Scene din filmul „21 de rubini” (stânga) și actorii Loredana Groza, vedeta ProTV, și Mickey Rourke, după filmări (dreapta). Foto: Cinemagia și Bihoreanul
În sfârșit pot să mă pronunț în cunoștință de cauză asupra filmului "21 de rubini” al regizorului preot Ciprian Mega. Anunțat că va fi difuzat în seara care tocmai a trecut (deci scriu la cald), bineînțeles că a trezit interesul multora dintre noi. Atenție, textul de față conține "spoiler”, adică dezvăluire a intrigii și desfășurării filmului. Dacă nu ați văzut filmul și doriți să-l vedeți fără a fi influențați aprioric de alte păreri, nu citiți mai departe.
…….
…….
…….
Dacă ați ajuns aici, înseamnă că doriți să citiți în continuare. Bun venit!
Din punct de vedere cinematografic filmul este sub-mediocru. Scenele sunt filmate fără nici o preocupare pentru compoziție, lumini, unghiuri ori plan secund. Totul se petrece plat, în prim plan, doar cu câteva mici excepții planul secund nu este semnificant. Detaliile artistice sunt cvasi-absente, filmarea lacului și sugestia posibilei înecări a seminaristului, sugerată limpede doar la final, nu salvează nimic din impresia artistică, deși la începutul filmului pare a fi o enigmă ce se dorește a fi dezlegată. Aceste lucruri pot sugera că regizorul este preocupat doar de conținut, să coborâm așadar spre conținut.
Filmul șochează încă de la început cu prezentarea frustă a unor idiosincrazii morale ale regizorului: corupția de la toate nivelurile societății, din toate compartimentele ei, cu accent pe presupuse acte de corupție din administrația bisericească, nimic neobișnuit până aici. La fel de obișnuit începe să se contureze imaginea unui personaj, o eroină menită să țină piept corupției. Și aici începe scandalosul paralelism, când o vom recunoaște foarte curând pe această eroină, procuroare generală în devenire. Eroina noastră din film are și ea trei nume, face sport și este la fel de lipsită de forme feminine aidoma personajului mai sus amintit. Asemănarea fizică este trasă la indigo, iar imaginea spirituală se vrea a fi la fel. Spre deosebire de personajul real, Nina cutare cutare (nu mai știu cum) este o femeie complet onestă, sinceră, incoruptibilă, bine intenționată și… nevinovată. Este singura incoruptibilă din film, ca în desenele animate cu pokemoni (cred), ori ca în ”Terminator” unde personajul pozitiv nu are nici cea mai mică slăbiciune, adică este complet… inuman. Ea este trădată de toți, înșelată inclusiv de logodnic (interpretat de Anthony Delon), trasă pe sfoară de băgătorul de seamă american (Mickey Rourke), agresată sexual de o altă femeie (corespondenta celei mai puternice femei din Europa, iarăși cu nume în paralel: ”de la Chiesa”), lovită din toate părțile, dar își păstrează integritatea. Regizorul însuși al filmului se identidică cu ea, căci ea este la rândul ei regizor ori realizator de film. La final este comparată chiar cu Fecioara Maria, căci după ce află că pruncul i-a murit în pântece (din cauza stresului punerii sub urmărire de către toți corupții, americani, europeni și colegi români la un loc) merge la biserică unde se cântă priceasna sărbătorii Întâmpinării Domnului: ”maică și fecioară”, iar ea se închină foarte evlavios în fața icoanei. Paralelismul sugerat este absolut dizgrațios, scandalos, complet inadecvat, ireverențios, mai ales din partea unui regizor preot. În final înțelegem că ea este sora seminaristului sinucigaș. Ea este cea care a recuperat (nu ni se spune cum) ceasul cu 21 de rubini, pe care tatăl îl dăduse fiului său înainte de a pleca la seminar, și pe care fiul îl pierde într-o gară la ”alba-neagra”. Tot în final, tatăl seminaristului și al surorii acestuia, incoruptibila procuroare, este asemănat cu Hristos, când rostește ritos, cu mințile pierdute, într-un ospiciu, ”mi-e sete”. Sugestia este cel puțin oribilă.
Filmul este presărat cu destul de multe replici memorabile din care nu am reținut nici una (sic!), dar idiosincarziile regizorului se țin lanț: atacuri la ierarhia bisericească cu trimiteri personale spre I.P.S. Antonie al Ardealului, al cărui portret apare sugerând ironia, la capăt de rând, pe un perete (mult simplificat, dar asemănător cu cel al aulei Facultății de teologie din Sibiu), alături de Eminescu, Creangă și alte 5-6 personalități pe care nu le-am reținut. Sprijinind aceeași idee apare un personaj, episcop, în scaun rulant, care este acuzat la televizor a fi fost colaborator al securității. Atacul este complet gratuit, dovedind că regizorul nu stăpânește deloc simțul timpului istoric în contrabalans cu cel eclesial, lucru neobișnuit pentru un preot regizor cu o oarecare cultură. Figurile unor preoți sunt grotesc caricaturizate, mai ales prin comparația indirectă cu ”sfințenia neprihănită” a procuroarei.
