De cate ori trece Prohodul Domnului peste noi, ca un noian devastator, ca un tsunami de durere, o idee mi se sapă în minte ca-ntr-un mormânt: cum este posibil, cum am putut să facem așa ceva? Cât de cretin și de blestemat să fii să omori pe Dumnezeu? Cât de orb și de nemernic să fii? Cum să ucizi pe Cel care ți-a dat viață? Cum să umpli de răni pe Cel ce te vindecă? Cum să biciuiești pe Cel ce te mângîie? Cum să pui coroană de spini Celui ce te-a încoronat împărat al făpturii? Cum să străpungi mâinile care te-au zidit? Cum să reduci la tăcere pe cel ce te-a învățat să vorbești? Cum să scuipi pe Cel ce te sărută cu veșnicie? Cum să calci în picioare pe Cel ce te îmbrățișează cu lumina Lui? Cum să sfărâmi pe cel ce te zidește? Cum să muști mâna care te hrănește? Cum să dai întuneric celui ce-ți deschide ochii? Cum să omori pe Părintele tău, cu care semeni, al Cărui chip ești?
Cum?
Ce neam de hiene nemernice suntem, popor omorâtor de Dumnezeu care a răstignit pe Domnul slavei pe Cruce? "O neam necredicios, până când voi fi cu voi, până cand vă voi răbda pe voi? Aduceți-l la Mine”.
În această întrebare, refuz să deschid ochii care m-ar inunda de plâns, refuz să mă nasc în asemenea neam, să trăiesc și să mor între cei care L-am omorât pe Dumnezeu. Nu, viața de aici e un coșmar imens, colectiv, un vis urât, din care ne vor trezi și vom îmbrățișa pe Pruncul sfânt al veșniciei, ne vom adăpa cu nesaț din Lumina preasfântă a Lui, vom primi mireasma cea mai presus de fire a raiului din El. Istoria nu e decât un vis nemernic, în care stăm așteptând moartea ca pe ultima soluție, ca pe trezirea din neant.
Și totuși ochii mei se deschid și mi se confirmă hâdul adevăr. Văd milioanele de morți ai istoriei, molimele care ucid mii de copii pe secundă, viclenia cea îngrozitoare, focoasele nucleare, bombardamentele, sărăcia lucie, foamea rânjind, bătrânețea cu durerea ei, cancerele înșirate la paradă, războiul ca încrâncenare tâmpă a iadului din noi, tarabele de carne care doare, răutatea gratuită, legiunile de draci jubilând, tot absurdul unei vieți fără de sens, spectrul morții și scrâșnetul dinților unui popor înstrăinat de Dumnezeu, munții de cadavre de bebeluși sfinți avortați din mamele lor, aud urletul de durere al pruncilor, simt turbarea cumplită a unei umanități care ucide și se ucide pe sine în același timp.
Și mai presus decât toate acestea, văd pe Dumnezeul cel Viu sfărâmat, pironit, străpuns, biciuit, omorât pentru noi și de către noi.
Dacă n-aș ști c-ar învia, n-ar mai merita să trăiesc nicio clipă pe pământ. Mi se rupe inima ca unei maici care și-a văzut copilul murind, spune cântarea Prohodului. Suntem pierduți. E prea târziu. Uciderea de Dumnezeu a avut loc, suntem în ea ca-ntr-un univers de neființă, nu visăm, strămoșii noștri și noi prin păcatele noastre Îl răstignim mereu pe Hristos, Mirele Bisericii îndrăgostit de umanitate.
Suntem aici, pe pământ, și nimeni și nimic nu ne mai poate absolvi de această vină. Și oasele noastre peste câteva zeci de ani vor vorbi fără de glas despre actul supremei ucideri de Dumnezeu.
