Eu îl iubesc pe Pilat. Și plâng de mila lui. Și Dulcele Iisus l-a iubit. De asta a vorbit cu el, față de viermii imbecili și vicleni Ana și Irod, cărora nu le-a adresat nicio vocală.

Pilat era o brută, într-o lume unde te condamna la moarte pentru nimic, o lume de o cruzime uriașă. Și totuși se chinuie să-L salveze. Putea să-L condamne imediat. Vine, Îl întreabă, ascultă, se cutremură, primește scrisoare de la soția simțitoare de Dumnezeu, zice de trei ori "nu găsesc în El nicio vină". Întreabă ce este Adevărul, când Adevărul infinit era acolo, lângă El. Ascultă despre Împărăția veșnică. Îl îmbracă în hlamidă. Zice profetic: Iată Omul! AMIN, El e Omul prin excelență, Arhetipul veșnic al umanității, Logosul model după care a fost plămădit Adam. Strigă: Iată Împăratul vostru!

Se spală pe mâini de Sângele lui Dumnezeu. Zice: nevinovat sunt de Sângele Dreptului acestuia. Îl pune pe Iisus în talger alături de răufăcătorul Baraba, căci știa că din invidie L-au dat lor. Tot speră că se vor liniști șerpii blestemați, însetați de sânge.

E șantajat de viperele cu doctorat în Tora, că dacă Îl eliberează face lezmajestate Cezarului.

Sărmanul Pilat. Într-o lume de brute. Un păgân cu sute de zei demonici, simte adierea dumnezeiască. E slab, dar nu e rău. De aia e pomenit în Crez până la sfârșitul veacurilor.

*

Noaptea asta Hristos stă singur în temniță, rugându-Se pentru cei care Îl vor omorî. Iubirea infinită se roagă pentru oamenii iadului. Vorbește cu Tatăl. După ce a fost batjocorit, târât de la Ana la Caiafa, de la Irod la Pilat, Dumnezeul iubirii zace cu picioarele în butuci. Plânge pentru Petru care s-a blestemat că nu-L cunoaște. Îl așteaptă pe Iuda să se întoarcă din întuneric. Tremură de dorul Mamei Lui preacurate.

Dumnezeu nu poate suporta păcatul, boala și moartea. El iartă, vindecă și înviază.

În miliardele de gânduri ale Logosului, simte fiecare suflet, fiecare om, care a murit, moare sau va muri, prin ochii Lui trec toate lacrimile din univers. Cuvântul plânge. Așteaptă cu dor Crucea care Îl va sfărâma și care va trage din prăpastia pierzării pe om. Iubirea infinită plânge pentru oamenii iadului, vestind zdrobirea iadului și a morții.

Sudoarea și Sângele Lui adapă cu viață universul.

Am simțit și eu o picătură din greutatea Crucii, cărând o Cruce mică, în micimea mea, până în mijlocul Bisericii. Am căzut și eu sub greutatea ei, oblojind căderea mea în păcat.

Și mi-am dat seama că prin Cruce și prin lacrimi învățăm să nu mai murim niciodată.