Foto: Our Daily Bread
Doctorul Constantin Dulcan spunea adesea (și cu certitudine nu doar el) că omul nu trebuie să mănânce până se satură, ci doar să se hrănească pentru a supraviețui. E limpede, doar că, asemenea altor cazuri, omul percepe acest fapt ca o renunțare la una dintre plăcerile primordiale.
Eu nu consider că renunță la o plăcere, ci se eliberează de o nevoie ce și-o alimentează în imaginația sa. O nevoie iluzorie, de altfel, deoarece organismul nu ne cere, spre exemplu, ciocolată, ci glucide. Mintea noastră nu ne cere cafea, ci claritate. Mai apoi, stomacul nu pretinde de la noi să îl umplem, ci doar să îi dam de lucru, ca să nu fie nevoit să își subțieze învelișul în timp. Nu ați observat că atunci când mâncăm prea mult devenim obosiți, letargici și de abia reușim să ne ridicăm de pe scaun? Oare asta să însemne o împuternicire? Nici pe departe, ne adeverește doar bănuiala că omul e o ființă slabă în fața sinelui. Organismul poate trăi numai cu plante, atâta timp cât reușim să ieșim din noi înșine, să ne desprindem de materie, să ne hrănim spiritul cu sentimente frumoase, și nu arterele cu plăci de aterom. De aceea nu cred că e necesar să ne transformăm trupul în cimitir, nici creierul într-o mașinărie care repetă într-una că are pofte pe care dorește să și le satisfacă, folosindu-se imaginația noastră.
Postul, de pildă, este o mpdalitate de a ne elibera de aceste nevoi. Adesea am auzit oameni care spuneau că, după ce au ținut zece zile de post în care nu au făcut decât să bea apă, nu au mai simțit nevoia acută de a mânca, ci doar de a se hrăni. Acest lucru trebuie însă delimitat de orice altă dietă, fiindcă atunci când un individ încearcă să se înfometeze spre a slăbi, scopul nu mai e purificarea, ci dorința (fiica imaginației, din nou iluzorie) de a arăta mai suplu. De aceea, atunci când ținem post, nu avem ca scop schimbarea unei imagini trupești ci a uneia sufletești. Dacă atunci nu suntem pregătiți să renunțăm la poftele noastre pământești, e mai bine să nu ținem. E adevărat că nesomnul și lipsa unei alimentații sănătoase - a se înțelege bogată nutritiv produc adeseori necazuri celui care adoptă acest stil de viață. Depinde însă care îi este scopul. Atunci când sufletul e împăcat și se află într-un proces de purificare, mâncarea și somnul nu mai sunt o prioritate, ci activitatea intelectuală, respectiv afectivă sunt cele ce contează. În unele nopți nu simt nevoia de somn sau de mâncare, ci numai aceea de a mă ruga, de a gândi în liniște la cele ce contează dincolo de raza de inferență a zilei de mâine sau de a citi acel ceva care să mă apropie de desăvârșire.
În acele nopți, omul se simte liber căci nu mai este condus de instincte, nu mai este un sclav al nevoilor sale imaginare, nici un diletant solitar, ci reușește să se desprindă de sine. Unii medici ar numi acest efect o problemă psihică ce survine în urma nesomnului ori a lipsei de mâncare. Eu consider că nu întotdeauna medicina dibuiește cu brio esența lucrurilor; un medic va crede în teoria darwinistă mai degrabă decât în aceea că suntem creați de un Dumnezeu. Altfel, Dumnezeu i-ar împiedica să pună un tratament concret și le-ar limita puterea. Din păcate, dorința nestăvilită de putere și importanța primordială pe care o capătă omul în epoca modernă se simte și în cazul tămăduitorilor. Aceștia nu mai sunt ca pe vremuri – oameni înzestrați cu capacitatea de a trata suferințele celor mulți, ori cel puțin de a încerca – ci simpli indivizi în halatele acelea albe care le asigură prestigiul; materialiști în felul lor. Nu toți, e adevărat, însă pentru majoritatea scopul nu mai e sănătatea pacientului, ci relația cu lanțul farmaceutic ce nu contenește în a se transforma într-o veritabilă mafie.