Primari, consilieri, secretari de stat, oameni politici sunt aruncați laolaltă cu preoții în aceeași oală promiscuă a corupției, singura luptătoare pentru cinste și corectitudine rămânând procuroarea noastră cu trei nume, care devine victimă, este ridicată de mascați de acasă și pusă sub urmărire. Ironia face că în acel final în care returnează tatălui ei ceasul cu 21 de rubini, ne dăm seama că tatăl ei fusese de fapt cel de la care pleacase toată corupția din film, căci el ținuse cu încăpățânare să cumpere pe bani locul fiului său la examenul de admitere în seminar. Cercul se închide penibil, stângaci și incongruent cu ideea filmului.
Timpul acțiunii se desfășoară în două perioade distincte: admiterea pentru seminar are loc în 1999, se vede data pe tabla din sala de examen. Iar episoadele cu procuroarea se petrec în timpul așa-zisei pandemii și, nota bene, arată ipocrizia purtării măștii medicale, căci la chefurile private ale politicienilor aceasta este înlăturată. Desigur că onesta noastră procuroare intră la o astfel de petrecere, împreună cu logodnicul ei, cu masca pe față, pentru a o înlătura când vede că nimeni din interior nu o poartă.
Este un film ciudat, un ghiveci cu noimă unilaterală, promovat dubios, "interzis” și mai dubios, refulând obsesii și idiosincrazii până la urmă banale. Un film care dovedește că cel precedent al regizorului, "Dimineața care nu se va sfârși”, a fost o reușită întâmplătoare.
Singurul personaj cu adevărat tragic este primarul interpretat de Dorel Vișan. Inițial este cel care cedează insistențelor tatălui seminaristului și intervine pentru ajutarea acestuia. Și o face cu seninătate deși se miră că un om care ”nu merge la biserică nici de Paști” vrea să-și trimită fiul la seminarul teologic. În dialogul final cu intransigenta procuroare care îl privește cu scârbă și dispreț superior, Dorel Vișan semnează singurul moment cu adevărat artistic al filmului. Este eroul tragic, adevărata victimă a timpurilor și a istoriei necruțătoare. Este spășit, pocăit, înțelepțit, meditativ, acceptând senin și smerit disprețul cu care îl tratează de sus procuroarea apărătoare vajnică a ”dreptății”. Are metanii în mâini și spune adevăruri usturătoare despre tânăra generația care distruge totul în jur, din dorința de a impune un ”bine” artificial, de-a dreptul bigot, cu forța legii și cu puterea justiției în mâini. El, primarul și senatorul, acum coborât în umilință, îndreptat de pușcăria de… nu mai știu câți ani (14?), intervenise de fapt la insistențele tatălui procuroarei, dintr-o veselie și obișnuință a unei lumi în care foarte multe lucruri se aranjau ”cu pile”. El până la urmă este vinovat că aparține unui timp care este depășit, condamnat, împachetat ca nedemocratic și incorect politic, un timp suferind care trebuie distrus, uitat și ștampilat cu semeție ca fiind profund corupt, când nu era decât o cale de supraviețuire. Este singurul moment care merită revăzut pentru o mai bună sedimentare. Umilința celui condamnat că a aparținut unui timp condamnat se apleacă cu înțelepciune în fața superbiei de a impune dreptatea cu forța. O dreptate europeană, ”civilizatorie”, o dreptate strâmbă, sforăitoare dar găunoasă, ce trebuie acceptată ca nouă lege universală, singura posibilă. Este omul de sub vremi față în față cu roboțelul setat să calce pe cadavre și să facă dreptate cu orice preț. Este, dacă doriți, invitația de a realiza o peliculă cu adevărat interesantă pe acest subiect.
Citiți și Prof. Ilie Bădescu: 21 de rubini
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Depinde care mie alegi.
Că așa-i în artă...
Cred că ceva îi scapă creatorul filmului..
Sesizând ce-i scapă, ne limpezim și nu ne mai scapă, cred, nici nouă, care e buba, astfel putând înțelege de unde vin toate celelalte bube ..prezentate și exagerat. Dar, totuși, să nu cădem și noi în aceeași capcană..amplificând pe modelul filmului ..
Preotul pensionat/marginalizat creionat ca fiind înduhovnicit ..căutat de f mulți oameni, și validat în acest sens fără niciun dubiu.
Cum?! Acest preot îi accentuează seminaristului ideea că el a făcut semnul pe lucrare..Cum? Așa gestionează vina/păcatul unui copil, practic, neîntâlnit în credință, un mare duhovnic?! Și, așa gestionează lucrarea unui mare duhovnic un preot/regizor/scenarist?
NU ăsta-i duhul..
Și de aici ..toată varza.
Hristos a Înviat!
,,Nu a mai existat un film care sa ma faca sa plang de la inceput pana la sfarsit,,
Este extraordinar!