Suntem un neam omorâtor de Dumnezeu. Și totuși Dumnezeu înviază din morți mereu, iubindu-ne infinit, până la iad și înapoi, șoptindu-ne mereu că ne iubește o veșnicie. O singură nădejde mai avem. Hristos înviază din morți în fiecare zâmbet, în fiecare gură de pâine dăruită, în fiecare lacrimă vărsată pentru altul, în fiecare oftat de durere pentru păcat, în fiecare Doamne, în fiecare suflare de lumină, în fiecare floare de gând. Strânge cu atenție toate morțile noastre ca pe niște firimituri în ștergarul cu care a fost ștearsă de sânge Fața Sa cea dumnezeiască. Ne mângâie mereu cu mâinile străpunse de piroane, ne dăruiește mereu Sângele Lui pentru viață veșnică, deși noi nu Îi dăm decât moarte, durere și stricăciune.
În pâcla unei asemenea nopți, în bezna în care orbecăim de când am văzut pe dinafară porțile raiului, noi, neamul ucigaș, stirpe omorâtoare de Dumnezeu, mai avem o fârâmă de nădejde: cineva din neamul nostru este Născătoare de Dumnezeu. Rugăciunea ei de mamă de Copil mort, inima ei zdrobită de durere ne vestește dincolo de moarte că Hristos a înviat.
*
Mormântul Dulcelui Iisus e Mormântul fiecăruia dintre noi pe care l-am săpat din indiferență, neștiință și mândrie. L-am băgat adânc în pământ pe Domnul cerurilor, că ne doare nevinovăția lui sfântă, ne zdrobește nimicnicia noastră cu măreția iubirii Lui, ne vădește răutatea. Și împreună cu El am îngropat toate idealurile noastre de sfințenie, feciorie și lumină a firii. Am pus deasupra o piatră mare și grea a plăcerilor și obsesiilor noastre nemernice și ne-am dus să murim.
În
liniștea mormântului, Iisus cel zdrobit pentru noi, absoarbe ca un
burete infinit toată durerea noastră. Sângele Lui preacurat e transfuzia
noastră cu nemurire. Lacrimile Lui udă pământul inimii și-l fac să
rodească iubire.
În adâncul mormântului, Cineva mai mare decât
universul așteaptă în tăcere să învieze pentru noi. E și în Cer pe
Tronul de lacrimi al Treimii, e și în iad sfărâmând puterile morții, e
și în rai ștergând sudorile de pe fruntea tâlharului bun.
E mai ales în inima fiecăruia dintre noi, așteptând să spargă porțile cele de durere și să învieze împreună cu noi.
Slavă Ție Dumnezeule în veci!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Frate, fiecare păcat al tău este o suferință mai mare pentru El decât pentru tine sau pentru mine.
Făcând păcate, Îl răstignești. Fiecare gând necurat, fiecare simțire pătimașă urlă și mugește: Răstignește-L, Răstigneste-L!"
Oare nu este întreagă viața noastră pe pământ o neapusă Vineri Mare pentru Domnul Hristos?
Fiecare păcat al meu este un cui pe care-l înfig în mâinile Domnului blândeții; fiecare patimă a mea - un spin; toate patimile mele (laolaltă), cununa de spini pe care o așez pe capul lui Hristos.
Batjocura noastră îndreptată asupra lui Hristos este mai înfricoșătoare decât cea evreiască.
Evreii puteau să creadă mai puțin în Hristos, pentru că El încă nu înviase. Iar noi, pentru care Hristos de două mii de ani mărturisește cu tărie că a înviat, noi Îl batjocorim pe Hristos Cel Înviat, Îl scuipăm pe Hristos Cel Înviat, Îl răstignim a doua oară pe Hristos Care deja a înviat!
Oare nu-L răstignește pe Domnul Hristos Cel Înviat preotul care cu viața lui își îndepărtează de Hristos turma?
Oare nu-L chinuie, nu Îl ispitește pe Hristos Cel înviat profesorul, dascălul care, cu învățatura lui potrivnică lui Dumnezeu, Îl exilează pe Hristos din sufletele elevilor săi?
Oare nu-L face de rușine pe Hristos, nu Îl scuipă pe Hristos Cel înviat fiecare creștin care este numai cu numele creștin?
Vai nouă, care neîncetat Îl prigonim pe Hristos Cel înviat...!"
Sf. Justin Popovici
Doamne, miluiește.
