Sfântul Ierarh Spiridon era sărac, păstor de capre, n-avea bani de veșminte, așa că și-a împletit o mitră din nuiele de papură.

N-avea nici ceară pentru lumânări, așa că doi monahi care aveau grijă de slujbe n-au mai aprins dimineața lumânări.

Când a venit Sfântul, i-a întrebat de ce nu le-au aprins. I-au răspuns: păi oricum nu e nimeni în Biserică, și ceara e scumpă.

Atunci ierarhul cel bun i-a chemat în fața Sfintelor Uși.

I-a pus să îngenuncheze și și-a pus mâinile peste capetele lor.

Atunci ochii sufletelor lor s-au deschis și au văzut miriadele de îngeri, foșnind uriaș din aripi, așteptând în rugăciune Marea Liturghie a Jertfei Mielului lui Dumnezeu.

Cei doi au încărunțit într-o clipă.

Când sfântul și-a luat mâinile de peste ei, n-au mai văzut decât Biserica goală.

De atunci, și-au făcut slujirea de paraclisieri cu râvna celor ce au văzut raiul odihnindu-se în Liturghie.