Daca iei propozitiile cu care incep cele doua comentarii ale dvs iti dai seama cata nebunie este in mandria care ne imbacseste mintea si inima !
Doamna Harabor nu a inteles filmul, i-au lipsit ‘’posibilitatile’’ (sic!), dar dvs l-ati inteles, de ati plans ca la niciun alt film?! Tocmai dvs, fiu de sef de sri judetean, atat de fin observator al anturajului tatalul dvs, ati ajuns la plangeti la filmul regizat de persoana doi intr-unul?! Poate incercati niste filme indiene, s-ar putea sa gadile si mai mult sensibilitatea dvs si glandele lacrimale sa se puna iar in functiune.
Iertati-ma, nu m-am putut infrana la a fi ironic si rautacios, cand am vazut antinomia celor doua comentarii ale dvs.
,,Nu a mai existat un film care sa ma faca sa plang de la inceput pana la sfarsit,,
Este extraordinar!
Daca iei propozitiile cu care incep cele doua comentarii ale dvs iti dai seama cata nebunie este in mandria care ne imbacseste mintea si inima !
Doamna Harabor nu a inteles filmul, i-au lipsit ‘’posibilitatile’’ (sic!), dar dvs l-ati inteles, de ati plans ca la niciun alt film?! Tocmai dvs, fiu de sef de sri judetean, atat de fin observator al anturajului tatalul dvs, ati ajuns la plangeti la filmul regizat de persoana doi intr-unul?! Poate incercati niste filme indiene, s-ar putea sa gadile si mai mult sensibilitatea dvs si glandele lacrimale sa se puna iar in functiune.
Iertati-ma, nu m-am putut infrana la a fi ironic si rautacios, cand am vazut antinomia celor doua comentarii ale dvs.
Maestre dragă, am urmărit cu atenție interviul. Filmul pr Cristian MEGA (make Europe great again?!) , prin expunerea lui în satrapia lui Putin, sare din categoria cinema în cea de glonț , de vehicul militar, de armă nucleară.
E ușor de imaginat în spatele ecranului pe care rulează filmul, atrocitățile războiului actual din Ucraina.
Filmul ăsta e proiectat pe o mare de sânge. Același lucru s'ar întâmpla dacă ar participa la un festival de cinema în Israel, acum, când Gaza e o baltă de sânge, un carnagiu.
E absolut imposibil să faci abstracție de contextul războiului în care pier, sălbatic, mii , sute de mii de nevinovați.
Cum tu, un preot Român, al , să ataci corupția din biserică și să îndrăznești să prezinți "capodopera" în spațiul super corupt al lui kirill, generalul KGB, binecuvantatorul tancurilor și trupelor ce aveau să masacreze inocenți.
Ai fost primit, Părinte, ca o creatură bizară, un propagandist al morții, te'a primit însuși țarul cel roșu, cu mâinile înmuiate în sângele Rușilor, Cecenilor, Musulmanilor din Orient, jurnaliștilor, opozanților.
I'ai oferit ceasul oprit (de grozăvia măcelului?) unui măcelar de popoare, și inima 'ți nu s'a cutremurat de oroare?
Ai dat mâna cu un ucigaș, l'ai privit în ochi, i'ai zâmbit unui despot crud, necruțător și sufletul tău creștin ce'a simțit?
E clar că considerentele acestea te lasă rece, găsești justificări războiului, poți să trăiești și să slujești în biserică fără probleme de constiintă.
E adevărat că Dl Vișan, masonul de grad înalt, te acompania și-ți șoptea poate cele dulci...
SA NU UCIZI! E PORUNCĂ DUMNEZEIASCA, SFINȚIA TA!
Poate de aceea, instinctiv, maestrul Cristoiu prefera apelativul de Dl regizor și nu de Părinte...
Pt viitorul film, dacă vei mai face, poate ar fi bine să zugrăvești tabloul apocaliptic al unei conștiințe sacerdotale netulburata de sângele copiilor masacrați...
Ce înseamnă un film în raport cu viața unui mort, sfartecat de bombe, fie el un frate Rus, ortodox sau musulman, o soră Ucraineană, un tânăr Român trimis de Zdrelenski la abator...
Lupta pt pace, pt stoparea războaielor e datoria oricărui creștin.
Știm miza planetară din Ucraina, războiul cumplit între dracii din NATO., UE și diavolii kremlinoizi, masacru prin interpuși ce riscă să aprindă o conflagrație atomică.
Ataci corupția eclesiala, pe bună dreptate, și ești orb la oceanul de sânge din apropierea noastră?
Dumnezeul păcii și al dragostei să'ți dea minte, Părinte, să te ferești de vărsătorii de sânge!
A vrut acest scenariu sa demonstreze ce?
Imi place recenzia parintelui Calin, e foarte la obiect.
In momentul in care teatralizam drame din interiorul bisericii si aducem actori avizi de adulare, orice potential catarhic s-a dus.