*Descoperire a*
*Îngerului Domnului*
*făcută Sfânului Dimitrie al Rostovului despre patimile Domnului nostru Iisus Hristos*
*„Povestire dureroasă despre toată multă mulțimea patimilor Domnului Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos”*
*Pentru ca să înțeleagă tot creștinul cât a suferit Mântuitorul pentru noi și cum că noi Îl răstignim iarăși și pe Maica Domnului o întristăm până la plângere cu fiecare păcat pe care îl facem.*
[…]
*În anul de la zidirea lumii 5504, Martie în 23, deci după ce a săvârșit Pilat hotărârea morții lui Iisus și L-a dat ostașilor ca să-L răstignească, le-a zis și aceasta: “Iată, vi- L dau ca să-L munciți cum știți, numai aceasta să știți, că El este dator ca pe Cruce să moară, iar nu în alt loc, căci apoi veți fi foarte rău pedepsiți”.*
*Cu aceasta a mai îmblânzit cruzimea ostașilor; că de nu le-ar fi zis aceasta, nici nu ar fi mai prins ei pe Simon Chirineul ca să ducă* *Crucea cea foarte grea; ci ar fi bătut pe Domnul până la moarte, când nu mai putea să-Și ducă Crucea, slăbit fiind cu totul și însângerat de multele și cumplitele bătăi.*
*Iar pentru toată mulțimea* *Sfintelor Lui Patimi să se scrie că numai suspinuri umilite din inimă, mai înainte de moartea pe* *Cruce, a scos, 109; asemenea, picături de lacrimi în toată vremea pătimirii Sale a vărsat din ochi 67200, iar picături sângerate din ochi și din tot trupul au fost de 10 ori câte 108 mii și 225, care fac 1.188.225, adică un milion una sută optzeci și opt de mii douăsute douăzeci și cinci.*
*De părul capului și de barbă, tras și târât a fost de 78 de ori, poticnindu-se și căzând la pământ, începând de la grădina unde L-au prins, până la Anna Arhiereul, de 7 ori.*
*Când Îl împingeau până la poticnire, I s-au dat lovituri la picioare și la fluiere 173; ridicat fiind de la pământ de păr și de funia cu care era legat de gât, de 23 ori.*
*Tifle peste obraz și peste gură, și între ochi, a primit 28.*
*Peste gât a fost lovit de 25 ori.*
*Peste cap și peste piept a primit lovituri 28.*
*De stâlpi a fost izbit o dată de moarte, iar de pământ, de 3 ori.*
*La stâlp a fost bătut cu toiege de spini clenciuroși, cu biciuri noduroase înveninate și cu lanțuri cu fier în muchii.*
*A primit lovituri 6666; iar deosebite răni au fost 5000, și încă peste acelea I s-au mai adăugat altele mai* *cumplite, încât de multe ori după fire ar fi urmat să moară precum s-a mai zis.* *Însă Dumnezeirea I-a întărit omenirea, ca după aceea prea multe și grele pătimiri, pe Cruce să aibă.*
*Deosebite răni și vânătăi au fost, pe Trupul Domnului, 1199, pe cap au fost împunsături de spini 1000, fiindcă cununa s-a pus și s-a luat de pe cap de peste 50 de ori.*
*Lovit a fost peste cap și peste cununa de spini, cu trestia și cu toiegile din toată puterea, de 40 de ori, un număr de ghimpi au intrat mai adânc decât alții în capul Domnului, 5 ajungând până la creier.* *Și după învierea Domnului au rămas în cap trei ghimpi.*
*Scuipări în Sfânta față a primit 100, tras fiind încoace și încolo cu batjocură de nas de 20 ori, de urechi, de asemenea, a fost scuturat de 30 de ori.*
*A mai căzut foarte rău când își ducea Crucea la deal la Golgota, de 5 ori, și a primit lovituri de moarte de 19 ori.*
[…]
*A pătimit Izbăvitorul nostru cu tot sufletul Său și cu tot Trupul Său, izbăvind pe om din moartea cea sufletească și trupească; cu sufletul a pătimit: scârbă, tânguire și temere de moarte peste toate puterile sufletești, adică peste minte, peste înțelegere și peste voie.*
