În 2004 (29 martie 2004) România a fost integrată în structura politico-militară a NATO. În 2007 (1 ianuarie 2007) România a devenit membră a Uniunii Europene (în entuziasmul general!). În 1989-1990 dictatura lui Nicolae Ceaușescu și a Partidului Comunist a fost înlocuită discret, aproape invizibil de dictatura Seurității. Între 1990 și 2004, țara noastră, de fapt niciodată țara noastră, a avut un parcurs haotic, buimac, o trecere la capitalism cu privatizări ilegale, frauduloase, controlate de structurile Securității omniprezente în guvern, parlament, justiție și presă.

Integrarea țării în NATO și UE a fost negociată de Securitate prin interpușii săi din guvern exclusiv în interesul său. Atunci românii și-au pierdut țara. Pentru că România nu era pregătită să integreze puternicele structuri conduse de la Washington și Bruxelles. Între 1990 și 2004 nu se poate vorbi de democrație, de stat funcțional ci doar de jaful total al Securității prin oamenii săi din Guvern, din Parlament, din Justiție, din afaceri, din presă.

În cele două mandate de președinte ale lui Traian Băsescu, omul direct al Securității și cele două mandate care au urmat ale lui Klaus Iohannis am asistat neputincioși la instalarea Triplei Dictaturi în România: NATO, UE și deja eterna și facinanta Securitate. Înainte de cele patru rânduri de alegeri care vor începe pe 9 iunie cu neconstituționalele „comasate”, locale și europarlamentare, merită să încercăm un tablou fie și sumar al ultimilor 20 de ani, care se suprapun, cum spuneam, peste mandatele de președinte ale celor doi de tristă amintire, Traian Băsescu și Klaus Iohannis. Nu alegerile din acest an, la rândul lor evident nedemocratice, traficate, jefuite, ne obligă la compunerea acestui tablou ci catastrofa în curs a dosarelor generalilor-interlopi Florian Coldea, fost șef executiv militar al SRI și Dumitru Dumbravă fost șef juridic și secretar general al noi Securități (tot la SRI) care evident nu e decât vechea Securitate, pe care a pretins că a reformat-o Traian Băsescu, el însuși un vechi securist.

Dintre cele Trei Dictaturi sub care stă azi cocoșată România prima care pare să cedeze este și cea mai detestată și mai bine cunoscută de români: Securitatea. Dar nici NATO și nici UE nu sunt organizații democratice și în cea mai bună formă azi. De fapt avem un sandwich: o organizație economică (UE) între două organizații politico-militare, NATO și Securitatea. Așa merge de douăzeci de ani viața românilor, un popor blând și destul de naiv de la marginea Europei dominate din ce în ce mai sever de americani. O Europă care se îndreaptă încet dar sigur spre o mare criză economică și spre faliment.

La 20 de ani de la venirea la putere a marinarului Traian Băsescu și a integrării în NATO, România nu mai are cu adevărat nici guvern, nici parlament, nici justiție și nici presă liberă și independentă. Reușita în disoluție pare totală! Principalul merit îi revine dictaturii interne: Securitatea. Dar o catastrofă atât de completă nu putea fi realizată fără NATO și fără UE.

Cea mai bine lichidată, aneantizată, înmormântată pare a fi presa independentă (cu televiziuni, cu radiouri, cu social media chiar), desre ziare nu mai vorbește nimeni. Să dăm doar niște cifre binecunoscute în domeniu: în presă ar activa 600 de „acoperiți” ai Securității care ar câștiga între 2 000 și 12 000 de euro pe lună. Cum s-a ajuns aici și de unde vin acești bani? De la bugetul statului și din afacerile „acoperite” ale Securității? Și oare să fie doar 600 de „acoperiți”?

Despre dispariția Parlamentului s-a vorbit mult în acești 20 de ani. La fel despre catastrofa din justiție, despre Binom (servicii-justiție). Doar guvernul pare să mai conteze atâta timp cât e în funcție și distribuie banii și nu a ajuns direct în pușcărie. Pentru că e principalul instrument prin care își exercită Securitatea puterea.

Despre UE și despre Parlamentul European pentru care se organizează alegeri între 6 și 9 iunie în cele 27 de țări membre, să-l lăsăm să vorbească pe faimosul francez Thierry Meyssam:

„Alegerile europene servesc să arate că Uniunea Europeană este democratică pentru că ea organizează alegeri. Bineînțeles, acest Parlament nu are deloc atributele parlamentelor naționale. În realitate, acest parlament nu servește la aproape nimic... în afară de a fi ales. Parlamentul European va costa pe timpul mandaturiii sale 15 miliarde de euro, fără costul acestor alegeri. […] Parlamentarii nu au decât o putere foarte limitată. Ei votează legile scrise de Comisie. După creația sa, Comisia nu a fost decât cureaua de transmisie a NATO în instituțiile europene”. (Thierry Meyssan – Alegerile pentru Parlamentul european: o mascaradă costisitoare, 27.05.2024, voltairenet.fr)

În ce privește NATO, ar fi poate de amintit ideea „de geniu” economic a fostului și probabil viitorului președinte al SUA, Donald Trump, aceea ca statele membre NATO să-și mărească contribuția la propria înarmare până la a face inutile cheltuielile SUA. Ceea ce revine de fapt ca țările NATO să-și plătească singure propria lor ocupație. Să reamintim că armata americană nu a mai plecat din Europa din 1945. În Est, armatele sovietice (sau rusești) s-au retras și au fost înlocuite de cele americane.

Deocamdată doar Dictatura internă din România pare că se îndreaptă spre implozie. Luptele dintre facțiuni, găști, generali sunt abia la început. Dimporivă, NATO și UE sunt mai bine instalate în România ca niciodată.