Revenind, evident că nu e sănătos să ne abținem în mod voit de la somn ori mâncare, dar un preot avea o vorbă prin care transmitea ideea că, atât timp cât sufletul ne-o cere și e dispus să ducă o anumită activitate, să o facă. El se referea mai degrabă la post: să îl ținem dacă putem și dacă simțim. Eu aș adăuga că e necesară o doză de cumpătare. De ce? Fiindcă tot ce este dus la extreme este toxic. Așa e și cu regimurile vegane, adică cele care exclud consumul de carne, ouă și lapte. „Un soi de post”, spun unii, dar eu aș spune doar „un post pe jumătate”, căci cealaltă parte are în vedere sufletul, ori asta nu ține de ceea ce mâncăm, ci de ceea ce simțim, de intenția în sine. Am auzit o grămadă de lume care vorbește despre faptul că a adoptat acel regim de dragul dietei, pentru siluetă și alte năzbâtii. Nu ne ajută să slăbim neapărat.
Eu cred că e o alegere benevolă pe care o face omul din diferite motive. Dacă însă cineva gândește că asta l-ar ajuta să slăbească, se înșală. Sigur, ne ferim corpul de diferite boli, precum diabetul ori bolile de inimă, ficatul și celelalte organe de doze prea mari de toxicitate, de plăci de aterom și dialize, dar trebuie luat în seamă că, și în cazul în care consumăm crudități și alte roade ale pământului, trebuie să existe limite și grijă, fiindcă nu toate roșiile din magazin sunt naturale și nu toate merele frumoase sunt cu adevărat mere. De regulă, merele din pom nu sunt lipsite de cute și strălucitoare, ci sunt destul de neatrăgătoare. La fel, pastele făinoase fără ou nu e indicat să fie consumate în mod frecvent, fiindcă „praful alb” nu este la rându-i benefic pentru organism. De aceea, să fii vegan nu e tocmai simplu, cum nici postul nu e floare la ureche, ci toate trebuie gândite ca să fie în armonie cu sufletul, fiindcă dacă sufletul nostru nu e împăcat cu sine, atunci nici trupul nu are să se purifice, oricâte alimente sănătoase am introduce în el. Poate că uneori, peste toate acestea, o gură de aer curat, respirat printre căpițele de fân, prăfuite și murdare, ar întări imunitatea bolnavului mai bine decât un măr din supermarket, și mai cred că nu doar trupului iar face un bine acel loc binecuvântat de Dumnezeu, ci și sufletului, mereu într-o fugă anostă înspre nicăieri – sau cel puțin așa îmi pare.
Am avut o experiență destul de frapantă acum câțiva ani, când, într-un salon de la oncologie, așteptând un medic, am văzut că pacienții primesc friptură și deserturi pe care nu tot omul simplu și le-ar permite – rafinate deci. Inițial, îmi pusesem în minte că e vorba doar de a-i ajuta pe cei care fac chimioterapie să se recupereze. Nu știu dacă e o teorie prea corectă. În genere, zahărul nu are o influență pozitivă asupra sistemului imunitar și nici grăsimile sau carnea. E drept, bunicii noștri numeau tot ceea ce înseamnă proteina animală „putere”. Dacă inițial era așa, în ziua de azi toată „puterea” e forțată de conservanți și aditivi alimentari nesănătoși, deci teoria mea inițială cade. Uneori, omului îi vine să creadă că e vorba de o conspirație, sau poate e doar nebun…
Rezumând ideile, toate aceste alegeri pe care le facem în viață, de o importanță primordială, trebuie să fie în consonanță cu sufletul: nu dormim fiindcă așa ne dictează el, nu mâncăm fiindcă așa simțim.
Haideți să ținem post din dragoste pentru un Tată care ne mai iartă din când în când de atâtea răutăți și mizerii pe care, fie că mâncam carne sau nu, tot le săvârșim, căci altfel ne-am numi sfinți și tare nu suntem în măsură să ne spunem astfel.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Numai un medic prost! Un medic bun crede in Dumnezeu si este ajutat de Acesta in diagnostic/ tratament/ manopera! Vezi viata Sf. Luca al Crimeii sau Dr. Paulescu ca sa dau doar doua exemple!
