Știm că Revelația își are izvorul în Dumnezeu, iar cele două căi de transmitere sunt: Sf. Scriptură și Sf. Tradiție.
Despre Sf. Scriptură lucrurile sunt clare; s-a stabilit canonul biblic al cărților conținute și de Vechiul (39) și de Noul Testament (27). Au rămas pe afară, apocrifele pentru N.T., dar au fost adăugate V.T. cele bune de citit, anaghinoscomena, netrecute deci în rândul cărților canonice, dar pe care Biserica le-a socotit folositoare și ziditoare de suflet.
În cazul Sf. Tradiții, situația e clară sub aspectul ei statornic, însă sub aspect dinamic, solul e mai nisipos. Avem "tradiții" care se contrazic unele pe altele, apar și dispar în epoci, se confirmă și se infirmă ulterior.
Una dintre acestea este povestea cu palma pe care Sf. Nicolae i-ar fi dat-o lui Arie la Sinod I Ecumenic.
Se pare, după ultimele cercetări, că nu este confirmată, asta după ce secole a circulat varianta "cu palma"...
Personal nu m-a smintit câtuși de puțin această reacție omenească, care a fost sau n-a fost... ori nu poate fi pusă pe seama Sfântului, după noile "descoperiri științifice"...
Mai întâi să spunem că nu doar Antichitatea, ci și primele veacuri de persecuții sunt pline de cruzime, de violență, de sânge, de martiriu, de brutalitate...
Bine, veți spune, dar asta nu justifică în nici un caz gestul agresiv și nu poate fi argument pentru conviețuirea în societate... Desigur...
Pentru lumea de azi plină de mimoze, de "masculi" efeminați, de hiper-sensibiloși care fac în pampers dacă văd o umbră că-i urmărește noaptea sau care-și dau ochii peste cap dacă le trece o cioară în viteză pe lângă ureche sau leșină pe scaunul de stomatologie... da...
Nu mă miră...
În vremea aceea, toate erau sub semnul unei asprimi a vieții: asprime în educația din familie și în școli, asprime în viața de credință, asprime profesională, asprime în războaie, asprime în suportarea intemperiilor, în călătoriile pedestre pline de primejdii, etc.
Deci, oamenii erau mai căliți, mai familiarizați, mai exersați, mai obișnuiți cu asprimea...
Astăzi numai la veste de război, jumătate din populație tremură de frică, iar dacă ar veni cu adevărat războiul, trei sferturi s-ar ascunde prin beciuri și subsoluri, iar un sfert ar pleca în pribegie...Dar strigă "bravii" progresiști cu "vitejia" struților: "Slava Ukraina!", dar nici unul din fătălăii care fac galerie pe margine, nu s-ar duce voinicește cu pieptul înainte să-și apere familia și patria...la o adică...
Am văzut "curajul" și "bărbăția" populației în pandemie; de teama covidului unii cu săptămânile n-au mai ieșit din casă, alții cu lunile .. iar alții și în prezent se mai ascund după mască cu "eroism antiseptic"...
De asemenea, astăzi, dacă părinții își ceartă copiii, e violență domestică, vai de o urecheală, dacă profesorii impun o disciplină la clasă sar ofuscați părinții, dacă un preot face o dojană părintească cuiva, vai cum își permite popa să facă morală...Apoi nici sensibilitățile lgbt să nu le mai lezăm, că-i păcat și discriminare, la cel care îndrăznește, nu la ei... Totu-i pe dos...
Pe fondul acesta sensibilos, culmea există atâta apetit pentru violență, pentru horror, pentru filme de acțiune, cu "bataie" sau de groază, apoi atâtea știri cu crime, cu accidente, cu tot felul de grozăvii, de mizerii și de nenorociri planetare pe care le vizionează populația, dar suntem cu totul oripilați că Păr. C. a avut un puseu de nervozitate...
Vai, vai, câtă vâlvă și discuții, câtă stupoare, câte vomismente și execrație publică...
