Am aflat amuzat (și puțin mirat) că la „Conferințele creativității” de la Iași Andrei Pleșu va vorbi împreună cu Vasile Bănescu. Curatoriați de o oarecare Ramona Ursu, celebră în Iași pentru serviciile sale de curatoriat la mai multe mâini. Subiectul: Despre buna-cuviință.

Nu intru în amănuntele ridicol financiare ale afacerii, fiindcă acești hermenei vorbesc pe bani. Așa cum au vorbit toată viața, pe bani puțini. Se știe că Andrei Pleșu nu a putut să vândă mai mult de vreo 20 de cărți din tirajul francez al unei cărți traduse pe banii ICR-ului (Minima moralia - titlu plagiat -, mi se pare). Acum, probabil, Vasile Bănescu încearcă să-i vândă către ortodocșii din Moldova exemplare dintr-o carte „religioasă" tipărită de Pleșu la fostul său prieten Liiceanu, cel care a transformat Editura Politică în Editura Humanitas, tipărind cărți care au schimbat mentalitatea generațiilor de după anul 1990. Ambii au îndemnat la boicotarea Referendumului pentru Familie și Căsătorie, susținut de Biserica Ortodoxă Română.

Cu Vasile Bănescu însă suntem de-a dreptul spectatori într-un spital de psihiatrie veselă. El a fost (și poate mai este) purtătorul de cuvânt al Patriarhului Daniel, un timp suficient de îndelungat pentru a umple de ridicol Biserica Ortodoxă Română.

Penibilul Bănescu a învățat neologisme de la Patapievici și Pleșu și fiind foarte îndrăzneț a vrut să le folosească pe toate în aceeași propoziție.

Aflu abia astăzi un text prin care Bănescu l-a nenorocit pe Pleșu când a încercat să-i zică la mulți ani.

Textul lui Bănescu are următorul titlu „Bucuria aniversării unui om care a înțeles Sensul" și nu știm dacă are sau nu are aprobarea lui Rică Venturiano. Fiind o capodoperă, nu-mi permit să-mi bat joc de textul lui Bănescu și să public doar fragmente. Pentru a lăsa capodopera să explodeze trebuie să republicăm textul integral. Fiindcă, recunosc, nici în cele mai bune momente ale sale plagiatorul Patapievici nu l-ar putea depăși pe sfertodoctul Bănescu.

Aflăm că Pleșu, neavând ceva mai bun de făcut, a ctitorit societatea și timpul său. A salvat societatea de „farse etice și obscenitate", și-a atins spiritul aristocratic de tot felul de curioși și însetați de sens. Prin stilul său indimenticabil, Pleșu descifrează, înțelege, frapează și este în stare chiar să producă o amețitoare „opoziție zglobie" etc. ș.a.m.d.

Bănescu nu se ferește de aforisme: „un stil care e omul însuși". Apoi îl bagă pe Pleșu pe Calea, cu majusculă. Nu vreau să îi amintesc plagiatele lui Pleșu, din Henry Corbin, când, fiind foarte îndrăzneț, a plagiat și cuvântul etc.Fiindcă îl consider pe Vasile Bănescu cea mai vie caricatură a limbii române de astăzi îi citez în întregime articolul dedicat lui Andrei Pleșu (într-o zi de 24 august, plagiatorul Pleșu fiind născut în ziua de 23 august).

Iată textul:

„Bucuria aniversării unui om care a înțeles Sensul

Domnul Andrei Pleșu este unul dintre acei foarte puțini oameni despre care se poate spune că a ctitorit „partea cea bună” a societății timpului său. Formând și consacrând – prin cărțile sale, prin cuvintele, memorabil doar ale sale, rostite cu mult miez în spațiul public al ultimelor trei decenii asaltate de farse etice și obscenitate, prin atingerea spiritului său aristocratic de spiritele curioase și însetate de sens ale celor pe care în varii feluri i-a întâlnit – un stil elegant, tonic, coincident cu un mod de a fi, de a percepe, a descifra și înțelege (într-)o lume autohtonă care frapează încă progresiv prin opoziția ei zglobie la atenție morală, bună-creștere și noblețe. Un stil care e omul însuși.

Cărțile domniei sale edifică, bucură și luminează minți, dar și suflete, orientând pe calea spre zona alpină a credinței și a Sensului revelat, nu trufaș și orbește căutat. Pe Calea deslușită în cheia înaltei culturi revărsate nobil în fraza (est)etic seducătoare, ferită desigur de prețiozitate, plină de muzicalitate, în umorul și autoironia unei copleșitoare inteligențe, integrându-l întremător pe cititor în rândul unei lumi care chiar „a înțeles” ce contează cu adevărat.

