, ca factor de securitate euro-atlantică, până la turism, mai puțin în ceea ce privește răspunsul Patriarhiei Române la aspirația legitimă a populației care se declară în proporție de 83, 04% ortodoxă de a fi în aceeași demnitate cu celelalte provincii și regiuni cărora li s-a facilitat accesul la o organizare bisericească de rang mitropolitan, cu atât mai mult cu cât pe teritoriul provinciei Dobrogea mitropolia nu ar fi un dar oferit prin clemența unei instanțe supraordinate ci restabilirea unui drept consacrat de un mileniu de istorie neîntreruptă. 

Constanța este cel mai urbanizat județ din România, 539.902 de persoane locuind la oraș. Județul se situează pe locul al cincilea în țară ca populație și pe al șaptelea ca întindere teritorială. În era digitală, când informația circulă cu atâta repeziciune, cu ușurință alcătuind și dezintegrând comunități, această populație urbană și creștin-ortodoxă majoritară în județul Constanța, are la dispoziție toate mijloacele, libertățile și drepturile consfințite de lege pentru a-și exprima doleanțele.

Noile temeiuri despre istoria poporului român și a Bisericii sale au suscitat interesul multora dintre membrii societății constănțene și românești, din țară și din străinătate, fapt care a provocat o adevărată avalanșă de apeluri către Arhiepiscopia Tomisului având drept scop reabilitarea hic et nunc a adevărului. Desigur, Centrul eparhial a reacționat cu prudență, îndemnând la rugăciune și la ascultare față de Sfântul Sinod mulțimea din ce în ce mai numeroasă și mai entuziastă a credincioșilor conștienți de valoarea inestimabilă a acestui act de dreptate și de demnitate națională.

Datoria ascultării față de Sfântul Sinod și față de Întâistătătorul acestuia iar, pe de alta, obligația de a răspunde presiunii din ce în ce mai puternice venite din partea obștii încredințate nouă spre păstorire ne determină să aducem, așadar, din nou înaintea Preafericirii Voastre apelul poporului lui Dumnezeu din Dobrogea la recunoașterea și restabilirea adevărului.

În interesul cauzei noastre vom prezenta, cu binecuvântarea Preafericirii Voastre, toate dovezile documentare pe care Arhiepiscopia Tomisului le are în patrimoniul său și vom transmite fiecărui membru al Sfântului Sinod câte un extras din acestea.

Având în vedere încrederea deplină în păstoreasca purtare de grijă, în darul înțelegerii vremurilor și oamenilor dar, mai ales, în excelenta abilitate a Preafericirii Voastre de a fi în mijlocul poporului lui Dumnezeu, adresăm cu smerenie Preafericirii Voastre următoarele solicitări:

1. Punerea pe ordinea de zi a Sfântului Sinod din luna octombrie 2023 a prezentului   memoriu, având drept obiect: reactivarea mitropoliei Tomisului.
2. Readucerea jurisdicției mitropoliei Tomisului în dreptul ei istoric, administrativ și teritorial-numeric, potrivit canoanelor 4-7 ale Sinodului I Ecumenic și jurisprudenței bisericești universale și românești.
3. Inițierea, în urma hotărârii Sfântului Sinod, a tuturor demersurilor pe lângă autoritățile statului și pe lângă Academia Română de a se înființa, la Constanța, un institut dedicat cercetării aprofundate a culturii și civilizației dobrogene, similar tuturor celorlalte institute patronate de Academia Română din provinciile istorice ale țării noastre.

Cu fiască și smerită dragoste în Hristos Domnul,

† TEODOSIE,

Arhiepiscopul Tomisului

Este venită vremea ca Sfântul Sinod să hotărască în octombrie 2023 reactivarea Mitropoliei Tomisului, așa cum grăiesc clar canoanele 4-7 ale Sinodului I Ecumenic și jurisprudenței bisericești universale și românești.

Orice ierarh bisericesc înțelege perfect importanța reactivării Mitropoliei Tomisului, mitropolie existentă încă din anul 325, din vremea Sinodului de la Niceea, sinod la care s-a născut în chip simbolic Europa.

Metaforic vorbind, noi suntem demult în spațiul simbolic și real al Europei iar politicienii noștri ar trebui să arate la Bruxelles că suntem în „Spațiul Schengen" încă de acum 1700 de ani!

Preafericite Patriarh Daniel,

Preacinstiți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române,

Prețuiți membri ai Sinodului Ortodox Român 

Prin reactivarea Mitropoliei Tomisului, Mitropolie veche de 1700 de ani, Biserica Ortodoxă Română și România au de câștigat în străvechime ființială, în demnitate și în strălucire.

Dacă vreun ipochimen se preface că nu înțelege acest lucru ar fi bine să nu mai vorbească românește niciodată. 

Fiindcă asta înseamnă a nu-ți iubi propria ființă, a nu respecta istoria sacră a poporului în mijlocul căruia trăiești, a nu dori ca România să aibă demnitatea și cinstea pe care le merită.

Constantin Barbu

10 octombrie 2023