*Iar cu Trupul gol a pătimit bătăi, răni și dureri peste toate mădularele și simțirile trupești.*
*Peste cap îmboldiri, pe mâini și pe picioare pironire, pe coastă și pe inimă împungere, peste obraz și tâmple lovituri și scuipături.*
*Cu pipăirea a pătimit baterea întregului Trup, cu gustarea, adăpare cu oțet și cu fiere.* *Ca simțul mirosului, a suferit puturoasa duhoare a temniței.*
*Cu simțul auzului, a suferit furtuna batjocurilor, hulelor, ocărilor și huiduielilor grosolane.* *Cu simțul văzului, a pătimit la vederea dezgolirii Trupului Său, PreaCurata Sa Maică acoperindu-i coapsele cu mahrama Sa, și a pătimit și văzând cum cei ce stăteau și plângeau sub Crucea Lui vărsau lacrimi pentru El.*
*Însă trei mari dureri a simțit Domnul la Sfintele Sale Patimi: mai întâi, când* *Domnul nu multe suflete a văzut pocăindu-se cu mulțumire pentru pătimirea Sa, pentru care în zadar Sângele Lui a fost vărsat.*
*Al doilea, când Domnul a văzut sufletul Maicii Sale sub Cruce pătruns de durere.*
*Al treilea, când Trupul Lui pe Cruce L-au pironit, atât de tare întinzându-l de mâini și de picioare, încât s-au desfăcut toate alcătuirile Lui, în ceasul acela împlinindu-se proorocirea psalmistului:* *“Numărau toate oasele Mele”.*
*Toate pătimirile Domnului au fost 100146.*
*Dacă cineva, suferind din inimă pentru atâtea răni ale Domnului Iisus Hristos și în fiecare zi va face rugăciunea Dumnezeiască: “Tatăl nostru” de 15 ori, acela* *într-un an de zile câte o rugăciune în cinstea fiecărei răni Îi va aduce* *Domnului, sau câte 15 mătănii într-un an, în fiecare zi, în cinstea Patimilor Domnului făcând, acela va aduce câte o metanie la fiecare rană a Domnului.*
*"Iar despre cât de folositoare îi sunt omului cugetările la Patimile* *Domnului Iisus Hristos, unul din dascăli a scris: “Dacă cu adevărată cugetare și cu desăvârșită sfărâmare a inimii vei cugeta la patimile lui* *Hristos, mai mult folos vei avea decât atunci când cineva ar ține post tot anul numai cu pâine și cu apă, sau și-ar omorî zilnic trupul său până la vărsare de sânge, chinuindu-se, sau de-ar citi Psaltirea în fiecare zi“.*
———————————-
[Articolul de față este o selecție din această vedenie. Sursa: http://www.scribd.com/doc/111357737/Sfantul-Dimitrie-Mitropolitul-Rostovului-Rusia-f%C4%83c%C4%83torul-d un he-minuni-1629-1709-28-octombrie-%C5%9Fi-21-septembrie%5D
De Dumnezeu nu!
Si până nu se vindecă frica de iudei ucigași de Dumnezeu, de acest neam deicid, NU se va vindeca de nimic ci crimele de tot felul vor continua! Căci cine a fost in stare să-l omoare pe Dumnezeu întrupat va fi in stare sa omoare o planetă intreagă! "Tatăl" lor îi va ajuta!!!
Poate că Judecata de Apoi începe chiar aici de pe pământ, ca rezultat al alegerilor noastre din această viață. Pentru că trăim timpurile în care alegerile greșite se decontează imediat: vezi vaccinarea și morțile subite. Pentru că Pământul nu ne mai suportă în halul în care am ajuns. Și poate că la finalul acestor vremuri demne de o Apocalipsă mai mică cei care vor rămâne demni și nepătați în lumina Adevărului revelat își vor binemerita șansa Mântuirii. Vor fi puțini, dar vor fi cei care AU ÎNȚELES Calea, Adevărul și Viața.
Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi păcătoșii. AMIN!