Accesulla cărți care trezesc, rafinează și limpezesc este doar unul dintre darurile deloc „grecești” pe care domnul Andrei Pleșu le-a oferit tuturor celor ce l-au întâlnit, fie și doar citindu-l, apoi iubindu-l.

Contribuția domniei sale la reabilitarea în spațiul cultural românesc atât în comunism, cât mai ales după el, a reflecției asupra Ortodoxiei filocalice, pe ai cărei câțiva reprezentanți autentici, nu închipuiți, i-a cunoscut personal și prețuit fertil, este enormă și ecourile ei nu se vor stinge, sperăm, niciodată.

Textele și conferințele domnului Andrei Pleșu dedicate creștinismului,relației problematice dintre Biserica în care se integrează firesc și intelectualii care se codesc, marilor figuri morale ale rezistenței din închisorile comuniste (domnia sa trăind cândva excluderea socială într-un domiciliu forțat), artei și Europei creștine, lumii îngerești, dar și românești anterioare și posterioare socialismului, în aceste mari teme, dar și în multe altele expuse într-o veridică lumină, a fost portretizat fidel și edificator autenticul chip al „omului creștin” inspirat de Evanghelie și decupat onest din mulțimea superstițioșilor, fariseilor de ocazie și aroganților care mizează filetist pe posesiunea Adevărului, ignorând Calea spre El și Viața.

Această contribuție personală profund sanificatoare pentru spațiul cultural, etic și teologico-creștin românesc este una care îmbogățește pe fiecare dintre cei ce o descoperă și o folosesc. Una formatoare.

A-i dori sănătate și ocrotirea lui Dumnezeu în toate celui care are încă multe de împlinit și dăruit lumii noastre românești prin cuvântul său sclipitor inspirat de Cuvânt, este doar un mic, dar binefăcător gest de prețuire, un sincer exercițiu de admirație.

La mulți ani, domnule Andrei Pleșu!”

Textul este atât de ridicol încât nu cred că îi va înmulți anii lui Pleșu și, fiind om cu simțul ridicolului, cred că regretă că nu mai există cenzură... Acum Pleșu și Bănescu țin conferințe împreună.

Nu cred că Pleșu s-a ramolit în asemenea măsură încât să fi uitat că a fost la Păltiniș, la marele filosof Constantin Noica. Stilistic, Pleșu are rasă (și dacă-l comparăm cu Liiceanu am putea spune că el are talent și Liiceanu nu are nici talentul unui debutant la o editură dintr-un oraș sub 5000 de locuitori). Și cred că noaptea râde la lună, răsfoind orice text al lui Bănescu, fiindcă ipochimenul e ridicol în tot ce produce.

Și nu aș vrea să închid acest articol fără să mărturisesc că eu citesc cu mare plăcere textele lui Bănescu și îl consider incomparabil între toți ridicolii de azi.

În ceea ce-l privește pe Pleșu, eu cred că defecțiunea-Bănescu provine din lipsa lui de caracter, lipsă de caracter care i-a strivit imaginea în multe momente din viață. Că a lucrat, ca și doamna „Maria", cu Direcția de Informații Externe, nu este o tragedie fiindcă DIE era o instituție oficială a statului român. Să fi avut Pleșu, alături de Liiceanu, o misiune la Păltiniș? M-am tot întrebat cum au reușit să aibă pașapoarte diplomatice și cum s-a dus Liiceanu de Anul Nou la Paris, la Monica Lovinescu. Am mai scris că Noica s-a opus plecării lui Liiceanu și Pleșu pe lângă Mircea Eliade la Chicago (episodul cu tipărirea cărții lui Eliade la Editura Univers, la Romul Munteanu). Nu-l întreb pe Pleșu ce a vorbit cu Marin Sorescu prin ianuarie 1990, când l-a făcut director onorific pe „influentzerul" Sorescu și la minister s-a purtat față de Sorescu ca un subaltern. Nu-l întreb nici pe Liiceanu de ce a falsificat JurnalulMonicăi Lovinescu, jurnal în care a produs o paranteză împotriva mea, neștiind că Monica Lovinescu îmi mulțumise într-o scrisoare pentru fotografiile și documentele originale pe care i le dusesem la Paris (mama Monicăi Lovinescu fiind verișoară cu bunica mea maternă).

Dacă voi reveni cu amănunte se va distra națiunea...

Poate că eu greșesc și, într-un fel, Andrei Pleșu este astăzi un personaj neatent care a decăzut până la Bănescu.

De la Păltiniș au trecut peste 40 de ani ...