CRITICISM
Anticlericalismul este, în general, și antieclezial, nu doar anticlerical, iar poziționările antiecleziale sunt și anticlericale, nu doar antiecleziale...
Pentru aceia care au cât de cât o cunoaștere teologică sau posedă elementare cunoștințe de ecleziologie, știu desigur că Biserica în ființa ei este "una, sfântă, sobornicească și apostolească", sfințenia ei fiind dată de Cel care a întemeiat-o și o susține cu lucrare dumnezeiască.
Un creștin de bun simț, onest și autentic nu-și va critica sau ataca propria Biserică niciodată și nici ierarhia bisericească. Biserica nu se poate împărți sau despărți de ierarhie, de cler, și nici de credincioși; împreună formează Biserica, iar ca instituție publică evident are și o organizare socială și un aparat administrativ, indispensabile funcționării în societate.
Ceea ce este clar, că adversarii ei dinăuntru sau dinafară, purtați de duhuri, de patimi, de orgolii, de frustrări personale, complexe sau de interese, se ostenesc inutil, cu un criticism demonic, să dărâme așezămintele ei milenare, tradiționale, consacrate de veacuri...
Denumesc "demonic" acest demers întrucât adversarii ei manifestă această mândrie luciferică, care capătă forma unei răzvrătiri ca expresie a unui duh de neascultare în care nu sălășluiește Duhul lui Dumnezeu sau vreo lucrare a bunei credințe sau a bunelor intenții, oricât de disimulate ar fi acestea în exprimările sau poziționările publice...
Când nu mai vezi nimic bun, nimic sfânt, nimic în ordine în Biserică și doar denigrezi și critici rânduieli și persoane din Biserică, problema nu mai este în Biserică, ci la tine...
Când doar stai cu luneta la ochi și cu biciul în mână și analizezi cu deochi, în draci, obsesiv și doar critic Biserica, ierarhia, comportamente, obiceiuri, tradiții din Biserică, devii drac împielițat, iudă, fariseu, orice altceva, dar nu și credincios fidel lui Dumnezeu sau Bisericii Sale...
Când lovești, critici, ponegrești ierarhia lovești și ponegrești și Biserica, și pe Hristos, pentru că ele sunt împreună, strâns legate . Oricât ne-am amăgi că nu lovim și în Hristos când lovim în preoți, gestul rămâne o palmă și peste obrazul lui Hristos, când dăm palme unuia sau altuia dintre preoții sau ierarhilor lui Hristos, chiar greșiți de-ar fi...Este un fariseism evident care s-a întrezărit și în vremea Mântuitorului când adesea fariseii, cărturarii sau alți simpli adversari ai noii credințe aveau ceva de imputat inclusiv ucenicilor...
Aspectul uman imperfect din lucrarea clericilor în Biserică este unul asumat pentru un creștin asumat care știe că toți din Biserică, cler și credincioși nu suntem desăvârșiți și sfinți, ci ne aflăm pe drumul dobândirii desăvârșirii, a sfințeniei. Din acest punct de vedere, a pretinde sfințenie și desâvârșire unui om, cu atât mai mult cu cât nici tu nu ai dobândit-o, mi se pare un lucru nu doar stupid, ci și ticălos...
La Biserică un credincios vine, nu pentru întâlnirea cu un om, fie el și cleric, ci pentru întâlnirea lui cu Dumnezeu. De la El și prin El și întru El sunt toate darurile și toată sfințenia, nu de la oameni...
Cererile, rugăciunile, laudele, mulțumirea le adresezi lui Dumnezeu, nu oamenilor din Biserică...
Ierarhia este mijlocitoare, coslujitoare și îndrumătoare spre Izvor; nu este ea Izvorul...
Cu toate acestea sfințenia Bisericii nu este știrbită de ne-sfințenia membrilor ei, întrucât sfințenia o dă Bisericii prezența Duhului Sfânt și lucrarea harului sfințitor al Sfintelor Taine. Așadar, chiar dacă lucrarea omenească este perfectibilă, lucrarea dumnezeiască este perfectă și deplină în Biserică...
Apoi, Biserica are pârghiile ei interne de a corecta, îndrepta, înlătura sau îmbunătăți lucrarea ei și a slujitorilor...
Am observat în poziționările anticlericale care se subscriu, mai concret sau mai general, atitudinii antiecleziale, că majoritatea criticilor, a reformatorilor sau adversarilor Bisericii, care se pretind de bună credință, nu sunt de bună credință...N-au cum să mai fie, că nu doar în teorie ești sau nu în adevăr sau în Ortodoxie, ci în practică!
În primul rând la ei lipsesc virtuțile care le pretind altora, de moralitate exemplară, de smerenie și bunăcuviință, de ascultare și dreaptă-cumpătare, de trăire, gîndire, limbaj și comportament ireproșabile...
Și atunci cum ai obrăznicia să pretinzi altuia, ceea ce tu n-ai dobândit ? Și dacă tu nu ești desâvârșit în nimic, nici măcar în gândire, nici în cunoaștere, nici în judecată, cum, tu, om imperfect, ca oricare alt om, te faci judecător peste cele bisericești, dumnezeiești, cu pretenția că meriți, ți se cuvine sau ai dreptul să stai pe scaunul Dreptului Judecător?
Ce instanță superioară reprezinți, tu, ca om păcătos și în numele cui te purcezi să îndreptezi sau să critici neajunsurile altora?
Cel mai bine, mai rațional și mai înțelept lucru este ca fiecare să-și facă curățenie în propria ogradă...
Să-L lăsăm pe Hristos să facă lucrarea de desăvârșire în Biserică și tot Lui să-i lăsăm dreptul de a face judecata oamenilor...
Dacă și în Scriptură se spune că: " Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului" (Ioan 5, 22), cum tu, chip de lut, te așezi pe scaunul judecătorilor și a hulitorilor?
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.