Am stat de multe ori să mă gândesc de ce oamenii cu dor de Dumnezeu plecau în pustie, deși lumea doare cumplit și sunt atât de multe suflete de alinat și mângâiat?
Nu e oare un egoism sacru să pleci singur cu Dumnezeu, când lumea geme de patimi?
Ei bine, nu. Oamenii care L-au născut pe Dumnezeu în inima lor nu mai pot suporta deșertăciunea lumii, poleiala tâmpă, iluzia oacheșă a plăcerii, zdrăngănitul dizgrațios al materiei, domnia cărnii urât mirositoare, dansul oligofren al obsesiei după bani. Nu mai pot. Nu mai e o afinitate electivă. E necesar, vorba cântecului tâmpit. E musai. Oamenii lui Dumnezeu mor sufocați de miasmele răutății gratuite și de piaza întunericului fardat. Mor de-a binelea. Și atunci fug.
De pildă, noi ca societate avem mitul moralității fără credință. Am auzit povestea ateului corect, meticulos, cultivând valorile umanismului.
E o minciună. Omul fără Dumnezeu e omul diavolului. O spune Scriptura. O spun toți oamenii sfinți din veac. El poate doar farda atent putreziciunea din inima lui. Poate acoperi stăpânirea demonului cu văluri groase de generozitate afectată. Dar fără Dumnezeu suntem niște viermi obsedați de cadavrul acestei lumi din care înfulecăm. Omul fără Dumnezeu e un psihopat în devenire, doar că nu o știe.
Vă dau trei exemple.
1. Un jurnalist de doi bani, care după exitus nu va mai fi pomenit decât în catastifele bolgiilor se bucură acromegalic de imensa mizerie a batjocoririi unei slujbe către Dumnezeu, dar și de un atentat la ființa poporului român. În creatura asta, o răutate e lăudabilă, o jignire a credinței a milioane de români e ceva meritoriu.
2. Scriu despre Brâncoveanu, voievodul sângelui. Tremură carnea pe mine de durerea voievodului care și-a văzut copiii omorâți. Nu trebuie să fii credincios să simți o picătură din durerea acelui om. Trebuie să fii doar om. Un ateu imund îmi spune: e doar un interogatoriu unde își ascunsese banii. Restul e creștinopatie. Creatura psihopată nu simte, nu gândește, se bucură de o crimă monstruoasă, nu are neam, nu are ideal, are doar draci.
3. Un alt necredincios scrie despre Sfântul Brâncoveanu: o simplă execuție pentru corupție. Omul nu vrea să știe oroarea omorârii copiilor nevinovați, lupta pentru Hristos, faptul că dacă apostaziau primeau grațierea.
La fel de psihopați sunt cei care aduc sute de argumente măcelăririi copilașilor în pântece. Că e necesar medical (nu e, mă, niciodată), că nu e om (tu nu ești om), că nu simte (tu nu simți) etc. E bucuria diavolului când simte durerea altora și când ucide oameni.
E necesar să fugi în peșteri și în pustie de o asemenea lume?
E necesar.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Dacă pentru Sfântul Arsenie cel Mare, aceasta a fost imbold spre îndumnezeire, pentru noi cei puțini, ieșirea din această lume bezmetică va fi musai ca să nu înnebunim!
Ieșiți din mijlocul lor și vă osebiți, zice Domnul, și de ce este rău să nu vă atingeți și Eu vă voi primi pe voi, și voi fi vouă Tată și veți fi Mie fii si fiice, zice Domnul Atotțiitorul!
Pustia e pustie iar nu cameră. Nu de voie, ci de nevoie!
Cuvântul Domnului de a iubi pe dușmani și a binecuvânta pe cei ce ne urăsc și ne doresc răul e foarte greu ....imposibil chiar.
Numai și numai dacă "nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine" , numai atunci cuvântul de mai sus devine realitate.
E ceva dincolo de logică sau de normalitate.....și greu de ajuns acolo. Cu mintea înțeleg cum funcționează , însă cu inima doresc
dreptate, justiție, răzbunare.
Răzbunarea e a Mea, zice Dumnezeu. A voastră să fie răbdarea.
Înapoi la locul meu....
toți avem nrvoie de pustiu, reculegere, și cel mai important, duhovnic (doar nu-l judeci și pe el).
"Poți să stai în București pe Calea Victoriei. Numai să știi cum să te conduci."
pe larg:
114 . Tu vezi o albină cum zboară din floare în floare, prin meri, prin
cireși, și ia din floare numai nectarul cel dulce! Din zece kilograme de nectare,
ea face două kilograme de miere. Dar albina se pune pe multe flori. Și sunt flori
care deasupra au nectar, iar mai jos au otravă. Ea nu ia otravă, că nu-i proastă!
Albina ia de la fiecare floare ce-i bun. Otrava o lasă acolo.
Așa să fii și tu! Fiecare cît ar fi de rău în mănăstire, are și ceva bun. Ce
este bun împrumută de la el! Părintele ăsta este așa, dar uite este milostiv, este
sîrguitor, este sfătuitor. Ce vezi că este bun, ia! Ce este rău, otrava, las-o acolo,
că nu-ți trebuie! Nu te face nimeni cu sila s-o iei. Și atunci nu te vei mai sminti,
oriunde vei fi. Poți să stai în București pe Calea Victoriei. Numai să știi cum să
te conduci. Așa este.
Iar dacă nu, tu du-te și-n pustie, că diavolul vine după tine! Tu mergi cu
trenul 24 de ore și el cît ai clipi din ochi este aici.