Foto: Facebook
Azi, în goana mașinii, văd o mănăstioară pe un deal. Zic: trec așa, ca nesimțitul... hai să mă închin la Biserică! De asta ne stau mănăstirile în cale, să ne dăruiască liniște și har. Să ne ajungă îngerii din urmă. Eram în civil.
Mă închin la icoanele frumoase, ascult tăcerea liturgică, amușinez mireasma de tămâie. Bisericuța de lemn era goală.
Mă așez într-o strană și zic niște rugăciuni.
Apare o măicuță mică, tânără, cu o mătură în mână. Se apropie: de unde ești mata? Uluit, surprins, zic: din București.
-Vai, domnule, ce bine semănați cu un părinte bun, ca un înger, care în fiecare zi ne scrie nouă cuvinte de mântuire.
Eu: ce părinte?
Inima îmi bătea să-mi spargă pieptul. Dar nu am arătat emoția. Aproape îmi dădeau lacrimile.
Maica zice: seamănă așa la ochi cu mata, dar e mai slab...
-O fi, măicuță! zic eu.
Am pus un pomelnic de 40 de zile. M-am închinat și am ieșit. Eram siderat. Uite, bre, un înger de măicuță, care înțelege și simte ceea ce bâigui.
Când intru în mașină, maica cu mătura mă conducea cu privirea. Când o văzut numărul de Constanța, o izbucnit în plâns. Se pleca și făcea Cruce.
Am demarat să nu vadă că și eu eram înlăcrimat.
Uite așa, un nimic de om, cu câteva idei, poate ajunge la inima oamenilor. Înseamnă că nu scriu degeaba.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Va pot intelege lacrimile pentru ca si eu am lacrimat cand am primit un mail de la o cititoare ingrijorata ca nu am mai scris o vreme!
Suntem multi alaturi de dumneavoastra parinte, chiar daca adesea nu prea comentam! Sunteti familia noastra!
Dumnezeu cu noi!