Vai, vai, câtă ipocrizie și bălăcăreală!
Înainte, toate aceste violențe se petreceau în piața publică și în arene în văzul tuturor, astăzi le vedem cumva digital, în mass-media și cinematografie, mai puțin aievea, dar ne oripilează mult mai mult, mai curând datorită unei slăbiciuni sufletești, decât a unei tării de suflet și de caracter, omul modern fiind mult mai vulnerabil, mai simpatetic, dar și mai sensibil față de omul de altădat'...chiar și mai puțin virtuos...
Când devii mai slab, mai vulnerabil, mai expus, nu știu dacă se poate numi această "evoluție a civilizației" sau a speciei, progres spiritual ...
Umanitatea a rămas cu aceiași foame primitivă după actul de cruzime și pentru răzbunare...
Cu aceiași voluptate și satisfacție arborăm un rânjet sadic când cineva este linșat public, cu aceiași sete criminală aruncăm cu piatra în fratele căzut...
Reflexul homicid a lui Cain față de un indezirabil a supraviețuit peste generații și timp în ancestralul nostru asasin ...
În fine, dacă este să fac o antiteză între omul vechi și omul nou, observăm că multe din violențele și asprimea vieții de altădată, din planul fizic al lumii vechi s-au mutat din exterior în interiorul omului.
Astăzi, răutatea, cruzimea stau camuflate, pitite în suflet. Pe dinafară mulți umblă cosmetizați, manierați sub aparențele omului civilizat, educat, bla, bla, iar tot urâtul, toată asprimea, toată mânia, viclenia și dușmănia stau pitite în inimă ori sunt ascunse sub un colț de gură, într-un zâmbet fals...sau dincolo de un mincinos salut colegial sau în rutina unei perverse amabilități de fațadă...toate ambalate cu bonton mimat teatral...
De ce am considera agresiune doar o palmă, ca un gest singular scăpat într-un moment de rătăcire, dar nu am considera tot agresiune: ironia, sarcasmul, înjurătura, bălăcăreala publică, ofensele, zavistia, bârfele, dușmănia?
Nu tot mușcături de șarpe sunt acestea, al cărui venin este răutatea omenească ascunsă în suflet sau sub limbă...?
De ce nu pot fi echivalente sau asemănătoare răutățile vechi cu răutățile noi, cele de odinioară manifestate prin forța brațelor sau a mușchilor, iar cele actuale manifestate în agresiunea cuvintelor sau în atitudini lipsite de empatie?
Cu ce este mai puțin violentă cruzimea nepăsării prin care moare un suflet sau sălbăticia orgoliilor, a răzbunării, a invidiei prin care rănim sau distrugem destine, față de cruzimea unei lovituri fizice în urma căreia rămâne doar o echimoză?
E mai puțin dureroasă rana sufletească decât cea fizică?
Nu este agresiune un bullying profesional?
Apoi, calomnia, defăimarea, mărturia mincinoasă, mârșăvia, meschinăria, delațiunea, nu sunt toate acestea, oare, violentări ale persoanei și agresiuni la demnitatea ei?
Ori poate ne-am obișnuit atât de mult cu ele în epocă și nu ni se mai par acestea... cruzimi față de semeni sau asprime comportamentală, ci "nevinovate, corecte și tandre" țâșniri de personalitate...
Desigur e amăgire să credem că suntem catifelați sau mai soft dacă am mutat tot arsenalul de agresiune din planul fizic, vizibil, în cel interior, în subconștient sau în digital, refulând cruzimea doar în imaginar sau defulând-o în social prin subversive explozii de răutate camuflate "politically correct" ...
Ea se va insinua negreșit, și în atitudine, și în limbaj, și în acțiunile "catifelate" ale bădărăniei ascunse...devoalate și public cu reacții implozate din preaplinul răutății inimii și a minților vanitoase manifestate "finuț", "zglobiu", "diafan"...
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.