“..să DESCHIDEM BINE OCHII cât mai este V R E M E..
Când omul își dă seama de harul care vine prin postire..
Postirea îl face pe om puternic, hotărât și curajos, atât înaintea oamenilor, cât și înaintea dracilor. Postirea îl mai face pe om darnic, blând, milostiv și ascultător.
..prin postire au ajuns cei mai mari eroi din istoria omenirii. Întrucât ei au cucerit ceea ce este cel mai greu de biruit- pe ei înșiși. Și, biruindu-se pe ei, ei au biruit lumea și pe satan.
Alegerea comorilor cerești, potrivit acestui înțeles lăuntric, înseamnă îmbogățirea minților noastre cu cunoștințe despre existența lui Dumnezeu și despre voia Lui, și îmbogățirea inimilor și sufletelor noastre cu cunoașterea Evangheliei, pentru că numai aceste comori singure nu cad pradă vremelniciei, vătămării și furtului.
Să fim ferm hotărâți că biruința cea de pe urmă nu va fi a diavolului și a slujitorilor lui, ci a lui Hristos, Împăratul și Stăpânul nostru. Atunci să ne grăbim să luăm arma cea biruitoare pe care ne-a dăruit-o El pentru luptă- postul cel drag-
A R M Ă care se află în mâinile noastre este pentru noi strălucitoare și purtată cu măreție, dar pentru vrăjmașul nostru ea este înfricoșătoare și aducătoare de moarte.
..postirea este o armă, o armă foarte puternică
Î M P O T R I V A duhului rău.
Aceasta este postirea care duce la
M Â N T U I R E.
Acesta este postul pe care îl propovăduiește Hristos, post fără fățărnicie, post care scoate duhurile cele rele și aduce omului biruință slăvită și roade bogate, atât în ACEASTĂ VIAȚĂ, cât și în cea URMĂTOARE.
https://marturieathonita.ro/duminica-izgonirii-lui-adam-din-rai/
POSTUL E SUPRAVIEȚUIRE!
“Cei mai mulți dintre cei cinstiți pun mare preț pentru un post de mâncare, dar asta nu-i destul. Adevăratul post este sufletesc: reținerea cu orice chip de la a nu mai judeca, a nu mai vorbi de rău – un lucru atât de grav și care se face atât de ușor. Am îndrăznit să afirm că cei mai mulți în iad sunt cei care VORBESC DE RĂU. Biserica îi încadrează la „ucidere morală”. A desființat un om pe care Hristos l-a restaurat prin sânge.
Deci postul ADEVĂRAT și SUFLETESC înseamnă reținerea de la a vorbi de rău, a te ruga, a-ți da seama cât de DEPARTE ești de mântuire, să te compari cu momentul Judecății sau al morții tale.
Filosofia cea mai mare este gândul la moarte. E o enorm de mare greșeală să crezi că ai să trăiești numai până la moarte; ABIA DE ACOLO ÎNCEPE VIAȚA!
Postul e de o mare valoare dacă este ținut sufletește mai cu grijă.
Să intrăm în iubirea creștină! Pentru că iubirea este criteriu de Judecată. Nu se poate face nimic fără iubire. Noi suntem obligați să iubim pe frații noștri. Aceea este măsura în care Îl iubim pe Dumnezeu – acea în care îi iubim pe alții.
Te înșeli dacă crezi că Îl iubești pe Dumnezeu și dușmănești pe atâția inși.
Nu s-a gustat din marea bucurie a iertării.
Va să zică postul este să te antrenezi mereu ca să fii pregătit în ceasul ceasurilor – ziua cea mare a ta – ziua morții. Biserica ne-a dat această posibilitate, să ne antrenăm în a nu dușmăni, în a iubi.
Am spus: O STARE DE PREZENȚĂ CONTINUĂ, nu atât o stare de nevoință. Nu o stare de să nu mai mănânci nimic cu zilele, cu săptămânile. Mănânci potrivit, dar nițel mai reținut, având în vedere scopul principal: viața de mântuire.”
https://marturieathonita.ro/postul-sufletesc/